Uzbekistan, pe Drumul Matasii (ep. 3). Prin desert, spre Bukhara

04. Autostrazi din Uzbekistan.JPG

Dupa o zi cu adevarat minunata in Khiva, venise momentul sa impachetam ca sa plecam. Cum ziceam, de la Taskent pana la Khiva sunt peste 1.000 km… la dus, am zburat intr-o ora si un pic, dar returul il faceam overland peste desert, pe parcurs oprindu-ne in fostele metropole ale Drumului Matasii cum ar fi Bukhara si Samarkand. Dar ziua in care mergeam de la Khiva la Samarkand era cea mai lunga si, clar, cea mai plicticoasa… urma sa facem vreo 500 km si sa strabatem desertul… E drept, am avut timp si de motait si de povestit si de aflat mai multe despre Uzbekistan.

Asa ca dis-de-dimineata, dupa un mic dejun destul de consistent, am sarit in microbuz si, dupa ce am traversat maretul fluviu Amu Darya, ne-am afundat in desert. Dupa cum scriam, Amu Darya este parintele metropolelor uzbece de pe Drumul Matasii, dar si al marii Aral. Din pacate, marea Aral aproape nu mai exista pentru ca apele lui Amu Darya, dar si ale Syr Darya, celalalt mare fluviu al Asiei Centrale, au fost deturnate pentru irigarea productiei de bumbac – blestemul si binecuvantarea Uzbekistanului.

Bumbacul a fost cultivat in Uzbekistan din cele mai vechi timpuri, existand mentionari privind cultivarea bumbacului de acum 2.000 de ani in documente chinezesti. Dar, fiind o cultura care are nevoie de foarte multa apa, nu numai de caldura, nu s-a extins prea mult. Asta pana in secolul al XX-lea, cand sovieticii au decis ca Uzbekistanul sa produca bumbac, mult bumbac, pentru a stopa importurile de la dusmanii imperialisti (in special SUA). Asa ca suprafata pe care se cultiva bumbac a explodat, iar toate apele Uzbekistanului au fost deturnate sa irige aceasta cultura destul de capricioasa. Incet-incet insa, apele marii Aral au inceput sa sece, nemaiprimind apele marilor fluvii, astazi marea aproape disparand… in urma ei a ramas o pustietate, iar climatul general a avut de suferit – vanturile aducatoare de praf sarat s-au intensificat, temperaturile au crescut vara, precipitatiile au scazut, iar iarna a devenit mai neinduratoare. Prosperele orase pescaresti de pe malul marii Aral au murit odata cu marea, putinii locuitori care au ramas fiind imbolnaviti de deteriorarea microclimatului… Intr-o lume plina de tragedii ecologice, aproape disparitia marii Aral este un adevarat dezastru, probabil cel mai mare determinat de rasa umana. Este acest dezastru reversibil? Da, dar cu conditia ca Uzbekistanul, Kazahstanul si Turkmenistanul sa renunte la productia de bumbac. O imensa populatie insa traieste de pe urma acestei culturi. Credeti ca vreun politician isi va asuma responsabilitatea sa arunce in saracie milioane? Nicaieri in lume.

Bumbacul nu a adus numai dezastre ecologice, ci si unul de imagine. In anii ’70 si ’80, conducerea RSS Uzbece raporta rezultate care mai de care mai glorioase – suprafata cultivata cu bumbac acoperea pana si desertul, iar productia la hectar devenea, pe an ce trece, astronomica. La sfarsitul erai Brejnev, in fata presiunilor venite de la Moscova, prim-secretarul uzbec Sharof Rashidov raporta cresteri ale productiei miraculoase. In schimbul recoltelor pe hartie, Banca Centrala a URSS transfera republicii bani reali. Pana la urma, buba s-a spart pe vremea lui Andropov care a trimis echipe de procurori de la Moscova sa investigheze fraudele, iar suprafetele reale cultivate au fost masurate de satelitii sovietici! Intreaga conducere de partid si de stat a fost data afara, prim-secretarul Rashidov s-a sinucis, iar, in intreaga URSS, Uzbekistanul a capatat o aura de republica unde faradelegile si coruptia troneaza. O imagine nedreapta, desigur, pentru ca recoltele-record de pe hartie erau raportate pe intreg teritoriul URSS… dar cineva trebuia sa fie declarata oaia raioasa pe care conducerea de partid si de stat de la Moscova o curata… Si a picat Uzbekistanul drept tap ispasitor. Dupa independenta, Rashidov a fost reabilitat si intronat pe un piedestal – era omul care dusese Moscova de nas, obtinuse bani pentru Republica sa si, in plus, obtinuse si un soi de autonomie locala.

Si pentru ca tot eram la drum prin desert, sa vorbim un pic si despre religie. Uzbecii sunt musulmani, locuitorii de prin zona fiind convertiti prin secolul al VII-lea de cuceritorii arabi care i-au convertit pe persanii zoroastrieni la credinta lui Mohamed. Toate celelalte popoare care au venit ulterior, inclusiv cruzii mongoli, au trecut si ei la Islamism. Dar credinta islamica din Asia Centrala nu a fost niciodata la fel de stricta precum cea din Peninsula Araba. In plus, comunismul a laicizat puternic societatea. Inainte de a pleca in Uzbekistan, multi ma intrebau daca in Uzbekistan sunt respectate aceleasi traditii si legi ca in Arabia Saudita. Nu. Pe strada, am vazut femei si barbati imbracati cat se poate de europeneste, iar pantalonii scurti si blugii taiati erau obisnuiti la multe fete tinere. E drept, regimul Karimov se mandreste cu faptul ca Uzbekistanul a rezistat come backului islamist datorat vecinilor gen Afganistan. Oficial, este principalul motiv pentru care Uzbekistanul nu este o democratie… “Daca am fi democratie, ne-ar fi mancat talibanii”, sustine puterea. Un sambure de adevar o fi, desi ce am vazut in zona vizitata ma face sa cred ca mai degraba Istanbulul ar deveni voluntar un califat islamic decat Uzbekistanul!

In momentul in care sovieticii au ocupat Asia Centrala in anii ’20, cele trei emirate uzbece erau traditionale si islamiste. Imaginile de epoca nu sunt foarte diferite de pozele pe care le-am vazut din aceeasi perioada in Emirate, Turcia sau Egipt. Dar, ca si in cazul ortodoxiei rusesti, islamismul a fost aproape aruncat in afara legii. Miile de moschei din Uzbekistan au fost inchise, la fel si numeroasele medrese (scoli islamice) din marile orase, unele fiintand de sute de ani – toti invataceii au fost trimisi fie in Siberia, fie in licee atee. Ca si in Rusia sau Ucraina, unele moschei au devenit muzee, inclusiv… “Muzee ale Ateismului”! Dupa caderea comunismului, Uzbekistanul nu a urmat tendinta de reinviere a religiei si repunerea credintei pe piedestal ca in Ucraina, Rusia sau Tarile Baltice, unde bisericile au fost redeschise ca biserici, iar unele dintre cele demolate au fost reconstruite. Ei bine, prin Uzbekistan, euforia redeschiderii lacasurilor de cult musulmane a fost stopata… in orase istorice cum ar fi Khiva sau Samarkand, dintre zecile de foste moschei sau medrese, doar 2–3 erau deschise. De altfel, la nivel national, am aflat ca ar fi doar doua medrese, una dintre ele in Bukhara. Regimul de la Taskent stie ca miscarea talibanilor a inceput in medresele pakistaneze, asa ca s-a ferit ca de dracu’.

Intre timp, printre discutii cu privire la nuntile uzbece (traditia casatoriilor aranjate similare cu cele din subcontinentul indian continua in Uzbekistan) si o oprire la un mic restaurant pe autostrada (cred ca singurul sau, in mod cert, unul dintre putinele), am ajuns la Bukhara. A fost un drum lung pentru ca, desi exista segmente de autostrazi ici si colo, iar acolo unde se circula pe o singura banda pe sens era cam pustiu, calitatea soselelor este destul de proasta, amintind de soselele din Romania de la inceputul anilor ’90 – gropi, crapaturi si restul care bucura orice sofer. Din pacate, soselele impecabile sunt doar prin centrul Taskentului, in rest…

Intr-un final, am ajuns la Bukhara, legendarul oras al Asiei Centrale, capitala unui emirat a carui faima s-a dus peste mari si tari. Am oprit in fata la hotelul Asia Bukhara unde urma sa se cazeze grupul. “Vrei sa dai inca 60 de dolari pentru o single”, ma intreaba Sanjar. Nu, categoric nu, experienta de ieri din Khiva mi-a deschis apetitul pentru a mai descoperi un Bed&Breakfast uzbec. “OK, dupa ce cazam grupul, cautam un B&B.” Si nu a fost nici greu, nici departe. La doi pasi de Asia Bukhara Hotel, se afla cartierul evreiesc, ma rog, fostul cartier evreiesc, ca evreii au emigrat dupa 1990 in special in SUA, unii dintre ei nimerind si prin Israel, unde numeroase case au devenit B&B. De altfel, pe fiecare straduta gasesti cateva pensiuni care, dupa mijlocul lui iunie, sunt destul de goale. Dar cum nu aveam chef de prea multe cautari, am intrat in prima numita O’tkirbek si, dupa ce am vazut o camera (maaaare, cu aer conditionat, baie, tot ce vrei), am decis sa stau. Cat costa? 15 dolari pe noapte. Eftin 🙂

La doi pasi de hotel se afla un mic lac. De-a lungul secolelor, Bukhara era cunoscuta ca un oras al lacurilor… in oras erau nu mai putin de 200 de ochiuri de apa in care localnicii se scaldau, socializau si beau. Nu e de mirare ca bolile molipsitoare faceau ravagii, iar bukharanul mediu de secol XIX murea pe la vreo 32 de ani. Comunistii au facut ordine in lacuri, pe unele le-au asanat, pe altele le-au curatat, acum, nu mai sunt atat de multe, dar sunt frumos amenajate si, ce e mai important, oamenii nu mai beau din ele. Asa ca traiesc mai mult J. Cel mai important lac pare sa fie Lyabi Hauz (in tadjika, limba cea mai folosita in Bukhara, inseamna “in jurul iazului”). In jurul lui Lyabi Hauz sunt cateva cladiri superbe, tapetate cu faianta albastra (evident, pe vremuri, erau medrese si moschei, astazi sunt sali de concerte si muzee), iar pe malul iazului sunt terase, restaurante si chioscuri cu inghetata… Seara, aici era plin… niste artisti locali cantau pop uzbec, lumea manca, bea sau, pur si simplu, se uita la luminile colorate care animau atmosfera. In cele din urma, ne-am asezat si noi la o shisha… in tara musulmana suntem, nu se poate sa ratam o shisha… si chiar a fost buna – mai tare ca la Istanbul, aproape la fel de buna precum cele din Muscat, Dubai sau Iordania.

A doua zi urma sa luam Bukhara la picior. Cand l-am intrebat pe Sanjar, ghidul nostru, care e cel mai frumos oras pe care il vom vizita, a raspuns fara sa ezite: “Bukhara”. Tinand cont ca el e din Taskent si nevasta din Samarkand, nu aveam cum sa-l suspectez de partizanat local.

Am fost in Uzbekistan la invitatia agentiei de turism uzbece Dolores la initiativa agentiei Explore Travel si cu sprijinul companiei nationale Uzbekistan Airways.

Prin desert, spre Bukhara

01. Mirzaboshi B&B Khiva.JPG

Micul dejun in curtea de la Mirzaboshi

02. Narcisa Suruianu.JPG

Lungul drum prin desert… e timpul ca Narcisa sa motaie

03. Madalina Nan.JPG

Ma rog, nu e singura

04. Autostrazi din Uzbekistan.JPG

Transuzbekistana … o portiune de desert impecabila. Din pacate, nu sunt prea multe

05. Popas pe autostrada in Uzbekistan.JPG

Popas pe autostrada

06. Terasa pe autostrada.JPG

Dar noi stam la terasa din spate… la racoare 🙂

07. Paine din Uzbekistan.JPG

Painea uzbeka este o opera de arta

08. Kebab - frigarui uzbece.JPG

Frigaruile sunt aceleasi prin toata lumea musulmana 🙂

09. Asia Bukhara Hotel.JPG

In sfarsit, la Bukhara… hotelul Asia Bukhara ne asteapta cu o fatada de zici ca e moschee

10. In fata hotelului.JPG

Vis-a-vis, o fosta moschee. In spatele ei, cartierul evreiesc

11. Otkirbek B&B Bukhara.JPG

Pana la urma, eu m-am parcat la hotel O’tkirbek

12. Curte interioara - Otkirbek.JPG

cu o curte interioara faina

13. La etaj.JPG

la etaj

14. Camera B&B Uzbekistan.JPG

Camera mare, curata, luminoasa (are si aer conditionat :))

15. Baie.JPG

Baie… totul la 15 dolari camera single

16. Pensiuni in cartierul evreiesc din Bukhara.JPG

Competitia e acerba in cartierul evreiesc … fiecare casa e o pensiune

17. Cartierul evreiesc din Bukhara.JPG

Pe strazile inguste ale cartierului evreiesc

18. Sinagoga din Bukhara.JPG

Una din putinele urma … o sinagoga inca functionala pentru cei 50 evrei ramasi in Bukhara

19. Jucand table pe strazi.JPG

Distractia din fiecare seara

20. Restaurant Bukhara.JPG

Aici vom lua cina… intr-un restaurant amenajat intr-o casa privata din cartierul evreiesc. Nu e nici un semn pentru ca aici vin doar grupuri care rezerva in avans

21. Interior restaurant Bukhara.JPG

Suntem in Bukhara, deci trebuie sa existe o curte interioara 😉

22. Antreuri din Uzbekistan.JPG

Pofta mare !

23. Pilaf Uzbekistan.JPG

Pilaful, mancare nationala a Uzbekistanului

24. Stradute din Bukhara.JPG

Pana terminam de mancare, s-a lasat seara

25. Lyabi Hauz.JPG

In jurul Lyabi Hauz este veselie mare

26. Lyabi Hauz by night.JPG

Nu toata lumea mananca si bea, unii mai si contempla

27. Bukhara by night.JPG

In jurul iazului, cladirile sunt luminate… in culori un pic ciudate, extraterestre

28, Bazar turistic.JPG

Inca se mai vand suveniruri

29. Shisha in Bukhara.JPG

Iar seara se termina brusc la o shisha

30. O'tkirbek B&B in Bukhara.JPG

 Noapte buna 🙂

Comentarii

  • Eu am avut mari probleme cu mancarea, mai ales la Tashkent am crezut ca ajung la spital.
    Am auzit de la foarte multi turisti ca au avut probleme similare.
    Asa ca mancam micul dejun servit (obligatoriu) la hotel sau b&b si in rest cumparam doar de la alimentara. Asa am gasit la vreo 10eur kilul chiar si salam din carne de cal…
    Plov nu am mancat si nici samsa decat o singura data, pentru ca sunt gatite cu foarte mult ulei, ceea ce urca nivelul colesterolui puternic, iar eu am deja probleme la acest capitol.
    Insa am cumparat si 2-3 flacoane de suc de rodii pe zi, fiind bautura cea mai sanatoasa, fara zahar si relativ ieftina (5000som, vreo 0,70eur)

    Antal 10 decembrie 2016 18:18 Răspunde

Lasă un răspuns la Antal Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii