“Era 2008. Aveam 120.000 de euro. Ne uitam să cumpărăm un apartament prin Floreasca, dar am văzut un anunț – 120.000 de euro pentru un castel în Tălișoara. Priveam ambele anunțuri. Ce să ne luăm? Un castel sau un apartament. Am zis să ne luăm totuși un castel”. Cam așa a început “nebunia” soților Racz. Cei doi lucrau la București în ceva corporații. Era perioada vârfului imobiliar și voiau să-și cumpere un apartament… dar până la urmă s-au trezit proprietari ai unui palat din Covasna. Nu aveau experiență în hotelărie, nu aveau experiență în refaceri de clădiri istorice, dar aveau o poftă nebună de a face ceva… după șapte ani, soții Racz au refăcut castelul Daniel, care arată fabulos, și pe timp de șantier au făcut și trei copii frumoși :).

Castelul Daniel pare din afară mai degrabă un conac, nu un castel de tip Peleș sau Bran. Dar în zonă toate locuințele (evident, mari și bogate) ale nobilimii se numeau “castele”, așa că e un castel. Castelul a aparținut familiei nobiliare Daniel. Aceasta provine din satul învecinat Vârghiș (unde există un alt Castel Daniel), dar o ramură a familiei Daniel s-a mutat în Tălișoara și, evident, și-a construit un… castel. Asta se întâmpla cam pe la începutul lui 1600. Castelul a suferit diverse modificări, au fost construite câteva aripi, dar a funcționat ca un castel nobiliar. Asta, până după Al Doilea Război Mondial, când familia nobiliară care îl deținea a fugit din România în curs de comunizare, vânzându-l pe niște făină și bucăți de slană unor vecini. Naționalizarea a venit și, ca orice conac sau palat din țara asta, a fost transformat în grajd, CAP sau ceva similar, iar Revoluția l-a prins încă în picioare, dar nu în cele mai bune condiții.

Până la urmă, soții Racz l-au cumpărat după ceva bătaie de cap. Castelul este considerat monument istoric de clasa A, așa că statul are drept de preempțiune. Ca de obicei, un politician și-a băgat coada, dar până la urmă povestea a avut parte (spre deosebire de multe alte părți) de un happy end. Soții Racz au devenit castelani… dar saga abia începea.

Ideea celor doi a fost să transforme castelul într-un hotel. Evident, fiind obiectiv istoric, au venit istoricii care au descoperit tot soiul de fresce acoperite de tencuiala de secol XIX, când frescele medievale nu mai erau la modă. Așa că sub mâna arheologilor au fost descoperite fresce de secol XVII, evocând povestea familiei Daniel – din păcate, istoricii nu au identificat nicio poveste, decât imaginea în care unul dintre membrii familiei Daniel, diplomat aflat în slujba principelui Transilvaniei, Gabriel Bethlen, s-a dus tocmai la Stambul să-i ducă tributul Transilvaniei marelui sultan… Evident, scena nu este deloc reală (Daniel apare mândru în picioare, în fața sultanului care sta jos… în realitate, acesta, ca orice pământean care se înfățișa măritului Sultan, trebuia să se târască în fața lui și să-i sărute picioarele). Mă rog, amănuntele astea contează mai puțin, ce e sigur este că Daniel a dus peșcheșul și era foarte mândru de încrederea acordată.

După o muncă lungă și mulți, mulți bani (vreo 400.000 de euro, parțial dați de Uniunea Europeană), locul arată absolut superb. Nu am mai văzut casteluri-hotel, iar în România nu cred să existe prea multe, dar ce au construit soții Racz la Tălișoara întrece orice așteptare.

Tălișoara este un sat necunoscut în județul Covasna, dar la doar 60 km de Brașov. După ce o iei pe drumul național spre Sighișoara, când ajungi în Maieruș faci dreapta, peste Olt, apoi stânga, spre Baraolt… și când ajungi la Baraolt, mai e doar un sat. Este o zonă verde, plină de dealuri și de sate liniștite. Drumul începe cu gropi, dar cum treci în județul Covasna (după doar câțiva kilometri), asfaltul este aproape impecabil.

Când am intrat în sat, m-a cam surprins numele – Olasztelek… Olasz știu că înseamnă “italian”. Ce o fi cu Italia asta în zona Trei Scaune ? Ei bine, aveam să aflu că fondatorii satului au fost niște coloniști italieni și, deși acum satul e format în proporție de 100% din unguri, aceștia au nume cam italiene – Marko și Kolumban J. Telek înseamnă “sat”, deci Tălișoara / Olasztelek înseamnă “satul italienilor”. Dacă italienii s-au maghiarizat, Tălișoara de azi este mai degrabă “mica Americă” din secuime. Cam toate familiile din zonă au fost la muncă în America, în perioada dinainte de Primul Război Mondial, dar și în cea interbelică, iar unii s-au întors… se spune că Tălișoara este satul cel mai antreprenorial din secuime, poate chiar din întregul Ardeal.

Am tras mașina lângă castel și, în doi pași, alungat și de vremea potrivnică, am ajuns înăuntru. Promisiunea că voi avea un weekend renascentist era îndeplinită din secunda a doua! Eram într-un palat care arăta ca un palat din acela în care intri cu bilet de intrare și te uiți la exponate. Numai că acum puteam să și dorm într-un palat adevărat! Awesome!

Castelul Daniel nu are decât opt camere, așa că te poți simți ca acasă. Este singurul hotel în care am lăsat camera descuiată 24 de ore, indiferent dacă eram sau nu prin preajmă. Acasă nu îți încui camera, dacă te muți din dormitor în sufragerie. Nici aici! Totuși, fiind primii oaspeți din weekendul respectiv (hotelul era full în weekend), soții Racz ne-au oferit o tură de hotel, pentru a admira toate camerele.

Am început cu prima cameră, în care, până la urmă, am și dormit – Camera secretelor. Este o cameră mai mică, dar cochetă, iar numele vine de la faptul că, în timpul restaurărilor, aici s-a descoperit o cameră secretă, zidită. Acum aici se află baia. Mobilierul, ca peste tot, a fost recondiționat din grinzi de lemn seculare, refăcute cu ajutorul unui meșter tâmplar de prin zonă. Camera secretelor se află lângă Cabana din pădure, unde grinzile din lemn se combină minunat cu pereții din piatră naturală.

Vizavi, camera “Poarta castelului”. Îi spune așa pentru că aici se afla pe vremuri intrarea în castel (se văd încă urmele porții), iar atmosfera este cu adevărat medievală. Lângă fosta poartă, se afla o firidă în care se adăpostea paznicul și unde acum este un șemineu… Aici, chiar că ai pășit în plină epocă medievală.

Poate cea mai impresionantă cameră este de fapt un adevărat apartament – se numește Lebăda. Pe blazonul familiei Daniel s-a aflat o lebădă cu o săgeată în gât și de aceea acesta este logoul hotelului. În camera Lebăda m-au atras patul cu baldachin impresionant, dar și o combinație de culori galben – maroniu – roșu închis minunată!

Sus, la etaj, se află lipite camera contelui și budoarul contesei… Camera contelui, într-un stil sobru, militar, dar cu o baie cu adevărat spectaculoasă, în timp ce la contesă culorile sunt mai vii, baia, mai feminină.

O altă cameră – Olasztelek ‒ mi-a atras atenția prin baia din lemn, știți, ca butoaiele de pe vremuri, în care se îmbăiau nobilii. Mă rog, aici nu e un butoi, e o cadă, dar din lemn. Încă nu are apa trasă, așa că îți trebuie o servitoare să te spele pe spate J.

În fine, camera cea mai cameră, unde se află o frescă având o importanță istorică, este Camera Constantinopole, unde se află fresca despre care am povestit… aceea cu contele Daniel la Istanbul. Camera asta este una specială, pentru că aceia care vor dormi aici vor trebui să fie atenți… este totuși o frescă istorică, merită să fie păstrată bine.

Evident, Hotelul Daniel nu e format doar din camere și culoare. Există și o sală de mese impresionantă, un mic bar și o cramă în curs de amenajare. Din păcate, sunt doar opt camere, dar familia Racz a achiziționat și un alt palat, vizavi de pajiște… Aici a fost un fânar în vremurile comuniste, dar Racz de abia așteaptă să se apuce și de el, pentru a construi încă 15 camere. Planuri sunt, cum ar fi crearea unui spa neconvențional (nu cu saună și piscină, ci cu… fân!!!). Dar și așa, dacă ai chef de un masaj, se rezolvă! Deși suntem într-un sat în mijlocul câmpului, aici se află și o maseuză cu training special, care poate fi chemată la castel! Tălișoara pare cu adevărat un sat foarte antreprenorial!

Experiența nobiliară nu poate să se limiteze doar la camere, ci și la mâncare. Bucătarul-șef al palatului, Ferenc, a lucrat în restaurante cu ștaif londoneze și acum a revenit acasă, la Tălișoara, unde să experimenteze o mâncare pe care nu o vei găsi în multe restaurante cu pretenții, din București. Da, la Tălișoara! Rețetele sunt tradiționale (ce poate fi mai tradițional decât mămăliga cu brânză?), dar aduse în secolul XXI: pateu de rață cu jeleu de vin și coniac, supă de salată cu afumătură, împachetate minuțios și asezonate cu smântână, bulz non-conformist pe felie de mămăligă la grătar, file de păstrăv cu varză sau un desert de mousse de ciocolată de poveste. De altfel, la palat nu vei găsi un meniu. În fiecare zi, Ferenc gătește ceva nou și plin de imaginație. De aceea trebuie să anunți din timp că vrei să mănânci… Dacă ești prin zonă, poți să treci pe la prânz sau cină, dar, din nou, sună înainte!

Și nu se poate o mâncare de genul ăsta fără un vin pe măsură. Dacă la Castel Daniel sunt mâncăruri cu adevărat speciale, nici vinurile nu pot fi decât cu adevărat ieșite din comun… Am degustat atât vinuri ungurești, cât și românești, unele ediții limitate – cum ar fi vinurile lui Dinescu (care, din câte știu, nu se găsesc decât la restaurantul „Lacrimi și sfinți” din Centrul vechi, dar și la un magazin din zonă), am degustat și un vin cum nu am mai băut. E unguresc, se numește Aranymetszes Olaszrizling 2013 și este un vin „sărat”, din struguri crescuți pe teren bazaltic.

Cam ăsta a fost festinul nobiliar de la Tălișoara. O să mă întrebați dacă am mers acolo doar să dorm, să mănânc și să beau. Înseamnă că nu mă cunoașteți :). Fix asta mă întrebam și eu când am decis să petrec un weekend la Tălișoara. Ce naiba să fac acolo, pentru că nu am auzit de mare lucru prin zonă. Într-adevăr, satele cu bisericile fortificate săsești sunt foarte aproape, dar le văzusem în urmă cu două veri. Ei bine, chiar și în acest caz am avut surprize. Ei bine, în Covasna sunt mai bine de 100 de castele și conace, aflate în diverse stadii. În plus, am descoperit niște meșteșugari care se țin de fierărit, morărit și sculptat în lemn ca și bunicii și străbunicii lor. Am fi descoperit și cheile Vârghișului și multe alte lucruri, dacă vremea ar fi ținut cu noi, dar a fost un weekend îngrozitor de ploios (după cum vedeți din pozele de exterior). Așa că gazdele noastre care gândiseră un weekend în aer liber l-au transformat imediat, dovedind că ai multe lucruri de făcut și de descoperit prin acele colțuri de Covasna. Puteți arunca un ochi la tururile oferite de cei de la Castelul Daniel și veți descoperi cât de variată este zona asta puțin cunoscută a României. Dar despre ce am făcut în weekendul din Covasna vă voi povesti într-un alt articol.

Până atunci însă, vă recomand să aruncați o privire pe site-ul celor de la Castel Daniel, în cazul în care vă bate gândul să petreceți un weekend renascentist într-un castel din România! Sau dati like la pagina de Facebook 🙂

Imagini – Castel Daniel Tălișoara

Castel Daniel din Tălișoara

Intrarea din spate

Camera mea, camera secretelor… Spooky 🙂

Numele vine de la camera secreta descoperita in timpul restaurarilor, acum transformata in baie

Camera din padure

Cu spoturi in barne de lemn 🙂

O camera cu adevarat feudala – Poarta Castelului

Pentru ca pe aici se intra pana prin secolul XIX

Camera vedeta (din punctul meu de vedere) – Lebada

Cu pat cu baldachin 🙂

Camera contelui … mai sobra

Dar cada e geniala 🙂

Baia de la camera invecinata, a contesei 🙂

Si iata si cada de lemn 🙂

Camera cea mai pretioasa din punct de vedere istoric  – camera Constantinopole

cu fresce de secol XVII – pana si in baie 🙂

Si celebra scena in care un Daniel aduce tributul Transilvaniei maritului Sultan la Istanbul

Dulapurile au valorificat lemnul vechi

Pe culoarele castelului… in boxa de plexiglas, urme arheologice 🙂

Cartea asta i-a inspirat pe Lilla si Attila sa devina castelani 🙂 Si pe mine sa revin in Covasna candva sa vizitez alte castele si conace.

Din mancarea de la castel – o mamaliga neobisnuita

Supa de ceapa frantuzeasca

Carneeee…. cea rosiatica este de caprioara

Hmmmmm

Chef Ferenc pregateste cina renascentista

in care fete din sat au interpretat cantece de secol XVIII

 Evident, si dansuri 🙂