Bucharest Greeters: 4 luni, 12 țări, 3 continente, 50 de voluntari, 100 de turiști

Beatrice Manolache & Brazilians (6).jpg

Ati auzit de Bucharest Greeters ? Sincer, nici eu nu am auzit de ei pana cand nu m-a contactat Irina prin intermediul unei prietene comune. Si am aflat ca exista niste voluntari anonimi in Bucuresti care plimba turistii straini care ajung prin mult-hulita noastra capitala. Si pun umarul mult mai mult decat orice minister al turismului la promovarea turismului romanesc. Practic ce fac acesti greetersi ? Se intalnesc cu straini care viziteaza Bucurestiul si, in functie de preferintele si pasiunile acestora, le arata cele mai faine locuri din Bucuresti. Cum pot fi gasiti ? Pe site, scrii ce te intereseaza si un greeter va petrece cateva ore cu strainii de oras. Asa ca daca stiti straini care vin sa viziteze Bucurestiul si poate nu aveti la un moment dat timp (a se citi si chef) de ei, un greeter va sari sa te ajute. Si ii va arata acele locuri din Bucuresti care ii vor ramane in minte si in suflet. Am rugat-o pe Irina sa scrie cateva randuri despre aceasta asociatie de voluntari (ideea a inceput de la New York si s-a propagat si pana la Bucuresti !) pentru a afla mai multe despre aceasta initiativa de laudat.

O numărătoare simplă ne arată cum funcționează un proiect prin care voluntari localnici vor să le schimbe percepția străinilor care vin să viziteze Bucureștiul.

Bucharest Greeters este un mod alternativ de a descoperi orașul, o inițiativă plină de entuziasm, prin care greeterii le prezintă turiștilor orașul așa cum îl cunoaștem fiecare dintre noi, arătându-le locurile cele mai interesante, dar și cartierele mai puțin cunoscute, cultura națională, culinară și tradițiile românilor, în funcție de preferințele lor.

Pentru a solicita un greeter, turiștii completează un chestionar pe site, iar după un voluntar este match-uit cu grupul în funcție de interesele comune pentru un tur de 2-3 ore prin oraș. Serviciul este absolut gratuit, nu sunt acceptate tips-uri.

Greeterii sunt voluntari care își iubesc orasul și sunt dispuși să-i împărtășească secretele cu străinii. Să devii greeter este la fel de ușor, dacă îți plac străinii, ești o persoană entuziastă și charismatică, trebuie doar completezi un formular pe site unde precizezi disponibilitatea și preferințele tale.

În cele patru luni de existență a greeterilor la București, aceștia au ghidat aproape 100 de turiști din 12 țări: Brazilia, Argentina, Rusia, USA, Franța, Olanda, Spania. Italia ș.a. Turiștii care ajung să cunoască orașul cu un greeter sunt încântați de ideea de a descoperi cu ajutorul unui localnic zone mai puțin cunoscute, unde poate că nu ar fi ajuns singuri. Bucharest Greeters le arată unde se pot pierde printre străduțe, să mănânce cele mai bune sarmale, să bea cea mai ieftină bere, să încerce cât de tare e țuica din Ardeal și să se distreze până în zori fără să își cheltuiască toți banii.

Dacă aveți prieteni din străinătate care vin să vă viziteze și nu aveți timp sau chef de ei, sau vreți să dați sfară mai departe, pe oameni îi găsiți pe www.bucharestgreeters.ro și www.facebook.com/bucharestgreeters

Welcome to Bucharest !

Beatrice Manolache & Brazilians

Bucharest Greeters

Beatrice si brazilienii

Iulia Apostol si italieni.JPG

Iulia si italienii

Mihaela Constantin si francezi.jpg

 Mihaela si francezii 🙂

Categorii:
Diverse

Comentarii

Lasă un răspuns la Delia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii