Este ora 6 dimineata in Yazd. S-a incheiat perioada programata sa stam in Yazd si nu am avut timp sa ma bucur de acest oras pe care il iubesc. M-am trezit la rasarit pentru a putea sa ma plimb pe ulitele vechiului oras, sa descopar turnurile sale mangaiate de soarele diminetii, sa topai putin prin colbul strazii. In orasul inca amortit de somn, miroase tare a paine proaspata. O fi devreme, dar brutarii s-au pus pe facut painea, iar mirosul este irezistibil. Cu cinci minute inainte, a trecut pe langa mine un domn grabit, cu care m-am salutat ceremonios – Salom. Acum vine dinspre brutarie cu mainile pline de paine. Imi intinde o paine. Il refuz, desi e yami, yami. Inca o data. Inca un refuz. A treia oara. Accept. Am indeplinit regula tarofului, omul chiar vrea sa mi-o dea. Multumesc ceremonios. Acesta este Iranul, acesta este Iranul meu, Iranul zambetelor, al oamenilor curiosi, primitori si care te surprind cu cate un mic cadou pe strada. Mai incolo m-am intalnit cu niste copii in drum spre scoala. Le-am oferit o jumatate din paine. De trei ori. A treia oara, au acceptat. Am indeplinit ritualul tarofului.

Yazd este unul dintre acele orase pe care le iubesc, care au ramas incremenite in timp, in istorie, un loc unde chiar simt istoria pulsand pe la colturi, un loc care ma ajuta sa-mi imaginez secolele trecute. Asa e Sighisoara, Carcasonne, Venetia, Luang Prabang sau Khiva, sora geamana a Yazdului din Uzbekistan. Acum cinci ani, am ajuns la Yazd pus pe fapte mari – sa vad templu zoroastrian, turnurile tacerii etc. Dar cum am intrat in orasul vechi, nu m-am dat dus de aici pana cand a trebuit sa iau trenul spre Teheran.

Am ajuns pe inserat la Yazd. Ce e frumos la Yazd e faptul ca exista mai multe hoteluri construite in stilul traditional al unui caravanserai cu camere mai mici sau mai mari, aliniate in jurul unor curti interioare, in cladiri de sute de ani. Primii care au venit cu ideea sunt cei de la Silk Road Hotel unde am stat in 2009. De data asta am stat in casa unui bijutier de secol XVII numita acum Mehr Traditional Hotel. Si, dintr-odata, am intrat direct in povestile cu Seherezada, Aladin sau Sindbad. In 1001 de nopti. Din pacate doar pentru doua nopti.

Dupa ce am mancat in prima seara la hotel si am asistat la un furibund concert de tobe, am luat orasul vechi la picior. M-am dus la Amir Chakhmaq, acea cladire de trei etaje dedicata memoriei imamului Hossein, cel ucis la Kerbala de suniti si de unde a inceput adevarata ura intre siiti si suniti. Aici, in fata lui Amir Chakhmaq, au loc celebrele manifestari de Ashura cand este comemorat martirajul imamului Hossein – prin autoflagelari si caratul unor mari care pe spatele credinciosilor care in general stau in fata unei Hosseinieh. Zilele acestea nu e nici o Ashura (din pacate), asa ca totul e foarte linistit in fata cladirii superluminate.

Apoi, o iau prin orasul vechi. Totul este pustiu si este inchis. Este liniste. O liniste enigmatica, o liniste care ma face sa visez inca si mai mult la cele 1001 de nopti ale Seherezadei. Dar din pacate sunt inca si mai obosit. Asa ca ma retrag la hotel. Nu este lux, nu e o camera prea mare, dar este o camera traditionala… si asta imi place cel mai mult.

A doua zi dimineata, toti 24 o luam de-a lungul zidurilor ca de cetate ale orasului, ne prelingem pe ulitele orasului vechi. Auzim povestea sistemelor savante de transport al apei, celebrele qanaturi, apoi ajungem la primul obiectiv al zilei – Moscheea de Vineri, Jame Mosque. Construita in secolul al XII-lea, are probabil cele mai inalte minarete din Iran, care se inalta spre cer de pe langa o fatada acoperita de acele bucati de faiante care sunt atat de frumoase. Ne asezam pe jos in moschee si Ali Reza, ghidul nostru, ne povesteste despre moschee si despre islam. Aici, credinciosii se adunau in fiecare vineri sa se roage, sa asculte predica, dar mai ales sa afle ultimele noutati. Intr-o lume fara ziare, telefon si internet, aici era locul unde se strangeau si apoi se raspundeau toate stirile, barfele, zvonurile. In zilele noastre, chiar si vinerea, moscheea e cam pustie. Pentru ca oamenii au alte surse de informare, asa ca, daca vor sa se roage, o fac la casele lor.

Urmatorul stop este la templu zoroastrian. Poate multi nu stiu, dar Persia este locul unde a aparut prima religie monoteista din lume – religia promovata de profetul Zoroastru. Pentru prima oara, oamenii se rugau la un Dumnezeu unic, Ahura Mazda, care nu era reprezentat in nici un fel – pamantenii nu sunt capabili sa stie cum arata Dumnezeul absolut, asa ca acesta era reprezentat prin nimic… un zid gol. Ahemenizii si urmasii lor au fost zoroastrieni. Dar candva in secolul al VI-lea, arabii au invadat Persia, au zdrobit dinastia sasanida si au ocupat tara. A inceput convertirea. Sunt multi iranieni care considera acel moment drept cel mai negru din istoria lor, un moment inca mai groaznic decat incendierea Persepolisului de catre Alexandru Macedon. Nu de putine ori mi-au spus cu naduf “arabii astia ne-au adus islamul pe cap”. Mi s-a spus chiar si in moschee de catre oameni care pana atunci se rugasera pios. Pentru unii iranieni, undeva le-a ramas ca zoroastrismul reprezinta mai bine Iranul. Si, desi poarta la gat medalioane cu simboluri zoroastriene, continua sa fie buni musulmani.

Ei bine, zoroastrismul continua sa existe in Iran. Islamul a avut nevoie de aproape 1.000 de ani pentru a converti imensa majoritate a populatiei la credinta lui Allah. Dar si asa au ramas comunitati zoroastriene. In timpul persecutiilor, unii au fugit in India unde exista o comunitate mare si influenta de zoroastrieni. Ati auzit de imperiul Tata? Sunt zoroastrieni de origine iraniana. Sotul Indirei Gandhi a fost parsi. Si numarul celor bogati si celebri din Mumbai este mult mai mare. O comunitate mai mare a ramas insa in Iran, iar Yazd este centrul acestei comunitati. Si noi am mers la principalul templu din Yazd. Nu este mare, nu este impunator, are un mic bazin la intrare, iar inauntru poti sa vezi focul vesnic. Prin acest foc care trebuie mentinut sa arda continuu folosind lemn de foc, nu gaz (cum a fost stricat focul vesnic de la Baku), zoroastrienii pot comunica cu Ahura Mazda. Se spune ca focul din Yazd arde din anul 470 si ca provine dintr-unul dintre cele mai sacre temple zoroastriene… in timpul secolelor musulmane, a fost ascuns prin locuri dosnice, prin sate necunoscute, gasindu-si in final adapost la templul din Yazd ridicat in 1934. Focul este intretinut de un preot care intra din cand in cand sa puna lemn, complet echipat in alb si cu o masca pe figura pentru a nu-l contamina de “murdaria” umana.

De fapt, in suburbiile Yazdului gasim un alt loc martor pentru obsesia zoroastrienilor de a nu polua pamantul, atmosfera sau apa. De aceea zoroastrienii au un tip ciudat de inmormantare. Nu sunt inhumati pentru a nu polua pamantul. Nu sunt arsi pentru a nu polua focul si atmosfera. Nu sunt aruncati in rauri pentru a nu polua apele… Mortii erau parasiti in mainile unor preoti care, dupa slujbele de rigoare, ii transportau in varful unor dealuri cu varful retezat si ofereau cadavrul vulturilor. Acestia mancau carnea in 2-3 zile, iar oasele ramase erau ingropate undeva in aceste Turnuri ale Tacerii.

In timpul regelui Reza Shah, acest ceremonial a fost interzis. De fapt, vulturii au inceput sa cam dispara, iar vecinii acestor turnuri erau cam disperati cand le mai cadeau cate o bucata de pulpita de om din cer din ghearele vreunui vultur neatent. Asa ca sahul i-a convins pe zoroastrieni ca o solutie de compromis este sa fie ingropati intr-un mormant betonat si astfel carnea corpului nu va infesta pamantul. De voie, de nevoie, zoroastrienii au acceptat compromisul si de atunci nu mai au loc “sky burial”-uri, ci ingropari in mormant de beton.

Am urcat unul din aceste turnuri ale tacerii. Cele din suburbiile Yazdului sunt doua la numar, dar in regiune sunt mai multe. La picioarele lor, urmele unor cladiri din templul care se ocupa de morti. O atmosfera linistita, senina si fara incrancenarea si kharma negativa pe care am simtit-o prin zonele rugurilor de incinerare hinduse din India sau Nepal.

Am fost si prin desert, la un caravanserai in Zeinodin, la vreo 60 km sud de Yazd, pe drumul Indiei spre Kerman. In Evul Mediu, sahii Persiei au construit caravanseraiuri unde negustorii se puteau culca gratuit si primeau mancare gratuita. Totul pentru incurajarea comertului transasiatic. Cica sunt 1.000 de caravanseraiuri in Iran. Cel din Zeinodin a fost refacut ca un caravanserai… aici chiar poti sa dormi in niste conditii nu foarte diferite cu cele din perioada marilor caravane. Diferenta este ca au aparut dusuri, apa curenta, curent electric si nu mai ai cai si camile de legat si hranit. Initial, planul era sa dormim aici o noapte, dar n-a fost sa fie – caravanseraiul era rezervat pentru un grup mare care pana la urma a anulat rezervarea in dimineata sosirii. Asta e… dar a fost o ocazie excelenta pentru inca o revenire in timp.

Revenit in orasul vechi, in Yazd, ma bucur ca am descoperit doua terase de unde sa pot admira orasul de sus – una pe un megamagazin de covoare si alte suvenire, si alta pe un hotel traditional aflat in inima orasului vechi. Iar apusul si inceputul de seara admirate acolo au fost cu adevarat magice… Nici sa nu te mai dai dus.

Am fost pana la urma dat dus din Yazd. Era musai sa ajungem in alt oras care imi place mult in Iran – celebrul Esfahan. Si nu numai pentru moscheile sale cu faianta stralucitoare din imensa Piata a Imamului. Pur si simplu pentru ca este un oras elegant, un oras cu vegetatie, un oras cu staif. Dar despre Esfahan, evident, in episodul urmator :).

Imagini Yazd

La intrarea in Mehr Traditional Hotel

Mica curte interioara spre care dadea fereastra mea

Curtea mare

Si cam asa arata camera

Noaptea in bazar… tacere mormantala

Amir Chackmaq by night

Turisti din Teheran veniti la Yazd sa se intalneasca cu turisti din Romania 😉

Moscheea de Vineri si imensul ei iwan

Ascultand predica lui Ali Reza

Moscheea rasarind din mijlocul cladirilor orasului vechi

Acesta este un badjir – aerul conditionat al antichitatii, capabil sa prinda orice pala de vant si s-o transforme in curent rece in interiorul locuinetelor

Vanzatorul de vase

Templul focului din Yazd

Interiorul … nimic extravagant

Un moment rar vazut … preotul vine sa reinoiasca focul care arde de 1500 ani

La drum prin desertul Persiei

spre caravanseraiul Zeinodin

Care evident ca are o curte interioara

Pe aici se doarme

Si cam asa arata camera… cu salteaua direct pe podea

Daca as fi dormit in Zeinodin, poate m-as fi culcat afara sub un cer plin de stele

Intrarea spre zona zoroastriana

Unul din Turnurile Tacerii

 Cum se redefineste conceptul de topless in Iran – fara naframa 😉

Amir Chackmaq e frumos si ziua

Iar apusul de noapte pe o terasa e absolut fenomenal 🙂

Badjiruri

Noaptea in Yazd

Painea primita cadou

Pe ulitele din Yazd dis-de-dimineata.