Nadir nu a stat prea mult pe acasa, asa ca luna trecuta a fost prin Iran. Stiti ca Iranul este una dintre tarile mele preferate, unul dintre locurile in care m-am simtit cel mai bine, probabil fiind si cea mai ospitaliera tara din lume. Asa ca am fost extrem de bucuros sa vad o corespondenta de la el, pe care va invit sa o cititi.

Am calatorit mult, probabil ca voi mai calatori si de acum inainte, e modul meu de viata preferat. Nu degeaba sunt tatar, avand inca in genele mele aventura, nevoia de a vedea si de a cunoaste locuri si lume noua, de a experimenta traiul de pe alte meleaguri… IUBESC SA CALATORESC!

Imi doream inca din copilarie foarte mult sa ajung in una dintre tarile celor „O mie si una de nopți”, incercam sa imi imaginez lumea colorata, galagioasa si vibranta a bazarelor de tip oriental, inelele fermecate care, odata ce le invarteai pe deget, iți indeplineau orice dorința posibila si imposibila, sultanii care isi traiau viețile luxoase si pline de huzur in palate si gradini somptuoase. Mai mult, mergeam cu gandul in antichitate pe vremea regelui regilor, Darius, si ma gandeam cat drum strabateau supusii care trebuiau sa ajunga pana la Persepolis, pentru a-si aduce omagiile suveranului persan, trecand prin multe locuri pitoresti, desigur, dar si complet nesigure.

In cele ce urmeaza, mi-am propus o descriere personala a tarii, a Oamenilor si a locurilor vizitate, mai puțin a obiectivelor turistice. O descriere „tehnica”, a locurilor turistice, s-a mai scris, dar sunt rari cei care si-au exprimat sentimentele traite in Iran. Orasele sunt descrise nu in ordinea cronologica a vizitelor, ci a impresiei pe care mi-au lasat-o. In fiecare dintre ele mi-am dorit ca timpul sa treaca mai incet, pentru a ma bucura cat mai mult de clipele petrecute acolo. De asemenea, in fiecare oras am trecut in revista locurile in ordinea placerii pe care mi-a produs-o fiecare vizita.

Shiraz este orasul poeților Hafez si Saadi, amandoi venerați cu mausolee si gradini. Dar este si baza de pornire catre situl antic Persepolis. Sunt convins ca acest loc face parte din galeria obiectivelor turistice ce NU ar trebui in niciun fel ratate de niciun pasionat de calatorii. Aflat la o ora de mers spre NE de Shiraz, ruinele ramase in urma incendiului provocat intenționat de armata lui Alexandru cel Mare amintesc destul de palid de grandoarea fostului Imperiu part. O mare de coloane albe, resturi de la demolari, alaturi de splendide basoreliefuri, sculpturi vechi, statui reprezinta cel mai mare oras al lumii de acum 2500 de ani… Incercați sa va imaginați cum va arata New York-ul peste trei mii de ani… Puteți? Eu incerc…

Turul incepe de la Poarta tuturor natiunilor, o fosta cladire inalta de aprox. 16m, loc in care probabil se strangeau supusii regelui si incepeau traseul indicat de strajile cetații. Imi si imaginez sciti, alaturi de greci, alaturi de indieni si de arabi, stand unii langa altii si mirandu-se de grandoarea suveranului lor. Acum, desi Persepolis este locul cel mai turistic al tarii, cei mai multi vizitatori sunt iranieni. Puținii straini veniți sunt in mare parte francezi, insoțiți de ghizii locali. Inca de la intrare, eu si soția am fost supusi unor priviri insistente, multi dintre localnici venind langa noi si rugandu-ne sa facem poze impreuna. Printre ei, si un tanar din Mashhad care ne-a intrebat pe unde am mai fost si daca vom merge sa ii vizitam orasul. Putin mai incolo, ne abordeaza o pereche din Kermanshah, oras din vestul tarii, langa granița cu Irakul, care cu cei doi copii mici care alergau zgomotos vor sa faca poze cu noi, intrebandu-ne, mai mult prin semne, daca ne place tara lor.

Am lasat in urma fosta cetate a lui Darius, Xerxex si Artaxerxes (nepotul primului), convinsi de faptul ca destul de multe situri din Orientul Mijlociu sunt foarte putin cunoscute si promovate, exemplele cele mai concludente in acest sens fiind Baalbek din Liban si Palmyra, floarea desertului sirian. Daca in a doua accesul este exclus in ultimii ani, nici in Liban nu se organizeaza excursii, de foarte mult timp.

La plecare, cerul devenise si mai albastru, acoperind muntele pe versantul caruia este inmormantat Darius al III-lea, invinsul celebrului macedonean in greaua batalie de la Gaugamela. Se mai zice ca invingatorul Alexandru a plecat din Persepolis cu nu mai putin de trei mii de camile pline-ochi cu comorile capturate din tezaurul regal.

La intoarcerea in Shiraz, l-am rugat pe taximetrist sa ma duca la Shah Cheragh Shrine, un ansamblu monumental de cladiri construite incepand din secolul al noualea, in care sunt depuse moastele unor sfinți siiți. Inca de la intrare, vazand ca esti strain, te roaga sa astepti pana cand un „reprezentant al afacerilor externe”, bun cunoscator al limbii engleze, vine sa te preia de la poarta. Femeile trebuie sa poarte un chador, care sa le acopere tot corpul, si suntem sfatuiti sa nu avem un aparat foto profesionist si, mai ales, sa nu pozam oamenii in timpul rugaciunii. Apoi, afland ca dorim sa ne plimbam singuri, reprezentantul ne lasa, cu rugamintea ca daca suntem intrebați, sa le spunem curiosilor ca suntem musulmani, in limba farsi, evident. Dupa ce ne repeta de doua ori cum se zice pe limba lor, pleaca, dar cu o usoara strangere de inima, privindu-ne de cateva ori…

 Monumentul in sine e compus din mai multe parti, fiecare dintre ele avand o cupola minunat colorata. Se aseamana intrucatva cu cele aflate in Piata Regestan din Samarkand, dar cred ca contemporanii lui Timur Lenk s-au inspirat de aici, din Persia, deoarece acestea au fost facute cu cateva sute de ani inainte. Inauntru e plin de oameni, credinciosi ai lui Allah, care se roaga atingand cu pietate mormantul sfantului siit. Ma rog alaturi de ei, sufletu-mi fiind cuprins de pietate. Apoi, nu am clipe de plictiseala deoarece sunt inconjurat de curiosi, intrebat daca imi place tara lor, de cat timp am venit, ce am vazut etc. Raspund politicos, cu gandul la mongolii lui Gingis Han, care le-au patruns cu caii in moschei. Poate si din aceste motive, marele Han a fost atat de rau privit de cronicarii persani ai vremii. Totusi, urmasii lui, Ilhanizii, au creat adevarate opere de arta, inca de neegalat, cu care se mandresc si azi.

Mai intru o data in moscheea centrala, minunandu-ma de sticla minunata de pe pereti, de marmura verde de la intrare si de imensitatea spațiului interior. Sute de credinciosi asculta atent o predica ținuta de un imam, care vorbeste inflacarat la microfon, apoi se apleaca toți la unison si se prosterneaza cu fata spre rasarit, spre Mekka.

Mai stam putin in curte, facem poze multe, si suntem foarte incantati de privelistea oferita de cupole, de forma diferita a minaretelor cum nu am mai vazut in alte locuri.

Un alt loc in care ne-am simtit minunat a fost la umbra moscheii „roz”, sau Nasur al Mollah, situata aproape de cea descrisa mai sus. E supranumita astfel deoarece are vitralii superbe, care reflecta lumina intr-o culoare calda si pune in valoare faianta cu fond roz cu care sunt imbracați pereții moscheii. Acest lacas este deschis exclusiv vizitatorilor, nefiind folosit de credinciosi. Curtea este mare, marginita de porti extraordinar de frumoase, mestesugit lucrate de artizanii curtii sefavizilor.Un domn in varsta, insoțit de fiicele dumnealui, incepe sa cante, apoi intoneaza versete din Coran. Ne intreaba daca ne-a placut, iar domnisoarele ne servesc cu curmale dulci, dulci. Pleaca fericiți, urandu-ne sedere cat mai placuta. Le mulțumim si ii invitam sa ne fie oaspeți. Surad bucurosi de idee si promit sa ne sune, daca ajung la noi in tara.

Pe drum spre Moscheea Vechil si hamamul cu acelasi nume, strabatem bazarul. Este plin de oameni care vand si cumpara strigand, urcați pe scaune sau cocoțați pe tarabele lor. Imi plac foarte tare bazarele orientale autentice. Mirosul lor este unul specific, amestecandu-se cel al carnii de oaie fripte cu cel al numeroaselor mirodenii si cu cel al brutariilor cu painea lor traditionala. Coloritul celebrelor covoare persane expuse spre vanzare, esarfele din casmir, hainele in diverse culori, papucii cu varful ridicat, precum cei ai lui Muc cel mic, zorzoane, brațarile, toate ma fac sa prefer acest comerț celui modern, din mallurile contemporane. Ma opresc la o cafea italiana, sporovaind cu un cuplu din Stockholm, venit in luna de miere.

Serile din Shiraz le-am petrecut in muzica lautelor din gradina publica Eram si in cea unde este ridicat mausoleul in cinstea poetului persan Hafez, unul dintre cei mai cunoscuti poeti persani. Vazand cu cata cinstire este inconjurat la mai bine de sapte secole de la moartea lui, m-am intrebat de ce nu avem si noi locuri similare in tara, dedicate ilustrilor nostri scriitori?!? Oare le putem face si noi un loc de cinstire unui Eminescu sau Creanga, sau Caragiale?!?

Oamenii vin sa se plimbe in minunatele gradini persane, sa se pozeze imbracati in costume traditionale, sa socializeze la un ceai, sa isi plimbe copiii printre florile superbe, multicolore.

Suntem din nou abordati, intrebati cum ne simtim, invitati sa stam cu ei, fotografiati etc. Toti au auzit de tara noastra si ne spun ca e foarte frumos la noi. Un nene ne dezvaluie ca are un tractor romanesc achizitionat de prin anii ’80 si care inca functioneaza. Si-ar fi dorit foarte mult sa ne viziteze tara, dar afacerile si familia l-au impiedicat. Are vreo saizeci si ceva de ani, l-am incurajat sa vina, sa isi aduca si familia, descriindu-i, succint, frumusețea patriei noastre.

Nu am plecat din Shiraz pana nu am vizitat si palatele locale Zinat al Mulk si Qavam, minunate capodopere ale stilului persan: tavane pictate cu migala, gradini paradiziace, cu izvoarele pe mijloc, porti inalte si mozaicuri infatisand diverse scene – de lupta, de familie, de negot etc.

 Imagini Shiraz si Persepolis

Persepolis – intrarea se face pe Poarta Natiunilor

Prin vechea capitala a Persiei – Persepolis

Shiraz

Pe langa cetatea din centrul orasului

Spectaculoasa arta persana