De la paralela 45 la paralela 25: Incredible India

01. Taj Mahal, Agra, India.JPG

Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc pe mail este – mă duc în ţara X, ce aş putea vedea? Şi m-am gândit să mă apuc să scriu o serie de articole de recomandări. Voi povesti despre locuri pe care le-am văzut personal, dar voi menţiona şi acele locuri pe care nu le-am vizitat din respectiva ţară, dar m-aş duce în caz că aş reveni pe acolo. Şi m-am gândit să încep cu o ţară imensă, cât un continent (sau, mai degrabă, ca un subcontinent) – India. Când spui că ai “văzut India” înseamnă că ai călătorit cam vreun an prin ea şi nici atunci nu poţi spune că ai “văzut” India… aşa că e bine să-ţi alegi cu atenţie “ţintele” şi, mai ales, să nu îţi planifici să “alergi” prin toată ţara – gândeşte-te că transportul terestru nu se mişcă cu mai repede de o medie de 40 km / oră (exceptând autostrada Delhi – Agra), că vei pierde prea mult timp pe drum şi vei câştiga prea puţin timp de călătorie. Aşa că voi trece în revistă locurile care m-au impresionat.

Jaisalmer – probabil nu aţi auzit de oraşul ăsta. E undeva în deşert, într-un colţ al Rajastanului, spre graniţa cu Pakistanul. Înainte ca graniţa să despartă India de Pakistan, Jaisalmerul era prima oază cum veneai dinspre Sindh. Şi cred că pentru aceşti pelerini (sau, mai degrabă, neguţători), părea ca un miraj… o cetate enormă răsărind falnic din deşert ca o navă spaţială… Astăzi, însă, pe lângă imaginea magnifică a oraşului cum te apropii de ea, trebuie să ştiţi că interiorul acestei cetăţi pare practic neschimbat de secole – clădirile sunt de prin secolele XV – XVI, eu am dormit într-un haveli – hotel Suraj. Da, nu este cel mai confortabil hotel în care am locuit, dar a fost o experienţă pe care nu o voi uita – am dormit practic în condiţiile unui caravanserai de secol XVI pentru că practic hotelul este neschimbat (sau era neschimbat în 2003, nu ştiu cum o mai fi acum) din 1521, de când familia care administrează şi azi hotelul l-a construit.

Agra  – poate oraşul n-ar câştiga cine ştie ce premiu pentru frumuseţe, dar găzduieşte una dintre cele mai incredibile clădiri construite de oameni – e vorba de Taj Mahal, vârful artei mogule, a cărei frumuseţe este greu de atins. Din păcate, nu vei avea monumentul pentru tine, este vizitat de multă lume, dar, oh, Slava lui Shiva, Taj Mahalul nu este în China, că astfel ar fi avut cel puţin 1,5 milioane de vizitatori pe zi, ci în India, iar indienii nu sunt chiar aşa mari călători. Astfel că poţi descoperi câte un colţ liniştit de unde să-l admiri. Aş plusa cu Fortul Agra, una dintre cele mai frumoase construcţii din nordul Indiei (mă rog, a fost palatul marilor moguli timp de un secol), dar dacă v-aş spune că, la câţiva kilometri, se află Fatehpur Sikri, “oraşul perfect” construit de împăratul Akbar (şi abandonat ulterior din cauza lipsei de apă), atunci nu pot decât să nu adaug Agra pe lista “must see” în India.

Jaipur  sau Oraşul Roz este capitala celei mai “colorate” provincii din India. Coloratul nu vine de la pielea localnicilor, ci de la culorile clădirilor sau hainelor tradiţionale, o adevărată nebunie tehni-color. Jaipur este însă destul de uni-color, mai precis roz, dar aici poţi găsi unele dintre cele mai frumoase palate ale Indiei – Amber Fort, aflat la câţiva kilometri de oraş, sau City Palace… să nu uit şi de faţada unică a Palatului Vânturilor.

Jodhpur  – Oraşul albastru este o altă nestemată… gândiţi-vă la un oraş calm, relaxat, cu uliţe prăfuite şi încurcate, dar vopsit în albastru, culoarea brahminilor… Iar din mijlocul acestui labirint, răsare neaşteptat un pinten de munte pe care este construit, ce altceva decât, impresionantul palat al maharajahilor de Jodhpur – Fortul Mehrangarh. Dar pentru arta pură, trebuie să ajungi într-una din suburbii pentru a vizita Palatul Umaid Bhawan, construit cândva secolul trecut pentru a da de lucru locuitorilor loviţi de o secetă cruntă. Am văzut multe palate la viaţa mea, dar Umaid Bhawan este chiar special.

Goa  – nu este un oraş, ci o provincie, dar una specială. Goa nu a fost sub englezi, nici măcar nu a fost un “princely state”, ci a fost o colonie portugheză… Iar portughezii au investit major în portughezizarea regiunii – o bună parte din populaţie este catolică (englezii nu s-au deranjat prea mult să convertească băştinaşii mai pe nicăieri, they always talked business), peste tot sunt biserici coloniale, regiunea este foarte curată (pentru India), iar atmosfera este foarte latină şi boemă. Nu e de mirare că aici s-au aşezat hippioţii anilor 60 – 70 – plajele sunt superbe, apa Oceanului Indian, caldă şi totul respiră a relax. Mă rog, dacă vrei să dansezi până cazi lat, poate aţi auzit de Goa Trance. Well, deşi nu mai e la modă, mai găseşti câteva locuri unde să te spargi în figuri.

Hampi – a fost capitala celui mai mare regat hindus Vijayanagara, rivalul hindus al Imperiului Marilor Moguli din Nord. Evident, rivalitatea nu s-a tradus doar în lupte sângeroase, ci şi în construcţii de o frumuseţe aparte. Din păcate, Vijayanagara (Oraşul Victoriei), cum a fost numit în acea vreme, a fost ocupat de alianţa sultanilor din Deccan în 1565 şi, timp de câteva luni, a fost jefuit şi distrus. Doar după ce ajungi aici şi vezi câte lucruri sunt după acea megadistrugere, poţi realiza ce oraş incredibil a fost. Din păcate, acum Hampi este “in the middle of nowhere. Îţi trebuie cam o zi întreagă să mergi de la / la Goa, dar, credeţi-mă, merită!

Kerala  – “God’s own country” este cea mai sudică provincie a Indiei. Verde, plină de vegetaţie, cu o cultură unică – o bună parte din populaţie este creştină (creştinată fie de Sf. Toma în vremea apostolilor, fie de portughezi, ceva mai târziu), curată şi prosperă. Este cea mai bogată provincie a ţării şi, aş zice, cea mai curată. Deşi aici nu vei găsi incredibilele monumente ale Indiei de Nord, vei descoperi o Indie plăcută, relaxată, verde, care pur şi simplu te va vrăji.

Varanasi  – este unul dintre acele locuri megasfinte pentru indieni, unde e bine să mori şi să fii incinerat. Şi, dacă încă eşti în viaţă, dacă te scalzi în apa jegoasă a Gangelui, vei puncta pozitiv în bagajul tău kharmatic. Dacă nu eşti credincios hindus, taman de aceea e obligatoriu să vii în Varanasi pentru a descoperi hinduismul în acţiune. Să vă mai spun că orice (sau aproape orice) indian îţi va spune că Varanasi este capitala mătăsii în India?

Cam astea ar fi locurile care mi-au plăcut cel mai mult. Şi a trebuit să sacrific multe alte locuri – Amritsar, capitala sikhilor, cu al său incredibil Templu de Aur, Udaipur, oraşul alb cu palatul pe apă, templele erotice de la Khajuraho sau Mysore. Unde aş vrea să mai merg? Aş zice, la Darjeeling, capitala Tibetului în exil, mi-aş dori să văd Kashmirul, despre care mulţi călători care au văzut totuşi multe spun că este paradisul pe pământ, templul şoarecilor de la Bikaner, Rajastan sau Taj Mahalul necunoscut de la Aurangabad. Şi parcă aş mai petrece nişte zile de reverie în paradisul verde din Kerala…

 

Excursii organizate în India

Nu pot să neg, călătoritul independent în India nu este uşor. Infrastructura este primitivă de cele mai multe ori, iar recenta creştere a numărului de violuri nu încurajează persoanele de sex feminin să viziteze. Da, de cele mai multe ori, nimic nu se întâmplă, dar, vă spun şi eu, călătoria în India este o provocare, mai mare decât în multe alte locuri de pe Planetă. Aşa că acelora care vor să descopere India într-un cadru organizat le recomand să arunce o privire pe excursiile Paralelei 45 care care îi duc prin multe dintre locurile despre care am scris. Iar cei care vreţi să luaţi India în piept, continuaţi să citiţi :).

 

Când să te duci în India

India e mare, deci şi climatul e divers. Dacă vrei să mergi în India de nord, “perioada perfectă” este destul de strânsă – primăvara (martie) şi toamna (septembrie – octombrie). Iarna este foarte frig (temperatura scade sub zero grade noaptea în Delhi) şi ţara nu este pregătită pentru frig, iar vara bate musonul.
Pentru Kashmir şi zona sub-himalayană însă, e bine să te duci vara, când e o temperatură OK, iarna fiind mult prea frig.
Dacă vorbim de India Centrală şi de Sud (de la Mumbai în jos), e perfect să călătoreşti cam toată toamna, iarna şi începutul de primăvară, pentru că este cald şi soare. După aprilie, începe musonul şi e bine să eviţi.

 

Viză India

Îţi trebuie viză de India şi trebuie luată în avans de la ambasadă. Trebuie aplicat on-line, citeşte aici amănuntele. Din păcate, trebuie aplicat personal la ambasadă, pentru a te vedea consulul la faţă.

 

Cum ajungi în India

Există numeroase opţiuni. Te uiţi la Qatar Airways, că au conexiuni bune şi preţuri OK, chiar foarte bune când sunt promoţii (şi, de la o vreme, o ţin din promoţie în promoţie), mai sunt Turkish ori Fly Dubai care, de vreun an, a început să zboare în câteva destinaţii indiene chiar interesante (până mai acum un an, zburau doar la Lucknow!). Evident, pot apărea preţuri OK şi pe un Aeroflot, dar şi dacă dai mai întâi o fugă spre Vest şi apoi zbori spre Est pe KLM / Air France.

 

Unde să dormi în India

Sunt o groază de hoteluri de orice standarde. Unele dintre cele mai somptuoase hoteluri de pe Planetă sunt în India. Dar poţi găsi şi destule ieftine (chiar şi la câţiva dolari). Caută pe booking ori întreabă un agent de turism, dar, de fiecare dată, alege să stai în centru. Problema este mai mare în oraşe-gigant precum Delhi sau Mumbai când, dacă nu alegi bine unde să stai, poţi să faci şi două ore cu maşina până în zona de interes turistic.

 

Securitate în India

Da, ai văzut la TV demonstraţii împotriva violurilor. Da, nivelul de siguranţă pare să fie franjuri, dar nu e chiar aşa. În ultimii zece ani, a scăzut mult nivelul infracţiunilor de tot felul, exceptând două al căror nivel s-a dus până la cer – violuri şi crime pentru zestre. Dacă nu vei fi afectat de a doua (doar dacă ai în minte să te măriţi în India), violurile, da, pot fi un risc care poate fi evitat dacă nu călătoreşti singură. Evită să călătoreşti singură, doar în locuri populate, fie că e vorba de un autobuz prin Delhi sau pe bicicletă în zone rurale. Şi, da, deşi ştiu persoane care nu au avut vreo problemă, nu e bine să te duci fată singură în India. Punctum.

01. Taj Mahal, Agra, India.JPG

Sincer, Taj Mahal e unic !

02. Agra Fort, India.JPG

Agra Fort, resedinta marilor moguli

03. Wind Palace, Jaipur, India.JPG

Palatul Vanturilor din Jaipur

04. Amber Fort, Jaipur, India.JPG

Amber fort

05. Plaja Goa, India.JPG

Plaja in Goa

06. Anjuna market, Goa, India.JPG

Faimoasa piata din Anjuna, Goa

07. Hampi, India.JPG

Hampi

08. Hampi, India.JPG

capitala unui imperiu hindus

09. Kerala backwaters, India.JPG

Kerala. God’s own country

10. Kerala, India.JPG

o tura prin Backwaters

11. Vanzatoarea de banane.JPG

Vanzatoarea de banane

12. Snake charmer in India.JPG

 si dresorul de cobre 🙂

Tripsta-logo
Categorii:
India · Paralela 45

Comentarii

  • Ajuta mă să ajung în India pt o săptămână voi fi recunoscătoare și te voi binecuvânta! Mulțumesc!

    Dana Palade 0734285042 1 iunie 2015 14:52 Răspunde
  • Please, de cate zile am nevoie pentru a vizita relaxat nordul Indiei? Multumesc mult!

    Bogdan S. 18 ianuarie 2016 9:48 Răspunde
    • Eu am sta cam 1 luna si jumatate si am vazut doar o mica parte. Intre 3 si 6 luni.

      Imperator 18 ianuarie 2016 11:12 Răspunde

Lasă un răspuns la Imperator Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii