KALIMERA: Ryanair anunta deschiderea rutei Bucuresti – Atena, devenind primul low-cost care sparge gheata

Ryanair

De ani de zile, ma tot gandeam de ce naiba nici o companie low-cost nu o deschide ruta Bucuresti – Atena. Era o perioada cand grecii tineau coada sus si nici un low-cost nu punea rotile pe pista aeroportului din Atena pentru ca il parleau taxele aeroportuare. Intre timp, grecii au lasat-o mai moale si pista aeroportului din Atena a inceput sa se populeze cu low-costuri, inclusiv autohtonul Blue Air care opereaza curse spre Atena dinspre Larnaca (normal, dupa falimentul Cyprus Airways) si anuntata cursa din Constanta (care nu cred ca va avea cine stie ce succes). Ei bine, Ryanair a anuntat azi ca sparge gheata, lansand cursa Bucuresti – Atena cu incepere din 27 martie 2016.

Zborurile vor fi zilnice cu urmatorul program

Atena – Bucuresti 16:50 – 18:25

Bucuresti – Atena 18:50 – 20:25

 

Tarifele incep de 29 euro pe sens (fara bagaj de cala, dar taxe incluse) si probabil nu vom asista pe ruta asta preturi de 9 euro pentru ca Ryanair nu are competitie low-cost, ci doar companii clasice cum ar fi Taromul. Tariful de 29 euro e valabil pana pe 10 decembrie seara si doar pentru zboruri efectuate in lunile martie – mai.

In sfarsit, o ruta interesanta de la Ryanair 🙂 Si una care sa le imbunatateasca profitabilitatea afacerii din Romania.

 

Comentarii

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest