Etiopia – cea mai tare destinatie din Africa

18. Extreme Travel - Etiopia

In ultimele saptamani, tot uitandu-ma pe Facebook, am descoperit ca Radu Vatcu era printr-o tara care pe mine m-a impresionat foarte mult. Cine e Radu Vatcu? Ei bine, este omul din spatele Extreme Travel, o agentie de turism specializata, asa cum ii sugereaza si numele, in calatorii extreme. Ma rog, sincer, eu nu i-as fi spus “extreme”, pentru ca excursiile nu sunt doar pentru oameni cu abilitatile fizice ale unui James Bond, de exemplu, ci mai degraba pentru aceia care vor sa iasa un pic din comfort zone si sa descopere niste locuri mai putin batute pe planeta. Da, Radu, care este un avid montaniard, organizeaza si expeditii pe varfuri din Caucaz, Asia Centrala sau Himalaya, da, a escaladat de mai multe ori Kilimanjaro, dar organizeaza si tururi care nu au de-a face cu “extremul”. Dar de ce m-am apucat sa scriu acest articol? Pentru ca, acum cateva saptamani, pe Facebook-ul meu rulau nu stiu cate poze din Etiopia, o tara pe care am vizitat-o cu ceva ani in urma si in care imi doresc sa revin. De altfel, daca cineva ma intreaba unde ar merita sa mearga in Africa, pe locul 1, din punctul meu de vedere, se situeaza indiscutabil Etiopia. De ce? Pentru ca este o tara incredibil de interesanta, ca experiente – aici poti descoperi crestinismul arhaic etiopian, traditii ciudate, diferite de cele ale crestinismului pe care il stim, deoarece legaturile ortodoxiei etiopiene au fost rupte de restul crestinismului de secole. Aici poti descoperi triburi cu obiceiuri ancestrale, ciudate, unele de-a dreptul masochiste. Etiopia este unicul loc de pe Pamant ce pare desprins de pe Marte (si, cel putin, in timpul vietii noastre, turismul spatial spre Planeta Rosie nu pare a fi posibil). Pentru ca, aici, gasesti un relief fabulos – de la muntii Simieni la singurul lac din lume care are culoarea ceaiului. Stiu ca l-am intrebat uimit pe Radu daca aeroportul din Arbaminch, orasul-poarta de intrare in zona tribala a sudului, este deschis (cand am fost eu, nu erau curse), si el a zis ca da. Super… Acum, daca te duci in Etiopia, nu mai pierzi doua zile pentru a ajunge in sud, cred ca exista un zbor de maximum o ora din Addis Ababa, capitala destul de cosmopolita a tarii.

Dupa intoarcerea lui Radu din Etiopia, am vorbit un pic la telefon (el sta in Brasov, eu – in Bucuresti). Si stiti ce inseamna “un pic” pentru oamenii care iubesc calatoriile… secundele s-au transformat in minute, minutele, in zeci de minute. Evident, eu eram cel curios, cel care trageam de el. Cum a fost Pastele la Lalibela? Cum a fost tura in Danakil? Chiar ai fost la un “bull jumping ceremony” la triburile de hameri? Pentru ca eu n-am reusit (Danakil este unul dintre locurile in care imi doresc cel mai mult sa ajung in Etiopia si, eventual, in toata Africa, alaturi de Madagascar, cascada Victoria si insula Socotra, in fine, daca o considerati ca parte a Africii. Dar hai sa va povestesc cate ceva despre Etiopia si despre experientele pe care le-am avut acolo.

Toata istoria acestei tari este un mix, uneori de-a dreptul siropos, de istorie si legenda. Etiopienii considera ca Regina din Saba, pomenita in scrierile biblice, este prima regina a Etiopiei (ma rog, sa nu-i spuneti asta vreunui yemenit). Regina din Saba, auzind de intelepciunea regelui evreilor Solomon, a hotarat sa calatoreasca pana la Ierusalim pentru a avea un fiu cu acesta. Zis si facut, a ajuns la Ierusalim, l-a intalnit pe Solomon, a ramas gravida cu el si a plecat acasa, unde a nascut un fiu – pe regele Menelik I (tineti cont ca Etiopia a mai avut un rege – pe Menelik II, un personaj fabulos din secolul al XIX-lea, care a reusit sa unifice triburi si state etiopiene pentru a obtine o victorie istorica a Continentului Negru – prima victorie a unei armate africane asupra uneia europene –, impotriva italienilor, care au permis ca Etiopia sa fie unica tara africana ce nu a fost niciodata colonie europeana. Victorie cu atat mai mitica cu cat in lupta se spune ca ar fi participat si Sfantul Gheorghe, unul dintre cei mai importanti sfinti ai Etiopiei, cu o importanta superioara apostolilor, bunaoara, dar si Chivotul Legii. Sa revin insa la Menelik I, fiul lui Solomon si al Reginei din Saba. Se spune ca, ajuns barbat, Menelik i-a spus mamei sale ca ar vrea sa se duca si el la Ierusalim, sa-si cunoasca tatal. S-a dus, Solomon continua sa fie in viata si s-a bucurat asa de mult, incat a ordonat ca fiecare familie din Ierusalim sa doneze un fiu care sa-l insoteasca si sa-l serveasca pe Menelik in Etiopia. Dar fiul Marelui Preot al Templului, in urma unui vis, a hotarat sa fure din Marele Templu Chivotul Legii, acel artefact dat de insusi Dumnezeu lui Moise in timpul ratacirii prin Sinai (va dati seama ca aceasta poveste este negata de orice evreu). Asa ca, atunci cand au purces la drum, Menelik si trupa lui au plecat nu numai cu bijuterii si alte bunuri de pret facute cadou de Solomon, ci si cu Chivotul Legii. Lipsa acestuia a fost sesizata dupa cateva zile si, disperati, sacerdotii i-au cerut lui Solomon sa trimita o trupa de calareti ca sa-l recupereze. Acesta insa visase ca e vointa Domnului, asa ca Chivotul Legii a ajuns in Etiopia, iar astazi este pazit de calugarii din Aksum. Si, cum ziceam, a fost scos pentru a inflacara trupele etiopiene in razboiul contra italienilor, din 1896.

Manastirile si bisericile etiopiene sunt minunate. Aici exista picturi murale, asa cum sunt pictate si bisericile noastre, dar evident intr-un alt stil, parca mai inocent, mai spre pictura naiva. Mi-aduc aminte ca am vazut o biserica in care profetul Mohamed este infatisat pe post de diavol (deh, si ei s-au batut cu musulmanii). Memorabile sunt bisericile din provincia Tigray, din nordul Etiopiei spre granita cu Eritreea, biserici sapate in stanca, care m-au facut sa cred ca Dumnezeu nu iubeste doar lemnul si spatiile mici, ci si piatra si spatiile mari, dar sapate in stanca, nu din betoane armate, marmura si aur. Sa intri intr-o astfel de biserica este o experienta profunda, de-a dreptul mistica, chiar si daca esti ateu. Felul in care cade lumina, picturile, in cazul asta rupestre, mirosul smirnei sau cel al tamaiei, psalmii recitati in acea enigmatica limba geez, care este limba ancestrala din care provin cele doua mari limbi ale nordului crestin – tigrinia si amhara. In unele biserici nu poti sa intri asa usor. Trebuie sa te cateri pe stanci greu de escaladat si doar daca tragi de o sfoara (in cazul in care esti mai putin abil, cu ajutorul vreunui localnic, in schimbul catorva biri).

Dar experienta totala, ceea ce englezii numesc “ultimate experience”, este insa la Lalibela, orasul sfant al Etiopiei, unde un rege de acum 1000 de ani (numele lui este Lalibela), care petrecuse cateva decenii din viata in Ierusalimul cruciat, s-a intors pentru a prelua puterea si a construit niste biserici care, zic legendele, sunt copii ale bisericilor din Ierusalimul anului 1000 si ceva. Dar, spre deosebire de bisericile din Ierusalim, la Lalibela, acestea nu au fost construite, ci excavate, de sus in jos. Este o experienta unica sa bantui printre coridoare sapate in stanca, prin biserici cavernoase si, mai ales, sa prinzi unele dintre cele mai mari evenimente ale crestinismului – Pastele sau Craciunul. Eu am prins Craciunul, Radu – Pastele. Este momentul in care mii si mii de pelerini din toata Etiopia vin imbracati in alb pentru a sarbatori, iar slujba de Craciun la care am asistat nu o voi uita niciodata… inconjurat de oameni in alb, printre aceste ziduri sapate in stanca, in psalmi de geez, in cantari tulburatoare dintr-o perioada de mult apusa, toate m-au facut sa simt ca am calatorit in timp, undeva in vreun secol III sau IV, intr-o perioada de inceput a crestinismului.

Dar, cum ziceam, Etiopia nu inseamna numai aceste cladiri fabuloase, acest ortodoxism exotic, aceste experiente spirituale unice, ci si niste peisaje care sunt unice pe planeta noastra, dar nu in Sistemul Solar. In Etiopia vei descoperi un loc desprins parca de pe planeta Marte. Se numeste depresiunea Danakil si se afla la cateva sute de metri sub nivelul marii. In aceasta regiune, unde frigul este considerat la 30–35 grade Celsius, poti vedea cele mai halucinante culori de pe Terra – datorate miilor de mici vulcani, unii in eruptie permanenta, care mixeaza ca niste alchimisti nebuni cele mai dubioase elemente din tabelul lui Mendeleev pentru a da nastere unor culori halucinante. Nu, n-am fost in Danakil, dar cunosc pe cineva care a fost in Danakil, acum si Radu a fost in Danakil, stiu, e o nebunie, conditiile sunt de iad (aici ii dau dreptate lui Radu sa-si numeasca agentia Extreme Travel), dar amintirile si experienta sunt de neuitat. Si, da, vreau sa ajung candva in Danakil, nu stiu cand, dar e musai!

Sudul Etiopiei este insa alt continent. Un alt continent, nu o alta tara. Aici descoperi triburi ramase in epoca de piatra, inchistate in niste traditii ancestrale. Da, le-am vizitat si eu, din pacate nu am prins insa principala ceremonie a hamerilor, asa-numita “bull jumping ceremony”, dar, poate, candva… la pachet cu Danakil :). Insa Radu si turistii lui au fost, si am primit niste poze (pe unele le vedeti pe jos). Ce inseamna, de fapt? Este ceremonia de maturitate a oricarui barbat. Este momentul in care baiatul devine barbat si poate sa-si ia o nevasta si sa-si intemeieze o familie. Tipul trebuie sa alerge gol-golut pe spatele unor vite tinute strans de consatenii lui. Dar pentru ca el sa poata sa sara, rudele sale feminine (dar nu mama, ci surori sau verisoare) trebuie sa se sacrifice si sa se lase biciuite la sange (de altfel, majoritatea femeilor hamer poarta cu mandrie urmele nuielelor cu care sunt lovite in astfel de ceremonii). In acest fel, barbatul le este obligat pe viata, pentru ca fara sacrificiul lor dureros el n-ar fi putut sa-si intemeieze o familie.

Dar, probabil, marile staruri ale zonei sunt mursi, un trib nomad in care femeile isi introduc o farfurie in… buza. E drept, incep de copilite, cand isi sparg pielea de sub buze, introducand mai intai niste obiecte de dimensiunea unor dopuri din pluta, care, incet incet, le largesc zona respectiva, iar la maturitate ajung sa isi poata introduce niste adevarate farfurii in buza. Este un trib care scade ca numar de membri din cauza unei culturi a “tariei” – atat femeile, cat si barbatii trebuie sa demonstreze ca sunt puternici si duri. Pe vremuri, barbatii trebuiau sa se bata intre ei pana cand unul murea, iar invingatorul lua femeia (sau femeile) pentru el. Acum, aceste batai rituale continua, dar nu pana la moartea celui mai slab… Insa invingatorul ia femeia cu farfuria in buza cea mai mare, sau Dumnezeu stie ce criterii de frumusete exista. In schimb, femeile, ca sa demonstreze ca sunt puternice, in momentul in care le vine sorocul sa nasca, pleaca singure in jungla si trebuie sa nasca singure acolo si sa se intoarca pe picioarele lor cu plodul. Unele reusesc, altele nu.

Cred ca pot spune zeci si sute de povesti fabuloase despre acest taram incredibil – de la bisericile de pe lacul Tana la caracterul semidivin al ultimului imparat Haille Selassie, care a inspirat religia rastafariana (da, exista comunitati rasta si in Etiopia). Despre orasul musulman Harar si despre omul care hraneste hienele cu gura pana la cei din tribul dorze, carora termitele le mananca locuintele. De la comunitatile egalitariane de tip kibbutz la faptul ca Nicolae Titulescu este pictat pe o biserica din Addis Ababa. Si multe, multe. Etiopia este o sursa inepuizabila de povesti, experiente si locuri iesite din comun.

Si, daca vreti sa aveti experiente cu totul speciale, va sugerez sa aruncati o privire pe site-ul lui Radu, in care gasiti numeroase propuneri de excursii iesite din comun, pline de evenimente greu de uitat, iar daca va tenteaza Etiopia, vedeti ca are in plan ceva… doar dati click aici.

Imagini Etiopia

01. Transport Etiopia

Transport interurban prin Etiopia

02. Lalibela

Lalibela – centrul crestinismului etiopian

03. Preot etiopian

Preot ortodox etiopian

04. Catarare Tigrai

In Tigray, nu poti sa intri in biserica fara un pic de efort

05. Spre bisericile din Tigrai

 

 

 

 

 

DCIM101GOPRO

DCIM101GOPRO

07. Depresiunea Danakil

Danakil – singurul loc de pe Terra care arata ca pe Marte !

08. Arbaminch

Arbaminch, poarta de intrare in zona tribala a sudului

09. Arbaminch Etiopia

10. Fete mursi

Bine ati venit in tribul mursi

11. Mursi

Unde femeile poarta farfurii in buza

12. Mursi cu farfuria in gura

Iar barbatii coarne in cap

13. Biciuire

Ceremonia de sarire peste bivoli incepe cu o biciuire buna a fetelor

14. Bici pentru femei

Care se pregatesc de lovituri prin muzica si dans (si ceva alcool)

 

 

DCIM101GOPRO

DCIM101GOPRO

16. Dassench

Desanech

17. Dassench  - EtiopiaUnde hainele devin optionale 🙂

Categorii:
Etiopia

Comentarii

  • Gabriel spune:

    Salut Cezar,

    Ajuta-ma te rog cu un raspuns. In fix o luna plecam spre Africa de Sud (6 pax) cu o escala de 18 ore in Etiopia. Ne gandeam sa iesim din aeroport bineinteles … am sunat la vreo 5 consulate din Europa sa intreb care e treaba cu viza (am citit ca nu o pot lua on-arrival) si nu raspunde nici dracu. Intr-un final, mi-am adus aminte ca ai postat tu un articol de Etiopia (cititor bineinteles) si am zis ca tu esti salvarea mea! Deci … cum fac cu viza, help?!

    Multumesc,

  • mihaela arsene spune:

    consulatul lor este in Geneva; dar, viza se poate lua din aeroport/-50$/90 zile, nu stiu cum e pentru cateva ore, asta se intampla in nov/2016, sper ca nu s-a schimbat!

  • mihaela arsene spune:

    viza se lua in nov-2016 din aeroport,50$, e bine sa aveti „marunt”

    • Alex spune:

      Mihaela, stii cumva daca trebuie ceva forme in prealabil de a lua viza? MAE al nostru tot mentioneaza ca trebuie un accept de la o Directie de Imigrari a celor de la MAE etiopian…

  • Gabriel spune:

    Salut / Buna

    Va multumesc pentru informatii, nu am decat sa risc si sa ajung acolo fara viza … sper sa nu imi refuze imbarcarea … daca mai are cineva informatii sau sfaturi, sunt dornic sa le citesc.

  • Simona spune:

    Buna,

    In legatura cu viza pentru Etiopia, s-a putut lua de la aeroport?
    Ma intereseaza sa vizitez tara dar din pacate procesul de viza a ramas la fel de greoi si ambiguu.Cei de la Mission of Etiopia din Geneva,unde te directianeaza site-ul MAE nu raspund la telefon,mail..

    Multumesc pentru lamuriri,

    Simona

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest