Travel Show la Qatar Airways: reduceri de 30% sau 2 bilete la pret de unul (exceptand taxele)

36. Qatar Airways - Doha airport

Iata dupa o cavalcada de reduceri in perioada anului trecut, cei de la Qatar Airways au decis sa faca o promotie „altfel” – nu mai este promotie, ci se numeste „Festivalul calatoriilor” si poti cumpara bilet singur cu reduceri de pana la 30% sau 2 bilete (evident, pe aceleasi zboruri) si al doilea bilet il iei gratuit (atentie, taxele aeroportuare se platesc si uneori sunt la tarife importate). Dar hai sa vedem ce tarife interesante avem ca mai ales cele pentru 2 persoane sunt super tari.

Daca intri pe linkul acesta, vei vedea tarifele promotionale pentru o persoara, doua sau trei. Vedeti ca e un mix de tarife la economy sau business. Hai sa le luam la economy pe cele mai interesante.

Kuala Lumpur – daca iei un bilet la 613 euro, nu e cine stie ce. Daca iei insa 2 bilete, te costa 825 euro, ceea ce inseamna 412 euro per persoana care e un tarif super bun. Daca iei pentru 3 persoane, la 1638 euro, inseamna 546 euro / persoana. Nu e rau nici el.

Maldive – o persoana costa 607 euro, dar pentru doua, dai 816 euro, adica 408 euro de persoana – super pret, e sub Fly Dubai ! Si e Qatar, companie de 5 stele 🙂

Phuket – 627 euro daca mergi singur, la duo, tariful este de 842 euro, adica 421 euro de persoana. Super pret !

Shanghai – solo la 475 euro e deja un pret foarte bun ! Daca mergeti in 2, costa doar 361 euro de persoana, adica un tarif care nu mi-adus aminte sa fi fost vreodata din Romania !

Singapore – 548 euro nu e o nebunie, au mai fost si vor mai fi. Daca mergeti in 2, biletul ajunge la 393 euro, din nou, nu mai mi-aduc aminte de un pret de genul asta !

Tokyo e la 574 eurodaca mergi singur, iar in 2, pretul scade la un nou record – 402 euro de pasager !

Zanzibar chiar e de neratat la doar 426 euro de om daca mergeti in 2 !

 

Vedeti ca la business class (si eu zic ca odata si odata, nu ar fi rau sa vedeti cum se zboara la business class la Qatar ca merita) discountul pentru 2 este inca si mai zdravan. Surprinzator, dar tariful pentru 2 e mai mic decat tariful pentru 1 !

Sa zic doar de Hong Kong. Mergi singur, dai 1785 euro. Mergi in 2, dai 1427 euro pentru doua bilete, adica 713 euro de persoana. Si pe Hong Kong, gasesti in general promotii la 500 euro, mai dai 200 euro si zbori business… credeti-ma, e o diferenta mare. Iar daca zburati in Australia, la Melbourne, business-ul costa 2433 euro pentru 2 persoane, deci 1216 euro / om… Si pana in Australia, chiar merita sa investesti !

ATENTIE – promotia e valabila pana pe 17 ianuarie, dar numarul biletelor este limitat – deci, grabiti-va ca o sa fie mare inghesuiala pe ele ! Veti gasi bilete pe perioada 19 ianuarie – 15 decembrie 2016, dar NU in perioada de high season – iulie si august !

Intrati repede pe linkul acesta si vedeti toate amanuntele ! Bafta !

 

UPDATE

Buna dimineata din Cartagena, Columbia. In timpul noptii columbiene (dimineata in Romania), am primit mailuri de la Qatar ca au ceva probleme in sistemul de rezervare si ca vor reveni cand lucrurile se vor corecta. Nu o sa prea stau pe net, asa ca puteti verifica din cand in cand tarifele corectate tot pe linkul din articol.

Comentarii

  • Catalin spune:

    am incercat Tokyo in toate felurile posibile dar nu scade deloc pentru 2 persoane…

  • Sorin spune:

    Foarte buna promotia la Qatar, dar vezi ca pentru Tokyo a fost pret si sub 400 euro la alta companie aeriana. recordul e pe la 350 euro cu plecare din Bucuresti!

    • Dan spune:

      Salut Sorin,

      Unde (la ce companie) ai gasit bilete sub 400 spre tokyo si cand?
      Qatar-ul a avut prin toamna o promotie cu 40% reducere, tokyo iesea pe la 460 eur, dar sub pretul asta n-am vazut niciodata.

      • Andreea spune:

        Buna Dan,

        Eu am fost in mai, anul trecut, in Japonia cu Allitalia. Am dat 349 euro pentru Bucuresti-Tokyo si retur.
        Promotia lor a fost prin februarie si gaseai bilete cu mult sub nivelul obisnuit nu doar pentru Tokyo csi si pentru Seul, Osaka sau America de Sud.

      • Octavian spune:

        Air France – 390 euro Bucuresti-(Paris)-Tokyo pt aprilie 2016 (cumparate in noi 2015)

  • Vladimir spune:

    Salut,
    Ai gasit un exemplu de date pentru Shanghai la 361 EUR/ pers? Eu sub 479 EUR/ pers in varianta de 2 bilete nu gasesc? La pretul asta cu toata promotia e cu cativa eur mai scump ca British.

  • Carmen spune:

    nu gasesc Maldive 2 persoane la 816 nicicum

  • daiana spune:

    Deci pe Zanzibar nu am gasit nicio varianta de sub 1100 pt 2 pers

  • Octavian spune:

    salut, am verificat tot anul 2016, 2 persoane, dus-intors, Maldive – nici gand de oferta… sau poate au fost doar 2 bilete 🙂

  • george spune:

    am caudate si eu in draci pentru zanzibar, nu merge

  • Dragos Bunea spune:

    Nici la mine nu merge Maldive la 816 euro. Cel mai ieftin per 2 persoana dus-intors mi-l da la 1630 de euro, cred ca ori nu se aplica discountul la ei, ori e gresit pretul afisat. Era un deal extrem de bun.

  • gabriel spune:

    nici eu maldive sau zanzibar la pretul ala…:(

  • cristina spune:

    eu nu gasesc nicio promotie la preturile acestea. Am cautat chiar mai multe destinatii.Nu gasesc. Oare s-au terminat toate? Va rog mult oare ar trebui introdus un alt cod sau ceva de genul astfel incat sa le pot gasi?
    Multumesc

  • Vladimir spune:

    E o greseala la pretul pentru 2 persoane (cred ca e fara taxe). La pretul de o persoana si 3 se gasesc biletele, dar preturile nu sunt wow, comparabile si cu alte companii. Usor interesant este Kathmandu la vreo 450 EUR/pers.

  • Cezar, tarifele publicate de Qatar sunt pentru o persoana, in cazul in care se achizitioneaza 2 bilete. De exemplu, pe Hong Kong, 1427 euro este tariful Business pentru o persoana in cazul in care luati doua bilete! 🙂 Spor la cumparaturi!

  • Bogdan spune:

    Ai cam dat-o in bara cu promotia asta. Nu s-a verificat nimic, nici macar aseara dupa 12, cand era pagina respectiva la ei pe site. Azi a disparut 🙂 Din Bucuresti toate promotiile sunt slabe.

  • Catalin spune:

    promotia publicata nu exista,i-am sunat si au spus ca au gresit cand au publicat preturile respective

  • Imperator spune:

    Mneatza. Tocmai m-am trezit (sunt in Columbia unde ora este ora Romaniei – 7 ore). Postul l-am scris pe la 2 noaptea ora Romaniei si am verificat doar pe Kuala unde culmea mi-a iesit pretul asta candva prin octombrie. In cursul noptii columbiene (dimineata in Romania) am primit un mail de la cei de la Qatar ca preturile anuntate sunt gresite. Revin cand am mai multe informatii de la Qatar.

    • Tano spune:

      Multumim de corectura, si eu am testat vreo 4 rute si nu era nicio reducere.
      E ciudat ca de la o firma de talia Qatar sa existe astfel de „greseli”.

  • Adriana spune:

    Cezar, tu ai gasit cumva Melbourne la 2400 de euro 2 persoane in vreo perioada? Am cautat in mai multe si cel mai mic tarif pe care-l gasesc, invariabil, e 2400 si ceva de euro de persoana la business class. Poate imi scapa mie ceva… (sau poate s-au dat toate locurile la oferta)

  • Sabina spune:

    @Adriana
    Din Budapesta sunt bilete spre Melbourne cu 1000euro/persoana (in noiembrie)

  • Sabina spune:

    Dar nu business

    • Adriana spune:

      Mersi mult, Sabina. Ma interesa businessul caci dupa zboruri catre Bali si Mexic stiu cat de mult conteaza confortul, iar pana-n Australia faci si mai mult. M-am reorientat catre Cape Town.

      • george2210 spune:

        Daca nu iti plateste compania la care lucrezi sau nu esti multimilionar in euro, nu vad niciun motiv pentru care ai da cel putin 1000 de euro in plus ca sa stai o noapte mai comod. E ca si cum in loc sa iei trenul de la Bucuresti la Sighetul Marmatiei, ti-ai inchiria un elicopter.

        • Adriana spune:

          George, cu oferta asta nu dadeai. Revenea 1200 de euro de persoana la business class care era similar cu cat ai plati la Economy in mod normal. N-am zis ca merita sa dai dublu ca sa zbori mai comod, ci ca stiu diferenta dintre business si economy la Qatar si pe zboruri foarte lungi daca ai cum sa iei business la preturi f avantajoase face toti banii.

          Trenul pana in Sighetul Marmatiei cred ca are vagon de dormit, unii nu pot sa doarma in avion 😉

      • mihai spune:

        poti sa zbori catre australia si cu 730 euro, nu trebuie sa dai 1000….

  • Cristian spune:

    eu am facut pentru Hong Kong si mi-a iesit 1300 euro pentru 3 persoane…destul de ok zic eu

  • Camelia spune:

    Am o intrebare care ma framanta de cateva zile.
    Imperator sau cine a fost in China in perioada 25 iunie – 9 iulie aproximativ: este buna aceasta perioada pentru a calatori acolo? Cum ar fi mai indicat: Beijing, apoi Shanghai sau invers (ma gandesc la vreme). Cum este vremea in aceasta perioada?
    Acum sunt bilete promotionale si va rog sa-mi dati un raspuns in timp util!!!
    P.S: Site-urile despre vreme le-am accesat. Eu doresc raspunsuri de la dvs.
    Multumesc anticipat!

    • Imperator spune:

      E cam sezon ploios… Am fost prin iulie in Beijing si am stat 3 zile si nu am vazut soarele, doar o pacla gri. Oricum, vremea e foarte pacatoasa la Beijing. La Shanghai, am avut soare, dar se pare ca a fost cu noroc 🙂 Nu conteaza ordinea

  • Camelia spune:

    Multumesc pentru raspuns si promtitudine! Cred ca ma voi orienta la alta destinatie mai prietenoasa in privinta vremii.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest