Calatorind pentru evenimente sportive

Exista tot soiul de motive pentru care oamenii se pun in miscare. Nu iau aici in consideratie miscarile migratorii (exista trei milioane de refugiati romani prin Europa Occidentala) sau pe cele datorita serviciului si afacerilor, ci doar pe cele de placere. In general, oamenii se duc sa viziteze locuri, sa stea la plaja, sa urce muntii, sa se duca la concerte, sa faca voluntariat, dar mai pot aparea si multe alte motive. Astazi, o sa scriu insa despre calatoriile pe care le-am facut din motive sportive. Nu, nu sa particip la competitii, ci sa asist.

Cei care ma cunosc stiu ca sunt microbist. Tin cu Steaua de pe vremea cand ma vrajeau driblingurile lui Marcel Raducanu si Puiu Iordanescu (da, Tata Puiu era un mare dribleur si un foarte bun executant de lovituri de la 11 metri), am prins si perioada Stelei Europene si a Generatiei de Aur. Evident, nu am putut sa asist la meciurile din deplasare ale Stelei sau Nationalei (totusi, ani mai tarziu, m-am dus in pelerinaj la Estadio Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla si chiar am asistat la un meci Sevilla – Steaua din Champions League), dar dupa Revolutie am fost la doua competitii majore – Campionatul Mondial de Fotbal din Franta – 1998 si Euro 2008 in Elvetia.

In Franta, am stat vreo trei saptamani. Am cumparat un bilet de tren InterRail si am plecat din tara cu trenul spre Franta. La dus, am trecut prin Germania si, cu ocazia asta, am putut vizita si celebrele palate bavareze care l-au inspirat pe Walt Disney… Intr-un final, dupa vreo doua nopti dormite pe trenuri, debarcam in Lyon, orasul in care Romania juca primul meci cu Columbia. Orasul era relativ linistit. Nici Romania, nici Columbia nu aveau prea multi suporteri. Columbia era departe, iar romanii nu aveau bani si, in plus, aveau nevoie de viza. Asa ca, probabil, erau cam 1.000 de romani si vreo 3.000 de columbieni. In plus, columbienii pareau cu nasul pe sus, ei cu treaba lor, nicio dorinta de socializare, cum se intampla la alte meciuri. Dar Lyonul m-a incantat. Il mai vazusem in 1992, acum il luam la picior din nou, incercand sa descopar locuri noi. Nu am avut foarte mult timp, ca meciul era relativ devreme, asa ca am luat-o spre stadion. Unde am reusit sa-i batem din nou pe columbieni, dupa patru ani, intr-un meci mai putin spectaculos decat istoricul 3-1 din Los Angeles, dar in care Adi Ilie a facut ce a vrut din fundasii columbieni si a marcat un gol spectaculos… La pauza, dansam cu steagul pe refrenul lui Ricky Martin – Copa de La Vida – La Vida es pura Pasion…

Pana la urmatorul meci mai aveam o saptamana, asa ca dupa ce am vizitat niste prieteni in Grenoble, m-am dus pe urmele lui Van Gogh in Provence, urmand ca dupa cateva zile sa ajung la Toulouse, gazda urmatorului meci-soc Romania vs England. Meciul cu Anglia era asteptat cu o mare emotie. La primul meci al englezilor contra tunisienilor (in ziua in care Romania invingea Columbia la Lyon), se lasase cu o bataie ca in sapte pacate intre suporterii englezi si francezii cu stramosi de dincolo de Mediterana, asa ca meciul de la Toulouse era considerat de mare risc… mii de forte de ordine erau desfasurate in oras si pe langa acesta, pentru a preveni incidente… intre cine? Intre cei doi-trei romani pe care i-am intalnit pe strazi si cei 100.000 de englezi care, incet-incet, luau cu asalt hotelurile si, mai ales, barurile din Toulouse, Carcasonne, Albi si din alte orase si sate limitrofe.

Inainte de meci, am vizitat zona. Am descoperit incredibila citadela de la Carcasonne (unde am descoperit ca Sighisoara nu este unica cetate medievala locuita din Europa), urmele catharilor renegati din Albi sau Bordeaux-ul, unde m-am alaturat mexicanilor cu sombrero care dansau cu dracii rosii inaintea meciului Belgia – Mexic.

Si a venit ziua cea mare. Meciul avea loc pe Le Stadium, un stadion istoric pe care tricolorii fusesera invinsi surprinzator de nationala Cubei la Campionatul Mondial din 1938, dar care fusese reconstruit pentru Coupe du Monde… Dormeam intr-un hotel Etap in plin centrul orasului (baieti buni astia de la Accor Groupe, nu crescusera prea mult tarifele cu ocazia campionatului, costa doar 139 de franci francezi pe noapte), unde eram unicul oaspete non-englez. Dimineata, mi-am pus frumos tricoul nationalei Romaniei, steagul legat pe spate, sapca cu Romania si, in fine, am coborat la micul dejun. Se auzea o zumzaiala entuziasmata din camera unde se servea micul dejun, dar in momentul in care am intrat pe usa, s-a facut o liniste mormantala. Soc si groaza! Un roman in hotel! M-am facut ca nu remarc nimic, mi-am luat de mancare si m-am asezat linistit, singur, la o masa. Un copil englez vine la mine si ma intreaba „Excuse Sir, are you Romanian ?”; „Yes, I am”; „Please, Sir, could we have a picture together?”. A fost prima dintr-o serie de sute de poze pe care le-am facut cu suporteri englezi care cautau disperati un roman sa se pozeze. Cei 1.000 de suporteri romani care venisera in grup organizat se imbracasera in tricouri neutre, de frica sa nu-i bata englezii. M-am dus in piata centrala a orasului, in Place du Capitole, unde erau mii de englezi… incet-incet, se strangeau si cativa insi imbracati in rosu-galben-albastru. Niciunul nu venise din Romania, erau de peste tot – Spania, Italia, Germania, Austria, Olanda, pana si din Canada. Am fost asaltati cu cereri sa ne cumpere biletele de meci (preturile ajunsesera la cifre astronomice, asa ca jumatate din „suporterii” romani si le vandusera, spre disperarea fortelor de ordine de pe stadion care aveau misiunea sa protejeze galeria romana, dar care era intesata cu englezi).

A urmat o dupa-amiaza plina de interviuri pentru mass-media. Dubele TV, cu imensele „farfurii de satelit”, asteptau disperate ca romanii sa se bata cu englezii, dar, spre dezamagirea lor, nu a fost niciun incident. Am dat interviuri in dreapta si in stanga, am fost pana si la o masa rotunda transmisa, in direct prin Eutelsat, catre Brazilia de catre TV Globo, in fine… A venit si ora meciului, asa ca am plecat spre Le Stadium pentru marele meci. Parsiv, antrenorul englez Glenn Hoddle declara ca Romania este marele favorit al grupei, fiind cap de serie… englezii nu inghitisera faptul ca Romania era cap de serie la Coupe du Monde si inventatorii fotbalului erau in a doua grupa valorica.

„Desteapta-te, romane!” a rasunat ca un tunet din cateva piepturi, patetic fata de cel de pe Letzigrundul din Zurich 10 ani mai tarziu, cand 15.000 de romani au cantat Imnul National de ziceai ca se prabusesc gradenele, dar in momentul in care s-a auzit God Save the Queen, mi s-a facut pielea ca de gaina… Nu stiu daca sunteti sau nu fani fotbal, dar o experienta ca aceea de a asista la un meci al Angliei trebuie s-o aveti.

Langa mine statea un englez foarte simpatic, care daduse 10.000 de franci pentru un bilet unui asa-zis suporter roman si cu care ma tachinam. Prima repriza s-a terminat alba, dar imediat dupa pauza, in minutul 47, Viorel Moldovan, care juca atunci in Anglia la Coventry City, marcheaza. Ma arunc peste amicul englez si il imbratisez. Hoddle avea dreptate, conduceam meciul. Hagi si Ilie sunt diavolii care nu pot fi opriti, dar spectacolul din tribune este unic… 40.000 oameni cantau „En-ge-land, En-ge-land”. In min. 72, magicianul Gica este inlocuit de Stanga (huooooo, Puiu !), iar 7 minute mai tarziu, tanara speranta a Regatului Unit, Micheal Owen (tocmai intrat), egaleaza. Englezul se prabuseste peste mine si ma pupa plin de entuziasm. FUCK! HAI, ROMANIA!

Meciul se indreapta spre egal, dar nu-mi place, hai, baietii, sa le aratam englezilor cine joaca fotbal. Dar ai nostri sunt cu totul si cu totul alaturi de mine. O pasa luminoasa a lui Dorinel Munteanu il gaseste in minutul 90 pe Dan Petrescu lansat, care, dupa ce ii baga un cot in gura colegului sau de camera Le Saux (amandoi jucau la Chelsea, acea frumoasa Chelsea din perioada de dinainte de Abramovici), introduce mingea printre picioarele portarului. Gooooooooool!!! Ma prabusesc peste englezul meu. Suntem ridicati de pe jos de stewarzi. Ne imbratisam. Romania defeats England with a late goal… I-am invins pe englezi. And nothing else matters.

Era varful nationalei noastre. Am plecat din Toulouse apoi spre Valea Loarei, pentru a vizita celebrele castele, si apoi am ajuns in capitala Frantei pentru a asista la ultimul meci din grupe, contra Tunisiei, de pe nou-construitul, monumentalul Stade de France din St. Denis (al treilea oras ca marime al Algeriei, ar spune multi, cel de-al doilea fiind Marseille). Acolo, tricolorii au inceput sa-si bata joc, s-au vopsit blond si au jucat penibil. Meciul cu Tunisia s-a terminat 1-1, iar stadionul, de plictiseala, a inceput sa cante „Allez la France!” prin minutul 60, iar cantarea a tinut pana dincolo de minutul 90.

Am fost apoi in optimi, la Bordeaux. Cei 1.000 de romani plecasera acasa, am mai ramas vreo 10–20 de romani, cei care venisem pe cont propriu (eram unicul din Romania). Mi-am cumparat bilet de la un englez care jurase ca Anglia va iesi prima din grupe si ca va juca la Bordeaux (acum era obligat sa gaseasca un bilet la St. Etienne), dar, la stadion, am fost obligat sa-l schimb ca organizatorii voiau sa ne grupeze pe cei cativa romani laolalta… 20 de insi contra 10.000 de croati. Care strigau „Tiganii!”. Am raspuns cu „Plavii, plavii” (cum erau alintati internationalii iugoslavi inainte de sangeroasa destramare) si cu „Hrvatska je Srpski” (Croatia e sarbeasca), dar cine sa ne auda in vacarm? Iar blonzii de pe teren nu au mai facut mare lucru, pierzand cu 1-0 dupa un penalty dubios. Croatia avea apoi sa se umple de glorie, invingand nationala Germaniei cu 3-0 si ajungand in semifinale.

Cam asta a fost povestea Campionatului Mondial. M-am intors acasa cu trenul, oprindu-ma pe drum la Monte Carlo (am jucat vreo 20 de franci francezi la jocuri mecanice in cazinou), la Venetia si apoi am vazut meciul victorios al croatilor in McDonald’s-ul din gara Ljubljana. Slovenii nu pareau sa se bucure de victoria vecinilor lor.

Am fost si la alte competitii internationale. Am fost in Elvetia, la Zurich, la Euro 2008, asistand la meciurile contra Frantei si Italiei, Slava Domnului ca nu m-am dus si la Berna, sa vad patetica infrangere a echipei lui Piturca contra Olandei. Am fost, in acelasi an, la Beijing, la Jocurile Olimpice. Am fost, in 2007, la Campionatele Mondiale de Atletism de la Osaka. Am fost la Sevilla, la meciul Sevilla – Steaua din Champions League de pe legendarul Ramon Sanchez Pizjuan. Am fost la Budapesta, la Hungaroring, pentru Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei. Si o sa revin anul acesta la Lyon, pentru meciul contra Albaniei la Euro 2016.

Merita, merita, merita sa te duci sa asisti la un mare eveniment sportiv. Le-am spus multora, o scriu si aici. Nu trebuie sa fii suporter, nu trebuie sa fii microbist, nu trebuie sa stii totul despre sportul respectiv (la Hungaroring m-am dus fara sa mai stiu cine sunt protagonistii, nu m-am mai uitat la F1 de la retragerea lui Michael Schumacher), dar evenimentele sportive de varf sunt incredibile, sunt niste momente pe care nu le vei uita… nu e vorba numai de meciul sau de competitia respectiva, e vorba de atmosfera, de suporteri, de spectacolul din jurul spectacolului, e vorba de pasiune, de bucurie si de dramatismul luptei sportive.

Daca m-ati intreba unde as vrea sa merg, as vrea sa fiu prezent la unul dintre turneele de Mare Slem, la tenis. Din pacate, Simona Halep nu este in cea mai buna forma si, probabil, nu va avansa prea sus la Roland Garros, dar, probabil, cel mai frumos turneu de tenis din lume este la Paris, pe zgura de la Roland Garros. Din pacate, anul acesta, nu pot sa ajung (coincide cu turul meu din Peru si Bolivia), dar visez frumos pentru vara viitoare.

Si daca voi vreti sa visati frumos anul acesta si sa asistati la un mare turneu al unuia dintre cele mai elegante sporturi din lume, tenisul, vedeti ca EXIMTUR are pachete pentru Roland Garros cu plecare atat din Bucuresti, cat si din Cluj-Napoca (inclusiv bilete de intrare, care, acum, nu stiu cat de multe se mai pot gasi). Cititi aici toate amanuntele  si poate asistati la un eveniment sportiv care sa va ramana pentru totdeauna in amintire.

Romania – Columbia 1 – 0 la Lyon. Voi reveni la Lyon dupa 18 ani la Romania – Albania, dar pe un alt stadion 🙂

Si dupa meci, m-am dus sa vizitez Franta de sud.. unde am descoperit formidabila cetate de la Carcasonne

Prin cetate

Meciul al doilea – Romania – Anglia la Toulouse

Orasul fiind sub asediul a aproape 100.000 fani englezi

Ce zic ? Era full, full, full

In asteptarea partidei

Cu englezul simpatic cu care m-am imbratisat la goluri 🙂

Pana la meciul urmator, nu puteam sa nu dau o raita pe Valea Loirei 🙂

In sfarsit, la Paris, inaintea meciului 3

Romania – Tunisia pe impresionantul Stade de France din St. Denis

Tricolorii se bucura de egalare

In trenul de Bordeaux spre  Romania – Croatia

In mijlocul cartierului arabesc din Bordeaux, Barul Moldova !

Au existat si suporteri croati simpatici

sau simpatice 😉

Singuri impotriva a 10.000 croati. Hai Romania !

Fin … In gara din Nice in drum spre casa