Prin America de Sud, gasesti ici si colo orase care si-au pastrat cladirile si aerul istoric din perioada coloniala. Daca te duci in Peru, vei descoperi Cuzco, te duci in Panama, descoperi Panama Vieja, Nicaragua este privilegiata cu doua – Leon si Granada, iar Antigua din Guatemala este cu adevarat o placere sa o vizitezi. In mod normal, nici Cuba nu poate duce lipsa de astfel de orase, mai ales ca perioada coloniala a fost prospera… Pe de o parte, poti descoperi Havana Vieja, vechea Havana din perioada conchistadorilor, dar mai ales orasul Trinidad, aflat in sud, la doi pasi de Caraibe. Trinidad si-a pastrat cladirile, farmecul, este un oras cu o bogata viata culturala si care, desi inca nu a venit tsunamiul de turisti, traieste mai ales prin turism. Nu mai putin de 300 de case traditionale sunt inregistrate oficial drept „casa particular”, gazduind turisti.

Am ajuns pe noapte in Trinidad, dupa ce plecasem dimineata din Havana. Din Havana, pana undeva prin mijlocul tarii, este o autostrada care incepuse sa fie construita pe vremea lui Batista, dar a fost abandonata dupa ce Fidel a preluat puterea. Asa ca incepe din Havana (chiar de mai departe, din Pinar del Rio) si se termina brusc undeva. Am condus pe ea in 2005, cand am venit pentru prima oara in Cuba, dar atunci, pe langa ca era pustie, parea ca si cum tocmai fusese bombardata – desi e o autostrada cu doua benzi si complet pustie, cu greu treceai de 60 km/ora, daca nu voiai sa-ti faci masina praf. Zece ani mai tarziu, autostrada tot la fel de neterminata era, dar, surprize, surprize… fusese reparata si, desi evident nu era impecabila, calitatea asfaltului era foarte buna… la fel de pustie ca si acum zece ani, dar acum puteai „alerga” in voie. In plus, aparusera semnele rutiere si, mai ales, indicatoarele. In 2005, nu exista nici macar unul si trebuia sa iei vreun autostopist sa te ajute sa iesi spre Cienfuegos sau Trinidad. Acum, existau numeroase indicatoare, Slava Domnului!

Ziua am petrecut-o in Cienfuegos, un oras cu un vag aer francais, datorat faptului ca a fost fondat de colonisti francezi acum aproape 200 de ani. Si dupa ce ne-am plimbat prin Cienfuegos, am plecat pe inserat spre Trinidad, unde am ajuns in mijlocul noptii. Ramasesem in minte cu imaginea acelui oras linistit, in care noaptea nu se intampla mare lucru, cu exceptia catorva case de cultura si a unor scene in aer liber… Acum am descoperit o strada plina de baruri chiar cool, cu muzica vivo si turisti straini. Ne-am oprit cateva minute pentru ca ghida noastra sa primeasca indicatii despre deplasare… Urma sa dormim intr-o „casa particular” si trebuia sa se ia legatura cu proprietarii… am putut arunca o privire prin restaurante si baruri, ospatarite vesele si cantareti dedicati… Musai sa revin aici.

Am pornit apoi la deal pe stradutele pietruite, pana cand autocarul nostru a oprit la o intersectie. Aici, ne asteptau gazdele noastre, grupul impartindu-se ici si colo. Eu am fost ales de o liceana blonda J. Dar nu am fost chiar imprastiati ca potarnichile, eram destul de aproape unii de altii. Am descoperit, de asemenea, ca am nimerit intr-o adevarata retea de case particulare… una era detinuta de bunica, alta, de mama, o a treia de sora sau de soacra, n-am inteles nici eu exact… cert era ca ne puteam muta dintr-una intr-alta.

„Casele particular” sunt, in general, o oportunitate de a intra in mijlocul unei familii cubaneze. E drept, ar cam trebui sa stii spaniola (desi gazdele au inceput sa o rupa un pic pe engleza, generatia urmatoare va fi in mod cert anglofona) si sa gasesti niste oameni vorbareti. In general, nu pot inchiria mai mult de doua camere si arata intr-un mare fel – intrari grande, aducand aminte de niste palate medievale, combinate cu statui de sfinti sau de pitici, flori naturale sau de plastic si, mai ales, avand celebrele sezlonguri pe care sa te legeni. Casele sunt insa mari, ample, cu gradina in spate, unde e o placere sa iei micul dejun.

Camera mea arata tot intr-un mare fel… In primul rand, paturile sunt din familia celebrelor covoare cu „Rapirea din Serai”. Dar cel mai haios element era perdeaua care acoperea un… zid. Si aveam sa descopar ca nu eram singurul care avea o perdea de perete… Casele din Trinidad au un aspect ca de cetate, zid masiv, ferestre mici cu zabrele… intr-o vreme, aparent, era relativ periculos pe aici, asa ca toti locuitorii si-au pus zabrele la ferestre. Acum, nu e nicio problema… toate usile sunt lasate descuiate. Am fost si pe la altii din grup… culorile si stilul aduce cu România anilor ’90 – culori violete, rozalii, fete goale pe perdeaua de la dus, dar varful stilului l-am descoperit intr-una dintre bai – totul era negru, negru, negru (inclusiv vasul de WC), doar capacul alb… De vis…

Trinidad, insa, este unul dintre acele orase care iti intra pe sub piele. Daca ar fi si pietonale, ar fi chiar beton, sau mai degraba prin centru, pentru ca deja sunt cam multe vehicule (nici nu vreau sa-mi inchipui cum va fi peste zece ani… poate ca atunci va deveni pietonal). Epoca de aur a Trinidadului a fost, candva, prin secolul al XIX-lea, cand Cuba a ramas cam unica colonie spaniola din Lumea Noua (restul Americii Latine isi proclamase independenta), iar zona Trinidad a devenit una dintre cele mai importante regiuni producatoare de trestie de zahar. Asa ca marii proprietari de pamant si de fabrici de zahar si-au construit adevarate palate in oras – astazi se pot vizita pentru a avea o idee asupra vietii de lux coloniale de acum 200 de ani. Catedrala orasului este folosita si deschisa, desi relativ putini cubanezi mai merg la slujba in zilele noastre, in schimb ce celelalte biserici continua sa fie folosite ca in perioada comunista… Biserica si Manastirea San Francisco continua sa gazduiasca „Muzeul de Lupta Contra Banditismului”, o expozitie care povesteste lupta dintre noile autoritati populare de la Havana cu partizanii pro-Batista (evident, la loc de cinste se afla povestea victoriei din Golful Porcilor), iar privelistea din turla catedralei este absolut dementiala. Evident, am fost si la Casa Brunet (Muzeul Romantic) sau la Palacio Cantero… acolo unde m-am lamurit de unde s-au inspirat proprietarii caselor particulare…

Dar cea mai mare placere este sa te plimbi pe jos, sa te pierzi pe stradute, sa arunci o privire prin curtile oamenilor sau prin casele de cultura, magazinele de suvenire, micile restaurante… Peste tot, flori, culori frumoase si acel cer tropical incantator… Evident, daca ai bafta si e soare, dar fiind in sezonul secetos, nu m-am putut plange.

Seara, Trinidad devine o capitala a muzicii si dansului in zona centrala. Evident, numeroasele puburi si restaurante musai aduc o trupa care sa cante inevitabilele Guantanamera si Comandante Che Guevara, dar la Casa del Musica si la alte case similare sunt chiar adevarate spectacole de muzica traditionala si, mai ales, salsa. Sunt extrem de populare, asa ca e bine sa vii destul de devreme pentru a prinde loc in fata.

Cum ziceam, Trinidad este destul de aproape de Marea Caraibelor, asa ca nu se poate sa nu dai o fuga pana la mare pentru a te arunca in apele sale turcoaz si incredibil de calde. Plaja Ancon nu este prea departe de Trinidad (se vede cu ochiul liber, daca te urci pe vreo cladire mai inalta din orasul colonial) si are plaje destul de organizate – cu mancare, bautura, niste umbrelute cu acoperis de stuf, dar nu am vazut sezlonguri… Poate mai incolo sa fi fost, langa un hotel imens, care se vede tocmai din Trinidad. Dar a contat mai putin… Pentru ca apa era senzationala, iar mai incolo era si un banc de corali (pentru cativa peso convertibili, se poate inchiria niste echipament de snorkeling ad hoc).

Pe langa Trinidad, mai sunt niste excursii de o zi care sunt faine – una este in Valle de los Ingenios, valea unde pe vremuri existau manufacturile de zahar si marile plantatii… merita sa urci intr-un mare turn, de unde niste ochi de soim verificau ca sclavii sa n-o ia la fuga, sau sa iti misti un pic fundul facand trekking pe dealurile care domina Trinidadul, prin Tope del Collantes. Asta, evident, daca ai chef sa te rupi de Trinidad :).

Imagini Trinidad

Aici am dormit… in casa particular

Gazdele mele

Camera… un roz de neuitat

Ce e dupa perdea ? Peretele !

Cortina de la baie este de mare senzatie

Sa aruncam un ochi si prin vecini. Comfort e, designul e minunat

Baia neagra

Orice cubanez trebuie sa se legane

Micul dejun in aer liber, soare, cald, fructe… fain

Noaptea pe ulita

Dimineata, toata lumea la scoala !

Strazile din Trinidad sunt adevarate muzee auto in aer liber 🙂

Catedrala din Trinidad. Este operationala

Cam asa arata in interior

Piata centrala

Auto sau …

… velo-taxi ?

Palacio Cantero

Cam asa arata la interior

Panorama orasului… in imagine, biserica San Francisco

Asa apar retelele si in socialism

Sa nu fuga 🙂

Competitia cubaneza al lui Coca Cola

Biserica care a fost transformata in Muzeul Luptei contra Banditismului

Interiorul pare fix ca din perioadei „luptei”

In schimb, din clopotnita, ai o super priveliste. Aceasta e piata centrala

Si in Trinidad, fotbalul se joaca descult

Camaroneeeees !

Ce e fain in Trinidad este ca dai peste o trupa la fiecare colt de strada

Iar seara e spectacol la Casa de la Musica

Foarte popular

Pe langa Trinidad, Valle de los Ingenios

Or fugi sclavii de pe plantatie ?

Transportul in comun. Autobuzul de la Trinidad

Pe la munte… Topes de Collantes

Apogeul excursiei 🙂

V-am zis, Trinidad e aproape de Marea Caraibelor… Acesta e hotelul de pe plaja Ancon pozat din clopotnita din Trinidad

Mama, ce baie am tras !

Fauna locului 🙂