Singura salvare a Taromului este privatizarea. In caz contrar, il vom mai intalni doar in cartile de istorie

Candva, saptamana trecuta, un pic pe sestache, au aparut stiri ca Taromul inregistreaza pierderi-record pe primele sase luni ale anului 2017. Mai precis, 104 milioane de lei (adica, vreo 22 de milioane de euro), o crestere halucinanta fata de pierderile inregistrate pe primele sase luni ale anului 2016, in valoare de 28 de milioane de lei (adica, „doar” sase milioane de euro). In afara de cateva articole scurte, in pagina 14 a ziarelor dupa o serie de articole fundamentale despre cum fac plaja fetele-ficus din televiziuni, nu au fost prea multe reactii. Doar ca, vineri, prim-ministrul Tudose a dat live de pamant cu ministrul transporturilor, Cuc, in ceea ce priveste pierderile-record ale Tarom. Ma rog, a fost o serie de mistocareala un pic cam ieftina, dar dovedeste inca o data ca Cuc (membru al mafiei pesediste de Giurgiu) nu este deloc in gratiile sale (si, slava Domnului, probabil ca o sa si zboare curand spre un alt cuib de cuci). Motivul – faptul ca Cuc i-a cerut sa-i prelungeasca mandatul directorului interimar de la Tarom (al treilea, in ultimele 18 luni), jurand ca este supertare… si Tudose l-a asteptat la cotitura, cand au venit rezultatele financiare dezastruoase.

Ce a urmat? Pentru prima oara, directorul interimar Davidoiu a vorbit public (adica, presei). De cand e sef la Tarom, de prin februarie, s-a ferit de presa ca dracul de tamaie (exceptand cateva declaratii fara interes pe pista aeroportului Otopeni, cand a venit primul avion B737-800) si m-am lamurit si care e motivul – omul a dat niste declaratii halucinante, dovedind nu numai ca este paralel cu aviatia, ci chiar si cu ideea de business, in general. Discutia a avut loc cu un reporter TVR si o gasiti in extenso aici. Dar sa spicuim din declaratiile halucinante ale proaspatului dat afara:

Cele 104 milioane pierderi sunt, de fapt, o lipsa de venituri”. Adica, dl Davidoiu nu a fost pus CEO la Tarom sa vanda bilete de avion, ci doar sa reduca costurile. El nu e responsabil de vanzari, ci doar de cat costa kerosenul, mentenanta si leasingul. Vanzarile nu conteaza. Nu au fost vanzari ? Nu e vina mea.

Avioanele noi… „au facut ca aceasta companie sa fie pe profit doua milioane de euro in luna iulie”. In primul rand, din cate stiu, Taromul nu e asa de sofisticat incat sa calculeze rentabilitatea pe avion, abia calculeaza pe rute. In al doilea rand, daca il intrebi si pe contabilul ultimei companii europene sau nord-americane, vara este sezonul in care companiile aeriene fac bani. Daca nu faci bani in iulie, poti inchide automat teschereaua, nu mai trebuie sa te chinui pana in momentul in care nu mai ai bani. In plus, mi-e greu sa cred ca noile avioane au adus acest profit. Odata cu sosirea lor, au fost redeschise vreo doua rute care fusesera inchise taman pentru ca pierdeau cei mai multi bani… ca sa nu mai zic ca avioanele acestea au venit la pachet si cu o mare suma de leasing care trebuie platita. Deci, am dubii ca avioanele noi au adus acest profit, mai degraba toata flota a contribuit la un profit normal chiar si pentru o companie anormala. Sunt curios ce profit a fost in iulie 2016, dar dl Davidoiu a uitat sa ne precizeze. Presupun ca mult mai mare.

Lipsa de venituri a generat costuri suplimentare”. Meah?

As mentiona avionul de la Madrid, care lovit o pasare pe aeroport, nu stiu ce cauta acea pasare pe aeroport, dar l-a lovit”. Trecand peste incoerenta exprimarii, afirmatia poate figura pe locul 1 la rubrica „Din putul gandirii”.

Accidentele suferite de avioanele Tarom la Madrid (celebra pasare), Amsterdam (a fost lovit de o masina de bagaje), Chisinau (a iesit in decor) si Bruxelles. Sa inteleg ca ditamai compania Tarom nu are avioanele asigurate? Din declaratiile lui Davidoiu asa pare. Si este grav.

Cati piloti au plecat de la Tarom? „Nu stiu exact, poate au plecat zeci de piloti care au plecat si au fost poate sute de piloti care s-au intors”. Sute de piloti care s-au intors? Pe langa cei care nu au plecat si au continuat sa zboare la Tarom? Tot dl Davidoiu ne spune ca are doar 22 de avioane. Sute de piloti, hai sa zicem 300 de piloti, la 22 de avioane ? Taromul ori zboara cu cinci piloti in cockpit, ori baiatul asta habar n-are cat personal navigant are in subordine.

Veti avea sau ati avut vreo discutie cu premierul? „Sunt prea mic sa am o discutie cu premierul”. Domnule Davidoiu, daca va considerati „prea mic” in calitate de mare sef peste compania nationala, atunci ar fi bine sa va duceti acolo unde sunteti capabil – contabil la alimentara din colt pentru un job cu adevarat mic.

Unul dintre cei trei din Consiliul de Administratie care au plecat… voia si avea intentia sa vanda compania unei companii concurente”. Deci Andrei Dragos, Radu Florescu sau Vali Iordache se gandisera ei sa vanda Taromul cuiva, nu spun cine, persoana importanta, becher. Asa, pe sestache. Fara sa-i mai intrebe pe altii. Si l-a intrebat si pe dl Davidoiu la o bere daca e de acord. Evident, patriotul Davidoiu s-a opus… de ce sa o vindem la altii, cand putem s-o facem noi praf si pulbere?

Intre timp, consiliul de administratie al companiei nationale este condus de o pensionara si din el fac parte agenti de vanzari la companii minuscule, ziaristi specializati in fake news si alte personaje care au comun cu aviatia la fel de mult ca pisica din fata blocului meu.

 

In fine, din seria de declaratii halucinante ale dlui Davidoiu, am aflat si o informatie pretioasa. Taromul ar avea in conturi 90 de milioane de euro. Daca continua sa piarda 15 – 20 de milioane de euro pe an, inseamna ca va ajunge in faliment cam in vreo patru ani. Daca decide sa zboare si in America si China, moartea Tarom va fi puternic accelerata, asa ca estimez ca 2019 va fi ultimul an in care va mai opera un avion Tarom. Un lucru e cert… cel putin in 2018, Taromul nu va trage obloanele. Asta, in conditiile in care nu va creste pretul combustibilului.

Dar hai sa revenim la strategie. Care e strategia Wizz? Sa conecteze la cele mai mici preturi Estul cu Vestul Europei. Care e strategia Ryanair? Sa domine piata low-cost a Europei cu cele mai mici preturi. Care e strategia Qatar Airways? Sa conecteze Europa / America de Nord de Asia / Africa prin servicii de lux. Care e strategia Tarom? Aaaaaaa… sa zboare, avem piloti buni, aaaaa, pai, nu stiu. Si nimeni nu stie.

 

Experienta Davidoiu, dar si ce s-a intamplat in ultimii ani dovedesc inca o data ca un Tarom de stat va disparea. O companie de stat constransa de tot soiul de HG-uri aberante, de restrictii tampite si de grupuri de interese intr-o firma in care sunt prea multi angajati si aproape zero investitii. O companie unde jobul de vanzari / marketing este inexistent sau complet neimportant, asteptand, ca pe vremea lui Ceausescu, sa vina pasagerii sa ii roage in genunchi sa ii zboare pe te miri unde. Indiferent de unde au venit si ce competente au avut sau n-au avut, CEO-ii Tarom nu au putut face nimic. Indiferent cine ar veni, sa-l puna si pe O’Leary de la Ryanair, va esua. Pentru ca Taromul trebuie schimbat complet. Si acest lucru este imposibil de facut intr-un Tarom de stat.

Cine sau ce ar putea salva Taromul? Cum am scris, nu un nou CEO la stat ! Poate sa vina oricine, sa stea oricat, nu are ce sa faca! Punctum. Niste CEO supertari ar putea, in cel mai bun caz, sa prelungeasca un pic agonia. Trebuie sa vina cineva care sa schimbe totul, de la reguli interne pana la organigrama, sa inventeze departamentul de marketing / vanzari, sa uniformizeze flota, sa, sa… si, in primul rand, sa stabileasca o strategie si o viziune pentru Tarom. Si asta nu o poate face statul pentru nimic in lume. Pentru ca nu vrea si pentru ca nu poate.

Vindem compania nationala? Ooo, tradare! Nea Davidoiu iar a invocat „agenturili” straine, Soros, Ratiu, imperialismul american, competitorii, privatii, doar sionismul a fost ocolit. Decat s-o dam la straini, mai bine o inchidem noi. Mai bine, Taromul devine un Bancorex sau ARO decat, Doamne fereste, un Petrom, o Dacia sau un BCR.

Si totusi, solutii exista, trebuie doar sa ridicam un pic nasul sa ne uitam in jur, nu peste mari si tari.

 

JAT – compania nationala iugoslava, devenita intre timp compania de stat a Serbiei. A fost salvata de Basescu, pe atunci ministru al transporturilor, care de la sine putere a permis flotei JAT sa se salveze de la bombardamentele din 1999, permitand aterizarea avioanelor companiei iugoslave pe aeroportul Baneasa cu cateva ore inainte de inceperea razboiului. Dupa cateva zile petrecute pe Baneasa, flota JAT a plecat spre Rusia. Dar Basescu nu a mai putut salva JAT-ul de incompetenta, implicarea politica si lipsa de viziune. JAT era intr-o situatie mai jalnica decat Taromul, acum cativa ani. Si totusi, statul sarb a cedat 49% (atentie, 49%, 51%, deci partea dominanta a ramas statului sarb) companiei din Abu Dhabi, Etihad. Dar, atentie, controlul operational a fost cedat 100% lui Etihad, care, primul lucru pe care l-a facut, a aruncat la gunoi brandul istoric JAT (la fel de important pentru sarbi ca Tarom pentru romani), redenumind compania Air Serbia. A implementat o strategie, a pus accentul pe marketing si vanzari (intamplator, JAT-ul avea astfel de departamente, Taromul nu are), a redus costuri, a creat parteneriate viabile si din care Air Serbia are de castigat, a adus avioane noi. Si Air Serbia este astazi o companie moderna, nu foarte mare (nici Serbia nu e prea mare), profesionista si profitabila (din pacate pentru Etihad, singura companie aeriana europeana profitabila in care au investit, ca de restul de investitii s-a ales praful).

 

Czech Airlines – compania nationala a Cehiei. In 2013, 44% din compania nationala a fost vanduta lui Korean Air. 56% a ramas in mainile statului. In 2015, un alt pachet de 34% a fost cedat companiei aeriene private cehesti Travel Service, participarea statului reducandu-se la 20%. La fel ca Taromul, din 2009 a inregistrat numai pierderi (cu exceptia unui singur an). Conducerea profesionista si implicarea unor companii aeriene straine au dus ca CSA sa obtina profituri in 2016, sa zboare catre 50 de destinatii din 25 de tari, in conditiile in care nu au decat 18 aeronave. Taromul zboara spre 39 de destinatii din 21 de tari cu 22 de aeronave. CSA opereaza o flota formata din Airbus 319 si doua tipuri de ATR. Tarom are trei modele de Boeing 737, niste Airbusuri 318 si doua modele de ATR.

 

Deci se poate sa reinventezi o companie aeriana atunci cand cedezi proprietatea, dar si managementul unei alte companii aeriene importante. Pentru ca nici privatizarea aceasta nu functioneaza oricum. Exemplele Malev (vanduta unor mafioti rusi) si Balkan (vanduta unor mafioti israelieni) spun ca doar vanzarea catre niste companii serioase duce la succes. Dar care or fi alea interesate, in care „nu ne vindem tara, vrem s-o praduim noi”? Si asa, incet, incet, Taromul o ia pe urma Balkanului, Malevului si a altor mandre companii aeriene. Iar politicienii nostri vor spune la prohod „noi am incercat, managementul a fost neprofesionist si, in plus, s-au dus pe copca si altii mai smecheri decat Tarom”… Trist…

 

PS: Davidoiu dupa cum bine stiti, a demisionat sau a fost demisionat ieri, luni, 21 august. In locul lui a fost numit pentru O LUNA, da, ati citit bine, O LUNA, pilotul Florin Susanu, actualul director de operatiuni de zbor. Acesta a mai condus compania Tarom in timpul mandatului Heinzmann cand managerul belgian a trebuit sa fie supus unei interventii chirurgicale complicate. Florin Susanu a fost pilot militar pe avioane Hercules, a pilotat avioane ale companiilor Jetran Air si Blue Air si este la Tarom din septembrie 2012.

Nu stiu care sunt competentele manageriale ale lui Susanu, cel putin provine din aviatie, deci nu trebuie sa inceapa cu ABC-ul, dar sa ai iar CEO timp de 1 luna ???? Oare Taromul o sa aibe in perioada urmatorilor ani vreun CEO oficial si permanent ? De la plecarea lui Heinzmann in primavara lui 2016, Taromul a avut 3 CEO provizorii, fiecare timp de cateva luni – Stoe, Plaveti si Davidescu, asa ca in ultimul an si jumatate, Taromul se va lauda ca a avut 5 directori generali in 18 luni ! Ce sa mai vorbim de strategii, de planuri, de redresare ?

Categorii:
Diverse

Comentarii

  • Parca s-a discutat vanzarea TAROM cand era Ponta prim-ministru. Nici asta nu e o garantie oricum, imi vine in minte cazul Alitalia. Cred ca va falimenta la un moment dat si flota va fi vanduta de catre lichidatori, cel mai probabil spre alte companii care zboara din/spre Romania. Cred ca flota este cam singura parte din TAROM care valoreaza ceva acum, poate impreuna cu sloturile de pe aeroporturile importante din Europa.

    Mamadou 22 august 2017 12:09 Răspunde
    • Ponta a facut odata un tur prin Turcia si Golful Persic cu scopul declarat de a vinde Taromul. A vorbit cu Erdogan, s-a vazut chiar si cu Baker, CEO la Qatar Airways si prin Emirate. Aparuse zvonul ca Tarom ar fi cumparat de Turkish (o idee foarte proasta, Istanbul e mult prea aproape de Bucuresti), dar au fost doar zvonuri, sau Erdogan a vrut sa fie dragut cu aliatul si prietenul sau.
      Ce are Tarom e brandul. Avioanele detinute sunt vechi si nu mai valoreaza mare lucru, sloturi in afara de cel de la Londra nu valoreaza nici ele prea mult. Taromul are brandul, pozitia geografica, 2 milioane de pax si 90 milioane in cont.

      Imperator 22 august 2017 12:44 Răspunde
  • Tarom ar trebui bagat in faliment si lichidat de urgenta. De fapt asta inseamna si privatizarea. Cine il cumpara se uita probabil sa-l lichideze. In afara de cateva aeronave vechi si o mica, foarte mica parte de personal utila, nu prea exista nimic de vazut. Nici macar cota de piata nu mai are, a fost depasit si de blueair. Iar brandul nu prea exista, sa fim seriosi, zborul este comodity, e vorba de cost cat mai scazut.

    Pozitia geografica? Oricine poate veni in Romania sa porneasca o companie de aviatie, fara balastul Tarom

    Robert 22 august 2017 23:14 Răspunde

Lasă un răspuns la Robert Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii