India Express (ep. 2). Delhi, capitala haotică a Indiei

12. Friday Mosque - Delhi.JPG

Ziceam ieri că Delhi este un oraș musulman. Mă rog, acum nu mai e, de când Delhi are vreo 10 milioane de locuitori, cei mai mulți veniți de te miri unde, imensa majoritate este evident hindusă, dar nu trebuie să uităm că timp de secole Delhi a fost capitala unui mare imperiu musulman – Imperiul Marilor Moguli. Deși la prima vedere nu pare, orașul ăsta are înscris în ADN destinul de a fi capitală, indiferent a cărui cuceritor. Fondat prin secolul VI înainte de Hristos, Delhi a fost capitala câtorva regate hinduse, apoi a cuceritorilor musulmani veniți de prin Asia Centrală care a culminat cu Timur Lenk cel însetat de sânge, care a ucis 100.000 de locuitori ai orașului în doar două zile în 1398 (și când te gândești că tipul ăsta care a omorât milioane de oameni, fiind un ucigaș mai mare decât Hitler sau Stalin, este eroul Uzbekistanului!…). După mai bine de 100 de ani, unul dintre urmașii direcți ai lui Timur, împăratul Babur, a coborât din nou din Asia Centrală, din zona Samarkand – valea Fergana, a traversat Hindukush-ul și a fondat cel mai strălucitor imperiu al Indiei – Imperiul Marilor Moguli.

Imperiul Marilor Moguli a rezistat vreo 300 și ceva de ani, până în 1857, când, în urma răscoalei soldaților indieni aflați în slujba britanicilor, englezii au cucerit definitiv Delhi-ul, capturându-l pe ultimul împărat mogul și expediindu-l în Birmania. Până în 1911, Delhi a fost pedepsit, capitala Indiei britanice rămânând Calcutta, dar cum zicea și ghidul nostru, poziția sa centrală îl recomandă drept capitală, așa că până la urmă englezii au decis să reînalțe Delhi pe tron. După 1947, Delhi a devenit capitala Indiei independente și principala sa urbe politică… Economică, chestionabil, Mumbai este the city of the Indian business.

După un drum care a ținut aproape două ore de la hotel (care nu era chiar în afara orașului, ci într-o suburbie), iată-ne ajunși, cu chiu ‒ cu vai, în centrul vechi, în așa-numitul Old Delhi, orașul-mogul construit de Shah Jahan, cel mai mare constructor mogul, faimos datorită construirii Taj Mahalului.

Am trecut prin dreptul Fortului Roșu, palatul-fortăreață care a servit drept reședință a Marilor Moguli până la ocupația britanică. Din păcate, nu avem timp să-l vizităm din cauza programului foarte strâns. Vom vizita mâine Fortul Agra, care este similar, dar mai frumos. Așa mi-aduceam și eu aminte, fortul Agra m-a impresionat mai mult decât cel din Delhi, în mod normal ar fi fost fain să le vedem pe amândouă, dar… când nu ai timp…

Ne-am oprit însă la Marea Moschee de Vineri – Jama Masjid. Construită de același Shah Jahan (Oh, Allah, cât a construit omul ăsta, e normal ca, la un moment dat, fiu-su să vină să zică STOP, bătrâne, că eu nu mai rămân cu nimic în vistierie!) în doar șase ani, moscheea poate găzdui până la 20.000 de credincioși mahomedani.

Am ajuns la poalele micului deal în vârful căruia a fost construită moscheea. Trecem prin iluzoriul control de securitate format din niște porți cam abandonate și, după ce urcăm mai multe scări, ajungem la intrare. E intrarea în moschee, așa că este momentul să ne descălțăm, iar doamnele să-și pună un hijab pe ele. Plătesc și cele 300 de rupii (4 euro) ca să pot filma și ceva mărunțiș pentru băiatul care ne păzește ciubotele și țopăi în imensa curte centrală. Da, Jama Masjid din Delhi este foarte similară cu marile moschei ale Asiei Centrale și ale Persiei, în sensul că au o piață vastă, în aer liber, în care să se roage credincioșii, în timp ce clădirile ca atare, deși înalte și monumentale, nu găzduiesc nici măcar a zecea parte a numărului de credincioși dacă moscheea ar fi plină. Remarc însă lipsa incredibilelor mozaicuri care fac din marile moschei ale Iranului sau Uzbekistanului o adevărată încântare. Nu pot să zic că moscheea de la Delhi ar arăta urât, dimpotrivă, dar nu are fastul și eleganța celor de la nord și vest.

După mai multe minute de plimbare printre credincioși adânciți în lectura Koranului și credincioase adâncite în smartphone-ul făcător de selfie-uri, am plecat din moschee. Este timpul să ne dezmorțim puțin și s-o luăm la pas prin bazarul Chawri Bazar. Faimos prin secolul al XIX-lea pentru dansatoarele care ofereau și servicii sexuale domnilor galanți, căzut apoi în mâinile unor mafioți, Chawri Bazar este astăzi un loc deosebit de colorat datorită magazinelor cu tot soiul, dar mai ales datorită traficului care se desfășoară haotic și alene pe îngustele alei de aici… Pe aici nu pot intra mașini, ci doar ricșe, motocicliști, cărători de mărfuri sau bicicliști, dar asta nu înseamnă că nu ai parte de ambuteiaje. Și chiar mari! De altfel, e o mică aventură să te plimbi, evitând în dulcele stil indian la milimetru ricșele sau motocicliștii :).

Data trecută, am avut hotelul în celălalt mare bazar al orașului vechi, în Paharganj, dar parcă bazarul de acolo era ceva mai lat. Aici, fiecare milimetru era folosit… Și nu numai pe pământ, ci și sus, pe clădiri, unde o gașcă de maimuțe încerca să facă rost de mâncare, țintind obiective comestibile din mijlocul furnicarului uman.

Drumul spre casă a fost, de asemenea, luuuuung. Am asistat însă amuzat la cum se rezolvă un ambuteiaj într-o piață complet paralizată – cu… bâta. Un polițist venit cu un toiag aproape cât el de înalt a ciomăgit câțiva ricșari, bicicliști sau cărători de mărfuri care, până la urmă, a trebuit să se dea în spate și astfel, în câteva minute, traficul s-a pus în mișcare :). De altfel, am mai văzut forțe armate cu ciomege prin oraș (sâmbăta erau alegeri și forțele jandarmeriei de la secțiile de votare erau dotate cu ciomege) și se pare că erau niște unelte foarte eficiente!

Am ajuns să mâncăm într-un alt hotel, care a invitat grupul de vajnici români la cină. Din păcate, hotelul era foarte departe de hotelul nostru (am mai făcut vreo 40 de minute, deși eram frânți), în schimb, am fost amuzat că, deși era prima noastră zi de India, am fost invitați la un restaurant… chinezesc! Mâncarea excelentă însă, cu totul și cu totul remarcabilă. De mult n-am mâncat o mâncare chinezească atât de bună! Nici măcar în China :).

Odată ajuns la hotel, m-am prăbușit în pat. Nu prea dormisem pe avion noaptea precedentă (pentru că zborul fusese prea scurt de la Doha la Delhi), iar a doua zi dimineață semnalul de pornire era fixat pentru ora 6 dimineața. Urma să mergem spre Agra, orașul Taj Mahalului, pentru ca seara să ne retragem spre Jaipur, poarta Rajastanului. Se estimau doar 10 ore pe drum… plus cât aveam să vizităm prin Agra. Oricum, vreme bună să fie, că de dormit oi dormi și pe microbuz. Iar Taj Mahalul merită orice efort!

 

Am fost în India la invitația companiei aeriene de 5 stele Qatar Airways, care oferă zboruri zilnice între București și nu mai puțin de 12 orașe din India, inclusiv spre capitala Delhi.

Imagini Delhi

01. Trafic in Delhi.JPG

Trafic in Delhi. Nici motociclistul nu se poate strecura

02. Ricsa in Delhi.JPG

Un sofer cu pled pe el

03. Garda cu puscociul.JPG

Baiatul cu puscociol din perioada coloniala care apara banca

04. Templul lui Hanuman.JPG

Oooo… ce Hanuman imens !

05. Scolarite pe motor.JPG

De la scoala…

06. Butelii de gaze.JPG

Gata, a venit si butelia de gaz ! Cu bicicleta

07. Jama Masjid Delhi.JPG

Intrarea care geme de securitate de la Jama Masjid

08. In interiorul Jama Masjid.JPG

In curtea in care pot intra 20.000 credinciosi

09. Jama Masjid.JPG

Cladirea principala. In stil central-asiatic, dar fara faiantele Iranului sau Samarkandului

10. Credincios musulman.JPG

Pieta

11. Red Fort Delhi.JPG

Intrarea in Fortul Rosu, vechea resedinta a Marilor Moguli

12. Friday Mosque - Delhi.JPG

13. Mihrab.JPG

Mihrabul indica directia spre Mecca

14. Credincios musulman.JPG

14. Jama Masjid - Delhi, India.JPG

La revedere, Jama Masjid

15. Incaltarea.JPG

Ne-am descaltat, ne incaltam 🙂

16. Transport marfa.JPG

Transportul marfurilor prin Delhi nu se face cu duba

17. Street food - Delhi.JPG

Va e foame ?

18. Cicloricsa.JPG

Pe aleile inguste din bazar de abia intra vreo 2 ciclo-ricse

19. Trafic jam - Delhi.JPG

si se lasa cu ambuteiaje de asemenea

20. Bazarul din Delhi.JPG

22. Tone de cabluri.JPG

Fire, fire, fire… si printre ele maimute

23. Maimuta si strugurele.JPG

care multumesc si cu struguri, nu numai cu banane

24. Artificii de vanzare.JPG

Vrei sa va cumparati artificii ?

25. Campanie electorala - Delhi.JPG

Delhi e in campanie electorala, sambata se vota pentru Parlamentul statului

26. Campanie electorala India.JPG

Asa ca e bine sa vedem cine sunt candidatii. Chiar si de carton

27. Autobuz Delhi.JPG

Sa luam autobuzul ? Da, dar nu chiar la ore de varf

28. Politist cu toiagul.JPG

In Delhi, ambuteiajele se rezolva cu ciomagul !

29. Ambuteiaj in Delhi.JPG

Iar la asa ceva, trebuie multe ciomege pe spinare

30. Caratori de marfuri.JPG

31. Mausoleu lui Gandhi.JPG

Raj Ghat, aici a fost incinerat Gandhi

32. Raj Ghat - India.JPG

si acesta e mausoleul lui

33. Veverita baltata.JPG

iar unde e un pic de verde si liniste, e plin de veverite baltate 🙂

34. Welcome Hotel - Delhi.JPG

Iti ia ochii… 🙂

35. Restaurant chinezesc in India.JPG

Prima seara in India – perfecta pentru o mancare chinezeasca

36. Restaurant chinezesc in Delhi.JPG

Daca va uitati atenti, par niste pesti zburatori. Intre noi si bucatari se afla un imens acvariu 🙂

37. Restaurant Delhi.JPG

 Intrarea in restaurantul indiana arata intr-un mare fel !

Comentarii

  • Te-ai potrivit la culoare in India! 😉

    shaks 17 februarie 2015 9:38 Răspunde
    • Gresit. Doar in Kashmir 😉 Si eventual in Khyber Pass.

      Imperator 17 februarie 2015 10:09 Răspunde
  • După mai multe minute de plimbare printre credincioși adânciți în lectura Koranului și credincioase adâncite în smartphone-ul făcător de selfie-uri, am plecat din moschee.
    Sooooooooooooo beautiful !!!
    Este cea mai mare moschee din Asia.Vreau si eu .

    ana, 18 februarie 2015 22:23 Răspunde
    • Nu e chiar cea mai mare moschee. Cea mai mare este la Mecca 🙂

      Imperator 18 februarie 2015 22:59 Răspunde
  • Mecca nu se pune , la Mecca nu ma pot duce.

    ana, 18 februarie 2015 23:10 Răspunde
    • Probabil cea mai mare (in afara de Mecca) este sanctuarul Imamului Reza din Mashad, Iran. Acolo te poti duce.

      Imperator 19 februarie 2015 8:30 Răspunde
  • Si nici tu.

    ana, 18 februarie 2015 23:11 Răspunde
  • OPC-ul , DSV-ul nu erau prin pietele alea ale lor ? 😀

    Cristian 21 februarie 2015 14:46 Răspunde
  • minunat!!Foarte interesanta prezentarea ta!Visez demult sa vizitez India! Am avut norocul sa vizitez Samarkandul si Tashkentul cu superbele moschee! O zi faina!

    vicky 2 mai 2015 9:03 Răspunde
  • Doar barbati in aproape toate pozele. Sa intelegem ca indiencele nu ies pe strada?

    Adrian 19 martie 2016 21:23 Răspunde

Lasă un răspuns la Imperator Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii