Imi place foarte mult Istanbului. Iubesc freamatul orasului, iubesc nebunia acestei metropole in care locuiesc 14 milioane de oameni (si probabil ceva mai multe pisici), iubesc arhitectura, iubesc mancarea, iubesc tanguirea muezinilor, iubesc arta negotului, in fine, Istanbul este un oras pe care il recomand oricui. In consecinta, am si fost de mai multe ori prin Istanbul, cred ca de vreo zece ori. Istanbulul m-a acaparat total, de am ajuns sa nu vad si altceva din Turcia decat Cappadocia in primavara acestui an. Dar, ducandu-ma de atatea ori pe malul Bosforului si vazand (nu neaparat vizitand) Sf. Sofia sau Moscheea Albastra de atatea ori, am decis ca in vara acestui an, cand am petrecut trei zile la Istanbul (mergand spre si intoarcandu-ma din Uzbekistan) , sa nu ma mai duc in aceleasi locuri batute si ras-batute si sa ajung si in alte zone ale marii metropole turce. Nu pot sa zic ca sunt niste zone complet neturistice (am mai vazut cateva suflete cu aparatul foto de gat si Lonely Planet in brate), dar sunt de obicei niste zone in care nu ajungi.

Asa ca in prima zi cand am venit in Istanbul, am decis sa merg in cartierul Fener (ma rog, fusese pe lista de foarte mult timp), cartierul care ne-a dat o serie intreaga de domnitori care au condus tarile romane in funesta perioada a fanariotilor, dar si cartierul de unde a aparut cunoscuta echipa de fotbal Fenerbahce.

Situat pe malul apusean al golfului Cornul de Aur, Fener a reprezentat, de-a lungul secolelor otomane, cartierul crestin al grecilor ramasi dupa masacrul de la caderea Constantinopolului. Dupa 1453 Patriarhia Ortodoxa a Constantinopolelui s-a mutat in cartierul Fanar dupa ce sultanul Mahomed II “Cuceritorul” a numit un nou patriarh investindu-l de asemenea cu responsabilitatea reprezentarii tuturor ortodocsilor din Imperiu Otoman (indiferent de nationalitate). Trebuie precizat ca noul patriarh, Gennadius Scholarius, a fost investit de Mohamed la doar trei zile dupa cucerirea Constantinopolului (in aceste trei zile, armatele otomane au avut liber la ucis, violat si jefuit) si care prin acest gest a dorit sa obtina loialitatea locuitorilor greci ai imperiului. Gennadius (care cazuse rob in zilele cuceririi) nu a fost ales intamplator. El fusese cel mai mare inamic dintre clericii bizantini ai unificarii Bisericilor Romei si Constantinopolului decise de Conciliul de la Florenta din 1439 (cand bizantinii inca sperau ca salvarea lor va veni din Occident), asa ca Mahomed l-a ales pentru a fi sigur ca Biserica Ortodoxa trecuta acum sub suveranitate otomana va sprijini Imperiul Otoman in cazul unei noi cruciade. Tinand cont ca masacrul de dupa ocuparea Constantinopolului de catre turci a fost nimica toata pe langa ce facusera cuceritorii catolici in 1204, nici nu a fost greu. Grecii erau in mod cert mai fericiti sub turci decat sub catolici.

Sediul patriarhiei ortodoxe se aflase pana la cucerire in imensa Catedrala Sf. Sofia, transformata imediat in moschee (prima rugaciune musulmana in biserica a avut loc a doua zi dupa caderea Constantinopolului). Noul patriarh a fost nevoit sa se mai mute de doua ori datorita sistematizarilor impuse de sultanul Mahomed (demolari, convertiri, construirea de moschei si mai ales a Marelui Bazar), ajungand pana la urma in cartierul marginas al Fanarului. Aici a fost urmat de familiile crestine care au supravietuit cuceririi. Dupa cateva decenii de cumpana, grecii din Constantinopol (numiti din acel moment “fanarioti”) au castigat pozitii importante in afaceri si chiar si in politica. Deoarece otomanii interziceau turcilor sa invete limbi straine (pare ciudat in zilele noastre cand gasesti turci capabili sa vorbeasca chiar si 10 limbi), grecii au jucat rolul de talmaci, incet-incet, pozitia de dragoman ajungand echivalentul ministrului de externe. Iar toti dragomanii au fost de origine greaca. Fanariotii au urcat apoi in ierarhie, multi fiind numiti guvernatori de provincii majoritar crestine din Balcani, ajungand chiar si domnitori ai tarilor romane. Puterea lor s-a prabusit insa in 1821 cand otomanii i-au suspectat de implicare in revolutia greaca si in miscarea Eteria, asa ca patriarhul Constantinopolului Grigore V a fost spanzurat, iar marele dragoman Constantin Moruzi a fost decapitat. Corpul lui Grigore V a fost oferit cadou comunitatii evreiesti din Constantinopol care, dupa ce l-a tarat prin tot orasul, l-a aruncat in Bosfor unde a fost pescuit de un vas rusesc si dus la Odesa. Dar patriarhul si dragomanul nu au fost singurele victime. In urmatoarele luni au fost ucisi mii si mii de greci, in general capii comunitatii – arhiepiscopi, episcopi, negustori, profesori etc. Fanarul nu-si va mai reveni niciodata.

Am ajuns in Fanar cu autobuzul din fata Bazarului Egiptean. Evident ca nu stiam exact unde e, asa ca soferul ne-a indicat locul unde sa coboram. Turcii de astazi au descoperit ca turismul religios spre locatii crestine din actuala republica le poate aduce bani, chiar foarte multi bani, asa ca tururile includ numeroase urme crestine – de la bisericile sapate in piatra ale Cappadociei pana la cele din Istanbul sau de aiurea. Cum am coborat, nu s-a putut sa nu ne sara in ochi o cladire imensa, impozanta, care iesea clar in evidenta, sus pe dealul Fanarului.

Pana atunci insa, am cautat biserica bulgareasca Sf. Stefan. Nu este orice tip de biserica, ci este o biserica de fier, mai precis structura sa este de fier. Initial, aici a fost construita o biserica din lemn atunci cand Biserica Ortodoxa Bulgara si-a declarat independenta fata de Constantinopol, dar a luat foc, asa ca bulgarii din capitala Imperiului au hotarat sa ridice o biserica prefabricata din fier. Bulgarii nu erau chiar originali, englezii construisera prin imensul lor imperiu biserici anglicane prefabricate in Marea Britanie si apoi trimise pe mare spre colonii. Iar structurile de fier erau la mare moda la sfarsitul secolului al XIX-lea, ganditi-va doar la turnul Eiffel bunaoara. Asa ca biserica a fost prefabricata la Viena si trimisa pe Dunare si apoi, pe mare, la Istanbul.

Este o biserica unica, cel putin in Europa, asa ca evident ca mi-am dorit sa o vizitez. N-a fost sa fie pentru ca biserica de fier este in restaurare, o restaurare care se anunta de lunga durata, pana in 2018. Am reusit sa arunc un ochi prin gard si sa o admir din departare. Si sa-mi notez in agenda anului 2018 ca trebuie sa o vizitez.

Apoi, m-am pierdut pe stradutele Fanarului. Aproape nimic nu mai aduce aminte de comunitatea greco-ortodoxa care a dominat cartierul timp de aproape patru secole otomane. Dimpotriva, mi s-a parut un cartier conservator musulman… Fustele scurte si buricele la vedere din centru au disparut complet, in locul lor aparand chadorurile pentru putinele femei de pe strazi. Parca nici ochii oamenilor nu erau la fel – citeai o incrancenare si un refuz in a-ti zice “bine ai venit”. Si de fapt asta e magia Istanbulului – oamenii atat de veseli si primitori. In Fener, nu am regasit Istanbulul meu, am descoperit un Istanbul rece, distant, sarac si neprimitor. Asta nu inseamna ca nu m-am simtit in siguranta. Faptul ca nu esti bine venit nu inseamna ca iti vor da si in cap atat timp cat stai in banca ta.

Pe locurile fostelor biserici au aparut moschei, si daca in centru esti acceptat fara nici o problema in orice moschee, evident daca esti imbracat decent si te descalti, in Fener nu mai e cazul. Dar nu moscheile le cautam eu, ci Patriarhia Constantinopolului. Am suspectat ca imensa cladire pe care o vazusem de pe malul Cornului de Aur este patriarhia. Nu era asa. Avea insa de-a face cu ortodoxia – este Liceul Ortodox din Fanar.

Cum ziceam, cladirea este imensa. Actuala constructie provine din secolul al XIX-lea cand un grec bogat din Imperiu a vrut sa construiasca un palat imens pentru liceul care fusese fondat un an dupa caderea Constantinopolului, in 1454. Aici au invatat sute si mii de studenti ortodocsi din zonele ocupate sau vasale imperiului, inclusiv viitori domnitori romani. Cel mai ilustru dintre ei, probabil, e Dimitrie Cantemir. Din pacate, intrarea in liceu era zdravan barata de niste lacate imense, iar curtea cladirii era imprejmuita de un gard solid cu sarma ghimpata. Liceul este inconjurat totusi de o comunitate turca conservatoare ostila, asa ca orice se poate intampla. In schimb, am descoperit cu surprindere o cafenea Dimitrie Cantemir… evident ca nu am ratat ocazia de a bea o apa in cafeneaua care poarta numele domnitorului roman.

Café Dimitrie Cantemir este fix sub imensa cladire a liceului si am intrat intr-o vasta curte interioara, neasteptata pentru Fenerul care este superaglomerat cu cladiri. O curte linistita in care coexistau pisici, iepuri si boboci de rata. Intreb de casa Dimitrie Cantemir. Stiu ca aici acum cativa ani fusese deschis un minimuzeu al domnitorului roman in locul unde si-a avut casa. Din pacate e inchis, iar locul pare pustiu in ciuda investitilor de circa 250.000 de dolari. Locul pare degradat si nu e intretinut. Cafeneaua arata OK, dar Muzeul Dimitrie Cantemir e o ruina. Inteleg ca cladirea e o strutocamila din punctul de vedere al proprietatii – parterul e detinut de Primaria din Fener, etajul – de Biserica Ortodoxa a Constantinopolului. Nici o parte nu este realmente interesata de prezervarea memoriei domnitorului roman care a studiat aici si chiar a donat o suma importanta de bani asezamantului. Oricum, sa bei un suc la Café Dimitrie Cantemir in vechiul Constantinopol… merita sa ajungi tocmai in Fener.

Am plecat din fosta citadela a celor mai bogati locuitori ai Constantinopolului cu sentimente amestecate. Da, am fost bucuros sa descopar urmele unui domnitor roman, mi s-a parut interesanta metamorfoza cartierului, dar atmosfera mi s-a parut apasatoare. Sic transit gloria mundi… chiar si arhitectonica.

 Imagini Fener – Istanbul

Moschee din centrul Istanbulului

Vreun cucuruz fiert doriti ? 1 lira !

Istanbulul are iesire la mare, prin el trece Bosforul… deci, trebuie sa aibe o lunga traditie de mancat peste 😉

Dar inainte de a purcede spre Fanar, ne-am alaturat turcilor iesiti la picnic pe malul Cornului de Aur

O cladire semeata se inalta dintr-un cartier cam gri

Dar nu poti intrain Fener cu adidasii nefacuti

Cam retro

Hamamul cartierului

Localnicii… cam plictisiti

Au disparut pantalonii scurti

Sarac, sarac, dar mai gasesti niste case faine

Liceul ortodox din Fener

Bine flancat de o moschee… sa nu uitam ca ne aflam intr-o tara musulmana

Strazile in panta ale Fenerului

Terenul a fost cumparat de Dimitrie Cantemir, fost elev al scolii

iar urmele domnitorului roman le gasesti intr-o … cafenea

Un spatiu generos intr-un cartier aglomerat

Iepuras dragalas 🙂

Mda… muzeu. Cam inchis si din pacate in paragina

Pe malul Cornului de Aur, traditionalisti si liberali