Revelion la Phuket – primul meu Revelion in pantaloni scurti

22. Plaja din The Beach.jpg

Acum cateva saptamani, am scris un articol despre ultimele mele revelioane. Si atunci am realizat ca, de ani de zile, momentul trecerii dintr-un an intr-altul ma gaseste departe de casa si, de cele mai multe ori, pe un cu totul alt fus orar – prilej sa urlu “La Multi Ani!” si sa beau sampania adusa de acasa de doua ori – la ora la care e Anul Nou in locul in care ma aflu si o data cand e Anul Nou acasa, in Romania (ma rog, in conditii in care pica la o ora decenta, ora locala J). Primul meu revelion la caldura, in pantaloni scurti si descult in apa marii a fost la Phuket, mai precis la Patong, in Thailanda… In anul de dinainte, revelionul ma prinsese la Atena, dar fusese un frig de inghetau pietrele (am prins -17 la Atena, de mureau grecii de frig), mai avusesem parte de revelion la Budapesta si Maastricht (cand am fost student), dar primul meu revelion la caldura a fost la Phuket.

Eram pentru prima oara in Thailanda. Studiasem Lonely Planet din scoarta in scoarta si cred ca si marketingul e de vina, am decis ca experienta mea de “plaja iarna”, prima mea experienta de acest fel sa o petrec la Phuket. Exista mai multe locuri faine de plaja prin Thailanda, de fapt sunt zeci si sute, dar am decis sa ma duc in Phuket din motivul ca e aproape de niste locuri pe care musai voiam sa le vad (gen Phi Phi sau Kho Phang Nga), apoi mi se parea ca fiind o insula mare, ai multe lucruri de facut – mai ales ca eu nu sunt omul care sa zaca la plaja.

Am aterizat in Phuket venind direct din nord, de la Chiang Mai, unde fusesem in trekking pe la hill tribes. Am decis sa stau in Patong pentru ca peste tot era recomandat ca fiind un loc in care ai multe optiuni de distractie si ma asteptam si ca cele mai bune oferte de excursii sa fie tot acolo. Phuket City, capitala insulei, nu avea nimic interesant, de fapt nici nu e pe malul marii, celelalte doua optiuni – Kata si Karon mi se pareau plicticoase, asa ca am decis – Patong! De altfel, prin nordul Thailandei, ne imprieteniseram cu niste neozeelandezi care ajungeau in Phuket cu o zi inaintea noastra, dar ei decisesera sa se duca la liniste, la Karon. Intr-una din dimineti, am avut surpriza sa-I intalnesc exact in fata hotelului nostru… Se plicitisisera de moarte in Karon si au venit la Patong, si, cum le spusesem unde stam, s-au cazat chiar in acelasi loc.

Primul lucru pe care l-am facut in Patong a fost sa merg la plaja. Nu stiu cum arata acum orasul, a fost puternic lovit de tsunami (eu am fost inainte de tsunami) si o buna parte din Patongul pe care il stiu a fost ras de apele ucigase. Dar existau doua bulevarde importante paralele cu golful plajei – una chiar langa plaja si celalalt la vreun kilometru si ceva mai incolo. Intre cele doua bulevarde era un mare bazar cu restaurante, magazine, baruri haioase.. ma gandesc cu groaza ca poate multi dintre cei pe care i-am vazut, cu care am negociat sau de la care am mancat au murit in tsunami… Ma rog, un bazar intreg, dar un bazar haios. La marginea primului bulevard, cel de la plaja, erau cateva restaurante care atrageau clientii cu niste creveti si lobsteri enormi, dar si primul internet-café de unde am putut da un telefon acasa via internet… Wow, o premiera si o minune a tehnologiei in acea vreme cand telefonatul intercontinental costa o mica avere.

Principala strada de distractii era Bangla Road. Cred ca e si acum la fel. O explozie de neoane, baruri cu fete relativ dezbracate dansand pe niste podiumuri in fata barurilor respective, meciuri de box thailandez (nimic deosebit, daca vreti ceva chiar interesant, duceti-va la un meci adevarat, altfel erau mai plictisitoare decat vreo filipineza trista cantand “Strangers in the Night”). Existau si vreo doua alei (sau soi-uri cum le zic thailandezii) cu baruri cu fete relativ goale (adica in costume de market) care se frecau de o bara cu gratia unui stalp de telegraf, in asteptarea vreunui client dornic de sex exotic, si celebrele ping pong shows (nu am fost in Patong, ci in Bangkok… le vezi o data, nu mai e nevoie sa bisezi). Atmosfera era insa haioasa, plina de muzica si veselie… iar zambetele thailandezelor ajutau din plin :).

Tot aici am facut si Anul Nou. Mergand din bar in bar, inchinand cate o bere. Socul cel mare este ca nu am gasit sampanie pe nicaieri (doar in hotelurile foarte scumpe), asa ca de atunci, an de an, traditia personala cere ca oriunde ma duc in lume sa plec cu o sticla de sampanie romaneasca… chiar si in locurile unde sunt sigur ca sticlele de sampanie sunt pe toate gardurile). N-am avut sampanie, dar am avut unul dintre cele mai pocnitoare spectacole de artificii. Cum am zis, ultimul revelion pe care l-am petrecut in Bucuresti a fost, cred, in 1999, asa ca nu stiu cum este razboiul artificiilor care se porneste de revelion in Bucuresti, dar in Phuket, m-a asurzit… Toti thailandezii aruncau cu niste petarde chinezesti care pocneau de sa-ti sparga timpanele, un spectacol de foc si bum… asa ca am luat-o la fuga de pe Bangla Road care parca innebunise pe plaja pentru a asista la spectacolul artificiilor. Din Patong se trageau cu sute si sute de artificii intr-un spectacol de zile mari, iar Karonul si alte localitati, pitulate dincolo de dealurile care strajuiesc Patongul, raspundeau si ele cu focuri de artificii care ma faceau sa strig din toti plamanii – A venit Anul Nou. Happy New Yeaaaaaaar!

Cum ziceam, am ales Patongul si pentru proximitatea altor atractii. Am fost la doua show-uri in Phuket. Primul, la Simon’s Cabaret http://www.phuket-simoncabaret.com/ , primul cabaret de travestiti la care am asistat (al doilea a fost, peste multi ani, in Pattaya). Evident, ca toata lumea, am ramas cu gura cascata: “Frate, gagicile alea bune sunt toti barbate? Wow”. Dar, pe langa surpriza fetelor-baieti, spectacolul a fost cu adevarat agreabil. Nu la fel de spectaculos, evident ca Phuket Fantasea care, pe langa masa (la care am renuntat) si bietul elefant din parcare, a pus in scena un superspectacol demn de un Las Vegas sau Hollywood… Desi nu am avut voie sa filmez sau fotografiez (ca sa-mi ajute memoria), imi aduc aminte si acum de zborul acrobatilor, de hazul clovnilor din tuk-tuk, de muzici, dansuri, lumini, elefanteii… ma rog, un show pe care chiar merita sa-l vezi).

Cum ziceam, am ales Phuket pentru a fi in proximitatea unor locuri pe care voiam sa le vizitez. Si acestea erau insulele Phi Phi (a caror faima explodase dupa ce aparuse filmul “Plaja” – “The Beach” cu Leonardo DiCaprio) si Koh Phang Nga), numita, pentru cei carora li se impleticea limba in gura la pronuntarea in thailandeza, James Bond Island.

Prima excursie insa a fost una scurta. Mai precis, pana intr-o insula numita Insula Coralilor. Din pacate, bietii corali erau cam morti, in loc de coloritul lor obisnuit, toti fiind albi. Asta nu inseamna ca nu sunt corali foarte frumosi in Marea Andaman, dar nu chiar in apropierea insulei Phuket, ci ceva mai incolo. De fapt, pentru scufundatori seriosi, orice chiosc putea sa-ti aranjeze un tur “live aboard”, in care te urcai pe un vas care mergea mai la nord in Marea Andaman si faceai cate scufundari voiai in zonele cu poate cei mai frumosi corali din lume (sau aproape). Asta nu inseamna ca tura pana la Insula Coralilor nu a meritat, dimpotriva, am gasit o plaja frumoasa si mult, mult mai linistita decat cea din Patong.

Dar cele mai frumoase amintiri le am de la Phang Nga si Phi Phi… In prima excursie, chiar de 1 ianuarie, am luat-o spre Phang Nga… ca orice loc turistic care se respecta, insula cu o forma ciudata de bolovan inalt rasarind semet din apa a aparut intr-un film de legenda – e vorba de unul din nesfarsita serie James Bond, fiind insula in care nemuritorul 007 se batea cu un agent sovietic rau de tot. De altfel, succesul insulei a fost datorat aproape exclusiv filmului The Man with a Golden Gun care a propulsat insula pe lista oricarui turist din zona inca din 1974. The Beach a pus in lumina Maya Bay de abia in 2000 :).

Inainte de a ajunge la insula, ne-am oprit pe continent intr-o mica pestera, evident Monkey Cave, una dintre sutele sau miile de acest gen din Thailanda unde cateva statui de-ale lui Buddha coexista cu niste mici maimute mai multe decat razgaiate. Apoi, ne-am imbarcat la bordul unui long tail boat pana la un vapor-“baza”, de unde plecam spre diverse atractii… thailandezii, mesteri in turism, au inclus tot soiul de lucruri faine, nu numai insula ca atare pe care o vezi, pozezi, filmezi in maximum jumatate de ora… asa ca ne-am trezit cu o partida de caiac printre mangrove (minunat, o experienta excelenta!) si cu un pranz traditional pe o insula privata unde am descoperit cum sunt “mulsi” arborii de cauciuc. Despre peisaj, ce pot spune … daca ar fi fost soare, ar fi fost probabil una dintre cele mai reusite zile din viata mea de calator.

In schimb, am avut mare noroc a doua zi, cand am mers la Phi Phi. Fiind ceva mai indepartata de Phuket (se afla de fapt cam la jumatatea distantei dintre Phuket si Krabi), am avut parte de o cursa plina de adrenalina cu un speed boat. Phi Phi sunt de fapt doua insule – una, Phi Phi Leh, o rezervatie naturala unde nu ai voie sa innoptezi (intre timp am auzit ca te mai poti strecura) si unde se afla legendara Maya Bay, plaja lui Di Caprio, si Phi Phi Don, insula locuita, plina de restaurante si hoteluri, care din pacate avea sa fie spulberata de tsunami cativa ani dupa prima mea vizita. Am fost si cum vreo 2 ani si, sincer, n-am mai recunoscut-o… ma rog, nu dealurile, ci constructiile. Cert este ca primul stop a fost la Phi Phi Leh, pe Maya Bay, din pacate mult prea plina de barci… am facut un picut de baie, apoi am plecat mai departe si am intrat intr-un golf aproape inchis, de-a dreptul… senzational! Aici, nu exista plaja, versantul aproape se prabuseste in apa verde, iar marea este extrem de linistita… o minune in care sa te arunci si sa inoti.

Evident, am fost si pe Phi Phi Leh pentru masa si pentru un pic de shopping (daca aveai chef). Evident, vrei plaja, te puteai arunca si aici in mare, dar am preferat sa ma urc un picut pe unul din dealuri. Din pacate, nu prea departe pentru ca se facea ora de intoarcere… Dar, odata si odata, o sa revin in Phi Phi sa dorm acolo barem o noapte si sa ma catar pe dealuri.

Am plecat din Phuket cu avionul spre Bangkok. Pe atunci, costa foarte mult avionul, acum, cu atatea low-costuri, aproape nici nu mai inteleg de ce unii prefera sa se chinuiasca 10–12 ore cu autocarul, dar, ma rog, unii prefera asta. Thai Airways a facut insa o tura pe deasupra golfului plin cu insule si insulite, inainte de a disparea intre nori… lasand in urma o vacanta de neuitat si un tinut de vis in care sper sa revin candva, practic, pentru a treia oara.

 

Cand sa mergi in Phuket

Perioada secetoasa este in principiu decembrie–martie, dar asta nu inseamna ca nu ploua, ploua chiar strasnic… Am prins vreo doua zile ploioase, dar in rest a fost destul soare. Vara este varful sezonului ploios.

 

Cum ajungi in Phuket

Cred ca doar Qatar Airways zboara “din doua” pana in Phuket. Ai mai multe optiuni “din trei”: zbor pana la Bangkok (unde zboara orice companie aeriana care are zboruri intre Europa si Asia) sau Kuala Lumpur (sunt mai putine optiuni, dar de multe ori mai ieftine decat la Bangkok) si de acolo cu vreun low-cost pana in Phuket (Din Bangkok–Air Asia, Nok Air, Lion Air sau Thai Smile, iar din Kuala Lumpur–Air Asia).

 

Unde sa dormi in Phuket

Hotelasul in care am stat nu mai exista, a fost inchis acum cativa ani. Dar daca arunci o privire pe Agoda (vezi ca, in general, are mai multe oferte si la preturi mai bune decat Booking) sau Booking, sigur vei gasi o tona de hoteluri. De asemenea, poti sa intrebi si la agentii de turism pentru o oferta buna, ei au acces la mai multe sisteme de rezervari (gen Hotelcon si altele) care nu sunt pentru marele public.

 

Cum faci o excursie prin jur

In principiu, cam la fiecare doi pasi vei gasi pe cineva cu mai multe ceasloave (sau, mai nou, tablete) cu zeci de oferte (cu poze colorate). Nu sunt foarte multi tour-operatori, asa ca e posibil sa gasiti cam aceeasi oferta la multi, dar merita intrebat.

Imagini Phuket

 

01. Plaja Patong - Phuket.jpg

Plaja din Patong. Valul tsunami a fost cu mult peste pomii din poza

02. Telefon prin internet.jpg

Alo, Romania, Phuket calling. Cum zici ca e ? Ninsoare si minus 15 grade ? Hmmmm

03. Simon's cabaret - Phuket.jpg

Simon’s Cabaret din Patong. Fetele din imagine sunt toti baieti 🙂

04. Simon;s cabaret - Patong.jpg

05. Cabaret de ladyboys.jpg

06. Insula de corali.jpg

Insula de corali

07, Corali la Phuket.jpg

Si o imagine submarina

08. Snorkeling Phuket.jpg

Nu, nu stiu sa inot

09. Frute de mare in Thailanda.jpg

E cazul sa mananci totusi niste fructe de mare daca tot ai ajuns in Phuket

10. Revelion la Phuket.jpg

A venit Anul Nou … in fum si explozii

11. Anul Nou in Phuket.jpg

12. Lampioane de Anul Nou.jpg

Pe malul marii, mult mai pasnic… unde am vazut pentru prima oara lampioane lansate in aer

13. Patong, Phuket.jpg

Asa arata bulevardul de langa plaja

14. Phuket Fantasea.jpg

Phuket Fantasea

15. Elefant la Phuket Fantasea.jpg

Elefantii sunt iubiti de toti

16. Restaurant la Phuket Fantasea.jpg

Aici e restaurantul

17. Caiac in Thailanda.jpg

Canoe prin zona Phangnga

18. James Bond Island.jpg

James Bond Island

19. Fun in Phuket.jpg

Bangla Road plina de lumina

20. Box thailandez.jpg

Daca vreti sa vedeti box thailandez, duceti-va la un meci adevarat

21. Maya Bay.jpg

Maya Bay

22. Plaja din The Beach.jpg

23. Golful linistit in Phi Phi.jpg

Golful linistit

24. Phi Phi Leh.jpg

Phi Phi Leh

25. Plaja din Phi Phi Don.jpg

Aici era debarcaderul de pe Phi Phi Don

26. Pestisori colorati in Thailanda.jpg

 

Comentarii

  • Buna, numele meu este Flori, citesc cu placere de cateva zile despre experientele tale de calatorie si cred ca revelionul tau in pantaloni scurti pe plaja in Tailanda a fost super! De ce iti scriu acum? Sa-ti zic in cat de putine cuvinte pot pt ca nu vreau sa te obosesc… sunt plecata din Romania de 10 ani in primii 9 am locuit si lucrat in Grecia, am iubit tara asta, vorbesc fluent greaca, situatia economica m-a izgonit insa de acolo. Din decembrie 2013 sunt in Anglia angajata cu contract, acte in regula, cont in banca,un salariu bunicel…toate bune si frumoase in aparenta dar ce-i facem ca nimic nu-mi place in tara asta si cel mai tare vremea de-a dreptul nesuferita! Tot gandindu-ma mult timp si insistent la ce as putea schimba dar sa fie o schimbare „calda” m-am trezit intr-o zi(ca eu lucrez doar ture de noapte) cu ideea fixa ca voi merge si ma voi stabili in Tailanda! Asa am inceput sa citesc orice despre tara respectiva ce m-ar ajuta sa iau o decizie, asa te-am descoperit si pe tine. N-as vrea sa te necajesc sau sa devin insistenta dar daca ai avea bunatatea sa-mi spui parerea ta pt ca inca nu pot decide in ce parte a tarii sa merg! Iubesc marea(in Grecia era la 200 m de casa in care locuiam)dar inteleg ca e mare agitatie pe plaja si in jur iar pretuile destul de ridicate. Iubesc la fel si muntele sunt innebunita dupa drumetii, catarari pe stanci, in natura departe de agitatia lumii si respirand un aer nepoluat…tu care ai fost acolo si parca regreti ca n-ai apucat sa te catari pe dealurile din jurul nu stiu carui oras dar ti-ai promis ca o sa te intorci si o sa faci asta crezi ca ma poti ajuta in luarea unei decizii?! Chiar daca nu o faci eu oricum iti multumesc frumos ca m-ai ascultat si iarta-ma daca ti-am rapit din timpul tau liber!
    Iti doresc numai bine si anul 2015 sa iti aduca tot ce nu ti-au adus anii trecuti la un loc!

    flori 4 ianuarie 2015 3:30 Răspunde
    • Sincer, parerea mea este sa dai o fuga mai intai pe acolo in vacanta sa te lamuresti ce si cum. Cand ziceam ca zonele litorale sunt mai scumpe, ma refeream la cele turistice, dar Slava Domnului, Thailanda are mii si mii de km de plaja 🙂 DIn cate stiu, orasul preferat de expati este Chiang Mai taman ca e mai ieftin, si mai putin poluat si nebun ca Bangkokul. Cum zic, parerea mea este sa dai o fuga si du-te musai in Chiang Mai.

      Imperator 4 ianuarie 2015 5:27 Răspunde
  • Iti multumesc foarte mult pt raspunsul tau sincer, iti doresc numai bine si…muuuulte calatorii reusite!

    flori 4 ianuarie 2015 16:39 Răspunde
  • Foarte interesante impresiile din calatorii!!! De la ce varsta ai inceput sa calatoresti? De obicei mergi singur?

    Flaviu 3 februarie 2015 23:18 Răspunde
    • De la 9 luni 🙂 Nu, relativ rar merg singur.

      Imperator 4 februarie 2015 7:22 Răspunde

Lasă un răspuns la Flaviu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii