Dintotdeauna, am suspectat ca “Valea Sacra” este o denumire de marketing pentru a pune laolalta o serie de atractii turistice provenite din perioada incasa. Probabil ca asa si este, dar conteaza mai putin, pentru ca Valea Sacra a incasilor este obligatoriu sa fie vizitata intrucat aici afli cu adevarat despre societatea si despre civilizatia marelui imperiu precolumbian. Machu Picchu a fost, probabil, un centru religios, ritual, iar Cuzco, capitala politica si administrativa a unui imperiu care se intindea din Ecuador pana in Chile, dar ajungand pe Valea Sacra, poti descoperi viata locuitorilor obisnuiti ai acestui imperiu si gradul inalt de sofisticare la care ajunsesera…

Nu se poate “face” Valea Sacra intr-o zi. Eu am impartit-o in doua, pentru a putea sa o vizitam intr-o ritm decent. Prima zi, urma sa mergem la Pisac (dar am adaugat doua mici atractii de langa Cuzco) si una pentru cealalta parte a vaii, Urubamba (sau Sacre, cum va place s-o numiti).

Prima oprire am facut-o la Puka Pukara sau Fortul Rosu (in quechua), o citadela cu atributiuni militare si, probabil, administrative, plasata intre valea Urubamba (aflata mai jos) si capitala Cuzco… Din pacate, fortareata nu a supravietuit invaziei spaniole, dar fundatiile se incapataneaza sa existe, asa ca dupa un mic efort de imaginatie, poti realiza cum arata… De altfel, daca te urci in varful ruinelor si dai roata cu ochii, iti dai seama ca acest delusor era foarte bine plasat – domina valea care urca dinspre Valea Sacra si, probabil, juca si rolul de checkpoint pentru cei care se indreptau spre capitala. Nu, nu putea sa joace rol de punct vamal pentru ca in Imperiul Inca nu existau bani :).

Am oprit apoi, dupa nici zece minute de mers cu autocarul (ar fi fost mai fain sa o fi luat pe jos), la Tambomachay sau “Baile Incasilor”. Dupa ce am coborat din autocar, am luat-o la pas pe o alee linistita spre baile inca. Pe drum, femeia obisnuita cu lama, pentru poza. Am oprit si, pentru cativa sole, m-am putut poza cu o lama cam nelinistita. Apoi am ajuns in fata unui versant placat cu deja clasicele pietre frumos slefuite printre care curgeau doua suvoaie de apa…. Se vede dupa calitatea lucraturii ca nici aceasta cladire nu era pentru toti… poate ca apa juca un rol religios, poate ca era rezervata familiei regale Inca…

Apoi, am plecat mai departe spre adevarata Valea Sacra… si dupa nu multe serpentine, autocarul trage pe stanga… de aici, avem parte de panorama intregii vai Urubamba, Valea Sacra a Incasilor. Cred ca a fost granarul Imperiului Inca… o vale larga, generoasa, verde, iar pe munti, tot soiul de terase agricole… Dar sa nu ne grabim, pentru ca urmatorul stop va fi la Pisac.

In materialele informative turistice despre Peru, Pisac este prezentat ca fiind orasul cu cea mai cunoscuta piata de suvenire din toata tara. Corect, Pisac are o piata plina cu de toate la preturi bune si, evident, negociabile. Dar nu asta cred ca este punctul forte al acestui oras… Pisac este construit jos, pe malul Urubambei, dar deasupra lui exista probabil cele mai ample terase pe care le-am vazut in tot Imperiul Inca. Munti intregi au fost transformati in terase agricole, iar deasupra troneaza ruinele vechiului oras incas. Noul Pisac se afla jos, pe vale, dar incasii au preferat intotdeauna sa se catere pe muntii-zei.

Am plecat direct spre orasul incas. Ca de obicei, o panorama splendida – ape, munti, terase. Orasul era construit ierarhic, grupat. “Cartiere” la mare distanta unul de altul – cartierul nobililor, cartierul preotilor si cartierul oamenilor simpli – sunt la cateva sute de metri unul de altul. Evident, cel al nobililor este deasupra, si urcandu-ma aici parca mi-i imaginez facand un semn scurt si supusii lor venind in fuga sa-i serveasca.

Am coborat apoi in sat, unde, evident, a urmat o tura de shopping de suvenire si sa degustam niste pateuri locale…

A doua zi – cea full de Valea Sacra. Urma sa intram mai adanc in valea Urubamba, dar nu am mai luat-o prin Pisac, ci drept, peste dealuri, spre inima vaii sacre. Evident, pe drum am facut o oprire unde se afla, probabil, una dintre cele mai faine panorame din zona… de unde se vad muntii plini de zapada.

Prima oprire, la Moray. Pasionatii de farfurii zburatoare si de extraterestri, cand au vazut aceste gauri perfect rotunde in pamant, au decretat imediat – aici era o baza de lansare a navetelor spatiale. Ei bine, arheologii si istoricii au stabilit ca aici se intampla ceva si mai fascinant. Era o baza de cercetari agricole incasa. Da, incasii aveau ingineri agronomi care lucrau la imbunatatirea semintelor si dezvoltarea agriculturii… Pe aceste terase de la Moray, incasii au sapat o groapa terasata, iar diferenta de temperatura intre baza si partea superioara este, in medie, de cateva grade. E ca si cum in partea inferioara poti creste banane si lamai, iar in cea superioara, cartofi. Si asta si faceau incasii… testau diverse culturi si seminte care se potriveau pentru diverse tipuri de climate si apoi trimiteau semintele potrivite pentru fiecare comunitate. Mi s-a parut incredibil! Probabil ca, in Europa, nimeni n-ar fi visat la asa ceva in perioada asta. Si tot spunem ca popoarele precolumbiene ne erau inferioare. Militar, da. Si asta le-a distrus.

Urmatorul stop intr-un loc care m-a fascinat de la prima vizita a fost Salinas, acolo unde incasii extrageau (si inca se extrage) sare. Mi-aduc aminte ca drumul de acces din 2001 era extrem de ingust… Noi eram intr-un microbuz si, de cateva ori, am avut senzatia ca ne vom prabusi in prapastie. In plus, la un moment dat, din sens opus a venit o alta masina. Nici eu nu stiu cum au trecut una pe langa alta. Acum, nici pe departe aceleasi senzatii tari. Drumul, desi nu e asfaltat, a fost semnificativ largit… si trebuie sa ai un rau mult prea mare de inaltime ca sa iti mai fie frica. In schimb, panorama cu aceste taramuri albe a ramas la fel de memorabila.

Sa fac o comparatie, Salinas aduce cu Pamukkale-ul turc. Dar e de sare. Un izvor de apa sarata rasare undeva mai sus, iar incasii au construit sute de terase (doar erau experti) in care apa balteste si pana la urma se evapora, lasand in urma gramajoare de sare. Ce pot sa spun este ca locul este stralucitor, iar in soarele intens de la 3.000 si ceva de metri altitudine, cu cerul acela de un albastru neasteptat, este de neuitat. M-am plimbat pe poteci de-a lungul teraselor pline de sare. Ele sunt exploatate ca in urma cu sute de ani, dar acum, evident, sunt de sute de ori mai multi turisti decat localnici care sa vina sa culeaga sarea. La un moment dat, m-am intersectat cu o localnica tragand un baietel de manuta. Pareau sa fi venit sa fie pozati, erau imbracati colorat in stilul Anzilor si foarte fotogenici. Dar ignorau masele de turisti. S-au dus drept la o terasa si au inceput sa stranga sarea… Asa cum au facut stramosii lor. Era o raza de autenticitate.

Urmatorul stop a fost orasul Ollantaytambo, cel care inchide cumva Valea Sacra. A fost cucerit de imparatul Pachacutec, cel care a extins Imperiul Inca si l-a dus in perioada sa de glorie, si, dupa cucerire, l-a reconstruit complet. Si aici, un munte intreg de terase si de cladiri din perioada Inca, catarandu-se pe un deal, domina orasul nou-construit, la fel ca Pisac pe vale. Dar incasii preferau inaltimile. Aici si-au construit si granarele (vis-à-vis de terase, pe un alt munte, unde au modelat si statuia unui razboinic incruntat). Sistemul de alimentare cu apa a fost construit tot de Pachacutec si este folosit pana in ziua de azi. Incasii construiau lucruri durabile.

M-am urcat pana in varful teraselor, pentru panorame. Sunt la fiecare colt… Orasul la picioare, terase peste tot, urmele granarului vis-à-vis, iar dincolo, in departare, culmile muntilor prin care s-a ascuns Machu Picchu… Da, Machu Picchu urma. Si de abia asteptam sa ne revedem… cu teama ca nu va mai avea impactul de acum 15 ani, dar si dornic sa-l revad…

Dar seara se apropia si trebuia sa ne intoarcem la Cuzco. Rendez-vous-ul cu Machu Picchu era programat pentru a doua zi. Pe drum, ne-am oprit la Chinchero. Asa a fost si acum 15 ani. Daca atunci ne-am plimbat printr-o mica piata de suvenire din curtea interioara a bisericii coloniale din sat, acum ne-am oprit chiar vis-à-vis de sat, pe un deal la un soi de cooperativa, unde localnicii croseteaza tot soiul de textile facute din lana si vopsite cu culori naturale. De altfel, am avut parte si de o demonstratie despre cum se pot obtine rosul, verdele sau indigo-ul din tot soiul de plante. Fascinant, ca intotdeauna.

Cuzco ne astepta cu o mare de luminite. Era noapte, eram dupa o zi lunga, dar frumoasa, dar a doua zi urma Machu Picchu. Si trebuia sa ma pregatesc pentru marea reintalnire…

Imagini Valea Sacra a Incasilor

Welcome to Puka Pukara !

Urmele fortului incas

Vai la 3300 metri !

O lama cam speriata

Baia incasilor. A unor incasi 🙂

Valea raului Urubamba – Valea Sacra

Oraselul Pisac

La picioarele unui munte de terase agricole

Orasul prelatilor

Nu stiu ce pasare e, dar era prea frumoasa sa n-o fotografiez 🙂

Piata din Pisac

Foarte colorata 🙂

Mi-a placut numele restaurantului 🙂

Pitorescul tinut al incasilor

Vrea cineva vreo caciula ?

Welcome to Inca land !

Off-road la 3000 si ceva de metri

Moray, incredibila statiune de cercetare agricola

In asteptarea farfuriilor zburatoare

Din nou la drum

Ce s-a largit drumul !

Dar Salinas sunt acolo, neschimbate si spectaculoase

Lafaindu-ma pe un zid de sare

La plimbare ?

Nu, la munca !

Prin Ollantaytambo

Avem ceva de urcat 🙂

Panorama oraselului

Hambarul… aici se afla bogatia localnicilor: hrana !

Orasul de azi

Un hotel mai altfel 🙂

Tesatoarele de la Chinchero

Culori … si materia prima din ce au colorat

E folosit chiar si porumbul negru 🙂

Satul Chinchero si biserica sa coloniala

Hola, gringo !