Inca de cand am mers prima oara in Georgia, am pus pe lista de prioritati sa merg cu Georgian Military Highway. Citisem peste tot, pe bloguri si site-uri, ca este un peisaj de vis care nu trebuie ratat si, spre deosebire de Svaneti (o alta regiune unde doresc mult sa ajung si o sa ajung odata, dar acolo e nevoie de mai mult timp), se afla destul de aproape de Tbilisi. Din pacate, desi era aprilie, autostrada era inchisa din cauza unor caderi masive de zapada (e drept, a cam plouat saptamana aceea in care am fost in Georgia), in plus, granita cu Rusia era inchisa, razboiul ruso-georgian era prea proaspat. Dar, iata ca mi s-a oferit ocazia sa o vad acum, la inceput de septembrie, cand am ajuns din nou la Tbilisi.

Initial, nu aveam in plan sa merg pe Autostrada Militara. Hotarasem ca voi lua o excursie de la Envoy Hostel Tbilisi, dar pentru ca imi planificasem sa ajung o zi mai tarziu in Tbilisi, ratam excursia de Autostrada Militara care avea loc doar de doua ori pe saptamana. Dar pentru ca unele planuri din Armenia nu s-au concretizat, am decis sa ajungem cu o zi inainte la Tbilisi si asa am putut s-o iau pe Autostrada Militara. Mi-am facut rezervare inca de la Erevan si m-am dus sa reconfirm si sa platesc turul in ziua in care am ajuns din Erevan. Pretul? 135 lari adica 50 euro pentru o excursie de 11, 12 ore, inclusiv masa.

Am facut greseala sa optez sa ne ridice din Freedom Square pentru ca era la doi pasi de statia de metrou. Problema este ca minibusul era plin cu excursionisti care urcasera deja de la hostelul Envoy (era la cam 20 de minute de mers pe jos de metrou), asa ca n-am gasit loc decat in ultimul rand, unde nu aveam fereastra care sa se deschida pentru poze. Dar asta am regretat mai incolo. Oricum, datorita lui David care statea in fata mea, am reusit sa „trag” mai multe poze faine de la fereastra lui.

Dupa experienta excelenta cu tururile celor de la Envoy Hostel din Armenia, eram curios sa vad daca va fi la fel si in Georgia. Si nu am fost dezamagit deloc. Din nou, o placere de tur, o ghida simpatica, dar si apropiata de turisti, care nu numai ca a turuit despre locurile pe care urma sa le vedem, ci a si creat un grup care sa interactioneze intre membri si, in plus, nu ne-a grabit deloc. Sau a avut arta de a ne grabi fara sa ne dam seama si, pentru un ghid, asta chiar e o arta.

Minibusul era plin de scotieni. A doua zi urma sa aibă loc meciul Georgia – Scotia, iar orasul era plin ochi cu suporteri imbracati in fuste cadrilate (si de cativa dotati cu cimpoaie). Unii dintre ei nu erau interesati doar de berea extrem de ieftina, strip barurile pline cu fete frumoase si de meci, asa ca venisera si sa viziteze Georgia (iar David sosise chiar cu vreo doua saptamani inainte si fusese si in Armenia), asa ca minibusul era plin. Am iesit din Tbilisi admirand ce sosele bune au construit georgienii astia si, dupa cateva zeci de minute, eram deja pe celebra Autostrada Militara.

Numele de “autostrada militara” nu dateaza de ieri, de azi, ci de cateva milenii bune. Este drumul folosit de navalitorii care veneau din pusta spre sud, trecand Caucazul, si mentionat chiar si de geograful roman Plinius, dar numele actual provine din 1769, cand rusii au hotarat sa construiasca o sosea larga care sa lege zone ocupate de ei de la nord de Caucaz cu orasul Tiflis (actualul Tbilisi) pe atunci, centrul cel mai important al intregii Transcaucazii. In 1799, Georgia a fost cucerita de rusi de la persi, asa ca Imperiul Tarist a hotarat sa construiasca o sosea serioasa care sa lege noile posesiuni de Maica Rusie… mai ales ca Imperiul avea planuri mari de extindere la sud de Caucaz. Dovada importantei acordate acestei sosele este faptul ca in 1876 (inainte de inceperea ultimului razboi important intre rusi si otomani, inainte de Primul Razboi Mondial), soseaua avea poduri de fier si doua sau trei benzi deschise traficului, in conditiile in care nu prea gaseai sosele pe nicaieri prin Rusia, nici macar intre cele doua mari metropole St. Petersburg si Moscova. Astazi, Autostrada Militara leaga Tbilisi de Vladikavkaz, capitala Osetiei de Nord (regiune autonoma in cadrul Federatiei Ruse) printr-una dintre cele mai tranzitate trecatori din Caucazul Mare.

Inainte insa de a ajunge la munte, prima oprire a avut loc la castelul Ananuri, poate cel mai spectaculos castel din Caucaz. Cred ca daca n-ar fi aici, in Georgia, pe Autostrada Militara, si ar fi undeva in Europa, ar fi fost luat cu asalt de zeci de mii de turisti… ganditi-va la o cetate medievala bine intarita, cu turle si turnulete rasarind curajos din spatele zidurilor de cetate, dominand o vale (transformata in lac de acumulare) cu o culoare de mi-a adus aminte de Marea Caraibelor. Nici o surpriza ca aceasta cetate (care avea darul sa inchida trecatoarea Autostrazii Militare) apare pe coperta Lonely Planet Caucaz. Pentru ca e un loc absolut superb. Sincer, ma intrebam daca fortareata Ananuri nu cumva urma sa fie punctul culminant al zilei, dar curand aveam sa-mi dau seama ca nu aveam de ce sa ma sperii.

Ne oprim pe drum unde doua rauri se unesc – unul are apa de culoare inchisa, altul de culoare deschisa. Ce ti-e si cu mineralele astea… ce pot face din natura J! Urma urcusul spre Kazbegi, spre trecatoarea transcaucaziana, iar la stanga si la dreapta, muntii creau un adevarat basm. Iar soseaua e democratica… tot urcand pe serpentine, arata cele mai frumoase parti ale muntilor ba pe o parte, ba pe alta. Facem un stop la un supermarket din statiunea de schi Gudauri (inutil sa spun ca acum era cam pustiu, dar vilele in stil austriac sugereaza ca aici se schiaza serios iarna).

Dar nu la Gudauri este varful autostrazii, mai avem de urcat. Urmatorul stop este la un monument cam depasit – este monumentul iubirii ruso-georgiene… ma rog, nu a iubirii, ci a “fratiei pentru totdeauna”. A fost construit in ultimii ani ai stapanirii sovietice si ai “infratirii intre popoare”. Un perete imens in semicerc, impodobit de picturi care sarbatoresc intr-un dulce stil sovietic fratia ruso-georgiana pecetluita in perioada in care georgienii au trecut de sub ocupatia persana sub jugul rusesc. Nu pot sa nu remarc ironia putin cam neagra a faptului ca Osetia de Sud, acea regiune separatista georgiana, “decupata” de Maica Rusie din Georgia si declarata evident “republica independenta” (ca si Transnistria, Donetkul si cate si mai cate) se afla la doar cativa kilometri. In plus, astazi, Georgia nu are relatii diplomatice cu Rusia, in urma razboiului ruso-georgian din 2008. Ani intregi, autostrada militara a fost inchisa, intre timp a fost redeschisa, dar relatiile bilaterale nu au fost reluate. Si, totusi, mii de TIR-uri stau la o coada pe zeci de kilometri sa intre in Rusia, iar o conducta de gaz si una de petrol leaga Georgia de Rusia. Dar nicio lingura de petrol si niciun centimetru cub de gaz nu raman in Georgia, totul se duce in Armenia care danseaza pe sarma si mentine relatii excelente atat cu Georgia, cat si cu Rusia.

Dar lasand hazul amar al monumentului, nu pot sa nu remarc ce frumos poate fi Caucazul… Doamne, e o nebunie!

Continua drumul pana la pasul Jvari (inseamna pasul Crucii), cel mai inalt punct de pe autostrada militara, avand 2.395 de metri. Dar acesta nu este punctul final al excursiei, continuam spre granita rusa in satul Stepantsminda (adica Sf. Stefan, pe georgiana). Evident, toata lumea continua sa-I spuna Kazbegi (e si mai simplu si, in plus, a fost numele localitatii in ultimii 200 de ani), dupa numele unui baron local care a luptat de partea rusilor impotriva persilor (de aceea numele lui a fost prezervat ca numele localitatii). Dar cel mai iubit fiu al localitatii este insa Alexandr Kazbegi, stranepotul lui Kazbegi cel original (care, pe langa ca s-a batut cu persii, era si vamesul zonei), unul dintre marii scriitori georgieni. Dupa ce Alexandr studiase in St. Petersburg si Moscova, s-a hotarat sa se intoarca acasa si sa se faca cioban, pentru a experimenta viata localnicilor. Si orice copil din Georgia iti va spune povestea ca scriitorul francez Alexander Dumas care a ajuns prin zona in drum spre Tbilisi a fost socat sa descopere ca ciobanii georgieni din varf de munte vorbesc o franceza fluenta… Evident, se intalnise cu “ciobanul” Kazbegi. Ce nu iti vor spune cu prea mult drag este faptul ca lucrarile lui Kazbegi au fost favoritele tanarului georgian Iosif Vissarionovici Stalin, care, in tineretea sa revolutionar-ilegala, isi luase ca nume de cod numele “Koba” – acesta era un soi de Robin Hood georgian din lucrarile lui Kazbegi…

Oprim, in fine, in sat, un sat care aduce mult cu satele de munte de la noi. Cred ca unul dintre lucrurile care m-au facut sa indragesc Georgia este ca de multe ori ai senzatia ca esti in Romania, dar poate cu vreo doua decenii in urma. Cum ar fi drumurile desfundate care ne-au dus la casa unui nene care inchiriaza vreo doua camere la turistii care vor sa faca trekking prin Caucaz. Si, surprinzator, sunt destui si mai ales din Europa Occidentala (cand noi intram, tocmai plecau doua tinere frantuzoaice aflate pe urmele lui Dumas, probabil). Aici urma sa mancam o masa, dupa care iar ne-am lins degetele de ce buna era… La fel ca si in Armenia, masa servita de cei de la Envoy Tours este geniala si, mai ales, autentica, la cineva acasa… care in plus face si un scurt curs de cum se gatesc khinkhali, una dintre mancarurile cu care Georgia se lauda – foarte similare cu momo tibetane, carne (sau legume) gatite ca un soi de tortellini :).

Urma ultima parte a calatoriei… punctul terminus este o biserica construita sus pe dealul ce domina satul Kazbegi – Gergeti (Biserica Sf. Treimi), o biserica de secol XIV construita intr-un cadru natural genial. Cum se poate ajunge? Fie pe jos, urcand un deal de vreo 200 de metri diferenta de nivel, ori cu vreun jeep sovietic pus la dispozitie (contra cost) de localnicii din sat. Am optat sa urc pe jos si sa cobor cu jeepul. Drumul a fost fain, dar din pacate, desi toata ziua avusesem parte de un cer albastru de vis, norii au inceput sa invaluie Caucazul si cand am ajuns sus, la biserica, nu am avut norocul sa admir panorama ghetarului Kazbegi (care are peste 3000 metri altitudine) si varfurile acoperite de zapada vesnica. Iar cand ma uit la pozele de pe net, chiar ca imi vine sa ma zgariu pe fata… dar asta e, nu te poti juca cu vremea la munte.

In schimb, am intrat in biserica istorica care astazi este o mica manastire. Spre deosebire de mai austerii armeni, georgienii (ortodocsi, de felul lor) isi picteaza interiorul bisericilor, asa ca m-am bucurat de imaginea unei biserici autentice georgiene… din pacate, nu am reusit sa fac decat vreo doua poze pentru ca era interzis fotografiatul interior, iar calugarii erau alerti si neiertatori. In schimb, peisajul din jur era minunat… daca s-ar fi ridicat norul acela.

Am coborat apoi in sat cu jeepul. Cativa dintre noi au optat sa coboare pe jos, asa ca i-am mai asteptat cateva zeci de minute plimbandu-ne prin sat… nu pot sa neg ca nu mi-am adus aminte de Ludisor, satul bunicii mele cu ciurda de vaci coborand pe inserat in sat, cu porcii plimbandu-se pe ulite, cu cocosii care cantau, desi era cam tarziu… e drept, drumurile erau cam desfundate cum nu am vazut niciodata la Ludisor…

Aveam sa revenim in Tbilisi tarziu… de la Kazbegi la Tbilisi sunt vreo 150 km, dar o buna parte din ei, pe serpentine. Pe drum insa, s-a cantat, s-a povestit si, mai ales, am speculat asupra rezultatului meciului Georgia – Scotia. Tbilisi ne-a intampinat cu cladiri luminate si cu atmosfera aceea speciala de care m-am indragostit. Si de care cred ca putini nu pot sa nu fie sedusi.

Imagini Georgian Military Highway

Am plecat la drum cu o trupa foarte haioasa si o ghida pe masura 🙂

Raul Aragvi… folosit si pentru potentialul sau hidroenergetic

Cetate de povesti – Ananuri

As seen on Lonely Planet 🙂

Tronul patriarhului. Se afla in orice biserica georgiana

Simbolistica similara cu a noastra

Rau alb, rau negru… uneori se intalnesc 😉

Georgian Military Highway

Plina de serpentine

Una din acele biserici construite in locuri imposibil de frumoase

Monumentul prieteniei ruso-georgiene

Caucazul Mare

Florile de munte sunt frumoase oriunde in lume

Military Highway continua inca si mai sus 🙂

La masa in Kazbegi

Mandria bucatariei georgiene – khinkali

Biserica Gergeti de la Kazbegi

Sf. Stefan fost Kazbegi

Sa urcam deci

In curtea bisericii

Unul din jeepurile din Kazbegi (cu asta am coborat de la biserica)

Vine ciurda

Coada de la granita ruso-georgiana, Soferii pot sta cateva zile la coada la frontiera

Back to Tbilisi