Trezirea a fost la o ora la care nu-mi doream. Era ora 9, ma culcasem pe la 6, dar nici in pat nu puteam sa lenevesc prea mult. Eram totusi in Teheran, capitala Iranului, si vorba aceea, pot dormi si acasa. Sau, ma rog, in timpul calatoriei. Asa ca m-am strans repejor din pat, am mancat Speedy Gonzales micul dejun si m-am asezat cuminte in autocar. Teheran, here we come!

Evident, prima oprire a fost la o casa de schimb valutar. De ani de zile, Iranul este supus unui embargo financiar, neputand sa transfere bani in si din strainatate. Iranul are o retea foarte bine pusa la punct de ATM-uri si POS-uri (am vazut unul chiar si intr-un magazin saracut dintr-un sat de munte), dar functioneaza doar cu carduri iraniene. Sunt convins ca atunci cand embargoul va fi ridicat (probabil, in curand, inshallah), nu va fi nici o problema sa poti scoate bani din reteaua iraniana. Dar pana atunci, daca vrei sa calatoresti in Iran, trebuie sa vii cu cash-ul la tine (cartile de credit straine se pot folosi doar in magazinele de covoare, iar banii sunt transferati de fapt intr-un cont din Dubai). Ca si in Argentina, exista doua cursuri de schimb – cursul de schimb oficial (cam 33.000 de riali la 1 euro) pe care il obtii daca schimbi banii la banca si cursul de schimb neoficial (cam 40.000 de riali la 1 euro) pe care il obtii de la case de schimb autorizate. Totul e oficial, nu e schimb pe strada, dar nu gasesti case de schimb la fiecare colt de strada (banci insa gasesti), dar daca intrebi pe cineva, sigur te va indruma.

Am schimbat aproape 4.000 de euro pentru tot autocarul. Evident, am primit cateva caramizi cu bancnote. Cea mai mare bancnota in circulatie este de 500.000 de riali (12,50 euro la casa de schimb), asa ca la 4.000 de euro am primit de nu am putut duce. Oricum, a urmat spectacolul distribuirii bancnotelor, dar totul a fost in cele din urma OK.

Si pentru a termina partea cu tranzactiile financiare, ei bine, confuzia preturilor din Iran este ca ele sunt afisate uneori in riali, alteori in tomani. Ce e tomanul? Ei bine, e o valuta cam virtuala, este “rialul vechi”. Daca, la noi, unii inca gandesc in miliarde si miloane de lei, desi s-a trecut la noul leu acum vreo 10 ani, tomanul a fost inlocuit de rial in 1932. Deci, ma astept sa aud si in Romania si prin 2100 vorbindu-se de milioane de lei. Desi rialul a devenit moneda nationala de atunci (schimbul a fost la rata de 1 toman = 10 riali), statul a mai emis tomani pana prin anii ’60. Ce e cert, acum, desi exista doar bancnote de riali pe piata, prin foarte multe locuri, pretul este afisat in tomani, sau ti se cere in tomani. Asa ca, de fiecare data cand am auzit un pret, a trebuit sa ma lamuresc ca e vorba de tomani sau riali.

Prima oprire a zilei a fost la Palatul Golestan din sudul Teheranului. Daca multe tari din lume (chiar si republici) au o familie regala (cum avem si noi, de atlfel), ei bine, Iranul are doua. Una este familia Qajar si cealalta Pahlavi. Qajarii au condus Iranul pana undeva dupa Primul Razboi Mondial cand ultimul Qajar, Ahmad Shah, a fost “abdicat” de seful armatei, viitorul rege Reza Shah. Ma rog, Ahmad Shah avea probleme cu sanatatea, haosul era la putere in Iran si nu prea avea chef sa-si strice putinele zile din viata cu bataia de cap a guvernarii… E drept, lovitura de stat militara al lui Reza Shah i-a intarit convingerea ca mai bine se muta si traieste bine mersi prin Elvetia, decat sa-si bata capul cu haosul din tara natala, dar a trimis o telegrama prin care condamna lovitura de stat al lui Reza. E drept ca sustinatorii dinastiei fondate de Reza pretind ca telegrama ii cerea sa preia conducerea, in timp ce sustinatorii dinastiei Qajar spun ca era o telegrama de condamnare.

Acum conteaza mai putin, atat Qajarii, cat si Pahlavii sunt bine mersi in exil si se injura unii pe altii (exista deci doi monarhi in exil ai Persiei), iar Iranul de azi este condus de o noua monarhie, de data asta neereditara si teocratica.

Palatul Golestan a fost resedinta Qajarilor care au preferat sa traiasca la doi pasi de principala putere economica a Iranului – Bazarul din Teheran. Dupa caderea Qajarilor, Pahlavi a preferat racoarea nordului, fix sub munte. Asa ca palatul a fost transformat in resedinta de oaspeti alesi pe spranceana, iar o parte (mai ales palatul in care qajarii isi tineau cele 2–300 de neveste) a fost demolat. Astazi, palatul Golestan este o oaza de liniste in mijlocul nebuniei din sudul Teheranului, zona mai saraca a metropolei iraniene. Din pacate, de data asta, nu mai mergeau fantanile arteziene, dar si asa am luat la pas cladirile locuite pe vremuri de sahii Iranului. Aici a fost (ca si in 2009) primul loc in care am luat contact cu pasiunea iranienilor pentru sali stralucitoare tapetate cu oglinzi. Palatul Golestan are o imensa sala a oglinzilor, ca si Versailles-ul de altfel, dar in alt stil… aici nu sunt oglinzi mari in care sa te oglindesti, ci mii si mii de fragmente de sticla, ca un tapet de sticla care straluceste de iti ia ochii… In plus, palatul reflecta pasiunea high class-ului persan cu tot ce era european si fascinatia lor fata de mobilele batranului continent – toate candelabrele sunt din Boemia sau Franta, mobile din Anglia sau Franta, ceasuri parca de prin Elvetia si Germania… singurele obiecte din Iran sunt, evident, covoarele, care in Iran sunt mai mult decat o traditie, mai degraba o religie.

Dupa Palatul Golestan, au urmat doua muzee – unul este Muzeul National al Iranului. Nuuuu, sa nu credeti ca este vreun Luvru, numeroase artefacte istorice sunt mai degraba la Luvru sau British Museum – sahii Iranului le-au oferit puterilor straine posibilitatea de a deschide santiere arheologice in Iran si sa scoata din tara tot ce au vrut si n-au vrut, asa ca in Iran nu au ramas cele mai impresionante obiecte… dar si asa, colectia Muzeului National merita o ora si ceva … am descoperit o statuie a regelui Darius in stil egiptean… orice conducator strain ajuns in Egipt avea parte de o statuie in stil Ramses :).

Am mai vizitat si micutul, dar cochetul Muzeu al Sticlei dintr-o vila absolut delicioasa, fosta ambasada egipteana unde am descoperit ca persanii nu se pricep doar la covoare, ci si la sticla :). Nu, nu la cristal, totusi boemienii si venetienii sunt mesteri la asa ceva.

Seara, dupa terminarea programului, nu m-am putut abtine sa trec pe langa fosta Ambasada SUA, astazi unul din sediile Gardienilor Revolutiei, cu celebrele sale graffiti cu Statuia Libertatii cu cap de mort (totusi, unele graffiti pe care le-am vazut in 2009, si erau mult mai dure, mi se pare ca au fost inlocuite) si de acolo am sarit in taxiuri pentru a vizita Teheranul mega-modern… celebrul turn de televiziune Milad, unul dintre cele mai inalte turnuri de televiziune din lume (e pe locul 6 la turnuri si pe locul 17 la cladiri), simbolul modern al Teheranului.

In 2009, am ajuns cu taxiul acolo, dar am fost intorsi din drum. Desi oficial fusese deschis in 2008, intamplator in ziua respectiva nu era deschis, dar acum este unul dintre locurile populare pentru petrecerea timpului liber. Pentru cei care isi inchipuie Iranul ca un stat in care milioanele de locuitori isi petrec timpul liber rugandu-se prin moschei, turnul Milad poate fi un mic soc. Foarte asemanator cu turnul de televiziune din Toronto, are la parter un mall (cu food court, magazine de haine si electronice), iar sus, din varf, ai parte de o panorama incantatoare a unui Teheran by night. Sus, la cateva sute de metri deasupra pamantului, am dat de un targ de obiecte traditionale, dar si de panorama in aer liber (din pacate, trebuia sa-mi strecor obiectivul aparatului de fotografiat prin ochiurile destul de mici ale plasei de protectie), de un restaurant VIP pustiu, dar si de un mini-Madame Tussaud cu personalitati culturale iraniene (spre deosebire de Madame Tussaud, e vorba in general de poeti, profesori si oameni de stiinta decedati). Oricum, seara la Milad a fost o seara plina de culoare si lumina… si de o geana spre un Iran al viitorului.

A doua zi am petrecut-o in nordul orasului, construit la poalele muntelui Tochal, parte a masivului Alborz care bate spre 6.000 de metri. Tochalul insa, aflat in apropierea orasului (de fapt, cartierele nordice se catara pe el), are vreo 4.000 de metri si daca iei telecabina poti sa ajungi la partiile de schi de pe culme. Nu am ajuns acolo, in schimb, am dat o tura prin complexul de palate ale dinastiei Pahlavi din Sa’dabad. O proprietate imensa, zeci de cladiri construite pentru diversele rude ale sahului (fiecare cladire gazduieste acum cate un muzeu) intr-un cadru natural minunat. Palatele sahului (l-am vizitat pe cel Alb, folosit pentru receptii si pe cel Verde din deal) nu exceleaza prin pompa, pe afara sunt destul de saracute, in interior, nu pot spune ca dau pe dinafara de atata lux).

In schimb, dupa vizitarea palatelor, am ajuns intr-o zona foarte faina de munte preferata de locuitorii Teheranului… terasa dupa terasa, construite de-a lungul unei vai, magazine cu suvenire sau standuri cu tot soiul de mancaruri exotice… Am mancat aici la o terasa, mi-am cumparat o palarie de soare (mi-am uitat sapca acasa, iar soarele Iranului poate fi ucigator, mai ales la Persepolis) si intr-un cuvant m-am simtit bine.

Din pacate, ora de decolare din Teheran sau Esfahan se apropia, iar traficul crestea, asa ca am taiat-o cam abrupt de la munte pe autostrazile suspendate ale capitalei spre aeroportul Mehrabad, aeroportul vechi al Teheranului, aflat astazi in oras, la doi pasi de turnul Azadi, celebru prin faptul ca de aici a decolat sahul Reza Pahlavi cand a fugit din tara, pilotandu-si propriul avion, si tot aici, cateva zile mai tarziu, un avion Boeing 747 Jumbo-Jet al companiei Air France aducea din exil pe ayatollahul Khomeini, asteptat in extaz de milioane de iranieni. Intre timp, Iranul a construit un aeroport mare si modern, mai departe de Teheran, cel pe care am aterizat si astazi decolam pentru prima oara de pe istoricul aeroport, azi folosit pentru curse interne sau scurte in tarile din jos. Si intr-adevar, cu un aer pronuntat de anii ’60–’70, dar destul de eficient, aeroportul Mehrabad este o calatorie in timp. Ma rog, decorul perfect pentru cursa cu un avion la fel de vintage – un MD 82 construit prin anii 1988–1989. Cand m-am asezat in avion, spre marea mea surprindere, peste tot scria in… ucraineana. M-am uitat mai bine pe hartia cu instructiunile de siguranta si am descoperit ca avionul este in leasing de la compania ucraineana Bucovina Aviation, o companie care nu stiu sa fi operat vreodata zboruri de linie, dar care se pare ca face leasing catre companii aeriene din… Iran!

Ma rog, in afara de semne, nimic nu era bucovinean in avion – echipajul iranian, deci simpatic, mancarea iraniana, iar afara s-a pus o furtuna de nisip iraniana. Am mai stat vreo jumatate de ora si in final am decolat in directia Shiraz, oras aflat la vreo 1.000 km spre sudul Iranului. Dupa cateva minute, plafonul de nisip de sub noi s-a degajat, asa ca la aterizare am putut admira lacurile de sare din desert.

Am aterizat dupa un zbor fara probleme si bagajele au venit repejor, dar descompletate… nu a venit unul din 24. Asa ca am mai stat si, dupa cateva telefoane la Teheran, bagajul a fost reperat. Era inca acolo. Urma sa vina cu o cursa de dimineata.

Dupa un Teheran care poate nu spune nimic, am ajuns in final intr-unul din orasele Iranului care este iubit de toti iranienii. Poate pentru vinul de Shiraz, poate pentru poetii venerati din acest oras, poate pentru ca locuitorii din Shiraz sunt cunoscuti ca fiind foarte simpatici. Asa ca, welcome to Shiraz!

 Imagini Teheran

Buna dimineata de la hotelul Enghelab

Cu caramizile de bani

Palatul Golestan, palatul Qajarilor (blocul urat din spate este de data mai recenta)

Mai de aproape, nu mai vezi blocul 😉

Iar in interior, esti aproape orbit de peretele tapetat in sticla

Pana si leii au ridicat spadele

Wow !

Muzeul National

Si ce a mai ramas din mainile arheologilor europeni

Intinderea Imperiul Pers al Ahemenizilor

Ritoane din astea s-au mai gasit si pe la noi

Frumoasa vila care gazduieste Muzeul Sticlei

Graaaand !

O fi joi seara (echivalentul sambetei de la noi), dar traficul in Teheran continua sa fie diabolic

Celebrele grafitti de langa fosta ambasada a SUA

Turnul Milad, simbolul unui Iran modern

La picioarele lui, se afla, evident, un mall

Interiorul e modern

Welcome to Teheran … by night !

Impresionant !

Sus, la cateva sute de metri deasupra solului, un targ de produse traditionale

Si un Madame Tussaud – versiunea iraniana

Din cand in cand mai trebuie si sa mancam… in food court

Vinerea de dimineata pe Valiasr, unul dintre cele mai lungi bulevarde din lume (17 km)

Complexul Saadabad are nu mai putin de 19 muzee ! Fiecare cu biletul lui de intrare (1 euro = 40.000 riali)

Si harta fostului domeniu imperial

Palatul alb

Si cizmele primului Pahlavi – Reza Shah (restul statuii a fost taiata la Revolutie)

Interiorul Palatului Alb

E o placere sa ne plimbam prin proprietatea imperiala 😉

Palatul Verde din varful domeniului

Care are si el camere mega-stralucitoare… se putea altfel ?

De deasupra pomilor, o privire asupra dealurilor orasului

Zona montana… un soi de Tampa a Teheranului

Foarte popular

Niste fructe confiate, ceva ?

Au iesit fetele la plimbare 🙂

Ultimul stop in Teheran – la turnul Azadi ridicat in 1971 cu ocazia implinirii a 2500 de ani de monarhie iraniana

Ne imbarcam intr-un MD 82 destul de vintage

In zbor spre Shiraz

Am primit si de mancare. Parca acum 5 ani, primisem niste kebab 🙂