Distribuie articolul:

Noiembrie a fost o luna foarte-foarte gri prin București. Zile în șir, parcă vreo 30, la munte nu a apărut soarele absolut deloc, un lucru de-a dreptul straniu pentru țara noastră, unde ne putem plânge de multe, dar nu de lipsă de soare. Mi-aduc aminte cât de mult am resimțit lipsa soarelui student fiind la Maastricht, în Olanda, unde, de asemenea, prin februarie au fost mai multe săptămâni în șir fără soare. Ce era frustrant era că noaptea, de multe ori era senin, vedeam luna, dar când mă sculam, poc, din nou nor negru și apăsător. E drept, acum, am trișat un pic, am fugit în Capul Verde cam o săptămână și m-am bucurat de soare. Dar, întors în țară, după câteva zile simțeam nevoia de a ieși din București, poate-poate să găsesc ceva soare pe undeva. Și atunci m-am gândit să onorez o invitație mai veche a celor de la hotelurile Ana de la Poiana Brașov. Așa că, într-o vineri după-amiază, m-am urcat în mașină și am tăiat-o spre Poiana Brașov.

Trebuie să spun că am mai stat de vreo trei-patru ori în hotel Sport. Dar niciodată nu am “savurat” cu adevărat locul. De fiecare dată am fost cu treabă – seminarii, cursuri, chestii d-astea mai mult sau mai puțin corporatiste. Camerele îmi plăceau, aerul curat de munte era genial, dar, din păcate, tot timpul pe fugă… ba să țin prezentări, ba să ascult cursuri. Așa a fost să fie. De data asta, eram pentru prima oară la Poiana Brașov fără o agendă clară, doar pe relax mode.

Cei care ați fost la Poiana Brașov știți unde sunt hotelurile Ana… undeva un pic mai retrase, fix sub munte, pe stânga cum vii de la Brașov. Am ajuns pe noapte în Poiană, uitându-mă cu uimire pe cerul înstelat și degajat. Ajung la recepție și întreb curios: “Voi, aici, ați avut soare azi?”. “Da”, îmi răspunde un pic surprins recepționerul. “Da, avem soare de câteva zile. La București încă nu a apărut?”. Nu… Și sper să nu se repete experiența mea maastrichteză cu cerul degajat noaptea și acoperit ziua.

Știam că urma să stau în hotelul Sport, dar am aflat că voi sta în Bradul, celălalt hotel parte din grupul Ana Hotels, lipit de Sport. Mai bine, în Sport am mai stat, trebuie să văd și cum e Bradul. Aflu că oricum cele două hoteluri sunt unul lângă altul, conectate printr-un culoar deloc secret, și atât cei care stau în Sport, cât și cei care stau la Bradul pot beneficia de aceleași facilități comune – restaurantul, sălile de evenimente (bineînțeles că erau ceva seminarii) și, mai ales, spa-ul de la Sport, pe care îl descopeream și care mi s-a părut genial. Dar să nu anticipez.

Ce pot să spun este că din prima m-a frapat bunul-gust în ceea ce privește ornamentația de Crăciun. Am mai văzut pe la hoteluri ornamentații de Crăciun de parcă erau niște supermarketuri de ornamentații… totul era musai să fie acolo, și clopoței, și luminițe, și Moși Crăciun de toate felurile, și ghirlande mai mult sau mai puțin luminoase, mai mult sau mai puțin puse una peste alta. La Sport (dar și la Bradul), o ornamentație discretă îți inducea atmosfera de Crăciun, fără să dea în overdoză.

Am urcat la Bradul, unde am primit o cameră la cucurigu, la etajul 4, dar absolut genială – mare, amplă, cu tavanul acela de la ultimul etaj care nu mai e drept, ci în pantă, și care mă face să-mi aduc aminte de odihnitorul somn din pod. Deși inițial mi-a părut rău că fereastra nu dădea spre Poiană, ulterior am ajuns la concluzia că era mai bine… noaptea m-am bucurat de o liniște mormântală, iar când deschideam geamul, eram lovit brusc de mirosul acela de brad, mirosul acela care te liniștește brusc, oricât de stresat ai fi.

Cum zisesem mai înainte, spa-ul de la Sport mi s-a părut de-a dreptul genial. Am avut parte și de un scurt tur… Atmosfera mi-a adus aminte de multe spa-uri văzute pe afară… Tot Vunk-ul cere “vrem o țară ca afară”, la spa-ul de la Sport chiar așa și este… camere vaste, tot soiul de aparate, dar, ca de obicei, cel mai mult mi-au plăcut camerele de masaj. Există și o cameră de masaj de cuplu, unde, după masaj, poți să te relaxezi într-o cadă mare, mare, în privat, evident :).

Am avut parte de o jumătate de oră de masaj, un masaj de nota 10. Personal, am descoperit masajul în Thailanda, de unde m-am contaminat. Pentru mine, orice experiență asiatică este incompletă fără multe, multe masaje. Așa că am continuat să fac masaje și la București, dar și pe alte meridiane pe unde am avut ocazia. Dar porția de masaj de la Sport Spa a fost cu adevărat fabuloasă. Cred că doar aici și la un spa din Bangkok am ațipit… și eu sunt un tip care nu adoarme ușor :).

Dar nu numai masajul a fost nebunie, ci și experiența de la piscină. Nu neapărat la cea interioară, care și ea e faină – e ditamai bazinul, nu știu dacă are dimensiuni olimpice, poate că nu, dar, oricum, e mare rău, cât la experiența exterioară. Pentru că aici, la hotelul Sport, se află unul dintre acele bazine exterioare încălzite, în care poți face baie inclusiv iarna. Am mai avut o experiență din aceasta în Ungaria la niște băi termale, făcând baie afară, deși erau cam minus 15 grade și locul era înconjurat de munți de zăpadă. Aici, la Poiană, vremea nu era la fel de spectaculoasă – adică nu prea era zăpadă, iar temperatura nu cădea sub zero, dar orișicât… ai un sentiment special când faci baie afară în plină iarnă! Iar combinația frig-cald e de senzație, uneori încep să-i înțeleg pe ruși sau pe finlandezi care, după o baie la copcă, fug direct în saună.

Și că veni vorba de saună, evident că erau și niște saune, dar nu m-am mai dus…. trebuia să alerg la masaj :).

Cum ziceam, am mai stat într-un hotel din grupul Ana, mai precis la hotelul Europa din Eforie Nord, dar și aici, la Poiana Brașov am descoperit un element-cheie care lipsește din multe hoteluri din România – ZÂMBETUL. Toți cei care lucrează în industria ospitalității la noi sunt țepeni și gravi ca niște politicieni. Nu zic de locurile în care ai senzația că toate rudele ospătarilor și recepționerilor au murit subit în ultima săptămână, alea sunt chiar extreme. Dar la noi prin hoteluri cam lipsește zâmbetul acela care să te facă să te simți bine. Buna mea dispoziție este dependentă de zâmbetul celor din jur… Nu de un zâmbet amar, nu de un zâmbet sictirit, nu de un râs băsescian, ci de un zâmbet relaxat. Știu, poate fi fake și zeci de mii de stewardeze ale lumii pot să-ți spună cum poți să zâmbești când ești varză, dar zâmbet să fie. Ei bine, nu știu exact ce le face la Ana Hotels, dar aici am regăsit zâmbetul hotelier care să te facă să te simți bine…. Poate și pentru că o parte din personal e mutat de la Eforie Nord la Poiana Brașov precum BD :). M-am reîntâlnit cu un recepționer cu care m-am cunoscut astă-vară la mare :).

Evident, după somn, masă, spa, nu puteam să vegetez prea mult, nu sunt exact genul. Mai ales că aveam parte de mult-doritul soare… Așa că am luat la pas Poiana Brașov, din păcate un pic cam goală. E drept, nu începuse sezonul de schi, nici măcar zăpadă nu era. Chiar și la Ana Hotels, serviciile dedicate schiorilor (cum ar fi monitori, închiriere echipament etc.) încă nu erau disponibile, iar asta probabil că încă era prea cald. Am aflat că nu conta că nu e zăpadă, tunurile sunt la datorie și acoperă pârtia, ceea ce trebuie este să fie frig, ca temperatura să fie câteva zile sub zero, că altfel se topește zăpada. Așa că am decis să iau telecabina (da, era deschisă) să mă urc până sus la Cristianul… Ei bine, ghinion, deși era soare și clar, telecabina fusese închisă pentru că sus, în vârf, bătea un vânt care făcea operațiunea de transport pe cablu foarte riscantă… Ce ți-e și cu vremea asta. Jos, la bază în Poiana Brașov (numită și Poiana Soarelui încă de pe vremea lui Ceaușescu) era soare și nu adia vreun vânticel.

Așa că am sărit în mașină și am coborât în Brașov, am parcat lângă Turnul Alb (și bine am făcut, pentru că orașul era arhiplin) și am nimerit în mijlocul unui megaeveniment – aprinderea luminilor din imensul brad de Crăciun pus unde altundeva decât în Piața Sfatului. Evident, pe lângă aprinderea luminilor, urma să fie un mare concert, așa că, la ora 5, toată suflarea brașoveană era masată în Piața Sfatului. Mă rog, afișele anunțau că luminile vor fi aprinse la 5, lucru care mi s-a părut relativ straniu, ținând cont că la 5 e încă zi (mai ales, fiind și o zi cu soare), așa că de fapt aprinderea becurilor s-a întâmplat abia aproape de ora 6. Oraș săsesc, oraș săsesc, dar la Brașov nu e primar sas, așa că orele sunt aproximative :). Dar orișicât, a fost distractiv, a fost o formație care a cântat, nici foarte frig nu era, nu mă pot plânge. În schimb, după aprinderea luminilor, când o bună parte din cei prezenți a hotărât să plece și să nu mai stea la concertul Andrei, mi-am adus aminte de celebra zicală “Intrarea liberă, ieșirea pe brânci”. Demult nu am mai avut parte de o ieșire dominată de atâta haos, în care sute și mii de oameni s-au transformat în rugbiști încercând din răsputeri să împingă într-o grămadă departe de a fi ordonată. Mă și mir că nu s-a lăsat cu răniți.

Așa că am mulțumit ideii de a lăsa mașina sus la Turnul Alb (jos, prin oraș, ambuteiajele atingeau standarde bucureștene) și am tulit-o pe scări până sus… admirând cu ocazia asta și luminile orașului, de sus.

Am revenit la Bradul ca la o oază de liniște. Asta și este. O oază de liniște, o oază de bun-gust, o oază de relaxare. Și o oază căreia i se poate aplica deja sintagma “România lucrului bine făcut”.