Vietnam și Laos: dincolo de obiectivele turistice (ep. 2). Laos. By Mihai

11. Alms giving ceremony.jpg

Am avut multe așteptări de la această țară, iar povestirile lui Văru și Imperator m-au făcut să visez la țara ideală în care domnește spiritualitatea.

Concluzia mea despre Laos: ca și România, o țară frumoasă, păcat că este locuită!

Luang Prabang. Aeroportul semăna cu cel din Oradea sau Sibiu; nu era mai mare.

De cum am ajuns la serviciul de imigrări, ar fi trebuit să ne dăm seama cam ce se întâmplă în această țară. Erau cam 10-15 oameni care lucrau: 1 încasa taxa de 1$ pentru poză și îți lua pașaportul, 1 verifica pașaportul și un formular pe care îl primești pentru completat, 1 lipea viza pe pașaport, 1 încasa taxa de 30$, 1 îți făcea poza, 1 îți scana pașaportul și îți punea ștampila de intrare în țară etc… Evident, erau și niște șefi care supravegheau toată această treabă dificilă. Ori munca este văzută ca fiind ceva dificil, ori pentru ei chiar este ceva dificil, ori statul încearcă să dea de muncă la cât mai mulți oameni. Un alt exemplu: la biroul de check-in era o persoană care îți procesa biletul și alta care doar punea eticheta pe bagajul de cală. Wow!

În fine, mergem la Rent a Car, la Avis, unde rezervasem o mașină. Pentru rezervarea on line nu a fost nevoie de cardul de credit, așa cum eram obișnuit. Nicio problemă, odată ajunși la biroul Avis, cardul a fost tras la Xerox și toate datele față/verso, notate. Un spărgător de carduri s-ar considera în paradis aici. Mașina, un Ford Ranger 4×4, un monstru (altceva, gen clasa mini/mică nu se putea închiria, și urma să aflăm și de ce). Încercam să avem un dialog, dar engleza nu pare să fie sportul lor preferat. Întreb cam cât o să consume monstrul, dar nimeni de acolo nu știa. Îi rog să mă ajute să găsesc hotelul pe GPS (închiriat tot de la ei cu 5$ pe zi, pentru că nu am găsit harta cu Laos pe net). Nimic! Nici nu știau să umble la el. Mașina urma să o predăm în Vientiane, așa că întreb “care este adresa din Vientiane a biroului Avis”, să știu ce să pun pe GPS. Stupoare! Google it! Până la urmă găsește un pliant cu Avis unde scria: Vientiane Airport/ Downtown. Perfect! Hai că găsim noi!

Luang Prabang este un oraș mic, cu temple frumoase și captivante, dar care urmează același tipar al construcției. Am tot citit pe net despre faptul că turiștii au distrus acest loc magic și spiritual, că vin dimineața și perturbă ceremonia călugărilor din fiecare dimineață. Nimic mai fals! Turiștii pe care i-am văzut erau cu toții extrem de sfioși și “la locul lor”, încercând să descopere locurile și cultura din Laos. Cam greu de descoperit, dacă nu veneai pregătit cu informații, articole sau cărți despre fiecare loc. În niciun muzeu nu exista vreun pliant în care să ți se spună ce vezi, ce reprezintă fiecare obiect și cât este el de important. Audio guide… ce glumă… Așa era cât pe ce să ratăm celebrele tobe, noroc cu un american care ni le-a arătat pe unul din holurile Muzeului Național. Mare ațentie: la prânz muzeele sunt închise, așa că planificați-vă bine traseul.

Nu ratați o vizită la cascada Kuang Si. Drumul de 30 km (1 oră de mers cu mașina) o să vă dea o imagine clară a ceea ce înseamnă această țară: peisaje frumoase, sărăcie, lene multă, mizerie, foarte mulți copii care merg la școală și localnici care încearcă să îți vândă tot felul de lucruri la un preț exorbitant. Am avut impresia că faptul că au început să vină tot mai mulți turiști i-a făcut sa ne privească drept o mină de aur și o bună oportunitate de a se îmbogăți rapid.

Exact înainte de cascadă am vizitat o grădină botanică, un parc de fluturi. La intrare ni se spune că biletul este 2$ cu ghid. Tocmai mă pregăteam să fac puțin scandal să cer bilet “fără ghid”, cand aud “Hi, I`m Inga, I`ll be your guide”. Mi-era dor să aud engleza fără accent asiatic. Era o olandeză care a venit ca turist în Luang Prabang și s-a gândit: “Ce-ar fi să rămân?”. Și a rămas aici, unde a transformat un teren viran într-o superbă grădină cu fluturi. Nu a fost deloc ușor, nici din punctul de vedere al actelor, nici cu mâna de lucru, nici logistic. Mare curaj a avut și sper să reușească în continuare.

La cascadă era inundație din cauza ploilor abundente din ultima perioadă. Nu ne-a zis nimeni nimic: aveți grijă! Nu o luați pe acolo că… Nimic! Până la cascadă, terenul era acoperit de apă, cu greu îți mai dădeai seama pe unde ar trebui să o iei și cât de adâncă este apa. Am abandonat traseul pe niște trepte către vârful cascadei, unde niște pădurari tăiau cu macetele bambuși pe care încercau să îi așeze în așa fel încât apa să nu inunde tot.

Una peste alta, încheiem Luang Prabang cu o experiență magică: Alms giving ceremony. Citisem că unele hoteluri sunt încântate dacă vrei să participi în mod direct. Ne-au pregătit orezul într-un vas, iar în altul aveam un fel de biscuiți. Trebuia ca pentru fiecare călugăr să iei cu aceeași mână puțin orez și un biscuite. Tehnic, nu a fost ușor deloc, mai ales că orezul era foarte fierbinte și trebuie să ai grijă să îl împarți în așa fel încât să ajungă pentru toți cei care trec. Deși am drămuit destul de bine orezul cu biscuiții, ultimii patru au rămas fără; norocul a fost că “vecina” avea mai mult orez și au primit de la ea. Nu pot să descriu emoția momentului… a fost fantastic. Dacă ar fi să existe un “Top Not to be missed experiences”, cu siguranță ar fi pe un loc fruntaș.

Ne pregătim să plecăm spre Plain of Jars, un sit arheologic cu vase uriașe de piatră/lut în care fie se depozitau alimente, fie se incinerau morții în cadrul diverselor procesiuni. Aveam de mers cam 350-400 km, așa că am plecat la prima oră și nu am mai mers la peșterile cu statuile lui Buddha. Drumul este prin munți și, după ce am parcurs 50 km în 3 ore, ne-am dat seama că nu vom mai ajunge la Plain of Jars. Așa că hotărâm să ținem drumul “drept” spre Vang Vieng, unde aveam cazare, adica vreo 200 km de mers în total. “Hell-Road” l-aș numi! Drumul era blocat din loc în loc cu crengi sau bolovani de la alunecările de teren care avuseseră loc în ultima perioadă. Se circulă pe “metoda claxonului”, adică atunci când te apropiai de curbă începeai să claxonezi în așa fel încât cel de pe partea cealaltă să știe că vine cineva, fiind liberă doar o singură bandă de cele mai multe ori. Aici “Monstrul” și-a făcut treaba. Dacă nu aveam 4×4, nu am fi ajuns. Primul blocaj total al drumului l-am fi trecut, deoarece un excavator deja lucra la eliberarea unei benzi de mers, atunci când am ajuns noi. Al doilea blocaj nu l-am fi trecut: drumul era blocat pe o lungime de 20 de metri cu noroi de 30-40 cm. Am făcut prostia să intru să văd cam cât este de adânc, să văd ce se întâmplă dacă lucrează deja vreun excavator, să știu când se eliberează drumul. Oamenii stăteau acolo de câteva ore și nu se știe cât mai urma să stea: 2-3 ore, o zi… Evident, m-am umplut de noroi și am avut “plăcerea” să mă spăl într-o baltă. Foarte frumos! Enervat la maximum, îmi spun: “Nu mai stăm! Ne riscăm să trecem cu Monstrul!”. Bag pe tracțiune 4×4, ambalez motorul, pornesc, ajung la noroi, patinez, arunc noroi în toate direcțiile și până la urmă reușesc. M-am bucurat, dar nu era râsul meu; nu știam ce ne așteaptă mai departe. La primul izvor am oprit, m-am spălat din nou (apropo, și acum mai scot noroi din sandale) și am făcut provizii de apă.

În cele din urmă, am ajuns în Vang Vieng după 8 ore de mers (am avut o viteză medie de 25km/h), nemâncați, murdari, cu nervii întinși la maximum. Deși ideea în Vang Vieng este să stai cât mai ieftin și să bei cât mai mult (cum ziceau Văru și Imperator, un fel de Vama Veche), făcusem rezervare la un hotel de 5 stele, părea să fie “cel mai tare” din excursia noastră (și cel mai scump).

Orașul, mai bine zis satul, era cam pustiu. Magazinele (adică tarabele) și barurile erau deschise, dar turiști, ioc! Evident, toată lumea încerca să îți vândă la suprapreț ceva și să te prostească, de exemplu: orice tablă și tinichea îți spuneau că este din argint, orice plastic ordinar ți-l “garantau” că e perlă veritabilă. Nu sunt un expert, dar unele lucruri erau evidente.

Pentru că oricum aveam mașină, am mers să vedem cascada Kaeng Nyui. Se merge cam o oră pe un drum de pământ, un off road frumos. La un moment dat, veți ajunge la o intrare unde se plătește. Nu parcați mașina acolo, urcați cu ea dealul, iar apoi veți traversa un râu (pe un pod inundat de apă), dar este safe. Acolo este parcarea; treceți în grabă pe lângă vânzătorii de suvenire și urcați pe munte. Drumeția este frumoasă și chiar merită plimbarea, iar cascada este spectaculoasă. În rest, în Vang Vieng nu prea ai ce face, doar să stai tolănit să te uiți la serialul Friends, să bei scump și să îți cumperi tot felul de tâmpenii, cam ca la Eforie.

Plecăm spre Vientiane pe un drum decent, unde am reușit să prindem fabuloasa viteză de 80 km/h. Pe drum, cam ca pe DN1, cu tot felul de comercianți, cu fructe, piețe, haine și lucruri făcute din răchită. Am oprit la o grămadă și am luat tot felul de nimicuri, dar cel mai distractiv a fost când am oprit la o piață, care era un fel de Albota sau de Dedulești. După ce am târguit pe la tarabe, am zis să luăm un suc și niște fructe să mâncăm. Mergem în piață. Spectacol maxim… nu am mai văzut până acum: era ora mesei, așa că tocmai se încingeau niște ouă (întregi) pe grătar, frigăruile cu gândaci și larve erau gata, sau dacă voiai să gătești acasă, puteai să îți iei niște șerpi sau, de ce nu, niște șobolani. Aici aveai două variante, fie întreg cu blană, fie afumat (tot pe frigăruie, evident). După ce am reușit să nu vomit, ca prin minune, am luat un suc (la doză, evident) și am plecat/fugit.

Ajungem în Vientiane. Mi se pare că nu văd bine! Un semafor??? Uau! Orașul este destul de mare și are o grămadă de temple. Foarte frumoase, de altfel, dar toate la fel. Mergeți la apus la Stupa și zăriți statuia lui Buddha culcat (este în dreapta cum vii spre Stupa, în curtea din spate a templului). Lumina reflectată în statuile aurite vă va da niște poze fantastice. În afară de obiectivele din jurul Palatului Prezidențial am fost o jumate de zi la Buddha Park, până la care, deși este la 30 km distanță, faci până acolo cam 2 ore. Merită, mai ales dacă ai deja mașină închiriată. Era duminică și am văzut cum toată lumea din satele de pe traseu ieșise la curățenie pe marginea drumului: se tundeau pomii și se strângeau gunoaiele, se ardeau frunzele uscate… Erau “cu mic, cu mare”, un exemplu extraordinar pentru cei mici să învețe ce înseamnă comunitatea și spiritul civic. Acum nu știu cum priveau ei lucrurile, poate că erau obligați de către “Partid”, făcându-se educație cu forța.

Capitala pierde din “puritatea” nordului, mai ales din cauza graniței cu Thailanda, de aceea veți vedea frecvent seara la colțul templelor diverse prostituate. Păcat!

Aș rezuma întreaga experiență din Laos prin câteva lucruri: o țară care investește în educație, unde toți copiii merg la școală, cu accent pe cultura franceză; o țară care își face reclamă cu Wild Laos și Adventure Laos, dar care este cu mult în urma României. Aici nu vorbesc despre potențial, ci de cum suntem noi la ora actuală, păcat că suntem conduși de niște mormoloci care promovează România cu o frunză de… nimic, în loc să popularizeze natura fantastică pe care o avem. Un alt lucru de remarcat este lenea, statul degeaba, dormitul și privitul în gol la drum: sport național aici, păcat că nu e sport olimpic, sigur ar fi luat medalie cei din Laos. Sfatul meu: mergeți în Luang Prabang, urmăriți ceremonia călugărilor, dacă vreți, participați activ, nu o să vă pară rău; în rest, “Been there, done that!”

Imagini Laos

01. Welcome to the jungle.JPG

Welcome to the jungle !

02. La Kuang Si.JPG

Cascada Kuang Si – raul pare cam furios

03. Up Up.jpg

Chiar foarte

04. La garla.JPG

La garla

05. Ferma de fluturi.JPG

Ferma de fluturi

06. Morarita cu fuiorul.JPG

Morarita cu fuiorul

07. Tobele de bronz.jpg

Tobele de bronz

08. Apus pe Mekong.JPG

Apus de soare pe Mekong

09. Pe drum.JPG

La drum !

10. Pe drum.JPG

11. Alms giving ceremony.jpg

Alms giving ceremony

12. Kaeng Nyui Vang Vieng.JPG

Kaeng Nyui Vang Vieng

13. Spre Kaeng Nyui.JPG

Spre Kaeng Nyui

14. Buddha Park.JPG

Budha Park langa Vientiane

15. Haw Pha Bang.JPG

Haw Pha Bang

16. Nirvana.JPG

Nirvana

17. Palatul Presedintelui.JPG

Palatul presedintelui laotian

18. Pha That Luang Stupa.JPG

Pha That Luang Stupa

19. Wat Si Saket.JPG

Wat Si Saket

20. Vientiane.JPG

 Vientiane, capitala Laosului

 

Comentarii

  • Ce tare! M-am amuzat la primul episod, iar la acesta m-am tăvălit pe jos de râs. Seria ar trebui să se numească „Cocalarul călător in acțiune” sau „Cum să NU vezi Asia de Sud Est”.

    Gelu 3 februarie 2015 11:18 Răspunde
  • Mie mi-a placut in Laos, singur frustrare, ca nu am vazut Plain of Jars, din motive de drum prost si altele.
    Cred ca v-a costat cam mult excursia asta daca ati stat la 5 stele si ati mancat de 30 $ in doi, dar sunt banii vostri, daca va place comfortul, asta e .
    Daca continui maine baga un paragraf si despre turismul pentru bebelusi, sa vezi cite comentarii vor fi…cel putin 50.

    Li 3 februarie 2015 12:06 Răspunde
    • Hai ca incepi sa devii obsedata de bebelusi, ti-am zis, dai odata peste o nebuna cu copil, straina sau localnica, care te agata in cui, sa vedem unde te duci tu la politie in Myanmar sau in Laos. Nu inteleg de unde atata rautate la adresa mamelor cu copiii mici, dar ce-ai vrea, daca bebelusul plange, sa-i puna scoci la gura sau daca se plimba un pic in avion sa-l lege de scaun?!!! Copiii au o energie extraordinara la varsta de 2 ani si trebuie sa si-o consume cumva. Eu cred ca tu ai frustrari mult mai mari, nu doar aceea ca nu ai vazut Plain of Jars…

      Alex 3 februarie 2015 19:13 Răspunde
    • Vai de mine! A stat romanul la 5 stele, si nu in cort! Blasfemie! A dat 30$ pe mancare? Vai de mine, asta e salariu mediu in Cuba. Ba ce-i freaca pe altii ce fac unii pe banii lor. E plin de scriitori si calatori, care au fost de 2 ori in Asia si vin cu remarci de genul „sigur e prima ta excursie in Asia”… Concluzie, nu ai fost in Asia daca nu te-au mancat gandacii si ai facut toxiinfectie, asta sa inteleg. Sheratoanele alea sunt doar pentru americani. Lili, du-te si coase-un-chilot, lasa sfaturile…

      Pojarel 5 februarie 2015 5:04 Răspunde
  • Corect Gelu :))

    cristi 3 februarie 2015 13:33 Răspunde
  • Mihai,

    La cum scrii cu siguranta a fost prima ta experienta in Asia…sau cel putin Asia de Sud-Est. Cine se ia dupa tine nu o sa mai mearga pe acolo pt ca nu e nimic deosebit. Din pacate Asia nu se exploreaza cu mintea inchisa, masina inchiriata si hotel de 5 stele. Asa mai bine stai acasa…
    Intr-adevar nu ti-ai planificat excursia in perioada propice pt vizitat, in sezonul ploios e dificil mai ales cand ai un timp limitat si nu poti astepta sa treaca puhoiul.
    In aproape toata Asia oamenii sunt la fel „statul e sportul national”…lenea e la mare cautare. Dar iti garantez ca acolo gasesti OAMENI mai ceva decat in Europa. Saraci, simpli dar cinstiti. Stiu, in zonele turistice sunt cei mai rai dar tocmai de aceea e bine sa te mai abati de pe traseele gen Lonely planet sau oricare alte ghiduri de calatorie.
    In rest, la alta aventura de genul asta iti doresc multa rabdare, deschidere si…multe zambete!
    Cheers.

    Lili 3 februarie 2015 14:49 Răspunde
  • Mihai, nu te lasa coplesit de prima excursie, iar cu „statul e sport national”, in Asia, cum zice Lili, nu pot sa fiu de acord, asta e la noi,Du-te in Myanmar, o tara foarte diferita de celelalte.Cand vezi patruzeci de barbati imbulzindu-se in jurul unui autobuz sosit in autogara, cu speranta ca vor castiga ceva maruntis, ajutand un calator cu bagaje iti schimbi punctul de vedere.Nu au locuri de munca, nu au ajutoare sociale, ajutoare de somaj, ar munci orice fara sa comenteze , numai sa traiasca de pe o zi pe alta.

    Li 3 februarie 2015 16:10 Răspunde
    • Salutare,

      in Asia am mai fost o singura data in Kuala Lumpur. Recunosc… alta lume pe acolo.
      Referitor la „lene”: am zis doar de cei din Laos ca sunt lenesi si frecatori de menta. Eu i-am vazut tot timpul fluierand la stele si masurand cu o rabdare fenomenala nivelul noroiului din fata casei. I-am privit in comparatie cu cei din Vietnam care alergau non-stop in stanga si-n dreapta si mi s-au parut extrem de harnici.

      Mihai 4 februarie 2015 21:08 Răspunde
  • Credeam că cu cît vezi mai multe țări, cunoști mai mulți oameni, cu atît devii mai tolerant. Se pare că m-am înșelat. Și mă refer la comentariile lui Alex, nu la articol. Lui Mihai îi mulțumesc că ne prezintă experiența lui personală. Oamenii sînt diferiți și de aceea și experiențele lor diferă. Pare o platitudine, dar e realitatea.

    Maditu 8 februarie 2015 13:07 Răspunde

Lasă un răspuns la Lili Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii