Ce se întâmplă în Thailanda după lovitura de stat militară

32. Plaje Thailanda.JPG

Cred că mulți dintre voi ați aflat că în Thailanda a avut loc o lovitură de stat militară în cursul anului trecut, mai precis în mai 2014. După luni (și ani) la rând de demonstrații mai mici sau mai mari și scandaluri politice ca de obicei, armata thailandeză a intervenit și a preluat puterea. Nu este nici pentru prima oară, nici pentru ultima oară, loviturile de stat militare sunt “business as usual” în Thailanda. După război, Thailanda a avut parte de nu mai puțin de zece lovituri de stat militare, ultima fiind, de altfel, în 2006. O astfel de sarabandă de lovituri de stat ar fi făcut ca statul respectiv să ajungă un “failed state”, un stat nefuncțional, un soi de Afganistan sau Somalia. Ei bine, în Thailanda nu e cazul. Politica e politică, loviturile de stat sunt lovituri de stat, iar lumea își vede, liniștită, de treabă. Poate și datorită faptului că Thailanda are parte de un rege cu statut de semidivinitate, care pune lucrurile la punct atunci când trebuie. Întrebarea tuturor thailandezilor este însă ce se va întâmpla după ce va muri Regele-Semi-Zeu. Bună întrebare, nimeni nu știe, prințul moștenitor are o imagine foarte proastă și, sincer, nu aș vrea să fiu în Thailanda în zilele în care moare regele. Dar sa nu cobim și să revin la subiectul articolului – este Thailanda safe zilele astea, când este condusă de o juntă militară? Răspunsul este simplu – DA!

Dacă credeți că politica în România este un dezastru, să știți că există numeroase țări în lume (inclusiv unele care stau mai bine din punct de vedere economic) în care politicienii noștri ar fi sanctificați. Politica în Thailanda este disputată între tricourile (sau cămășile) roșii și galbene.

Mișcarea tricourilor roșii contra celor galbene a început, cândva, la începutul mileniului. Atunci, a ajuns la putere (în urma unor alegeri libere și pluripartite) mogulul telecomunicațiilor, Thaksin Shinawatra, care a promis o redistribuire mai bună a veniturilor către cei săraci. Acesta a fondat partidul Thai Rak Thai (“Thailandezii iubesc thailandezi”) și a câștigat alegerile din 2001. Un soi de regim social-democrat condus de probabil cel mai bogat om din Regat (evident, cu excepția Regelui), puternic sprijinit de zonele rurale și de provinciile sărace din nord și nord-est (a introdus asistența sanitară pentru toți, un moratoriu pentru datoriile țărănimii către bănci și mai multe fonduri pentru dezvoltarea rurală). Ei bine, Thaksin a intrat în conflict cu păturile urbane și “civilizate” din Bangkok și ale altor mari orașe și a fost înlăturat de la putere prin precedenta lovitură de stat militară, din 2006, după demonstrații de masă ale “tricourilor galbene”. Thaksin a reușit să fugă. De atunci, Thaksin trăiește în exil, a primit cetățenia statului Muntenegru și a lucrat pentru guvernul Cambodgiei, dar se pare că locuiește în Dubai.

După lovitura de stat militară din 2006, ca de obicei, trupele s-au retras, iar generalii au predat puterea civililor prin organizarea unor alegeri generale. Ei bine, alegerile au fost câștigate de formațiunea pro-Thaksin, Partidul Puterea Poporului. Cămășile galbene nu au acceptat rezultatul alegerilor, susținând că democrația nu este forma de guvernământ potrivită pentru Thailanda, unde trebuie să fie introdus doar votul elitelor, precum și al celor din clasele inferioare, care să sprijine… opoziția. Parlamentul a fost atacat, șoselele spre aeroporturi ‒ blocate, iar guvernul a devenit nefuncțional. Se părea că galbenii vor prelua puterea printr-o lovitură de stat, dar s-au trezit cu sute de mii de roșii veniți în Bangkok din provincii. Se prefigura un război între Bangkok și Thailanda, dar armata a intervenit din nou. După numeroase negocieri, au fost organizate din nou alegeri. A apărut un nou partid, condus de Yingluck Shinawatra, nimeni alta decât sora fugarului Thaksin. Nu a fost nicio surpriză la urne. Ca în orice alegeri din mileniul acesta, roșii au câștigat, iar Yingluck a devenit primul prim-ministru-femeie din istoria Thailandei și cel mai tânăr prim-ministru din ultimii 60 de ani.

Evident, galbenii nu au renunțat, iar demonstrațiile mai mult sau mai puțin numeroase ale galbenilor au continuat. După scandaluri în serie, Yingluck a dizolvat Parlamentul și a decis organizarea de alegeri parlamentare anticipate. Galbenii nici nu au dorit să audă de alegeri, pentru că era evident că vor pierde, așa că au blocat votarea în multe circumscripții electorale din Bangkok și din alte câteva orașe. Evident că roșii au câștigat alegerile confortabil, dar demonstrațiile galbene care cereau interzicerea alegerilor generale și înlocuirea democrației cu dictatura celor “inteligenți” au continuat până când, în plin haos, armata a intervenit și a preluat din nou puterea.

Cam asta e politica la thailandezi. Nu-i așa că a noastră pare mai normală? Dar interesant este că exceptând demonstrațiile din 2008 – 2009 ale galbenilor care au blocat accesul spre câteva aeroporturi (inclusiv cel din Bangkok), turiștii nu au fost afectați. Turismul este o industrie atât de importantă în Thailanda încât, indiferent cine sunt la putere, galbenii, roșii sau militarii, toți vor proteja turismul cât se poate de mult. Asta mi-aduce aminte de războiul civil dintre milițiile maoiste și armata regală din Nepal, de la începutul anilor 2000, care luau o pauză din lupte când treceau autocarele turistice între Katmandu și Pokhara. Cam așa și cu Thailanda.

În mijlocul loviturilor de stat militare, când armata e pe străzi și încearcă să preia toate hățurile puterii, cel mai urât lucru este că apare interdicția de circulație pe timp de noapte, așa-numitul “curfew”. Dar și în acest caz, industria thailandeză a turismului o folosește în scop distractiv – peste tot sunt organizate așa-numitele “curfew parties”, care încep la ora 22:00, când începe și interdicția, și se termină la 5 dimineața, când se poate circula din nou J. În plus, atât în 2006, cât și în 2014, primele localități unde interdicția a fost ridicată au fost taman cele megaturistice din Koh Samui, Krabi sau Phuket. E drept, Bangkokul mai târziu, dar asta e… în unele cazuri, cetățenilor străini li se permitea să circule, iar zona Khao San a fost scutită de “curfew”.

Care e situația acum? Este liniște. Vorba clasicului – “Deciuplina melitară este sufletu’ armatii”. Interdicțiile de călătorie sunt deja istorie, armata s-a retras demult de pe străzi (spre dezamăgirea multor turiști care își doreau selfie-uri cu băieți cu mitraliere), iar politicienii sunt ascunși fie în arest la domiciliu, fie prin locuri secrete. Demonstrații nu mai sunt. Probabil, anul acesta se vor anunța alegeri libere pe care le vor câștiga evident “tricourile roșii” (exceptând cazul în care alegerile libere vor fi interzise, introducându-se, așa cum cer galbenii, votul celor cu venituri, votul censitar) și distracția va continua. Un lucru va fi clar… industria turistică va fi protejată, iar turiștii se vor putea bucura de plajele, templele și fetele thailandeze ca și până acum… de data asta, sub protecția zâmbitoare a Armatei, că vorba aia, suntem în țara zâmbetelor.

 

Când să mergi în Thailanda

Perioada optimă este iarna: decembrie – martie, când este anotimpul secetos și “rece” (adică, doar 30 de grade prin Bangkok). Prin aprilie – mai, devine foarte cald, dar atunci este Songkranul, cu distractivele lupte de stradă cu apă (anul acesta, Songkranul pică pe 13 aprilie și este sărbătorit până pe 15 aprilie). Apoi urmează anotimpul ploios, cu un vârf de ploi prin octombrie.

 

Cum ajungi în Thailanda

Numeroase companii aeriene zboară în Thailanda, iar prețurile diferă în funcție de datele alese, dar și de momentul în care faci simularea. Așa că mai bine arunci un ochi pe vreo agenție de turism on-line, cum ar fi Traveo sau Tripsta, și simulează mai multe date. Aruncă o privire și la plecare din Istanbul sau Dubai și vezi dacă un low-cost până în Turcia sau Emirate, și de acolo mai departe, “te coafează” mai mult.

 

Ce mănânci în Thailanda

Mulți iubesc mâncarea asiatică, cea thailandeză în special. Mult orez, legume și o tonă de mirodenii J. Celor care preferă mâncarea europeană, nu vă fie frică! Există numeroase restaurante europene în special italiene, conduse de italieni căsătoriți cu thailandeze și care fac pizza și paste în Regatul Zâmbetelor.

 

Ce să eviți în Thailanda

Să-l jignești sau să-l critici pe rege (lezmajestatea este un delict în Thailanda), să eviți să atingi capul, mai ales pe cel al unui copil (capul este considerat sfânt, în timp ce picioarele sunt mai puțin sacrosancte… puteți să puneți mâna pe picioare ;))… și să nu te descalți în temple. Nu vă fie frică, în general templele sunt extrem de curate.

 

Viza de Thailanda

Poți obține visa-on-arrival de 15 zile pe aeroportul din Bangkok și în numeroase alte puncte de frontieră terestre și aeriene. Îți trebuie totuși să ai biletul de avion de ieșire din țară (de multe ori, nu se verifică însă). Dacă vrei mai mult de 15 zile, poți da o fugă într-o țară vecină (Cambodgia, Laos sau Myanmar merită cu vârf și îndesat) sau să iei viza de la ambasadă. E mai ușor să iei o viză mai lungă la vreo ambasadă din Asia (gen Kuala Lumpur sau Phnom Penh), decât de la București.

 

În caz de tururi organizate

Dacă preferi confortul unui tur organizat și să nu-ți bați capul, aruncă-ți o privire pe tururile Paralelei 45.

Unul dintre tururi include și Myanmarul, o altă țară superbă, pe care trebuie să o vizitezi cât se poate de repede, înainte de a fi luată cu asalt de milioane de turiști!

Categorii:
Thailanda

Comentarii

  • Gabriel spune:

    Pentru viza la sosire pe aeroport e bine sa tineti minte sa aveti bani cash si fotografii gen pasaport la voi. Fotografiile aveti unde sa le faceti, daca nu le aveti, in schimb toate ATM-urile sunt dupa controlul pasapoartelor, deci nu puteti scoate bani. Exista casa de schimb valutar in schimb. De asemenea, daca vizitati si alte tari la intoarcere veti avea nevoie sa luati o noua vizita – pregatiti-va cu mai multe seturi de fotografii de pasaport!

  • salmi spune:

    M-am intors sambata din Thailanda, am fost pe cont propriu in zona Phuket, mai precis Kata. Totul e perfect, nicio problema. Am fost cu familia mea (sotul si doi copii), mama si sora mea. Ele doua au plecat de acolo in Bangkok, au stat 5 zile, s-au plimbat pe strazi, la temple, Palatul Regal, singure fara nicio problema. Ele azi au plecat spre casa. Deci e foarte ok in Thailanda. 🙂

  • v spune:

    In octombrie deja nu mai vedeai militari. Cat dedpre viza la sosire desi site urile si forumurile atentionau cu semne de exclamare ca se da limitativ in 24 de puncte de frontiera – majoritatea aeroporturi, eu am luat o la punctul feroviar Hat yai venind cu trenul de la singapore si kuala lumpur unde toti atentionau ca nu se da. Ar fi bine sa aveti thai bahti in care se plateste viza ca socotesc prost cursul usd

  • Stefan spune:

    Si eu am fost in noiembrie-decembrie 2014 in Krabi si Bangkok. Confirm, totul OK.
    Daca planuiti sa stati mai mult de 15 zile as recomanda sa va luati viza de la ambasada pentru ca din ce am inteles de curand s-au inasprit regulile/conditiile referitoare la visa hopping. Am inteles ca nu mai merge asa usor sa iesi din Thailanda si sa revii imediat ca sa iei inca o viza. Noi nu am riscat si am luat de la ambasada, cu multi-entry (2) ca planuiam sa iesim in Singapore si sa revenim.

  • Relu spune:

    Cred ca si gresit informat. Nu a fost nici o lovitura de stat militara, au fost doar proteste contra preluarii puterii de catre printul succesor, perceput de populatie ca fiind corupt. Asa ca, cu scuzele de rigoare, mai ia si te informeaza!

  • Relu spune:

    Anul trecut am fost de trei ori in Thailanda, anul asta abia ce m-am intors, am multi prieteni thailandezi cu care tin legatura – si nu a fost si nu este nici cea mai mica problema. Asa ca, lasa-te de bifat tari pe harta lumii si mai deschide si ochii sa vezi ce e in jurul tau. Sincer, din multe articole de ale tale observ ca ai cam cheltit banii degeaba. Una e a ajungi acolo, alta e sa mai si pricepi ce se intampla!

    • Marcel Nebunu spune:

      ei lasa, nici o problema.
      thailandezii sunt tematori fata de autoritatea Armatei.s-au bucurat ca au intervenit, insa putini au curajul sa il intrebe pe tatuc, cand planuieste alegerile? si aia care au coaie sa il intrebe, sunt putini.

      thailandezii de rand s-au bucurat ca s-a terminat circul red shirts-yellow shirts si il ridica in slavi pe Prayuth, care a venit ca minerii sa planteze panselute.foarte putini thailandezi isi pun intrebari referitoare la cenzura presei sau eventuale abuzuri ale Armatei.

      si, nici o problema?..au innebunit militienii corupti, pt ca le-a taiat Arnmata macaroana.

      si de ce naiba sa se inchide barurile la ora 3?

      eu vreau sa beau pana cad sub masa si asta se intampla doar spre dimineata.

      tu si amicii tai…mergi in duba.

  • Relu spune:

    Tu pari a fi un simplu colectionar de vize!
    Parol!

  • Luc spune:

    Relu, poate ai treba si te retinem pe aici.

  • Aura spune:

    Invidia e mare, cam asa se pare 🙂

    • Relu spune:

      Nu e vorba de nici o invidie – si eu ma apropii de 100 de tari, asa ca…
      Pur si simplu se afla in vorba fara treaba – vezi cazul concret, cu revolutia in Tailanda. Si nu e vina mea ca profita de lipsa voastra de informare pentru a poza intr-un fel de guru al calatorilor.
      Iar omul, la cat a umblat, chiar nu prea se pricepe. Sincer!

  • Mihai spune:

    @Relu, intr-adevar, Imperator e pe langa. Nu a fost nici o lovitura de stat militara. Au fost de fapt niste suporteri ai unei echipe de fotbal din Bangkok care nu a castigat campionatul, iar aia imbracati in militari erau de fapt de la Circul de Stat, faceau reclama la sampoane. Guvernul s-a distrat de idee si s-a ascuns undeva la tara pentru cateva zile, dar tot ei conduc, dar poarta masti ca spargatorii de banci din state. Vorba lui Luc, poate ai treaba.

  • Angela spune:

    Asteptam si impresiile DVS de calatorie, dle RELU, ca ca sa vedem daca va pricepeti mai bine….

  • Stefan spune:

    @Relu te scuzam pentru deficitul de atentie. Vezi ca prima aparitie a notiunii de „revolutie” e in comentariul tau. Exista o diferenta intre coup d’etat (coup) / puci / lovitura de stat si revolutie pe care ma asteptam sa o cunosti la aproape 100 de tari vizitate… sau esti doar colectionar de vize?

  • Li spune:

    Imperator, prudenta cand vorbesti de familia regala, trebuie aratat respectul cuvenit unui sef de stat.

    • Marcel Nebunu spune:

      nu mai are mult si moare bosorogul.ajunge tara pe mana sifiliticului de fiu-so.

      mai da-l in doba de batran, ca m-am tot saturat sa ma ridic in picioare la cinema pentru el.

  • Marilena spune:

    Am fost in Thailanda in decembrie 2014 cu Air France oferta. Am fost pe cont propriu 5 nopti in Patong apoi 4 nopti in Singapore si la sfarsit 5 nopti in Bangkok. A fost o vreme foarte buna si ne-am descurcat foarte bine. Liniste in Thailanda.
    Multumesc Imperator pentru sfaturile tale si ale prietenilor tai! Mi-au folosit foarte mult! Apropo salutari de la mister Thai. Ne-am cazat la Rambuttri Village si am cumparat 2 excursii de la agentia lui mister Thai: Ayutthaya River Sun Cruise si cascadele Erawan.

  • Luc spune:

    Cat te-au costat excursiile?

  • Marilena spune:

    Ayutthaya River Sun Cruise a costat in jur de 1200 bathi de persoana iar cascadele Erawan 800 bathi. In total am platit in jur de 4000 bathi pentru doua persoane.La prima excursie s-a mers cu autocar si cu ghid vorbitor de limba engleza. S-a vizitat Bang Pa-In Palace, resedinta de vara imperiala, deosebita, apoi cateva Wat-uri din Ayutthaya. Intoarcerea s-a facut cu vaporas de croaziera pe Chao Phraya, unde s-a servit o masa -bufet foarte buna, variata si consistenta.
    La cascadele Erawan s-a mers cu microbuz, fara ghid. Plimbarea spre cascade am facut-o individual, marcajele fiind foarte bune. Am avut si masa de pranz la o terasa de langa parcare.

  • Dorel spune:

    Salutare, nu am fost nici odată în Thailanda, în vara aceasta doresc sa merg cu soția vreo 15 zile , mă interesează mare soare dar sa nu fim prea departe de civilizație, am văzut ceva cred ca pattaya e mai aproape de Bangkok, la ce sa am grija de unde iau viză? ??

    • Marcel Nebunu spune:

      ce pisici sa faci in Pattaya, Dorele?sa vezi curve si grupuri de indieni la negociere de discount cu aceleasi curve?

      plaja(publica) e vai s-amar.eventual iei un hotel de 5 stele in Jomtien(langa Pattaya) cu plaja privata.

      sau mergi prin Samui, Lipe, Lanta, Phangan..ai atatea optiuni.

  • Marcel Nebunu spune:

    Turismul a fost afectat, fara doar si poate.
    Eu am fost in Bangkok chiar in seara preluarii puterii de catre Armata.Trist si aproape surrealistic sa vezi un oras ca Bangkok trimis la somn la ora 18.Apoi, au tot inlesnit curfew.

    Chiar si acum, stabilimentele se inchid la ora 2-3, ma refer la Bangkok.Indiferent ca e restaurant, cafenea, go go bar, discoteca.Asa ca cine vrea sa petreaca toata noaptea in Bangkok, mai greu.
    Eventual in Khao San printre nespalatii de backpackeri si urmasii lui Osho, imbracati in pantalonii aia penibili, cu tricou Chang, mancand pad thai la 50 THB si facand inca si poze, proclamand apoi pe FB ca e cel mai bun pad thai din Thailanda…acolo poate ii mai lasa pe nauci pana dupa 3.

    Nu stati in Khao San.Asta numai daca vreti sa dati de Steve din Doncaster, studentul britanic aflat in marea excursie a vietii lui, care le-a vazut pe toate, le-a facut pe toate, le-a ftuut pe toate si inca fara bani, ca doar el nu face parte din turma…

    daca nu, stati si voi ca oamenii normali pe Sukhumvit, in zona Rachada, pe Chao Praya

    daca da, mergeti in satul ala Rambuttri

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest