Bangkok – orasul care m-a facut sa iubesc Asia

16. Marele Palat din Bangkok.JPG

Bangkok a fost primul oras asiatic in care am calcat vreodata. Pana atunci, mai fusesem dincolo de fruntariile batranei Europe – sarisem Gibraltarul in Maroc, zburasem in Egipt pe urmele faraonilor si ma intorsesem din Iordania, zburasem chiar si peste Atlantic in Peru si Mexic. Dar prima oara, prima oara cand am ajuns in acest continent fascinant numit Asia am ajuns la Bangkok.

Era decembrie, cam mijloc de decembrie. In Romania, zapada surprinsese pentru a mia oara guvernul, asa ca a fost o mica aventura sa ajung la Otopeni. De acolo insa, totul a mers ca pe roate. Si imi aduc aminte si acum mirosul acela ciudat cand am iesit din avion, dar si caldura umeda care m-a facut sa ma simt instantaneu ca inotand intr-o supa. Mi-aduc aminte ca prima reclama care mi-a iesit in cale a fost la Orange. De ce zburasem mii de kilometri, ca sa dau tot de un brand de acasa? Apoi, o reclama cu o plaja d-aia de screen saver si sloganul “Malaysia, truly Asia”. Parca aterizasem in Thailanda, nu?

In fine, dupa ce m-am dumirit, am coborat la taxi si am descoperit autostrazile suspendate ale unei tari pe care o credeam din lumea a treia. In aceasta lume a treia insa, masini noi si stralucitoare goneau pe o infrastructura care va fi construita peste vreun secol si la noi, in “lumea intai”. Dar senzatia de teleportare in viitor nu a tinut prea mult. Dupa ce am coborat de pe autostrazile “zburatoare” ale Bangkokului, am descoperit acea Asie cum mi-o imaginam – vibranta, haotica, departe de a fi impecabil de curata, cu motorete si tuk-tukuri, cu mancare gatita pe strada, cu autobuze din epoca de piatra, cu temple stralucitoare, de la soare te puteai uita, dar la ele ba.

Soferul taxiului ne-a lasat in capul lui Khao San Road in ciuda protestelor mele care ii explicam sa ne lase la hotel, care e o strada mai incolo. Taximetristul nu stia o boaba engleza (lucru neobisnuit de altfel pentru Thailanda), dar imi explica el ceva pe pasareasca lui. Evident, super nervos, am dat rucsacurile jos din masina si am incercat sa ma orientez. Dupa cateva minute in care eram pierdut, am intrat in vorba cu un farang, care mi-a explicat unde e destinatia mea. Atunci l-am inteles pe taximetrist de ce m-a dat jos pe o strada mai incolo de destinatie in mijlocul nebuniei – hotelul meu se afla pe o alee ingusta-ingusta, pe care cu greu intrau motoretele, d-apai ditamai Toyota.

Dupa ce am scapat de bagaje si mi-au trecut nervii, atmosfera boema a Khao Sanului m-a cucerit imediat. E greu de explicat ce este magic cu aceasta zona in care se strang turistii straini in Bangkok veniti sa experimenteze Tara zambetelor la preturi mici… Trebuie sa te duci. Ai senzatia ca esti intr-o statiune la mare, dar este intr-o mare metropola. Te distreaza vanzatorii de lacuste prajite, de suvenire trasnite, de diplome de facultate false (probabil ca Ponta pe aici si-a dat doctoratul), masajul facut in strada (asta nu mi-a placut, am preferat cladirile mai linistite, nu sa-mi treaca motocicleta pe langa mine in timp ce o maseuza sau maseur se munceste de zor la talpile mele. E un carnaval non-stop. De la cocktailuri la galeata, la banana pie facuta acolo pe loc, de la librariile cu carti in engleza, la saloanele de tatuaje, tot ce are nevoie un calator se gaseste pe o raza de cativa metri. Si, repet, totul intr-o atmosfera destinsa, de carnaval non-stop.

Dar Bangkokul nu inseamna doar Khao San. Evident, orice turist ajuns in capitala Thailandei doreste sa descopere celebrele temple colorate – Palatul Regal (ma rog, fostul Palat Regal, ca nu mai e folosit de decenii bune) cu nebunia sa de culori, templul lui Buddha inclinat sau abrupta Wat Pho de dincolo de fluviul Chao Praya, principala magistrala de transport a orasului.

Am mentionat Chao Praya? Am iubit din primul moment senzatia de a calatori cu niste vapoare destul de retro care strabat in sus si in jos fluviul. Serviciul se numeste Chao Praya Express si este unul din putinele mijloace de transport care nu sufera de ambuteiaje intr-o metropola de multe ori sufocata de trafic. Din Khao San puteam ajunge cu vaporul la temple, in Chinatown sau aveam legatura cu Sky Trainul, trenul suspendat care de asemenea nu are probleme de trafic jam… In Sky Train am descoperit pasiunea thailandezilor pentru aer conditionat. De fapt, gresesc, nu pentru aer conditionat, ci pentru aerul care te criogeneaza.

Bangkokul este un oras construit pe mai multe niveluri. Exista nivelul solului, al acelori strazi de multe ori soioase, flancate de magazine cu tot soiul de mancaruri ciudate, restaurante, locuri de reparat scuterele, asaltate de tuk-tukuri si de motociclisti nebuni. Dar Bangkokul s-a dezvoltat si pe verticala. Capitala Thailandei are probabil sute de blocuri de peste 20 de etaje, cele mai inalte cladiri fiind Baiyoke 2 (85 etaje) si River South Tower (71 etaje). Recent, cu ocazia ultimelor vizite, am reusit sa urc sus de tot pentru panorama de neuitat. Mai intai, Sky Barul, cel mai inalt bar in aer liber din lume, devenit faimos si datorita filmului Hangover 2. Aici nu poti urca in timpul zilei, se deschide doar la ora 18:00 cand ziua se ingana cu noaptea, iar mai apoi orizontul devine brusc stralucitor din cauza miliardelor de lumini de tot soiul… este una dintre cele mai frumoase panorame urbane din lume si nu trebuie ratata.

Nu trebuie sa fim ipocriti si sa sarim peste unul din magnetii turismului din Bangkok – turismul sexual. Bangkokul are trei cartiere rosii – Patpong, cel mai mare se afla intr-o zona plina de birouri pe trei stradute paralele care adapostesc tot soiul de stabilimente mai mult sau mai putin rau famate. Cele mai multe sunt niste baruri unde zeci de femei in costume de baie se bataie cu o gratie demna de stalpii de telegraf. Aici este “piata de carne” unde pur si simplu te duci pentru a inchiria o fata pentru o ora, o noapte, o vacanta si, in unele cazuri, chiar si pentru o viata (nu sunt singulare cazurile in care turistii straini s-au casatorit cu vreuna din fetele care dansau la bara). Mai sunt si celebrele ping pong show care iti demonstreaza cat de multifunctionala poate fi o anumita parte a corpului aflata intre picioarele femeilor. Exista si o strada pentru gay si saloane de masaj erotic (asa-numitele soapy massage parlour) si cate si mai cate.

Bangkokul este o Mecca si pentru shopping. Poti avea parte de piete traditionale, de piete turistice, care de obicei functioneaza noaptea (cum e cea din Khao San, dar si in Patpong unde poti sa te duci nu numai pentru ping pong show, ci si pentru cumparaturi de tricouri, shorturi de boxer thailandez sau lampioane), dar si malluri supermoderne, cele mai multe fiind concentrate in zona Siam Square (intr-unul dintre ele se afla si ditamai acvariul cu mii si mii de pesti). Evident, cand nu cumperi din malluri, trebuie sa negociezi… ca sa obtii cele mai bune preturi, trebuie sa fii aprig, dar cu zambetul pe buze. Pentru ca la sfarsit trebuie sa “happy me, happy you”.

Bangkokul este o nebunie. Realmente. Nu-i pot acuza pe cei care il urasc. E zgomotos, este haotic, este poluat… Dar are un sarm irezistibil si este un loc in care nu te poti plictisi… si in care poti gasi ceva nou in fiecare zi.

 

Cand sa mergi la Bangkok

Thailanda (inclusiv zona Bangkok) are trei anotimpuri: anotimpul rece si secetos cand temperaturile se prabusesc la circa 25–30 de grade ziua (si vreo 20 noaptea), perioada cea mai buna de vizitat. Aceasta este iarna, cam intre decembrie si martie. Din martie pana prin mai, este perioada calda si uscata cand temperaturile se pot duce linistit spre 40 de grade, iar umiditatea extrema poate sa fie cu adevarat inconfortabila. Aerul se racoreste cand incepe sezonul ploios, cam de pe la sfarsitul lui mai pana prin noiembrie (varful lui este prin octombrie, cand inundatiile, mai ales in nord, pot deveni catastrofale. Am fost o data prin august (cand e sezonul ploios) si cat am stat (vreo 2 saptamani) a plouat cam 2 ore. Dar thailandezii mi-au spus ca a fost o seceta neobisnuita, iar fermierii de orez erau disperati ca seceta le afecta recoltele.

 

Unde sa stai in Bangkok

Cum am spus, zona mea favorita este Khao San (nu neaparat strada Khao San unde de obicei este galagie si ziua, si noaptea, ci zona Khao San). Exista multe alte hoteluri si in apropiere de marile malluri din Siam Square, mai precis in zona Sukhumvit. Aici se afla concentrate numeroase hoteluri de lux (de la Hyatt la Crowne Plaza sau branduri locale cum ar fi Anantara), dar si hoteluri ceva mai ieftine. In ultima instanta, Bangkokul e un oras imens, singura regula este ca ar fi bine sa stai langa o statie de Sky Train sau pe langa Chao Praya, ca sa ai acces rapid la transportul fluvial.

 

Cum calatoresti prin Bangkok

In Bangkok poti descoperi cele mai variate mijloace de transport din lume. Nu e o problema sa gasesti un taxi, dar, pentru culoare locala, mai bine iei un tuk-tuk cel putin o data. Pare ciudat, dar taxiurile sunt mai ieftine decat tuk-tukurile pentru simplu motiv ca taxiurile functioneaza cu aparate de marcat, iar tariful la tuk-tuk trebuie negociat si niciodata n-o sa ai parte de preturile pentru localnici decat daca vorbesti fluent thailandeza. O idee este sa iei un moto-taxi, dar trebuie sa ai o anumita doza de curaj si spirit de aventura, si asta pentru ca poti sa dai peste niste motociclisti care par niste obisnuiti ai sporturilor extreme. Pe deasupra capului, trece supermodernul Sky Train, iar pe sub pamant exista si destul de recent construitul metrou (Bangkokul este construit practic pe o mlastina, un sol nisipos infiltrat cu apa, si constructia metroului este o minune inginereasca). Am mentionat deja Chao Praya Express, dar sa stiti ca mai exista niste salupe care se strecoara pe klonguri, mici canale aproape necunoscute, iar spectacolul vanzatorilor de bilete care sunt niste acrobati desavarsiti merita o plimbare chiar si fara o destinatie anume.

 

Viza de Thailanda

Poti lua viza de la ambasada din Bucuresti, dar ti se vor cere jde documente pe care nu o sa le ai niciodata complete. Asa ca mai bine iei o visa-on-arrival pe aeroportul din Bangkok. Din pacate, visa-on-arrival este de 15 zile, dar asta te poate “obliga” sa vizitezi tarile din jur. Si, credeti-ma, Laosul, Cambodgia si Myanmarul sunt niste tari extraordinare.

 

Tururi organizate

Daca te simti mai bine intr-un tur organizat, nu duci lipsa de propuneri. Unul dintre tururi (care pe langa vizitarea Bangkokului include si un sejur la mare la Pattaya) este organizat de Anul Nou de cei de la Paralela 45 si poate fi o optiune buna sa iei contactul cu aceasta lume fascinanta a Asiei. Gasiti aici mai multe amanunte.

Imagini Bangkok

01. Khao San Road.JPG

Welcome to Khao San Road !

02. Fructe in Bangkok.JPG

Cine are pofta de fructe ?

03. Politia thailandeza in Bangkok.JPG

Mda. Cica. Dar oricum ideea e haioasa

04. Khao San by night.JPG

Khaosan noaptea cand zona devine un adevarat carnaval.

06. Grand Palace Bangkok.JPG

Grand Palace – probabil cel mai vizitat loc din Bangkok

07. Templu din Bangkok.JPG

08. Reclining Buda.JPG

Reclining Buddha 🙂

09. Chao Praya Express.JPG

Transportul pe fluviu in Bangkok e cool

10. Sky Train - Bangkok.JPG

De asemenea, sa mergi cu Sky Trainul deasupra bulevardelor

11. Trafic jam in Bangkok.JPG

scapand astfel de incredibilele ambuteiaje din Bangkok

12. Patong - cartier sex in Bangkok.JPG

Sexy Bangkok 🙂

13. Ping pong show.JPG

14. Malluri in Bangkok.JPG

Daca vrei la mall, cele din Siam Square sunt gigantice – poti sa stai zile intregi

15. Acvariu in mall - Siam Square Bangkok.JPG

Unde poti vizita chiar si un acvariu 🙂 Da, in mall. Uite asa, devin mallurile interesante

Comentarii

  • Andrei spune:

    Merg la sfarsitul lui ianuarie . Apoi Singapore , apoi Kuala Lumpur.

    Deja mi-ai starnit curiozitatea.

  • carmen dima spune:

    frumos post, ca toate celelalte…tocmai avem o dezbatere pe Thailanda , te iubesc…noi plecam in ian, stam 4 zile la Bkk , apoi 4 zile la Seam Reap si ne intoarcem in Bkk si mai departe. Cineva zice ca e riscant cu 2 vise Voa ca s-au schimbat regulile de pe 12 aug. Tu ai auzit ceva???poate ma trezesc prin Cambodgia ca nu pot intra in TH….tr sa imi pregatesc un plan B……

  • carmen dima spune:

    in Cambodgia se poate aplica pt Th la ambasada?? pt planul B, zic….probabil in PP, in capitala…

  • Alex spune:

    Nu cred ca o sa ai probleme. Eu am intrat in ianuarie anul asta din cambogia in thailanda prin poipet (terestru) unde teoretic romanilor nu li se da viza. pana la urma m am descurcat cu ceva aventuri. Deci daca mie mi-au dat viza acolo tie in aeroport sigur iti dau.

  • aelia spune:

    Sunt in holul hotelului meu din Bkk, ma pregatesc sa plec spre aeroport si citesc articolul tau.
    Parca as descrie eu ce am vazut/simtit/trait in ultimele 5 zile 🙂

    • Imperator spune:

      :)))) Te intorci acasa sau pleci in alta parte prin zona ?

      • aelia spune:

        Te intrebasem acum ceva timp ce as putea adauga la cateva zile petrecute in Singapore si imi spuneai atunci sa incerc Krabi. Din mai multe motive am ales pana la urma Bangkok si mi-a placut combinatia facuta. Noua ni s-a potrivit. Cand am citit articolul tau ne pregateam sa plecam spre Singapore si mai apoi spre casa. Acum sunt deja back home.
        Profit sa iti spun si la multi ani pentru activitatea ta pe acest blog, sa continui mult timp de acum incolo, caci public cititor si dornic sa-ti urmeze pasii ai cu siguranta 🙂
        (Apropo, masajul la picioare pe Kaosan e de nota 20!!! 🙂 )

  • alina spune:

    Salut !!!

    Am si eu o nelamurire…in ianuarie plec in asia …singapore, siem rep, thailanda .
    Zborul cumparat de la AirAsia: singapore – siem rep are escala in bangkok – 2 ore.
    intrebarea mea este daca avem nevoie de viza de tranzit pt cele 2 h, ?
    Sau e de ajuns sa luam viza pt perioada in care stam in thailanda …10 zile

    merci mult,

  • alex spune:

    nu stiu daca ajuta, cand am zburat cu air arabia (tot low cost). Istanbul- sharjah- kathmandu s-a asigurat transferul bagajelor. S-ar putea sa fie la fel si pt Air asia, dar trb verificat

  • alex spune:

    btw imperator, ce-i cu excursia in indochine?suna interesant. Tot interesant ar fi si tibetu

  • alex spune:

    da-mi si mie linku cu indochine, sa-l studiez

  • Filip spune:

    de cate zile ar fi nevoie pentru a parcurge in mare orasul? Multumesc mult!

  • carmen dima spune:

    Filip, noi suntem aici acum, eu zic ca daca vrei sa cuprinzi cat mai mult, trebuie 4 zile. Parerea mea….iar daca vrei si niste tururi afara din bkk, socoteste o zi pt fiecare…merita….

  • Filip spune:

    Multumesc mult pentru raspunsuri. Din pacate mai mult de 3 zile nu vom putea sta in Bangkok. La sfatul Imperatorului am mai inclus si Hong kong, pentru 5 zile. Atept insa impresiile dumneavoastra despre Bangkok.

  • carmen dima spune:

    depinde ce vrei sa vezi…marele palat si Wat Pho si Wat Arun, bineinteles…iar seara China town..si s-a dus prima zi..noi am fost a doua zi la Ayuthaya, pt ca ne place istoria si ne plac lucrurile autentice..si apoi o plimbarica cu barca si Golden Mountin… si piata plutitoare Ampawa, care iti ia o dupaamiaza intreaga…si Erawan Museumsi altaraul Erawan..si Jim Thompson house…si Muzeul national si Galariile reginei. Noi mai avem doua zile la intoarcere, unde vom prinde o duminica pt Chatukeak market pt suveniruri si poate facem turul in Kancanaburi, care e demential…Cascadele si podul si elefantii si tigrii….

  • carmen dima spune:

    scuze pt scris aiurea…

  • Filip spune:

    Suna foarte fain din ce relatati. Incepe sa imi para rau ca avem doar trei zile la dispozitie…

  • Anca spune:

    Buna! Daca am 2 vize on arrival consecutive in Bangkok (prima=intrare 23 februarie, iesire 29 februarie /a doua= intrare 7 martie, iesire 9 martie )pot aplica pentru a 3 a viza on arrival pe data de 15 martie? Sau e prea mult? Ps: avionul spre casa pe trebuie sa il iau din Bangkok pe 15. Multumesc din suflet!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest