Palatul Alcazaba, Malaga

Prin septembrie, am inceput sa ma gandesc ce sa fac prin noiembrie. Prin octombrie, ma mai invarteam un pic prin tara, sfarsitul de noiembrie venea cu Islanda, se simtea nevoie pentru ceva la inceput de noiembrie. Si parca n-as fi vrut o destinatie in care sa am cele mai mari sanse de ploaie si cer gri, voiam undeva in sud, la caldura. Si m-am gandit la Spania. Planul initial era sa ma duc intr-un citybreak in Valencia, un oras despre care am auzit numai lucruri bune, dar in care nu am fost vreodata, dar pana la urma m-am predat dorintei mele mai vechi de a vedea Andaluzia de Sud. Am mai fost prin Andaluzia, dar mereu vizitam „triunghiul de aur” al Andaluziei – Sevilla, Cordoba, Granada. In primul oras, fusesem de trei ori, in celelalte doua, de doua ori, dar Andaluzia nu statea doar in aceste megastaruri, asa ca am decis sa descopar Andaluzia in care nu calcasem niciodata – Andaluzia de Sud, Malaga, pueblos blancos – satele albe si sa adaug o „prada” pe lista statelor liliputane, a colturilor de tara curioase si a republicilor nerecunoscute – Gibraltar.

Din punct de vedere tehnic, am fost in Malaga. Intr-una din excursiile mele andaluze, am aterizat la Malaga si de acolo am luat autobuzul direct spre Granada. Ce imi aduceam aminte de Malaga este ca am trecut pe autostrada pe langa un cartier de blocuri comuniste. Pe langa faptul stiut ca Andaluzia este cea mai saraca provincie a Spaniei, am ramas cu impresia ca Malaga nu e cine stie ce. Da, am citit ca Malaga are niste urme ale stapanirii maure – palate, citadele in stil oriental, ca a crescut foarte mult, dar parca nu as fi vrut sa ma astept la ceva care sa ma dea pe spate. Dar, evident, mi s-a confirmat de zeci si sute de ori ca in cazul calatoriilor trebuie sa renunti la preconceptii si, de cele mai multe ori, lucrurile sunt mult mai bune decat le banuiesti, asa ca m-am imbarcat la bordul cursei Wizz Air Bucuresti – Malaga fara nicio asteptare. Nici buna, nici rea.

Stiam ca, cel putin in perioada de iarna, Wizz-ul nu are decat un zbor pe saptamana. Vara, parca sunt doua. Spre alte destinatii spaniole, sunt zilnice sau chiar doua–trei pe saptamana, ceea ce ma face sa cred ca cererea pe Andaluzia nu este prea mare. Probabil ca fiind o zona mai paupera, nu sunt chiar asa de multi romani aici la lucru. Am fost surprins sa vad ca Wizz-ul opera zborul cu aeronava sa mai mare (Wizz are doua modele de avioane in flota sa – Airbus 320, care poate transporta circa 180 de pasageri, si Airbus 321, care poate transporta 230 de pasageri). Ei bine, am zburat cu Airbusul 321, care a fost plin pana la ultimul loc. Full! Si o parte semnificativa dintre calatori erau clar turisti (cu unii aveam sa ma intersectez prin Malaga).

Zborul a fost fara peripetii, am ajuns la timp, bagajul a fost livrat rapid, am descoperit statia de tren suburban cercanias, aflata vizavi de cladirea aeroportului. Cercanias, echivalentul spaniol al S-Bahn-urilor, leaga o buna parte din Costa del Sol de capitala Malaga, iar trenul opreste la aeroport. Am sarit in tren, in vreo zece minute eram in gara principala a orasului, Maria Zambrano, iar de aici hotelul in care urma sa petrec urmatoarele cateva zile, Hotelul Zeus era literalmente la doi pasi. Ma rog, la zece minute de mers pe jos. Am sesizat unde e supermercado-ul si, dupa ce mi-am trantit bagajul in camera, talpile m-au furnicat si am fugit in oras. Era o placere de vreme – ziua fusese ploioasa in Malaga, dar norii se departau taman cand aterizasem, asa ca era o atmosfera fresh, dar si calda, in acelasi timp. O placere.

Malaga a fost, timp de sute de ani, sub dominatia maura, a fost chiar si capitala unui statulet musulman, o perioada destul de lunga (Spania catolica a recuperat provinciile musulmane si datorita luptelor fratricide, precum si datorita faramitarii emiratului arab din Peninsula Iberica), asa ca in oras se gasesc urmele unei parca inexpugnabile cetati, dar si palatul emirului de Malaga. Evident, la 10:00 seara, toate obiectivele turistice erau inchise, dar asta nu m-a impiedicat sa nu ma catar pe zidurile cetatii, pentru a admira luminile orasului, sa descopar vechiul teatru roman, aflat fix sub zidurile palatului, dar si vechiul oras, gravitand in fata incredibilei catedrale poreclite „Ciunga”, pentru ca are un singur turn (celalalt turn nu a fost niciodata construit si este… bont !). Pe nesimtite, ceasul batea miezul noptii, asa ca m-am retras la hotel. Ca in orice oras spaniol care se respecta, viata incepea sa pulseze de abia atunci.

Dimineata m-a salutat cu o vreme absolut splendida. Soare, cer albastru, senin, albastrul de Malaga era la el acasa. Asa ca am luat-o gospodareste la vizitat orasul. Pasionat de istorie, m-am dus glont la palatul Alcazaba, varianta malaguena a Alhambrei invecinatei Alhambra. Multa lume a auzit de Alhambra si pe buna dreptate – este o minune, o culme a arhitecturii islamice clasice, dar Alhambra este cumva victima propriului succes. In perioada de varf, trebuie sa-ti cumperi biletul on-line cu luni in avans, pentru a putea sa il vizitezi. Cand am fost la Alhambra prima oara, in 1999, eram in iunie, in plin sezon, m-am dus linistit la casa de bilete, am cumparat bilete si am intrat. Dar intre timp, au aparut companiile aeriene low-cost si numarul turistilor a crescut exponential. Plus, au inceput sa apara din ce in ce mai multi asiatici si est-europeni, adica din tarile unde veniturile au crescut extrem de mult in ultimii 20 de ani.

Ei bine, daca nu mai prindeti bilet la Alhambra sau chiar si daca prindeti si aterizati la Malaga, nu ratati Alhambra malaguena – palatul Alcazaba. Ei bine, sa-l vedeti inainte de Alhambra, pentru ca va fi greu sa va satisfaca dupa, dar este o introducere excelenta – veti descoperi romanticele patio-uri cu fantani, arabescurile tipic arabe, panorama orasului. Ziduri ca de cetate protejau prea-maritele fete de interactiunea cu prostimea, iar diversele cladiri adaposteau camerele sultanului, dar si foarte importantul harem. Din pacate, nu a ramas mare lucru din pictura, dar si din mobilele alese, cu un pic de imaginatie, iti poti recrea mental viata de la curtea emirului.

Am luat apoi dealul pieptis pana la citadela care se afla in varf. Pe vremuri, palatul emirului si citadela cu rol militar erau interconectate, dar acest drum este azi in paragina, asa ca trebuie sa escaladezi zidurile citadelei Gibralfaro. Poti cumpara un bilet mixt de 3,55 euro (biletul separat costa 2,20 euro), dar daca ai de gand sa vizitezi Gibralfaro la sfarsitul zilei de duminica, intrarea e gratuita. Gibralfaro este doar o cetate (exista un mic muzeu intr-o cladire), dar privelistea de aici, de pe cel mai inalt deal al orasului istoric, merita toata sudoarea de a urca pana aici (daca simti nevoia de a lenevi, poti veni cu un autobuz care leaga centrul Malagai de Gibralfaro).

Centrul istoric este ca peste tot – un loc plin de viata, plin de restaurante, de cafenele, de baruri (de tapas, in general), de gelaterii, de terase, o intreaga nebunie. Evident, gasesti marile „clasice” ale Spaniei – paella, gazpacho, fructe de mare, sangria, dar si dovezile globalizarii – cam toate restaurantele cu mancare spaniola includ pe meniu si hamburguesa, iar la pizza si spaghetti este inghesuiala. Dar cum Malaga e la mare, e pacat sa nu mananci vreun ton sau peste spada :).

Sloganul turistic al Malagai este simplu si memorabil – „Malaga, genial”. Asta, pentru ca Malaga este extrem de mandra fiind orasul de nastere al genialului Picasso. De altfel, exista un Muzeu Picasso fix in buricul urbei, langa Catedrala, dar si casa sa de nastere, de unde afli despre copilaria si despre traseul genialului artist. Din pacate, in interiorul casei memoriale (aflata la parterul unui bloc care nu anunta nimic spectaculos, din piata Merced) nu se poate fotografia, dar va recomand sa va duceti chiar si daca nu sunteti niste aficiniado ai artei lui. Este o parte din chintesenta Malagai.

Si daca vorbeam de chintesenta Malagai, pai ce altceva mai important poate fi pentru oras decat marea. Portul istoric al orasului a fost convertit partial intr-un port turistic (de aici, pleaca diverse croaziere de o ora sau de cateva de-a lungul Costei del Sol), aici mai gasesti si niste mici iahturi si, tot aici, dar la capatul promontoriului care apara golful, trag marile vase de croaziera. Daca sunteti pe un vas de croaziera care trage si in Malaga, nu e nevoie sa luati vreo excursie optionala (doar daca vreti sa vizitati in viteza Alhambra), pentru ca portul este la doi pasi de centru. Zona trece printr-un ambitios proiect de regenerare urbana, de-a lungul vechiul chei fiind deschise numeroase magazine si restaurate, dar si un Centru Pompidou. Primarul Malagai a vrut ca orasul sa fie mai mult decat aeroportul pe care aterizeaza turistii cand iau cu asalt Costa del Sol, una dintre cele mai populare zone de turism de litoral de la Marea Mediterana (de la Malaga pana dincolo de Marbella, pe zeci de kilometri, sunt hotel dupa hotel, dupa hotel, intr-o sarabanda nesfarsita), si sa-i deturneze pe o parte din ei si in urbea sa. Si a reusit prin cultura, prin gastronomie, prin punerea in valoare a mostenirii istorice. Si Malaga este singurul oras andaluz care prospera. Iar rata somajului este sub media nationala, un rezultat spectaculos, daca tinem cont ca Andaluzia este considerata cea mai saraca regiune a Spaniei.

Seara, am avut un program cu adevarat special. Am fost invitat la o cina de Stefania, una dintre bloggeritele straine invitate in proiectul #EnjoyBucharest de acum un an si jumatate prin care am incercat sa promovam Bucurestiul prin intermediul bloggerilor de travel din Europa. Stefania este olandeza, dar a incercat sa scape de ploaia de acasa mutandu-se intr-unul dintre cele mai insorite orase din Europa, Malaga, si traieste aici de ani buni. Vorbeste spaniola, e deja de a casei. Si pe langa cina copioasa la care m-a invitat, a doua zi am bantuit impreuna pe Costa del Sol. Pentru ca voiam sa descopar si acest colt atat de vizitat.

Costa del Sol in prima jumatate din noiembrie este destul de linistita. Sigur, exista numerosi refugiati meteorologici, din UK cu precadere, dar si scandinavi, olandezi sau nemti care s-au mutat pe coasta atat de insorita, dar viata turistica are un puls extrem de scazut – marile parcuri de distractii sunt inchise, tigrul se plictiseste la zoo, iar plajele sunt de-a dreptul goale. E adevarat, temperatura de 18 – 20 de grade Celsius ii face fericiti doar pe scotieni si pe norvegieni, dar am putut sa intru si eu cu picioarele in apa calduta a Mediteranei.

Insa cel mai spectaculos obiectiv al zilei a fost sa iau telefericul de la Benalmadena si sa admir panorama incredibila a Costei del Sol. Am fost la 10:00, ora deschiderii, dar nu functiona pe motiv de vant. Asa ca am plecat spre plaja si, dupa ce am dat telefon pe la vreo 12:00, am aflat cu bucurie ca vantul a incetat si telefericul functiona. Asa ca fuga inapoi la statia de cercanias Arroyo dela Miel aflata la vreo 200 de metri de teleferic si, hop in el, spre varf. Am zburat peste un parc de distractii, apoi am trecut pe sub nasul unor vile cu piscina (sincer, nu mi-ar plăcea sa stau intr-o piscina cand la cativa metri de mine trec mii de oameni in teleferic, in sezonul de varf), peste autostrada si, in fine, sus.

De aici, iti dai seama ce industrie este Costa del Sol. Am misunat un pic prin Benalmadena, una dintre cele mai populare statiuni de litoral de pe Costa, o statiune mai ieftina (cei bogati si faimosi prefera Marbella promovata in randul statiunilor VIP de raposatul primar flamboaiant al Marbellei si presedinte al clubului Atletico Madrid – Jesus Gil y Gil, dar doar de aici, de sus, imi dau seama cat de imensa poate fi. E drept, sunt si numeroase case (celebrele cartiere numite urbanizacion), dar numarul de hoteluri si de apartamente de inchiriat pe termen scurt este incredibil… Si de aici, de sus, iti dai seama cat de multe lucruri se inghesuie pe o suprafata asa de mica.

La coborare, am luat-o la pas admirand peisajul, florile care mai colorau peisajul andaluz chiar si acum, in noiembrie, iar apoi am luat cercanias pana la aeroport. Urma sa iau o masina inchiriata, cu ajutorul careia sa descopar celebrele pueblos blancos, satele albe ale Andaluziei, si extraordinarele peisaje din zonele inalte ale Andaluziei. Initial, am cautat o agentie de inchirieri care sa nu ceara card de credit (am doar card de debit) si, cu ajutorul cititorilor de pe blog, am identificat doua – Malagacar si Goldcar. Malagacar mi-a raspuns la mail imediat ca nu au masini disponibile (in noiembrie??? pai in iulie ce or face?), iar Goldcar mi-a confirmat ca pot sa inchiriez o masina fara card de credit, dar ca trebuie sa platesc o asigurare completa. Am consimtit, asa ca am platit 73 euro pentru 3 zile pentru un Volkswagen Golf nou-nout (8.000 km la bord, inregistrat cu trei luni inainte). Am primit masina cu plinul facut, urmand ca, daca imi ramane combustibil, sa primesc banii inapoi. Am fost un pic sceptic, mai ales ca la predare am lasat cheile unui tip plictisit, care nu a catadixit nici sa se uite la masina, dar, stupefiant, aveam banii inapoi in cont in doar trei zile. Jos palaria! Daca aveti de gand sa mergeti in Andaluzia si sa inchiriati masina (sincer, cam singura optiune pentru pueblos blancos), vi-i recomand fara ezitare pe cei de la Goldcar..

Urmau trei zile de condus prin Spania si de savurat niste peisaje de vis. Dar despre asta, intr-un alt articol :).

Imagini Malaga si Benalmudena

Aterizarea pe seara. Ce noroc, norii pleaca incet incet 🙂

Inca nu se aprinsesera luminitele de Craciun, dar erau instalate deja

Zidurile palatului maur Alcazaba

Teatrul Roman aflat sub zidurile palatului

Ce imi plac mie palmierii 🙂

Gata, azi e zi maura

Sa incepem cu Alcazaba

Palatul emirilor de Malaga

Hai si la fortarata, la Gibralfaro

de unde este cea mai spectaculoasa panorama

In Malaga, ajung numeroase vase de croaziera

Luptele cu tauri continua sa fie extrem de populare in Andalucia

Cartierele obisnuite ale Malagai

Zona vechiului port a fost transformata intr-o zona comerciala, cu restaurante, baruri, magazine

Cam asa arata la fata locului

Si in noiembrie, te poti plimba in tricou

Pentru iubitorii hard core de plaje, exista Malaguita

Centrul vechi

Si imensa sa catedrala poreclita „ciunga”

Palatul episcopului

Malaga – oras al culturii. Aici s-a nascut Picasso

Benalmadena – te poti plimba cu picioarele prin apa

Palate de nisip 🙂

Dar mai bine luam telefericul spre o panorama a Costei del Sol

Survolam mai intai un parc de distractii

Mare este Benalmadena asta

Hoteluri, camere de inchiriat, vile. Costa del Sol este plina de cladiri pe fiecare palma de pamant

Urbanizacion

Cu Stefania, colega mea olandeza intr-ale bloggingului

Aici am stat, la hotelul Zeus