Pe nepusa masa, am ajuns in ultima zi. Nici nu-mi venea sa cred. Timpul trecuse atat de repede, vazusem atatea lucruri frumoase, dar totul fusese prea pe fast forward. Daca aveti luxul timpului, vedeti Iranul catinel, incet, incet. Merita. Este o tara cu totul si cu totul minunata si cele mai dragi amintiri care va vor ramane in inima nu vor fi cupolele turquoise din Esfahan, florile colorate ale Shirazului sau istoria monumentala a Persepolisului, ci zambetul din inima al iranienilor, curiozitatea lor, painea data pe strada de un necunoscut, o paine care te unge pe suflet. Mai mult decat oricat, Iranul te unge pe suflet. Ei bine, in ultima zi, aveam de parcurs vreo 300 si ceva de kilometri de la Esfahan pana la aeroportul international Imam Khomeini de langa Teheran, dar cum drumul era o autostrada (ca de altfel, cam peste tot in Iran unde sunt mii si mii de kilometri de autostrada), l-am fi parcurs cam repede. Asa ca am decis sa includem in program si satul Abyaneh, satul traditional al Iranului.

Abyaneh a devenit in ultimii ani un soi de capitala a turismului rural in Iran. Are mai multe atu-uri. Unul climatic – aici este racoare. Fiind la munte, undeva cam la aproape 2000 metri altitudine, cand Teheranul sau Esfahanul se coc, la Abyaneh e racorel si bine. Apoi, e un sat traditional din chirpici, iar din punct de vedere cultural, este un unicat – aici inca se vorbeste Middle Persian, limba vorbita pe vremea lui Shah Abbas. In plus, localnicele (nu stiu de ce, dar satul pare locuit numai de batrane si de doar cativa barbati rataciti pe aici) au un port tipic – baticele obligatorii in Republica Islamica sunt toate de culoare alba cu buline rosii… Simbolul satului.

Pentru a ajunge la Abyaneh, trebuie sa iesi pe autostrada la Natanz. De-a lungul secolelor Natanz a fost faimos pentru o moschee, dar de vreun deceniu incoace, acest oras uitat de lume a ajuns in paginile presei mondiale datorita faptului ca langa oras se afla celebra statie de imbogatire a uraniului folosit pentru centrala nuclear de la Bushehr de pe malul Golfului Persic, centrala a carei constructii a fost inceputa de sah si terminata de abia in 2011 de un consortiu rus, fiind prima centrala nucleara electrica din Orientul Mijlociu (Emiratele s-a apucat intre timp sa construiasca o centrala nuclear. Israelul nu are centrala nucleara, in schimb detine bombe nucleare). Am trecut pe langa Natanz, un sit subteran, dar care la prima vedere era aparat de ceva arme anti-aeriene din generatia celui de-al doilea razboi mondial. Sper insa ca asta era apararea la vedere, cea de parada, rachetele si dronele de ultima generatie capabile sa opreasca o agresiune israeliana sunt probabil ceva mai ascunse.

Dupa centrul Natanz, am luat-o apoi pe o vale frumoasa, cu apa, deci verde… Doar in desert poti sa realizezi ca apa este esenta vietii pe pamant… cand vezi munti intregi sterpi si fix acolo unde trece un paraias, ai parte de o verde, mult verde.

Intr-un final, am ajuns si la Abyaneh. Dar primul popas, la hotelul Viona de la intrarea din sat unde urma sa primim cateva camere pentru a ne odihni si schimba inainte de marele salt spre Europa. Evident, ce sa ne odihnim, eram intr-un sat pitoresc, cum puteam sa-l ratez. Asa ca mi-am aruncat bagajul in camera si am fugit in sat.

Abyaneh este un sat construit din chirpici rosu, catarat pe un deal. Nu exista vreun obiectiv turistic clasic, pur si simplu e o placere sa te plimbi pe ulite, sa te saluti cu tarancile cu basmaua alba cu flori rosii, sa te cateri pe colturi de cladiri abandonate. Centrul satului este o strada lunga, frumos aranjata cu sant de canalizare (pentru drenarea apei de ploaie). Acum 5 ani, era un drum de pamant, intre timp, primaria a asfaltat frumos, a pus piatra, taman bine pentru turisti. Si in Yazd, se lucrase mult la amenajarea strazilor, aceeasi situatie si la Abyaneh.

Am ajuns pe la moscheea de unde ai parte de o panorama frumoasa spre dealul de pester au (pe care afla niste citadele parasite), am trecut si pe langa templul focului zoroastrian (Ali, ghidul ne-a spus ca cei din Abyaneh au trecut in final la musulmanism de abia prin secolul XIX), am ajuns in capul satului. Desi sunt destui turisti (si straini, si mai ales iranieni), satul nu este un “circ turistic”. Gasesti cateva magazine cu suveniruri si cam atat. Un singur restaurant bine ascuns sub moschee si cele doua hoteluri. In 5 ani, turismul nu a progresat in Abyaneh din punctul de vedere al infrastructurii turistice. Si asta e bine pentru cei care cauta ceva traditional si pitoresc.

Dupa o tura prin sat, m-am intors la hotel pentru o masa de pranz si o narghilea. In Iran, nu I se spune “shisha” ca la arabi. Shisha inseamna “cristal” si in argou, asta inseamna hasis. Nu, nu cereti “shisha” in Iran. Mai degraba, folositi cuvantul turcesc “narghilea”. Si cum ziceam, era musai sat trag din narghilea pe terasa de la Viona. Este un ritual pe care il respect de fiecare data cand ajung in lumea islamica.

Dupa masa, am mai dat o tura prin sat pentru un apus de soare glorios, ultimul in Iran si m-am intors din nou la Viona. Urma sa plecam spre aeroportul… La revedere, Iran. Ne-am mai oprit pe drum si la un soi de mini-mall unde sa ne spargem si restul de riali iranieni in general pe dulciuri… Gaz, nougatul iranian a fost favoritul tuturor… cumparat in cantitati industriale, alaturi de smochine. De covoare, ceremica si cate si mai cate :). Iar unii dintre noi au tremurat ca vor sari de limita de 23 kg de la Austrian Airlines. Cred ca au trecut de 23 kg, dar fiind un grup de 24 de oameni, pana la urma toti am trecut.

Am ajuns la aeroportul international Imam Khomeini destul de devreme, pe la 10 si ceva noaptea. Zborul era programat la 3 dimineata, dar ma asteptam la cozi interminabile si ore in sir de asteptat la punctul de trecere al frontierei. Aveam in minte cele 2 ore si ceva de stat la coada cand am intrat. Si nu mai imi aminteam cum am iesit din Iran acum 5 ani. Ei bine, totul s-a desfasurat incredibil de repede. Controlul de securitate, rapid si profesionist, check in-ul rapid, iar la control pasapoarte am stat 6 minute. Fix dupa ceas. Asa ca ne-am chinuit sa nu adormim in zona international dupa ce am conspectat toate magazinele duty free – magazinul cu produse iraniene nu era chiar scump, dimpotriva

Am urcat in avion praf de somn. De abia am tinut ochii deschisi pana cand am decolat si la doua minute dup ace avionul si-a luat zborul, mi-am pus dopurile in urechi, masca pe ochi si am adormit instantaneu. Ma trezeam aproape patru ore mai tarziu cand stewardeza m-a trezit ca incepeam aterizarea spre Viena. Banuiesc ca fusese ceva de mancare, lumea rasese tot alcoolul posibil. Ma uit descumpanit prin avion. Nu imi mai recunosc tovarasele de calatorie – nu mai au batic pe cap. Nimeni nu mai are. Nici iranianca de langa mine… Aha, suntem déjà in Uniunea Europeana 😉 Am ratat momentul in care toate femeile isi dau la unison baticul jos de pe cap.

M-am uitat pe geam. Noaptea se ingana cu ziua, dar era nor, nor urat. Ufff… unde e soarele din Iran ? Si in mod cert, unde e caldura de acolo ?

Tranzitul in Viena e cam Speedy Gonzales. Nu avem decat o ora intre avioane, dar aerportul este compact si eficient. Avionul a venit la timp, asa ca nu avem nici o emotie. Oricum, era 7 dimineata, iar intre Bucuresti si Viena sunt parca vreo 6 sau 7 zboruri pe zi. Imposibil sa nu prindem vreuna.

In fine, ne imbarcam in avion, ma gandeam daca sa mai trag un pui de somn sau nu, cand ma trezesc cu stewardeza: “Ati comandat un mic dejun cald”. “What ? Eu ?”. Apare cu o hartiuta in mana cu numele meu. Imi cere cartea de imbarcare. Da, am un mic dejun fierbinte. In mod cert, nu l-am comandat eu. Cin’ sa fie ? Si atunci mi-am adus aminte ca atat timp cat eram in Iran, schimbasem niste mailuri cu Monica de la Lufthansa si ii spusesem ca zbor cu ai lor, cu Austrian Airlines (e parte din grupul Lufthansa alaturi de Swiss, Eurowings si Germanwings) si probabil mi-au trimis un mic dejun cald si imbelsugat. E vorba de meniurile DO&CO, meniuri premium pe care le poti comanda pe orice tip de zbor daca zbori economy (la business, sunt automat). Asa ca in loc de o briosa, am mancat un mic dejun care mi-a picat la tanc – omleta sanatoasa, iaurt, unt, gem, suc de portocale, fructe, trei painici. Si cum de la aeroport, am plecat direct la birou unde am “cazut” direct intr-o conferinta telefonica cu colegi din mai multe tari, nici nu va dati seama ce bine a picat micul dejun DO&CO – Warm Breakfast (apropos, costa 15 euro).

SI in timp ce mancam la micul dejun, arunc o privire pe geam. Si vad … Crucea de pe Caraiman ! Wow, ce o cauta Austrianul peste Bucegi ? De obicei, cand zbori dinspre Vest, Viena sau Budapesta, cursa traverseaza Carpatii mult mai la vest, peste Parang sau Retezat, iar acum zboara fix peste Bucegi. Pun mana pe aparatul foto si trag cateva poze… o mare de nori se sparge braul de granit al Carpatilor… Ardealul era insorit, Regatul acoperit de nori… iar norii acestia par ca o mare care imbratiseaza varfurile Carpatilor, iar Platoul Bucegi se ridica mai sus de nori. Absolut superb.

Aterizarea a fost peste doar cateva minute. Se mai incheia o calatorie din seria “Haideti cu Imperator in …”. Intr-o tara incredibila, o tara care te va surprinde chiar daca vi mega-pregatit, dupa ce ai citit sute de articole sau de bloguri. Este o tara mult mai moderna decat si-o poate inchipui cineva, o tara culta, o tara frumoasa, si este foarte probabil cea mai ospitaliera tara de pe pamant. “In numele lui Allah si al lui Ahura Mazda …”.

=======================

In caz ca nu ati putut veni cu mine, prietenii de la Exact Travel Club mai organizeaza o tura prin Iran si la primavara. Aruncati o privire aici. Au si o oferta de early booking pana pe 31 octombrie ;).

Imagini Abyaneh – Teheran – Bucuresti

La drum prin Iran (da, au mii de kilometri de autostrada !)

Natanz 🙂

Pe valea spre Abyaneh

Hotel Viona de la intrarea in Abyaneh

Pe o vale fertila

un sat traditional

Asa ca sa luam satucul la pas

sau, ma rog, in pozitia ciucit

Basmaua inflorata a satencelor din Abyaneh

Principala moschee din sat

din curtea careia, avem parte de o frumoasa panorama

Pe ulitele din Abyaneh

Ce faci lelita ?

Iaca, tocmai venim de la biserica 🙂

Noua generatie din Abyaneh

Cateva momente de odihna in hotelul Viona

Ai parte de orice varianta de WC – oriental sau occidental 🙂

Cum as fi putut sa plec din Iran fara un pic de shisha

Gata, am plecat spre aeroport

O ultima oprire la mall

Pentru celebrele dulciuri iraniene

Zahar gheata 🙂

Aeroportul international Imam Khomeini

Uffff… ce ora 🙁

Am stat cam mult in zona duty free.

In sfarsit, ne imbarcam. Si apoi, am tras un somn….

Warm breakfast pe zborul Viena – Bucuresti. Yumi !

Iar traseul a fost spectaculos, pe deasupra Bucegiului… cu Crucea de pe Caraiman in fata unei mari de nori…