Desi turul este prezentat ca fiind unul de patru zile, el practic are 72 de ore. Iar ultima zi este alergata rau. Willy ne spune ca trebuie sa plecam la 5:00 dimineata pe intuneric, ca pe la 10:00 trebuie sa fim in punctul de frontiera. Este ora la care sosesc turistii din Chile si fac schimb de masini cu cei veniti din Bolivia. Ma rog, daca asa e, asa e. Era ziua de Craciun, dar este sezon de varf si toti din turism lucreaza. Am sarbatorit si noi Craciunul – cu vin chilian, panettone bolivian si alte mancaruri de tot felul. Dar cred ca, din toata pensiunea aceea, eram singurii pregatiti pentru Craciun.

Toate masinile au plecat cu noaptea in cap. L-am rugat pe Willy sa nu goneasca sa ne umplem de praf si a lasat-o mai moale. Cerul era senin, iar stelele sunt nenumarate cand te afli la 4.000 – 5.000 de metri altitudine. In stanga, incet, incet, rasarea soarele. In dreapta, era inca luna. Absolut superb. Din cand in cand, lagune cu niste flamingo cam adormiti. Dar aici, pe drumul acesta paralel cu traseul turistic, descopar ca acest parc national superb este o imensa mina… exista chiar si un sat format din case-container, in care locuiesc minerii. E greu sa extragi minerale la 4.000 de metri altitudine.

Dupa ce gonim prin pustietate, revenim pe principalul drum turistic… revad locuri prin care am trecut, dar parca cu alti ochi. Nici nu le recunosc. Soarele bate altfel, unghiurile sunt altele. Oprim un pic pe la izvoarele termale, unde turistii veniti de pe tinuturi salbatice fac o baie calda. Si de data asta, sar peste experienta. Mai am vreo trei saptamani de bananait prin America de Sud si ma doresc in cea mai buna forma. Apoi, trecem din nou pe langa Laguna Verde, pe langa cea Alba si, in fine, ajungem la punctul de frontiera. La revedere, Bolivia, ne vom mai vedea la vara, dar in alta parte. Sper sa fii la fel de frumoasa, enigmatica, dificila si spectaculoasa ca si in sud. Ii dau lui Willy 500 de bolivianos din partea noastra, a celor trei. Nu stiu daca e mult sau putin. Dar a fost un sofer extraordinar. De un bun-simt absolut, discret, dar eficient, vorbind spaniola exact cat sa intelegem, totul curat in conditii extreme… in fiecare noapte facea masina luna, desi era cert ca in primele minute de rulat prin colb o sa redevina alba ca varul, plina de praf, el curat, desi lucra non-stop de o luna… nu stiu cand isi spala hainele, cand si le usca… poate le lasa cu trupa precedenta de turisti si le lua dupa cateva zile. Ce e cert, nici pe departe povestile horror cu soferi bolivieni.

La granita, am avut de asteptat shuttle-ul din Chile. A aparut dupa vreo ora si a mai avut de asteptat turisti ramasi, probabil, incalzindu-se prin izvoarele termale. Tipa venita cu turisti si imbracata ca de San Pedro (unde sunt 28–30 de grade Celsius, dar aici, in punctul de frontiera, sunt maximum 5 grade) organizeaza haosul, pune ceva de mancare intr-o coliba. Aflu ca e doar pentru cei care au urcat din Chile. Ce vorbesti, straine ? Nici nu inteleg spaniola asa de bine :).

In fine, ne punem in miscare. Coboram spre San Pedro de Atacama, care straluceste in soare. Ma si vedeam pe strazile din pitorescul sat in cateva zeci de minute. Da, de unde… Chilienii, desi se dau cocosi ca sunt foarte eficienti si civilizati, si dezvoltati au cel mai obosit sistem de control pasapoarte. Fiind Craciun, in loc de doi ofiteri, erau unul care se misca ca si cum ar fi consumat jumatate din productia chiliana de vin… In plus, chilienii au o obsesie sa nu le intre pe teritoriul lor niciun pic de mancare din afara tarii… Poti sa aduci arme, materiale radioactive, droguri sau sa faci trafic de organe, astea nu sunt o problema, dusmanul nr. 1 al vamii chiliene il reprezinta merele, salamul si ciocolata… Si pana cand a fost controlat fiecare fir de par, nu s-a miscat nimeni… Evident, am iesit din vama dupa vreo doua ore de stat in soare si cald. URSS redivivus.

Cam asta e povestea turei din Bolivia. Nu e usoara, nici foarte grea, dar merita experienta cu varf si indesat… Pe langa Salar de Uyuni pe care doream din toata inima sa-l vad, am descoperit lagune, flamingo, gheizere, peisaje selenare, ceruri instelate, hoteluri de sare si multe alte lucruri. Ca in multe locuri, te duci atras de un magnet si descoperi atatea si atatea.

Hai sa adaug aici o serie de sfaturi si recomandari pentru cei care mergeti in acest capat de lume…

Exista doua posibilitati sa vizitezi Salar de Uyuni si coltul din sud-vestul Boliviei. Sa iei un tur, fie din San Pedro de Atacama, Chile, fie din Uyuni. In oraselul Uyuni ajungi fie din Salta, Argentina, fie din La Paz, dupa ce te-ai hurducat ore si ore cu autocare in diverse stadii de functionare. Atat in San Pedro, cat si in Uyuni, vei gasi zeci de agentii de turism. Verifica preturile, dar nu o lua pe cea mai ieftina… mare atentie la ce include si, mai ales, la itinerarii. Exista doua optiuni de tur – de trei zile si de patru zile. Cel de trei zile e, de fapt, cam de 48 de ore, iar cel de patru zile, de 72 de ore. Alege varianta de „patru zile”.

Pretul unui tur (luat din San Pedro de Atacama) este de 200 de dolari, in conditiile in care imparti jeepul cu inca 5 turisti (un loc in fata, trei la mijloc si doua in portbagaj). Atentie pe ce loc pui mana… daca nu te misti rapid si ajungi in spatele jeepului, sa nu te intrebi de ce te va durea fundul saptamani in sir. In principiu, ar trebui sa existe o rotatie a locurilor, stabilita in prealabil, sau sa sustii ca ai rau de masina si sa stai in fata… evident, daca gasesti niste oameni cumsecade, care sa te creada.

Discuta in extenso cu agentiile despre soferi si masini, care sunt politicile lor si, mai ales, verifica review-urile de pe bloguri si site-uri gen Tripadvisor. Fa-ti temele inainte de a ajunge in San Pedro sau Uyuni si sa ai o lista de „agentii OK”. Evident, intra in vorba cu alti calatori care au venit de pe traseu, pentru feedback.

Pe toate siteurile si blogurile, sunt numeroase avertismente precum ca soferii bolivieni sunt betivi si ca exista numeroase accidente. De asemenea, ca 4×4-urile boliviene au zeci de ani, fiind niste harburi. Nu stiu cum te poti asigura ca vei avea un sofer OK si o masina care nu se strica prea tare. Tine de kharma. Evident, poti sa discuti cu agentiile de turism, vei primi asigurari ca totul e ok, dar este, de fapt, o loterie. Let the Force be with you.

Pregateste-te sa nu prea faci dus decat daca nu ai o problema cu spalatul in frig. De fapt, anumite hosteluri si cabanute nici nu prea au apa (la cea rece ma refer). Noaptea e frig, chiar foarte frig pe alocuri (mai putin in hotelurile de sare, care sunt structural foarte calduroase), asa ca ia-ti haine groase si sac de dormit serios, mai ales daca esti friguros. Personal, mi-am luat tricouri si ciorapi de schi si, pe alocuri, mi-au folosit din plin. Alternativ, poti cumpara ciorapi, caciuli, pulovere din lana de lama cam de peste tot.

Ia cu tine bani cash, de preferinta bolivianos. Daca vii din Uyuni, nu va fi o problema – in oras sunt si ATM-uri, si case de schimb valutar. Daca vii din San Pedro de Atacama, va trebui sa schimbi la Tanti Mita, langa biroul Rezervatiei Nationale, la o rata nefavorabila si doar daca accepta cu sictir ca dolarii tai sunt impecabili. Poti sa schimbi bolivianos cam la orice casa de schimb din San Pedro de Atacama, daca ajungi fara bolivianos in Bolivia, sa fii sigur ca ai bancnote de dolari absolut impecabile – neatinse de nimeni.

Ai nevoie de viza de Bolivia si aceasta nu se obtine la punctul de frontiera. Trebuie s-o iei in avans, sa fie acolo, stampilata in pasaport! O poti lua fie de la consulatul din Frankfurt (poti trimite cu curier cu retur, viza e gratuita, dar e bataie de cap cu trimisul si, mai ales, cu primitul inapoi) sau de la vreo ambasada boliviana din America de Sud (in cazul acesta, viza costa).

Ia cu tine mai multe baterii pentru orice sau un power bank serios si bine incarcat. In prima seara, n-am avut priza in cabana… doar la magazin aveau niste prize si am platit vreo 5 bolivianos sa-mi incarce acumulatorul aparatului foto timp de doua ore. La hotelul de sare n-au fost probleme, iar in noaptea a treia gaseai cate o priza la vreo zece oameni, toti cu scule electronice. Ori nu dormi noaptea, ori incarci de la power bank.

Daca ajungi in sezonul ploios (asta e, in general, prin martie, dar si prin octombrie – noiembrie), o parte din Salar de Uyuni ar putea fi inundat. Combinatia apa – sare este ucigatoare pentru multe tipuri de incaltaminte, asa ca o pereche de slapi pe care sa-i arunci ulterior fara regrete nu ar strica. Sau, ma rog, daca preferi descult, nu e nicio problema, dar poate fi un pic rece. In sezonul uscat, nu ai nevoie de niciun slap, ci de bocanci seriosi J.

Nu va asteptati la cine stie ce conditii in hoteluri. Sunt un soi de cabane batute de vant (la propriu si la figurat), exceptand hotelurile de sare, care sunt faine. Cabanutele sunt insa curate. Se doarme claie peste gramada in camere, asteapta-te sa imparti camerele cu inca 6 – 10 oameni, fete si baieti, nu exista dormitoare unisex.

Exista si tururi private – sa ai jeep doar pentru tine sau pentru prietenii tai (1, 2, 3 cati or fi, dar nu 6) si camera doar pentru tine. Evident, costa mai mult de 200 de dolari, dar poti sa iti rezolvi si un astfel de tur.

Vedeti ca va veti plimba la altitudini destul de ridicate. La gheizere, sunt cam 5.000 de metri, prin Salar de Uyuni te vei destinde la „doar” 3.500 de metri. Exista o sansa importanta sa-ti fie rau de inaltime. Evident, poti sa mesteci cantitati industriale de coca, ajuta intotdeauna, dar ia cu tine si niste Diamox (numit si Acetazolamida), in caz ca iti va fi rau.

Pentru mai multe ponturi (nu neaparat despre Bolivia, dar si cum sa ajungi in Chile, la San Pedro de Atacama), mai cititi aici, la Sori. Sori a fost cam cu jumatate de an inainte de mine pe acelasi traseu.

Imagini Bolivia

Celebra pensiune din Villa de Mar – aici doarme cam toata lumea ultima noapte inainte de intoarcerea in Chile

Disney in Bolivia… toaleta e functionala, dusul din spatele desenelor animate. nu 🙂

Cina de Craciun la Villa del Mar 🙂

Dis-de-dimineata, ne imbarcam cu totii

Inainte de rasarit, undeva prin Altiplano

Oras minier… inca dormind

Incet, incet, rasare soarele

Aceste drumuri boliviene care le iubesc…

Indiferent de ora, piscina termala e plina 🙂

Sa spunem la revedere si la „flamingi”

Si la vicuna 🙂

Micul dejun „interzis” din punctul de frontiera

La coada la iesirea din Bolivia. Totul a durat 10 minute

La coada la intrarea in Chile. Totul a durat mai bine de 2 ore