Indonezia Express (ep. 5). Am revenit in Sanur, de data asta la Artotel

10. Artotel Sanur

Inainte de tura aceasta din aprilie, mai fusesem de doua ori in Bali. De fiecare data, singura statiune de pe coasta pe care am calcat fusese Sanur. Nu zic ca nu mi-a placut, era o statiune molcoma (australienii o poreclisera „snore” – „sforait”) pentru ca era mult prea linistita pentru ceea ce isi doreau ei, dar eram curios cum arata celelalte. Acum am avut ocazia sa vad si Kuta, si Seminyak (e drept, mai mult din fuga masinii), dar am ramas la concluzia ca Sanurul ramane statiunea mea favorita. De ce? Pentru ca te poti plimba pe jos, nu trebuie sa ai musai o masina ca in Seminyak sa mergi de colo-colo, gasesti o concentratie mare de restaurante, baruri, magazine de tot felul… si totul, la picior. Dupa cateva nopti dormite in Seminyak, ne-am mutat pe coasta estica, in Sanur la Artotel, un hotel, dupa cum ii spune si numele, artistic.

M-am uitat pe harta statiunii si am vazut ca Artotel era undeva in capatul Sanurului, Slava Domnului, nu spre Denpasar, ci spre sud, la doi pasi de dragul meu Hyatt Sanur, in care am stat de doua ori. Evident, nu m-am putut abtine sa dau o fuga pana la Hyatt, dar, din pacate, hotelul era inchis si in mijlocul cladirii trona o macara. Hyatt Sanur se reconstruieste… Sper insa sa-si pastreze acea gradina paradiziaca de care m-am indragostit. Artotel insa nu are gradina, nu e pe plaja, dar are o atmosfera speciala, un look modern, si pare foarte creativ. Ma rog, angajatii se imbraca tot in saronguri traditionale, dar, in rest, de la receptie ai parte de arta moderna. Mi-a placut celebrul citat ca „Not all who wander are lost” scris pe podea si apoi am luat in primire camera – nu foarte mare, dar placuta si cu toate facilitatile pentru un hotel fain. Cea mai impresionanta parte o reprezinta insa piscina infinita aflata sus, pe cladire, din care poti admira peisajul idilic tipic balinez de langa hotel. De altfel, Artotel e undeva la capatul zonei turistice si unde incepe zona caselor localnicilor, case bogate si impozante, majoritatea lucrand in sectorul hotelier. In plus, cum ziceam, Sanurul este o statiune prietenoasa… pe o distanta de 100 – 200 de metri, gaseai restaurante, baruri (unde se canta seara pana la 10 punct, cand Sanurul se retragea acasa), magazine, minimarketuri si saloane de masaj. Am beneficiat de toate :).

In Artotel m-am simtit in special bine pentru ca pe langa gazduirea de nota 10, am fost invitati la tot soiul de activitati suplimentare. Prima a fost cand ne-au invitat sa asistam impreuna la rasaritul soarelui pe malul marii, dupa o tura pe bicicleta (Artotel inchiriaza biciclete, sunt fix la intrare)… Si cum era ziua de Galungan, dupa ce am mormait de ce ne trezesc astia la 5:30 dimineata, am putut descoperi un Bali traditional si unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul balinez. Desi era 6 dimineata, strazile erau pline, zeci si zeci de balinezi pe biciclete sau motorete se opreau pe la temple si la statui sacre pentru a-si depune ofrandele din flori si fructe, toti, imbracati cu hainele de sarbatoare… Am stat in fata unui mic templu „de cartier”, unde aproape la fiecare minut apareau cativa balinezi cu mainile pline de ofrande.

Apoi, am pornit-o prin cartier pentru a iesi intr-un final chiar la capatul Sanurului, unde l-am intampinat pe Zeul Soare… si a aparut in toata stralucirea… Puteti vedea mai jos, in poze :).

 

A doua activitate organizata de cei de la Artotel a fost o sesiune de… arta. Este deschisa pentru toti turistii, puteti lua chiar si lectii de arta, am avut-o profesoara pe o tipa cu parul verde care a participat la decorarea interesantului hotel. Din pacate, nu am avut timp prea mult, mi-ar fi placut, dar mi-am adus aminte cat de netalentat eram in clasa I la desen… e drept, colegii de delegatie erau mult mai talentati, dar in ultima instanta arta moderna e teribil de abstracta :), iar automobilele pe care le-am pictat au fost foarte abstracte :).

 

Ziua urmatoare ne-am trezit din nou devreme. Nu, nu la 5:30 dimineata, am ratat rasaritul, in schimb la ora 8 eram la yoga. Dupa succesul cartii „Eat, Pray, Love” scrisa de Elizabeth Gilbert, Bali a devenit un soi de capitala mondiala a yogai. Mii si zeci de mii de femei (dar si de barbati) au luat cu asalt insula in cautarea zenului suprem. In consecinta, Ubud a devenit peste noapte un soi de Mecca a yogai, cu zeci si sute de cursuri, scoli si instructori de yoga. Sunt absolut convins ca marea majoritate sunt autentice si ca multa lume pleaca incantata din Ubud, dar am senzatia ca toata ideea cu yoga a devenit megacomerciala in Ubud. Asta mi-a spus si australianul care a deschis Power of Now Oasis la doi pasi de plaja. A fost si el in Ubud, dar i s-a parut ca totul a devenit prea comercial, asa ca s-a mutat la Sanur, pe malul marii. A construit o cladire din bambus, in stil traditional indonezian (mi s-a parut mai apropiata de casele din Sulawesi decat de cele din Bali, dar asta conteaza mai putin), aerisita, cu un feng shui deosebit si cu un animal de companie deosebit – o vaca pascand in jurul cabanei, la fel de zen precum cei care se ocupau de scoala.

Am facut si eu pentru prima oara un pic de yoga in viata. Iata, am avut parte de o premiera in Bali :). Fiind alaturi de alte 10 persoane, evident mult mai antrenate, nu am prea putut tine pasul si am capotat dupa vreun sfert de ora. Dar aerul acela proaspat de mare, soarele care se infiltra ghidus printre copaci si bambusi, zambetul instructoarei si miscarile m-au binedispus si energizat pentru tot restul zilei… ca urma sa fie o zi foarte lunga (urma sa zburam la Yogyakarta). Si daca ajungeti prin Sanur, eu zic sa nu ratati experienta – indiferent de varsta, forma, familiaritate cu yoga.

 

Cum ziceam, era ultima zi in Bali, asa ca am avut cateva ore libere. Si cum am descoperit pe langa hotel o alta atractie pe care o gasisem inainte de a pleca pe net, am zis ca nu trebuie sa ratez. E vorba de Seawalker … adica un soi de diving, dar fara sa stii sa inoti (cum e cazul meu)… pur si simplu, primesti o casca pe cap similara cu cele de cosmonauti si cobori pe fundul marii, unde poti descoperi fauna marina de langa Bali. Am mai facut asta o data, in 2003, in Mexic si e una dintre amintirile mele cele mai dragi …

M-am dus seara la hotelul Puri Santrian, unde se afla si sediul celor de la Seawalker, dar biroul era inchis. Asa ca m-am dus la receptie si cei de acolo mi-au facut rezervare, dar mi-au oferit si un discount valabil doar pentru clientii hotelului. In mod normal, pretul este de 500.000 de rupii indoneziene (35 de euro), dar asa am putut plati doar 450.000 de rupii (31 de euro).

A doua zi, m-am prezentat, biroul era deschis si imediat am plecat la un rendez-vous cu pestii din marea balineza. Mi-am lasat lucrurile la un locker, am urmarit un film in care ne invatau masurile de siguranta si limbajul de sub apa si, gata, am plecat… Ne-am imbarcat pe o salupa si in cateva minute eram in larg, pe un soi de platforma care era folosita si de scufundatori „adevarati”… au urmat un mic instructaj, cateva poze si gata de a cobori pe fundul marii… m-am catarat pe o scara si, in momentul in care am ajuns cu capul la nivelul apei, m-am trezit cu clopotul pe cap! Greu rau, dar in momentul in care m-am scufundat, nu l-am mai simtit la fel de greu… apa ma ajuta sa-l port. Initial, mi-a fost un pic mai greu sa respir, dar m-am obisnuit imediat… am mai facut cativa pasi, tinandu-ne unii de altii (mai eram cu niste canadieni), si am fost imediat inconjurati de pesti. Evident, pestii sunt „incurajati” sa ramana in zona prin mancare, dar asta era in mod evident „regula jocului” peste tot. Instructorul mi-a dat un pet plin cu mancare de pesti si mi-a facut semn sa apas pe el – cateva bobite au aparut in apa si in secunda 2 am fost inconjurat de zeci si sute de pesti hamesiti… a fost incredibil… atatia pesti colorati m-au inconjurat… nu a fost greu sa-i ating, sa-i mangai si sa-i hranesc. Nu stiu cat a durat totul, dar cred ca 20 – 30 de minute… Am vazut si niste corali megacolorati, cu nu stiu cati pestisori de toate culorile ascunzandu-se…

 

A fost un final superb si memorabil la mica mea escapada in Bali. A urmat un pranz la un restaurant de sea food de langa aeroport si, apoi, paraseam cu o mare parere de rau insula zeilor, Bali… Nu am ajuns de data asta in zonele montane cu adevarat paradiziace, dar am avut parte de numeroase experiente minunate – de la sarbatorirea Galunganului la Seawalker, de la yoga pentru prima oara in viata la cursurile de bucatarie si arta, de la spa si masaj la un pic de clubbing prin Kuta. Si m-a lasat nu numai cu amintiri de neuitat, dar si cu o pofta extraordinara de a reveni cat mai curand in Indonezia!

Imagini Sanur, inclusiv la Artotel

01. Citat calatorii

Imi place citatul

02. Intrare Artotel Sanur

Lobby-ul neobisnuit al Artotel

03. Artotel Sanur

Asa a aratat camera mea

04. Arta in Artotel

Arta deasupra patului

05. Artotel Sanur

Fatada Artotel Sanur

06. Mic dejun

La micul dejun

07. Fructe la mic dejun

07. Panorama Artotel

Si zona adiacenta vazuta de pe acoperis

08. Sanur

09. Infinity pool

Infinity pool

10. Artotel Sanur

Nu da spre zgarie nori 🙂

11. Bar Sanur

In apropierea hotelului, baruri si restaurante,

12. Masaj Sanur

saloane de masaj sau

13. Monument religios Bali

statui de zeitati 🙂

14. Pe langa Artotel

Pe strazile din Sanur

15. Biciclista

Echilibru balinez

16. Inainte de rasarit

Activitate febrila inainte de rasaritul soarelui

17. Offering Bali

Si ofrande pentru ziua de Galungan

18. Cu bicicleta la rasarit

Rasarit de soare

19. Rasarit de soare

Marea de aur

20. Rasarit Bali

21. Rasarit Sanur

22. Echipa Artotel

Cu echipa de la Artotel la rasarit de soare

23. Model nud Bali

Fotomodeland pe malul marii

24. Plaja Sanur

Plaja din Sanur la vreo 3 minute de hotel

25. Plaja langa Artotel

26. Lectia de arta

Clasa de arta 🙂

27. Curs de arta

Si rezultatele 🙂

28. Opera de arta

Foarte artistic, nu-i asa ? 🙂

29. Salon yoga Sanur

Power of Now Oasis – yoga la doi pasi de plaja

30. Yoga in Sanur

Si clasa de la ora 8 dimineata

31. Instructoare yoga

Instructoarea noastra

32. Salon yoga

Casuta de bambus si vaca de companie 🙂

33. Limonada

O limonada inainte de scufundare 🙂

34. Bara Seawalker

Gata de imbarcare

35. Coborarea in apa

Cu clopotul pe cap, gata de scufundare

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Amazing !

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Comentarii

  • piscina infinita?

    George 11 mai 2017 12:11 Răspunde
  • Poti sa faci scufundari daca nu stii sa inoti?

    demo 12 mai 2017 16:25 Răspunde
  • Se plătește viza de intrare in Indonezia (Bali)?

    Dan 15 iunie 2017 10:50 Răspunde
  • Merci mult! Pe site-ul Ministerului actualizat in 2017 scrie ca ar costa 35 $. Halal minister.

    Dan 19 iunie 2017 23:20 Răspunde
    • Cele pana in 30 zile sunt gratuite. Cele peste 30 zile, probabil or fi 35$ 🙂

      Imperator 20 iunie 2017 14:51 Răspunde

Lasă un răspuns la George Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii