De-a latul Africii de Est (ep. 2). Kigali. Aici a avut loc un genocid acum vreo 20 ani ?

20. Transport Banane

Transport banane, Rwanda

Daca te-ai teleporta, fara nici cea mai mica informatie despre Kigali, capitala micului stat Rwanda, si fara sa fi auzit in viata ta despre genocidul din 1994 sau orice alta informatie, primul lucru care te-ar surprinde in oras ar fi curatenia. Am fost in numeroase orase, unele in care curatenia este o a doua religie (cum ar fi Phenian sau Singapore), dar Kigali este unul dintre cele mai curate orase pe care le-am vazut. Rwanda este o tara extrem de saraca, dar presedintele a introdus niste masuri draconice (de exemplu, interzicerea ambalajelor de plastic la nivel national) si rezultatele se vad. Kigali este curat cum n-o sa vezi nicaieri in Europa!

Este o vorba care circula: „Urasti pe cineva in Kigali? Fa-i cadou o bicicleta!”. Daca Rwanda este „tara celor 1000 de coline”, cateva dintre ele, poate dintre cele mai abrupte, se gasesc in Kigali. Orasul a fost construit pe cateva coline. Despre acest aspect iti dai seama mai bine cand te afli la baza lor, pe soselele care serpuiesc la poale. Nici cu soselele nu mi-e rusine. Nu sunt impecabile ca in Singapore, dar nu au gropi, nu au crapaturi, iar trotuarele (ale caror borduri nu par sa fie schimbate anual, dar arata foarte bine) sunt foarte ingrijite. Bine ati venit la Kigali, Rwanda!

Am ajuns noaptea in aeroportul Kanombe, un aeroport mic, dar eficient si cu unii dintre cei mai simpatici politisti pe care i-am intalnit in calatoriile mele. Rwanda incearca sa investeasca serios in aviatie si in conexiunea cu numeroase tari. Kanombe, actualul aeroport, aflat practic in oras, nu mai poate fi extins, astfel încat unul nou este in constructie la sud de Kigali. In plus, compania nationala RwandAir are zboruri nu numai in Africa, ci si in Europa sau India si exista proiecte pentru mai multe curse transcontinentale. Dar inainte de a cumpara avioane noi (are deja doua Airbusuri 330, capabile sa zboare pe distante lungi), RwandAir isi consolideaza reteau regionala. Conducerea vrea ca Kigali sa devina un competitor al aeroportului din Nairobi, actualul hub (centru) est-african. Iar transferarea traficului sau macar a unei parti din traficul prin Nairobi pe Kigali va aduce numeroase beneficii economice tarii care se afla in crestere economica.

In noaptea petrecuta la Kigali, am dormit la „La Difference Guest House”. Ma rog, „am dormit” e prea mult spus, pentru ca de pe la 4 noaptea, o gasca de negri s-a pus pe vorbit, în timp ce se uita la programe proaste la TV. In ciuda tuturor interventiilor, toti dadeau din cap tamp ca „da, vor face liniste”, dar ramanea ca in gara. Casa situata in spatele unui gard impozant avea influente coloniale, cu niste coloane desprinse parca din Grecia Antica, cu niste neoane obosite ca in Africa, cu zambete la receptie si cu un aer african in toate privintele.

A doua zi dimineata, urma sa ne plimbam putin prin Kigali, apoi sa plecam in Uganda. Planul initial era sa stam o zi intreaga in Kigali, dar, pana la urma, biletele de avion gasite au dus la taierea zilei in Kigali. Ne-am miscat repede. De fapt, in afara de urmele genocidului, nu sunt prea multe obiective turistice clasice in Kigali: cateva muzee de arta africana, muzeul fostei resedinte prezidentiale si numeroase locuri legate de genocid. Asa ca ne-am imbarcat si am plecat direct spre Memorialul Genocidului, construit pe unul din dealurile orasului, fata in fata cu, sa-i zicem, „dealul central”. Aici gasesti povestea tragica a celor aproape un milion de oameni ucisi in cateva saptamani, de la originile conflictului, la inflamarea treptata (din momentul in care belgienii, ajunsi stapani aici dupa nemti, au plantat semintele genocidului) si la explozia finala. Treci prin sali cu imagini socante, incerci sa redescoperi Kigali pe fundal, dar nu reusesti. E prea mult sange, durere si suferinta. Descoperi Radio Television Libre des Mille Collines, de trista faima, pentru ca a incitat la genocid; atentatul cu autori necunoscuti, in urma caruia au murit doi presedinti: al Rwandei si al invecinatului Burundi; biserici incendiate, cu mii de oameni inauntru (uneori la incitarea preotilor), dar si evidentierea celor care au incercat sa salveze cat se poate de multi oameni… Evident, exista si partea post-genocid, cu sosirea armatelor salvatoare tutsi din Uganda si perioada de reconciliere. Teoria oficiala spune ca nu mai exista tutsi si hutu, ci doar rwandezi, iar simbolul acestei reconcilieri este faptul ca pe cartile de identitate nu mai scrie etnia posesorului, anuland una din cele mai urate decizii coloniale ale belgienilor. Sunt convins ca ranile nu s-au inchis, dar statul rwandez incearca din greu sa interzica sublinierea etniilor si numerosi hutu sunt in pozitii inalte ale statului. Interesanta a fost si expozitia dedicata celorlalte genocide ale ultimului secol, de la genocidul armean, la cel al evreilor din anii ’30 – ’40, terminand cu genocidul cambogian si cu conflictul bosniac (care nu poate fi considerat chiar un genocid, dar s-a intamplat in acelasi timp cu cel rwandez). In mod special, poti afla despre cel mai crunt genocid din istoria omenirii – cel din Namibia, cand germanii au ucis aproape 90% din comunitatile Nama si Herero (ce e interesant, atunci, in 1904, germanii au inventat lagarele de concentrare si experiementele “stiintifice” asupra prizonierilor, pentru a demonstra superioritatea rasiala a albilor, totul ajungand sa fie perfectionat cu trei decenii mai tarziu, in Europa). Poate cea mai zguduitoare experienta este sa cobori in curte, sa admiri panorama plina de verde (culoare a vietii, totusi) sub care au fost ingropati 250.000 de rwandezi.

Fara sa fie high-tech, muzeul este foarte bine organizat si gandit pentru cineva care crede ca Africa este cu un secol si ceva in urma. Poate fi vizitat zilnic (exceptand ultima sambata a lunii).

Inainte de a parasi Kigali, am trecut si pe la Hotel des Mille Collines, unde s-au refugiat unii tutsi.  Hotelul cel mai luxos din Kigali era detinut de compania aeriana Sabena (intre timp, a falimentat) si avea management belgian. Era una dintre acele oaze de lux si „europenism” intr-un oras african sarac. In acele zile sangeroase din aprilie 1994, mai bine de 1000 de tutsi s-au refugiat in aceasta „oaza safe”. Exista controverse, se spune ca managerul hotelului, pe care multi il considera un erou, i-ar fi acceptat doar pe cei care au platit gras sau poate aceasta legenda urbana este explicabila prin faptul ca fostul manager e in conflict cu actualul presedinte al Rwandei. Nu se stie care este adevarul, cert este ca Hotel des Milles Collines, cu povestea din acele zile, a stat la baza faimosului film Hotel Rwanda, care nu a fost filmat la Kigali, ci in Africa de Sud si care a facut extrem de mult pentru popularizarea genocidului foarte putin cunoscut la nivel mondial… Am fost si eu prin hotel – acel tip de hotel partial de business, partial de relaxare, o oaza luxoasa in lumea africana.

Ne-am facut ultimele cumparaturi la un mic supermarket (unde am primit pungi de hartie, cum erau la noi pe vremea lui Ceausescu), ne-am pozat cu numerosi taximetristi pe motociclete (principalul mijloc de transport „privat” din Kigali) si am plecat spre granita cu Uganda.

Pe drum, am descoperit cu adevarat de ce Rwanda este cunoscuta sub numele de „tara celor 1000 de coline”. Coline verzi, superbe, se unduiau de-a lungul soselei (de o calitate foarte buna). Intr-adevar, aceasta mica Rwanda este o tara incredibil de frumoasa. Inteleg acum de ce refugiatii hutu sau tutsi din ultimele decenii tanjeau (atat ei, cat si urmasii lor, multi nascuti in Tanzania, Congo sau Uganda) sa se intoarca… Satele, evident, nu erau bogate, dar casele aratau mult mai bine decat in multe alte tari din Africa (si, indiscutabil, mult peste Uganda si, mai ales, peste Kenya, pe care urma sa le vizitam in urmatoarele zile), iar curatenia din Kigali se putea vedea si in aceste mici localitati. Am trecut prin campuri intregi de ceai, am depasit sute de oameni care pedalau, transportand containere metalice cu lapte sau banane, şi care, indiferent de oboseala sau de saracie, zambeau cand ne vedeau. Asta e Africa… Este saraca, traieste cu sub un dolar pe zi, dar zambeste. Uneori te gandesti cine e mai fericit: africanul zambitor din coliba sa fara curent electric sau europeanul, deprimat ca nu are ultimul IPhone ? Vorbim despre fericirea din strafundul inimii, nu de la suprafata.

Dupa cateva ore de navigat printre sate si campuri de ceai, am ajuns la punctul de frontiera Gatuna. Aici, am revazut Africa cea stiuta de mine – cu drumuri de pamant, cu tiruri pline pana la refuz, care te miri cum nu se prabusesc, inconjurate de reclame imense. Urma sa trecem in Uganda. La revedere, Rwanda! Subliniez: la revedere!

Imagini Kigali si drumul spre Uganda

Aici, am dormit in Kigali. Adica, nu am prea dormit 🙂

Kigali, orasul celor o mie de dealuri. Ma rog, mai putine 🙂

Greu la deal

Un mijloc de transport popular in Kigali – moto-taxiul

Intrarea in Memorialul Genocidului

Magazinul de suveniruri

Curtea Memorialului

Centrul orasului din varful dealului

Hotel des Mille Collines – inspiratia pentru filmul Hotel Rwanda

Un hotel cu o panorama faina

Piscina hotelului de lux

Centrul din ce in ce mai modern al capitalei rwandeze

Kigali – downtown

Pentru a reduce poluarea si murdaria, Rwanda a interzis pungile de plastic. Cumperi ceva, primesti o punga de hartie

Mama Africa 😉

Doar Kigali

Rwandezilor le plac pozele

Aprozarul umblator

Pe drumul spre Uganda, plin de laptari

Negustorul de banane

Ca biciclist, asa urci dealul 🙂

Una din principalele culturi ale Rwandei – ceaiul

Nu degeaba i se zice „Tara celor 1000 de coline”

Gatuna, granita cu Uganda

Vinovatii de genocid sunt in continuare cautati. Daca i-ati vazut, va imbogatiti !

Intrarea in Uganda 🙂

Manchester United pe sosele africane 🙂

Comentarii

  • Imi plece. M-ai facut sa o pun pe lista…

    Răzvan S 18 august 2017 11:24 Răspunde
    • Rwanda poate merge la pachet cu Uganda, de exemplu, o alta tara foarte faina. Si eventual cu Tanzania, tot nu avem nevoie de viza 🙂 Despre Uganda, voi scrie saptamana viitoare.

      Imperator 18 august 2017 11:45 Răspunde
  • Trebuie făcut vreun vaccin pentru a calatori in Rwanda?

    Ioan 23 august 2017 21:57 Răspunde
    • Probabil n-ar fi o idee rea sa ai vaccinul de tifoida. Si profilaxie pentru malarie.

      Imperator 23 august 2017 23:43 Răspunde
  • Dupa ce am vazut Hotel Rwanda in 2007,m-am documentat cat de cat asupra genocidului din 1994 si am scris un articol acum ceva vreme.Daca va ajuta sa intelegeti mai bine ce s-a intamplat acolo, m-as bucura. De mult nu m-a mai atras un serial de-al tau ca asta:) Keep on!

    Link: http://lumeaatreia.blogspot.ro/2011/07/lumini-si-umbre-genocidul-din-rwanda.html

    Dudian 29 august 2017 1:06 Răspunde

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii