Calator prin Romania. Cazanele Dunarii

16. Cazanele Dunarii

Sunt multe, multe locuri frumoase pe la noi prin tara. Si stiti ce subliniez cand sunt intrebat de straini cum e Romania ? Le zic ca este extrem de diversa. Nu, nu avem palmieri (sunt si d-aia, ici si colo), dar avem si munti, si dealuri, si campie, avem si mare, si Dunare, avem si Delta si orase istorice nemtesti, central-europene sau cu influente turcesti, avem locuri de sarit cu parapanta, dar si de rafting, se poate schia si inota, te poti duce si la concerte de muzica culta, dar si sa dansezi in cluburi care ar face cinste oricarei capitale europene, in fine, as putea umple multe pagini. Dar astazi vreau sa va scriu despre un loc care imi este din ce in ce mai drag – e vorba de zona Cazane sau Clisura Dunarii, sau cum s-o mai numi. Zona aceea miraculoasa prin care Dunarea a sfredelit muntii pentru a-si face loc spre Marea Neagra.

Trebuie sa recunosc ca nu am fost in Cazane in primele mele patru decenii de viata. Auzisem ca e frumos, dar n-a fost sa fie. Dar in ultimii trei ani am fost de trei ori si de fiecare data ma intorc cu tot dragul. De la bun inceput, am intrebat de unde vine numele de “Cazane”. Am aflat ca daca te urci pe unul dintre muntii care domina Cazanele, vezi vartejuri in apa ca si cum apa ar fierbe intr-un cazan in care tocmai iti vine sa arunci un pumn de malai si sa pui de-o mamaliga.

Dar chiar si daca nu ajungi acolo, sus, tot ai ce vedea, admira si, mai ales, pastra in suflet.

In primul rand, stransoarea Dunarii este un spectacol. Daca vii din Bucuresti, dupa ce treci de Drobeta – Turnu Severin si de hidrocentrala de la Portile de Fier, fluviul devine din ce in ce mai spectaculos. Imediat dupa Orsova, soseaua o ia peste dealuri la Ieselnita. Daca aveti timp, eu va recomand sa va duceti la Manastirea Sf. Ana, ctitorita de celebrul ziarist interbelic Pamfil Seicaru, care a luptat prin zona in Primul Razboi Mondial si care a promis ca, daca scapa cu viata, o sa faca o biserica prin partile locului. Dar nu neaparat pentru Pamfil Seicaru va recomand sa va duceti, ci pentru panorama admirabila. Merita cu prisosinta sa admiri cum iese Dunarea din Cazane si se indreapta spre hidrocentrala. Si sa va imaginati cum arata fosta insula Ada Kaleh, sacrificata de dragul productiei de curent electric.

Dupa ce treci de satul Ieselnita, drumul te aduce din nou pe malul Dunarii. Urmeaza o succesiune de pensiuni care mai de care mai haioase si mai placute. Aici poti gasi o cazare foarte-foarte faina si te poti relaxa pe malul Dunarii. Dunarea nu este pentru inotat, doar pentru cei cu adevarat superprofi, pentru ca are un curent destul de puternic, dar evident ca iti face o pofta zdravana de balaceala, asa ca destule din aceste pensiuni au amenajat si piscine.

Ca principale puncte de interes turistic, as zice ca trebuie sa:

Faci o poza la statuia lui Decebal. Unii zic ca e urata, altii fac misto de nasul sau reparat sau de faptul ca sponsorul (defunctul miliardar Iosif Constantin Dragan, mare iubitor de daci) a scris in latina pe statuia marelui dusman al romanilor, dar asta conteaza mai putin. E o statuie impresionanta care are potentialul sa atraga turisti si de asta avem nevoie. De altfel, de-a lungul timpului, am vazut pe Facebook de la bloggeri din strainatate poze cu statuia lui Decebal, comparand-o cu statuile din Lord of the Rings. De altfel, i-ar fi stat mult mai bine fix pe malul Dunarii si nu pe bratul Mraconia, cu, eventual, o statuie a lui Traian pe malul sarbesc. Dar, probabil, nici sarbii nu ar fi fost prea incantati de idee.

La doi pasi de statuie se afla o manastire extrem de fotogenica, construita fix pe malul Dunarii la intrarea in defileu. Se numeste Mraconia si, desi e o constructie din perioada postrevolutionara, este urmasa unei manastiri care se pare ca a existat aici pe malurile Dunarii de pe la 1453. Evident, apropierea granitei cu otomanii care au stapanit efectiv celalalt mal nu a fost de bun augur, asa ca manastirea a fost in permanenta tinta multor atacuri. Pe la 1800, nu ramasesera decat cateva ruine. Dupa Unirea din 1918, manastirea a inceput sa fie reconstruita, dar a ajuns pe sub ape la fel ca Ada Kaleh sau Orsova veche. Acum, a fost construita aici, fix la iesirea din defileu, intr-un loc extrem de spectaculos.

Daca treceti de defileu si ajungeti in Dubova, va recomand sa urcati nu mai mult de 10 – 15 minute (apoi, veti merge la pas pe un platou inca 15 minute), pentru a admira Defileul Dunarii de sus, de pe Ciucarul Mare – este una dintre cele mai spectaculoase panorame din România si, in mod cert, una dintre cele mai accesibile. Mai incolo, Dunarea continua sa fie la fel de frumoasa, dar drumul devine atroce. Ma uitam cu jale la putinele masini care zburdau in viteza pe malul sarbesc si cum noi era sa ne rupem masina. Una dintre acele sosele care e musai sa fie de buna calitate, dar care, in fapt, arata ca dupa bombardament :(.

Si daca tot ma refeream la sarbi, sa stiti ca pe malul celalalt e cam pustiu – nu sunt localitati si nici pensiuni (inteleg ca ar fi una-doua, pe tot malul). In schimb, merita sa treci pentru cateva ore in Serbia, peste podul de la Portile de Fier, pentru a vizita impresionanta cetate Golubac, construita fix la intrarea in defileu dinspre Banat. Pentru ca arata cu adevarat ca in Lord of the Rings! Nu am ajuns acolo, am admirat-o de pe malul romanesc, dar e pusa, undeva, pe lista de vizitare, candva…

 

Cum ajungi in Cazanele Dunarii

Trebuie sa ajungi in orasul Orsova, care se afla pe DN 6. Daca vii dinspre Regat, trebuie sa treci musai prin Turnu Severin (ca vii de la Craiova sau cobori de la Tg. Jiu). Daca vii dinspre Ardeal, vei strabate spectaculosul culoar Timis – Cerna. Poti sa vii si de-a lungul Dunarii dinspre Moldova Noua, dar drumul e atroce (sau sa-l fi reparat?). Cu transportul in comun e mai greu. Poti ajunge cumva (autobuz sau tren la Orsova), dar mai departe nu stiu sa existe autobuze sau, daca sunt, sunt destul de rare (din cate stiu, este doar un autobuz pe zi), asa ca poti lua un taxi din Orsova (35 – 50 lei) sau sa iesi la autostop.

 

Excursii in Cazanele Dunarii

E musai sa iei o excursie cu barca prin Cazane. Gasesti destule barci fix langa statuia lui Decebal, dar orice pensiune din zona te poate rezolva. Eu am fost de trei ori pe Dunare si, de fiecare data, am avut parte de o experienta memorabila. Prefer insa ca punctul de plecare sa fie Orsova, pentru ca excursia sa dureze mai mult. Pretul: 25 – 50 lei.

 

Unde sa te cazezi in Cazanele Dunarii

Cum ziceam, exista numeroase pensiuni care mai de care mai haioase in Clisura. Eu am stat la Septembrie si la Danubia, dar iata si cateva alte pensiuni pe care le-am vizitat. Daca vreti insa sa aveti de unde alege si sa rasfoiti printr-o megabaza de optiuni de cazare pentru toate gusturile, aruncati o privire pe ofertele de la Portal Turism, unul dintre furnizorii de servicii de rezervare cazare in Romania cu cele mai multe oferte de cazare. De asemenea, vedeti ca are o aplicatie iOS cu ajutorul careia detinatorii de IPhone pot gasi locuri de cazare de tot soiul, restaurante, baruri si obiective turistice din Romania.

Deci, sa fiu scurt si la obiect, daca vreti sa inspectati ofertele din toata zona, puteti descoperi numeroase oferte de cazare Cazanele Dunarii, dar si punctuale, in anumite localitati, cum ar fi cazare Eselnita sau cazare Dubova.

Imagini Cazanele Dunarii

01. Cazane

Pe un picior de plai, pe-o gura de rai

02. Pensiuni Cazanele Dunarii

Pensiuni pe malul Dunarii

03. Pensiuni in Cazane

04. Pensiunea Melba

Pensiunea Melba din Dubova este o pensiune in care am mancat de fiecare data cand am fost in Cazane, dar nu am dormit niciodata 🙂

05. Cu barca prin Cazane

Nu rata o plimbare cu barca pe Dunare

06. Dunarea la Orsova

Dunarea la Orsova

07. Statuia lui Decebal

Celebra statuie al lui Decebal

08. Decebal la Cazane

Dragan fecit, Cezar vizitat

09. Manastirea Mraconia

Fotogenica manastire Mraconia

10. Manastirea Mraconia la Cazane

La fel de fotogenica din orice unghi 🙂

11. Excursie cu barca - Cazane

Cum ziceam, nu ratati o plimbare cu barca pe Dunare

12. Langa pestera Veterani

13. Pestera la Cazane

Sau prin pesterile sapate de Dunare

14. Ciucaru Mare

Privelistea cea mai spectaculoasa – de pe Ciucarul

15. Cetatea Golubac

Cetatea Golubac din Serbia

Comentarii

  • foarte frumos! fiind din severin am fost de multe ori, inclusiv in tabara cu clasa in liceu imediat in spatele statuii care nu era inca pe vremea aia… cat despre drum, momentan e inchis complet de o stanca… urmeaza a fi detonata zilele astea… iar reparatii… nicioadata…

    paul 17 august 2015 14:38 Răspunde
  • Foarte frumos este acolo! Chiar nu am de cativa ani la Dunare, asa ca poate in septembrie ajung din nou! Mersi de recomandare 🙂

    larisa 20 august 2015 13:46 Răspunde
  • Salutare! Stiu ca a trecut mult timp, dar preturile s-au mai schimbat pentru croaziere, oricum, traseul este mai complex acum, mai bine definit si ai parte de mai multe servicii. Daca vrei sa mai vii, acum stii unde ne gasesti!

    DunareaInCazane.ro 26 mai 2017 1:04 Răspunde
    • Multumesc de actualizare… vreau sa revin la un moment dat, e un unul dintre cele mai faine locuri din Romania, parerea mea.

      Imperator 26 mai 2017 7:48 Răspunde
  • Pingback: Călător prin România – Casa Ana Serena | Cazare Clisura Dunarii

  • Pingback: Cazanele Dunării și împrejurimi

Lasă un răspuns la Imperator Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii