Uzbekistan, pe Drumul Matasii (ep. 1). Un preambul

01. Orasul vechi Khiva.JPG

De ani de zile, sunt atras de Asia Centrala. Personal, am avut (si inca am) o lista A de destinatii in care e musai sa ajung, iar Uzbekistanul a figurat dintotdeauna pe lista A. Ca si in cazul altor cateva tari, n-a fost sa fie pana acum. Dar nu e graba, incet-incet, ajung cam peste tot unde imi doresc. Asa a fost si cazul cu Uzbekistanul. Ma gandeam sa dau o fuga in primavara aceasta, dar, ca un facut, candva, asta-iarna, Dragos de la Explore Travel ma intreaba daca nu m-ar interesa un info-trip in Uzbekistan candva prin iunie. Mananci, calule, ovaz?

Asa ca, la mijloc de iunie, imi treceam in palmares si tara nr. 96 vizitata – Uzbekistan. Ce e asa magic cu Uzbekistan? De ce figura pe lista A? Asia Centrala a fost de-a lungul mileniilor un leagan pentru diferite civilizatii incredibile. Pe aici a trecut Alexandru cel Mare in efortul lui de a cuceri lumea, s-a indragostit de o localnica (Roxana din Balkh, actualmente in Afganistan), s-a casatorit cu ea si a lasat in urma lui o puternica populatie macedo-greaca. De altfel, genele soldatilor macedoneanului s-au adaugat acestui creuzet de rase si culturi care este Asia Centrala, care a fost si continua sa fie la granita intre arieni (caucazieni) si mongoloizi (asiatici), prosperand pe vremea in care era tranzitata de Drumul Matasii, celebrul drum comercial care lega Venetia si Constantinopolul de Xi’an, in China. Pe Drumul Matasii au curs bogatii, dar si semintii, idei si filosofii care si-au lasat amprenta in zona, majoritatea lor fiind cumulate pe teritoriul de azi al Uzbekistanului.

Putin cunoscut in afara, se considera ca zona Asiei Centrale este o regiune locuita de urmasii lui Gingis Han si ai mongolilor sai. Asa am crezut si eu. Gresit. Tadjicii sunt arieni, seamana foarte bine cu populatiile europene din jurul Mediteranei (tadjicii sunt majoritari in Samarkand si Bukhara, unde am intalnit numerosi oameni care puteai jura ca sunt romani), uzbecii sunt o combinatie de persi, turci si mongoli, unii cu caracteristici asiatice mai pronuntate, altii, dimpotriva, cu o fata mai europeana. De altfel, popoarele “moderne” care constituie Asia Centrala contemporana sunt o creatie a sovieticilor, care in anii ’20 s-au decis sa inventeze niste popoare, sa le dea o limba, un alfabet (evident, cel rusesc), sa le creeze o istorie cu eroii de cuviinta. Pana atunci, prin zona gaseai doar triburi turcice (facand parte din marea familie turcofona a Asiei Centrale), tadjice (vorbitoare a unei limbe provenind din farsi, limba Persiei multimilenare, similara pana la identic cu dari, pashtuna si hazara vorbite in Afganistan) si mongoloide. Dar era cam periculos sa creezi un megapopor turcic musulman intr-o zona pe care sovieticii voiau s-o controleze, asa ca oamenii de stiinta sovietici s-au apucat si i-au impartit in kazahi, kirghizi, uzbeci, turkmeni, dar si alte cateva comunitati mai mici care nu si-au capatat propria republica si identitate.

Pe scurt, actualul teritoriu al Uzbekistanului a fost locuit, de-a lungul Antichitatii si inceputului Evului Mediu european, de o populatia persana, ariana, peste care s-au asezat greco-macedonenii, aducand inca mai multe gene europene in Asia Centrala (se pare ca aici au ajuns si romanii, prizonieri din armata lui Crassus invinsa de persi si deportati aici pentru a se lupta cu chinezii). In secolul al XIII-lea, armatele turco-mongole venite din Siberia de Sud si Mongolia cuceresc regiunea, masacrand numerosi locuitori (Timur Lenk, dar si altii, avea obiceiul sa ucida toti locuitorii unui oras cucerit, uneori iertand artizanii necesari constructiilor si femeile cele mai frumoase pentru a deservi armata invingatoare), multi dintre vorbitorii de farsi (persana) fiind impinsi in muntii Pamir (actualul Tadjikistan) sau supravietuind in actualul Afganistan. Cum ziceam, uitandu-ma la fetele uzbecilor, multi dintre ei au destule gene ariene. In urma marilor cuceritori, au ramas emirate conduse de diverse dinastii. Dupa o perioada de lupte, s-au cristalizat trei emirate care acopera in principiu actualul Uzbekistan – Khiva, Bukhara si Kokand. O similitudine cu Tarile Romane – Valahia, Moldova si Transilvania, care au fost de asemenea trei state. Aceste emirate care au continuat sa prospere in ciuda declinului Drumului Matasii (portughezii au spart monopolul, descoperind ruta maritima via Capul Bunei Sperante), fiind intr-un tarziu inghitite de rusi (devenite protectorate la sfarsitul secolului al XIX-lea, inghitite cu totul de abia de sovieticii in anii ’20).

Uzbecii apar in istorie candva in secolul al XIV-lea si se pare ca isi datoreaza numele liderului Uzbeg Khan, unul dintre hanii tatari ai Hoardei de Aur (in timpul domniei sale, tatarii au ajuns pana in Ungaria si Polonia, zdrobind Regatul Ungariei la Muhi in 1241, oprind expansiunea Ungariei pentru totdeauna, astfel ajutand la crearea, in urmatoarele decenii, a tarilor romane).

Uitandu-ne la vasta regiune a Asiei Centrale, te poti intreba de ce civilizatia a inflorit doar in actualul Uzbekistan, in restul de “stane”, cel putin eu nu stiu niciun oras istoric de importanta celor din Uzbekistan. Iar raspunsul este simplu – pe aici trec Amu Darya si Syr Darya, marile fluvii ale Asiei Centrale, provenind din maretii munti Pamir… asa cum Nilul este parintele incredibilei civilizatii egiptene, cum Tigrul si Eufratul si-au unit apele pentru a crea Mesopotamia, asa si Amu Darya si Syr Darya sunt parintii oraselor si emiratelor din actualul Uzbekistan.

Am scris atat de mult despre istoria Uzbekistanului si, evident, voi reveni in timpul serialului… pentru ca ne vom intalni cu emirii din Khiva si Bukhara, cu sclavi, cu razboinici ca Timur Lenk, dar si sultani-savanti. Trebuie doar sa mentionez ca Uzbekistanul si-a obtinut independenta in 1991, vrand-nevrand, in perioada tulbure din acel an in care a disparut Uniunea Sovietica. Crescut intr-un orfelinat din Samarkand, Islam Karimov (detaliile legate de parintii si de copilaria sa sale sunt complet necunoscute, se pare ca tatal a fost uzbec, iar mama, tadjika), Islam Karimov a facut parte din “noua garda” a lui Gorbaciov care a inlocuit toti dinozaurii care conduceau republicile unionale cu oameni de 30–40 de ani, loiali ideii de perestroika. Numit prim-secretar al Partidului Comunist din RSS Uzbeca in 1989, in urma incidentelor etnice din Valea Fergana dintre kirghizi si uzbeci, Karimov a devenit presedinte in 1991, odata cu prabusirea URSS, iar Partidul Comunist Uzbek s-a democratizat brusc, devenind Partidul Democratic al Poporului, iar Karimov a fost seful lui pana in 2007, cand, brusc, a trecut la Partidul Democrat Liberal, probabil pentru a mima multipartidismul. Din 1989, Karimov conduce Uzbekistanul cu o mana de fier, inabusind orice nesupunere. Oficial, regimul de mana forte din Uzbekistan este necesar pentru ca tara sa nu alunece spre fundamentalism islamic, tinand cont ca Afganistanul este unul dintre vecinii Uzbekistanului, iar ideile talibane au penetrat prin aparent impenetrabila granita uzbeca, mai ales in nelinistita vale Fergana. Karimov si-a justificat regimul prin primejdia reprezentata de fundamentalismul islamic, iar aceasta pozitie i-a adus numeroase bile albe in perioada lui George W. Bush, care l-a privit pe Karimov ca pe un aliat in “lupta contra terorismului”. De altfel, dansul pe sarma al liderului de la Taskent a dat roade – ani de zile, Uzbekistanul a fost probabil unica tara din lume care a gazduit simultan o baza militara a Statelor Unite si una a Rusiei – aflate la cateva zeci de kilometri una de alta. Dupa masacrul din valea Fergana din 2005, Karimov a devenit un paria pentru Vest (americanii au fost brusc sanctionati prin evacuare), dar, in ultimii ani, relatiile s-au incalzit, vorbindu-se din nou despre redeschiderea unei baze SUA in sudul Uzbekistanului – foarte probabil tinand cont de evacuarea trupelor multinationale din Afganistan si de faptul ca Islam Karimov a decis sa nu se alature Uniunii Euroasiatice a lui Putin din care face parte si vecinul nordic, mult mai bogatul Kazahstan.

Am plecat spre Uzbekistan din Istanbul, cu un avion al Uzbekistan Airways. Cand auzi de Uzbekistan Airways, la prima mentionare, vei crede ca zboara niste Ilyushine si Tupolevuri istorice carpite cu scoci. Nimic mai fals. Uzbekistan Airways si-a schimbat aproape total flota, provenita din perioada sovietica, cu avioane noi Airbus si Boeing. In flota, se afla 10 Airbusuri 320, 15 Boeinguri (inclusiv 9 aeronave Boeing 767 long-haul, operand destinatii indepartate cum ar fi Bangkok, Singapore, Europa si chiar si New York) si 7 Ilyushine folosite uneori pe rute interne. De altfel, modernizarea continua, Uzbekistan Airways renuntand anul trecut la vechile aeronave Airbus 310 (care continua sa fie cele mai mari avioane din flotila Tarom!) si comandand 2 Boeinguri 787 Dreamliner. Eu am zburat cu un Boeing 767 din Istanbul pana la Taskent, un avion modern si mult mai “aerisit” – configuratia este de 2 + 3 + 2 pasageri, spre deosebire de multe alte companii aeriene care opereaza avioane de dimensiuni similare in configuratia 2 + 4 + 2.

In schimb, de la check-in am avut parte de scene care mi-au adus aminte de Romania anilor ’90. Imensa majoritate a pasagerilor erau uzbeci veniti la Istanbul sa cumpere blugi, chiloti de dama si electrocasnice… Daca noi faceam traficul “rulmenti contra blugi” cu autocarele, uzbecii il fac cu avionul, Uzbekistanul fiind mult prea departe pentru a merge cu autocarul dupa marfa la Istanbul (nemai- mentionand si faptul ca trebuie tranzitate Iranul si Turkmenistanul, tari ale caror vami nu sunt dintre cele mai relaxate de pe pamant). Asa ca, la coada de la check-in, in fata noastra se aflau oameni cu 8–10 baloturi cu marfa infasurate in tesaturi de bumbac, plastic sau in pungi de rafie. Ma uit pe bilet – am dreptul la 40 kg de bagaj de cala. Wow! Nu am mai vazut de mult un astfel de “allowance”. Dar, pentru oamenii astia, 40 kg e nimic, se platesc excedente de bagaj fara sa clipeasca… Iar la decolare, bietul Boeing de abia a ridicat nasul de atata marfa! Dar, pana la urma, n-au fost deloc probleme, dimpotriva!

La sosire, ma asteptam ca Taskentul sa fiarba – prognoza meteo anunta maxime zilnice de 40 de grade cu o constanta demna de o cauza mai buna. Ei bine, prima surpriza, placuta, era ca termometrele capitalei uzbece aratau doar 28 de grade! Surpriza mai putin placuta a fost insa sosirea in aeroport. Daca un filosof ar dori sa dea o definitie haosului, apoi, in mod cert, trebuie sa aterizeze pe aeroportul din Taskent candva, la o ora de dupa-amiaza, cand aterizeaza cursele de Istanbul, Dubai si Delhi pline cu mici comercianti!

Daca, la controlul de pasapoarte, totul a durat vreo ora si jumatate (uzbecii, stiind care e treaba, au luat-o la fuga sa fie primii la controlul de pasapoarte care se desfasoara in viteza melcului cu o meticulozitate demna de miniaturistii indieni), in schimb, la livrarea de bagaje, cu chiu, cu vai, mi-am identificat bagajul printre miile de cutii, plase, geamantane, rafii si baxuri cu produse din toata lumea… Noroc cu cei de la Dolores care ne-au ghidat printr-o cursa cu foarte multe obstacole… odata ajunsi in afara aeroportului (unde sute de oameni isi asteptau rudele si prietenii cu marfuri), am ajuns intr-o alta lume… O lume zen… sosele imense, late, impecabil asfaltate, fara trafic (desi era luni, ora 19:00!), parcurgand un oras verde, verde cu blocuri impecabile si un centru construit in dulcele stil monumental-dictatorial… marmura impecabila, fantani saltarete, gazon britanic. Bine ati venit la Taskent!

Am ajuns la hotelul Shodlik Palace unul dintre hotelurile bune ale Capitalei, aflat aproape de centru (se ajunge pe jos), in fata unui stadion de fotbal (surprinzator, Taskentul e poate una dintre putinele capitale ale lumii care au un stadion exact in buricul targului). Camera ampla, de sa joci fotbal in ea in caz ca vreo minge sutata mai tare poposea in balcon, aer conditionat bun, baie de marmura si, uimitor, wifi in camera, cu o viteza decenta. Inainte de a pleca, citisem undeva ca Uzbekistanul se afla pe un neonorant loc 170 din 185 de tari la viteza internetului. Ma asteptam la mai rau, dar, pe unde am stat, netul nu se misca chiar asa de catastrofal cum ma asteptam, ci, dimpotriva, avea o viteza decenta. E drept, restaurantele nu prea aveau wifi, in schimb, in hotelurile si pensiunile in care am stat (cu exceptia celei din Bukhara) am avut net la o viteza okish.

Dupa un zbor de 5 ore si vreo 2–3 ore petrecute in aeroport, era momentul sa si dorm… Din pacate, nu am prea avut parte de acest lux – colegul meu de camera a sforait de nu am pus geana pe geana… asa ca am decis sa “divortam” la ceas de noapte :). Asa am putut sa descopar si conceptul de B&B–Bed & Breakfast – foarte decent si ieftin… dar voi povesti cand va veni vorba.

Dupa bun venitul haotic de la aeroport, am descoperit un Uzbekistan neasteptat de modern si bucuros sa-mi spuna “bine ai venit in cea de a 96-a tara pe care o vizitezi!”. Urma o saptamana pe fabulosul drum al matasii, prin stravechile orase ale Uzbekistanului!

Am fost in Uzbekistan la invitatia agentiei de turism uzbece Dolores la initiativa agentiei Explore Travel si cu sprijinul companiei nationale Uzbekistan Airways.

Imagini Uzbekistan

02. Check in Istanbul.JPG

Check in la Istanbul… dar astia au bagaje serioase, dom’le !

03. Uzbekistan Airways.JPG

Avionul Uzbekistan Airways – frumos, elegant, servicii bune

04. Aeroport Taskent.JPG

Definitia haosului poate fi descoperita in aeroportul din Taskent 🙂

05. Cladire Taskent.JPG

Taskent seara din fuga masinii. Cladiri balsoi, luminate, sosele largi pe care poate ateriza orice Jumbojet

06. Cladire oficiala Taskent.JPG

07. Hotel Uzbekistan - Taskent.JPG

Hotel Uzbekistan… aduce cu Hotelul Cosmos din Moscova

08. Hotel Shodlik Palace Taskent.JPG

Camera din hotel Shodlik Palace Taskent

09. Valuta din Uzbekistan - Som uzbek.JPG

Am schimbat 40 dolari … intr-o caramida de bani 😉

10. Moscheea emirului din Bukhara, Uzbekistan.JPG

Moscheea emirului din Bukhara

11. Mausoleul lui Timur Lenk, Samarkand, Uzbekistan.JPG

 Aici este ingropat Timur Lenk

Comentarii

  • Imperator, nu stiu cum se face ca de fiecare data cand imi propun sa merg undeva, hop si tu cu un serial. E a treia oara cand ma voi inspira vartos din ce scrii. La toamna, vreau sa ma duc si eu in Uzbekistan, cum e vremea atunci ? Si de abia astept sa citesc cat mai mult despre Uzbekistan ! Scrii exceptional !

    Ileana 1 iulie 2014 12:51 Răspunde
  • Frumoasă descrierea. Aş avea a precizare: Tătarii au învins la Muhi (sau Mohi în engleză) pe maghiari şi nu la Mohács. La Mohács a avut loc o altă bătălie în 1526 între turci şi maghiari.

    Zoli 1 iulie 2014 13:01 Răspunde
    • Yap, ai dreptate, m-a luat valul in timp ce scriam… batalia de la Mohacs e mai celebra 🙂

      Imperator 1 iulie 2014 13:07 Răspunde
  • Buna imperator, te urmaresc de ceva timp si chiar m-au incantat pozele postate din uzbekistan.. cam care ar fi costul total al unui sejur timp de 2 saptamani in aceasta tara?

    ovi 1 iulie 2014 17:48 Răspunde
  • Sunt superbe coloanele de la moscheea emirului…

    Marius W. 3 iulie 2014 12:40 Răspunde
  • Eu percep uzbecii ca o amestecatura de chinezi cu arabi.
    Teritoriul tarii a fost de multe ori cucerit ba de chinezi, ba de arabi.
    Dupa marea batalie de la Buhara, in fiecare casa a fost obligatoriu sa fie mutat un soldat arab.
    Iar in primul mileniu toata campia uzbecilor era ocupata de chinezi.
    Insasi limba lor reflecta aceasta mixtura, Da fiind Ha (Hao in chineza inseamna corect) iar Nu este Yok, ca in turca.

    Antal 10 decembrie 2016 18:02 Răspunde

Lasă un răspuns la Marius W. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii