Cei mai in varsta isi aduc aminte de bancurile cu Radio Erevan. Erau bancurile alea mai seci, dar mai inteligente, cu fitile. Nu stiu daca ideea de “Radio Erevan” avea de-a face cu caracterul armenilor de a fi plini de duh, cert este ca a prins mai ales in perioada comunista. Dupa caderea lui Ceausescu si revenirea la libertate, Radio Erevan si-a cam pierdut din functiune. Sa spun cinstit, am cautat Radio Erevan cand am fost in capitala Armeniei, cel putin pentru un check in, dar nu l-am gasit. Evident, exista posturi de radio, dar niciunul nu este Radio Erevan.

Orice ghid iti va spune ca Erevan este un oras vechi si o capitala noua. Prima asezare din zona s-a numit Erebuni si a fost fondata in anul 782 i.Hr, deci acum vreo 2800 de ani, dar joaca rolul de capitala a Armeniei de abia din 1918, deci inca nu a implinit 100 de ani. Este sufletul Armeniei moderne, cam o treime din locuitorii tarii locuind aici, si este un oras pe care daca m-ati pune sa-l caracterizez intr-un cuvant, i-as spune “placut”. Nu are cine stie ce monumente pentru care sa bati sute sau mii de kilometri pentru a le vedea, este pur si simplu un oras dragut, placut, care te face sa te simti bine.

Centrul Erevanului este rotund si construit intr-un soi de caldare, inconjurat de dealuri, dar deschis spre sud, spre maretul Ararat, muntele sfant al armenilor, dar cedat cu sadism de catre Lenin Turciei. In fiecare dimineata, o buna parte din locuitorii din Erevan suspina cand arunca o privire pe geam – daca locuiesti pe dealuri, poti vedea linistit Araratul, din mijlocul orasului nu se vede. De altfel, microclimatul il face insa cam ascuns privirii, se zice ca, desi e la doar cativa kilometri de Erevan, il poti vedea doar 50 de zile pe an. De altfel, in prima zi cand am luat Erevanul la pas, nici nu am vazut Araratul… stiam din poze ca e la doi pasi, dar nu stiam unde este. Aveam sa-l descopar o zi mai tarziu, dar destul de neclar… Doar in ziua cand am plecat in Karabakh s-a infatisat in toata splendoarea. “Masina de camuflaj a turcilor”, cum o denumea o ghida armeanca, functiona.

Orasul este planificat in cele mai mici amanunte – a existat o planificare tarista dupa ce Rusia a cucerit Armenia de Est de la persi, apoi una sovietica si, in fine, dupa proclamarea independentei, o buna parte din centru a fost demolata pentru a lasa loc unui bulevard pietonal cu blocuri inalte si apartamente de lux cu baruri chic si magazine Armani la parter. Are si un nume cool – “Northern Avenue”. In consecinta, Erevanul nu prea se lauda cu cladiri istorice – moscheile, bisericile, caravanseraiele si baile mostenite din perioada pre-rusa au fost demult rase de pe fata pamantului. Probabil cea mai veche cladire din oras este moscheea persana construita pe la 1700 si ceva si care printr-un miracol a supravietuit pana in ziua de azi. Am vizitat-o, moscheea este impecabil refacuta si protejata – desi armenii sunt la cutite cu musulmanii (atat cu cei turci, cat si cu cei azeri), cu iranienii sunt prieteni la catarama. De nevoie, atat timp cat granita cu Turcia este ferm inchisa, iar Azerbaidjanul nici macar nu recunoaste Armenia, Armenia este obligata sa aiba relatii bune cu Iranul. Si, la prima vedere, sunt excelente – peste tot, am vazut sute si sute de camioane iraniene carand petrol si alte bunuri pe piata armeana incorsetata de granitele inchise, iar cel mai mare numar de turisti straini sunt incontestabil din Iran. De altfel, si cand am fost in Iran am aflat ca Armenia este o destinatie favorita de vacante pentru iranienii indragostiti de calatorii, dar cu mijloace reduse de a vedea lumea (lipsa de bani, dar si nevoia de vize ale caror conditii de obtinere sunt de multe ori draconice). Ce fac iranienii in Armenia? Pai, in primul rand, este un loc unde iraniencele pot sa-si dea jos basmaua de pe cap (desi multe turiste continua sa poarte hijabul islamic), unde pot gusta un aer de Europa, bea alcool (pe soseaua spre Iran, era plin de vin rosu de vanzare camuflat in sticle de PET de Coca-Cola, aratand fix ca bautura racoritoare, taman buna pentru iranienii care se intorceau acasa), juca la cazino (Armenia are o industrie aparent infloritoare de cazinouri) si iranienii pot sa se culce cu armence sau rusoaice (imprejurimile Erevanului sunt pline de strip-baruri frecventate de multi iranieni).

Vorbeam de alcool ? Armenia, ca si vecina Georgia, se lauda ca este locul de nastere al vinului. Nu stiu, oi lasa istoricii sa decida, dar un lucru e clar – Georgia are vinuri bune, iar armenii se pot lauda doar cu un coniac legendar. Sau brandy, cum vreti sa-i spuneti). Coniacul armenesc a aparut candva prin secolul al XIX-lea, iar tipul care a pus bazele fabricii s-a gandit si la marketing. A trimis barbati si femei in Europa, bine imbracati, coborand doar din trasuri de lux si ducandu-se in cele mai trendy localuri unde cereau coniac armenesc. Cand patronii dadeau din umeri, spunand ca nu au auzit de asa ceva, “nobilii” veniti de peste mari si tari strambau din nas, protestau ca asa ceva nu se poate si paraseau localul. Evident, dupa un timp, aparea si coniacul armenesc. In zilele noastre, nu stiu cat de raspandit este coniacul armenesc prin Europa de Vest, dar, in mod cert, in Rusia face ravagii :).

Asa ca nu puteam sa ratez sa vizitez legendara fabrica a coniacului Ararat (evident, orice in Armenia se numeste Ararat), o cladire masiva, impozanta, construita pe marginea micului canion de la sud de Erevan. Am descoperit o expozitie mica, dar moderna, care ar face cinste oricarui producator cat de cat din Europa. O ghida haioasa ne-a explicat un pic despre productia coniacului si apoi ne-a invitat in crama de onoare… mai intai am vazut un butoi imens, numit “butoiul pacii”. Incadrat de steagurile Armeniei, Karabakhului, Azerbaidjanului, Frantei, Rusiei si Statelor Unite, a fost umplut cu coniac in 2003, cand a avut loc o conferinta la Minsk destinata relansarii procesului de pace dintre Armenia si Azerbaidjan, si se spune ca se va deschide cand se va semna pacea. Dupa cum evolueaza lucrurile, vom avea de asteptat mult si bine. In schimb, am descoperit, ca si la Cricova, butoaiele apartinand diversilor sefi de stat care au trecut vreodata prin Armenia (si care, evident, au vizitat si fabrica Ararat). Se zice ca, initial, butoaiele erau incarcate cu atata coniac cat cantarea ilustrul oaspete (legenda spune ca s-ar fi renuntat la obicei dupa vizita lui Eltan, care cantarea 120 kg), nu stiu ce sa zic, cert este ca am descoperit cu o justificata mandrie patriotica si butoaiele apartinand lui Ion Iliescu si Traian Basescu! Emil Constantinescu se pare ca nu a vizitat Armenia, iar Johannis inca nu a ajuns pe aici :).

Cea mai veche sticla este de la 1902 (nu, nu se degusta) si nu as putea parasi fabrica Ararat fara a nu-l cita pe Churchill, un mare fan de coniac armenesc (se pare ca, chiar si in perioada Razboiului Rece, Stalin ii trimitea 365 de sticle de coniac pe an, cate una pentru fiecare zi). Intrebat la adanci batranete care este secretul longevitatii sale, Churchill a destainuit ca ar fi “trabucele cubaneze, coniacul armenesc si fara sport”. Contrar oricarei teorii curente.

Daca tot scriu despre “the best of” din Erevan, nu pot sa nu mentionez si zona numita “Cascade”. In Erevan simti un puls artistic, dar parca cel mai bine il simti la “Cascade”. Ganditi-va la un deal relativ abrupt, in varful caruia se afla un monument urat (e ceva sovietic, nu mai stiu ce, parca despre eliberarea Armeniei de armeni), pe care au fost construite mai multe etaje amenajate cu flori, cascade, fantani arteziene si pline de statui care mai de care mai haioase. Ansamblul a fost inceput in 1971 de sovietici, dar l-au lasat neterminat prin anii ’80 din lipsa de bani (incepuse razboiul din Afghanistan, care costa enorm). A fost reluat de abia in 2002, cand a fost preluat de americano-armenul Gerard Cafesjian, care a vrut sa-l transforme intr-o expozitie cu adevarat iesita din comun de arta moderna – o parte in aer liber, o alta parte in sali amenajate pe langa cascade. Din pacate, Cafesjian a murit in 2013 si proiectul (care cuprindea inca o cladire mare care sa incoroneze Cascadele) s-a oprit… pana cand urmatorul armean cu bani din diaspora va lua taurul de coarne si il va termina. Dar pana atunci, am admirat lucrarile unor artisti contemporani foarte cunoscuti, dintre care cele mai haioase sunt statuile cu iepuri ale galezului Barry Flanagan (si el, din pacate, decedat in 2009), absolut geniale! Iar privelistea atat de zi, cat si de noapte din varful celor cinci etaje ale cascadelor este cu adevarat de neuitat.

Dar, probabil, cea mai faina experienta din Erevan am savurat-o timp de trei seri in piata centrala a orasului, Piata Republicii. Piata asta este o piata tipic sovietica pentru o capitala de republica unionala – vasta, taman buna pentru parazi cu tancuri, inconjurata de cladiri balsoaie, oficiale, sovietice care gazduiau institutii de partid si de stat (ma rog, una dintre ele este acum Hotelul Mariott, alta, posta, in fine, s-au mai democratizat. In plus, aici se afla Guvernul Republicii Armenia). In fata Muzeului National (apropo, foarte fain), se afla o fantana unde, aproape in fiecare seara (nu si in seara plecarii din Erevan), are loc un spectacol superfain de apa, lumina si muzica – apa danseaza, colorata de reflectoare puse maiastru in ritmurile muzicii – care variaza de la muzica clasica la sansonetele lui Charles Aznavour (deh, tot armean) si de la AC/DC la Vangelis :). Am stat mai bine de o ora (show-ul dureaza cred ca vreo ora jumatate si nu e acelasi in fiecare seara!) si pot spune ca rivalizeaza cu orice show similar pe care l-am vazut (Dubai sau Macao, nu am fost insa in Las Vegas).

Am stat cateva zile in Erevan, pentru a-l intelege mai bine. Ca orice capitala ex-sovietica, are contrastele ei – Lexusurile se inghesuie pe sosele cu masinile Lada provenite din perioada sovietica (dar si Lada Niva post-sovietica), pe North Avenue poti bea cappuccino italian sau sa-ti faci shopping la magazine de lux italiene, iar un pic mai incolo, in pasajele subterane de sub bulevardul Mashtots, gasesti cele mai ieftine produse chinezesti laolalta cu munti de pepeni si de cartofi.

Armenia este cea mai saraca tara din Caucaz, sustinuta pe perfuzii economice de diaspora din toata lumea, care da dovada de o solidaritate exemplara, dar unde poti sa te simti bine. Exista niste controverse daca Armenia apartine sau nu Europei si, dupa ce am cutreierat-o in lung si in lat, pot spune ca da, apartine Europei. Nu numai prin religie, ci si prin civilizatie si cultura. Si este o tara care merita descoperita.

Imagini Erevan

Evident, comunismul a fost in floare si la Erevan

Piata Republicii – actualul hotel Mariott

Piata aceea balsoi din orice oras al ex-URSS

Noaptea la Erevan, in Piata Republicii este insa magica

Cu jocuri de apa si lumini

Arta florala in Erevan

Mama Armenie cu sabia, privind fioros in directia dusmanului secular, Turcia

Moscheea siita iraniana din Erevan – probabil cea mai veche cladire din capitala Armeniei

Si zona cea mai noua – North Avenue

Opera din Erevan

Cascadele, probabil cel mai fain monument din Erevan

Si minunatii iepuri ai lui Barry Flanagan

Primul etaj al Cascadelor

Statui din acestea am vazut si in Nice. Fix la fel ! Doar ca erau mai multe

Cea mai faina si colorata opera de arta din Cascade

Legendara fabrica a coniacului Ararat

Sa facem cunostiinta cu procesul de productie

Magazinul de prezentare

Butoiul pacii

Butoiul lui Ion Iliescu

Butoiul lui Traian Basescu

Aici se cantareau presedintii. Acum se cantaresc Imperatorii 🙂

Cel mai vechi coniac – din 1902

Gasesti bunatati frantuzesti si in Erevan 🙂