Am fost pentru prima oara la Castelul Huniazilor in studentie. Era vara lui 1993 si aveam sa bantui prin zona respectiva – Hunedoara, Cincis, apoi m-am intors spre Bucuresti cu trenul pe Valea Jiului de-a lungul infricosatoarei (pe atunci) zona miniera. Pana atunci, vazusem numeroase poze cu Castelul Huniazilor. Parea castelul perfect – mare, cocotat pe o stanca, o arhitectura istorica, neobisnuita pentru un regatean, un castel de basme. Cand am ajuns la castel, sincer, aura sa istorica a fost spulberata. Pana la stanca pe care se construise se lafaia de-a dreptul imens Combinatul Siderurgic Hunedoara, ale carui cladiri hade se lafaiau pe vale cat vezi cu ochii. Cum puteai sa ai viziunea istoriei, a unui castel neinfricat cu cavaleri in zale si domnite cand, daca intorceai ochii, vedeai furnale, hale decrepite si garduri gata sa se prabuseasca? Ma rog, am vizitat castelul, nu-mi mai aduc aminte mare lucru, si am plecat mai departe spre Cincis.

Din pacate, de atunci, de 24 de ani, nu am mai ajuns la Hunedoara. In fiecare an ma duc vara la Fagaras, de unde se trage bunica mea, si, la un moment dat, acum vreo doi-trei ani, cand se terminase autostrada de la Sibiu la Deva, chiar calculasem ca nu e imposibil sa dau o fuga de o zi pana la Hunedoara. De fapt, imi propusesem sa merg anul trecut, dar cum autostrada fusese inchisa fiindca o buna parte a ei, construita pe vremea lui Ponta, o luase la vale, nu am mers mai departe de Sibiu. Anul asta, autostrada existand inca si cum cine stie cand si cat s-o prabusi in mandatul ministrului Cuc, am zis sa nu ratez ocazia si sa ajung sa revad castelul.

Asa ca am incalecat pe-o sa de Skodita si am tulit-o dis-de-dimineata din satul bunicii de la poalele Fagarasului. Soseaua spre Sibiu e impecabila, dar cam aglomerata. Dupa oprirea de cuviinta pentru alimentare la intersectia cu DN-ul care vine de pe Valea Oltului, am incalecat pe autostrada si dus am fost. Si am ajuns chiar foarte repede la Hunedoara. Cum am intrat in oras, am fost intampinat de doi prieteni bloggeri, unii dintre veteranii blogosferei (erau deja A-listeri pe vremea cand eu de-abia silabiseam w-ord-pres… Ma refer la Sebi si la Denisuca. Nu ii mai vazusem de mult, parca de la ceva intalnire bloggeristica de pe la Piatra Neamt… asa ca nu puteam sa trec prin urbea lor si sa nu zic macar buna ziua. Si mai mult decat atat, Sebi si Denisuca m-au intampinat la intrarea in Hunedoara si am fost impreuna la castel. Unde a venit si Cristian Roman, unul dintre cei mai mari specialisti ai istoriei Castelului Huniazilor si director al muzeului, caruia ii multumesc, de asemenea… pentru ca amintirile cele mai faine de pe unde ma duc sunt potentate cand ma intalnesc cu cineva care nu numai ca stie fiecare pietricica de acolo, ci este si un foarte bun vorbitor.

Am mai condus un pic pe drumurile molcome ale Hunedoarei (ei, era si duminica, iar in duminicile de august, chiar si soselele furibunde ale Bucurestilor se mai calmeaza un pic) si, dupa ce am parcat pe o straduta laterala, am vazut un furnal sau turn de ceva si… mi-a sarit castelul in fata. Intr-adevar, acum, dupa 24 de ani, parca l-am vazut pentru prima oara. Si dupa ce in ultimii 24 de ani am vazut sute si sute de castele, intr-adevar este unul dintre cele mai impresionante ale Europei si chiar ale lumii. Stiu, Castelul Bran e faimos – e cu Dracula, e mai aproape de Bucuresti, dar, sincer, nu se compara cu cel de la Hunedoara – nu e numai pozitia relativ spectaculoasa deasupra Hunedoarei, ci si arhitectura, si sentimentul acela ca te afli in fata unei cetati ce nu poate fi cucerita, o cetate serioasa.

Am aruncat o privire de jur imprejur. Miracol, au disparut ruinele combinatului siderurgic. Am stat cateva secunde in contemplare, incercand sa-mi amintesc cum toate cladirile alea decrepite asediau cetatea mai rau ca hoardele tatare… Acum, mai existau ici si colo cateva ramasite, dar, incet-incet, dispar. Exista un mic platou unde au inflorit niste businessuri turistice – magazinase cu suvenire, ceva de mancare, inghetata ieftina si buna, ba chiar si un muzeu al torturii. Nu stiu exact de ce tocmai aici, dar conteaza mai putin, intotdeauna obiectivele turistice mostenite trebuie potentate cu tot soiul de atractii, pentru a le vizita. Si, da, muzeul torturii este si el o atractie. Si ca sa spunem lucrurilor pe nume, faptul ca vin aici mai bine de 200.000 de vizitatori pe an se datoreaza si lui Arsenie Boca… Manastirea Prislop e la vreo 25 km si, daca tot au trecut pe la manastire, multi se opresc si la castel. Sa vedem dupa mutarea osemintelor lui Arsenie Boca la Bucuresti daca se va mentine numarul de vizitatori. Eu sper ca da, pentru ca aici ai de-a face cu unul dintre cele mai faine castele medievale europene.

Castelul Huniazilor nu este doar un edificiu fascinant, ci are si o poveste pe masura. Originea Huniazilor este invelita in mister. Se stie doar ca tatal lui Iancu a primit cadou domeniul Hunedoarei din partea imparatului german (dar si rege al Ungariei, si inca vreo cateva zeci de titluri nobiliare si regale) Sigismund de Luxemburg si ca il chema Voicu, iar mama sa a fost Elisabeta de Marginea… Ascensiunea spectaculoasa a fiului unui nobil roman marunt de la fruntarii pana in fruntea Ungariei (iar fiul sau, Matei, a ajuns chiar unul dintre cei mai straluciti regi ai Ungariei) a dus la multe speculatii despre o origine nobila… ba ca era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, legenda probabil lansata de maghiari, la care romanii au raspuns cu legenda ca ar fi fost fiul nelegitim al lui… Mircea cel Batran! Fie ca mama sa provine din familii de bazilei bizantini… ultimele cercetari indica o origine sud-carpatica a bunicului patern al lui Iancu si chiar o eventuala inrudire cu dinastia Basarabilor a Tarii Romanesti… dar din lipsa de documente, e complet neclar. Cel mai probabil, tatal lui Iancu s-a convertit la catolicism, cum au facut numerosi nobili romani din Transilvania, pentru a putea sa-si pastreze mosiile si statutul nobiliar (urmasii lui Dragos, descalecatorul Moldovei, au fost alungati din Moldova inapoi in Maramures, unde au trecut la catolicism si au format una dintre marile familii nobiliare ale Ungariei – Dragfi.

Intrarea se face printr-o poarta intarita si ajungi imediat in curtea interioara, mare, unde nu e greu sa ti-o imaginezi plina de cavaleri in zale. O alta curte interioara cuprinde celebra fantana a carei legenda spune ca a fost sapata de prizonieri turci carora li se promisese libertatea daca sapa o fantana pana dau de apa. Dupa 15 ani de truda, cand au dat de apa, stapanii de atunci ai castelului nu s-au tinut de cuvant, asa ca in dreptul fantanii sunt niste incrustatii cu litere arabe unde se zice ca prizonierii ar fi scris „Apa ai, suflet n-ai”. Ei bine, specialistii au descifrat altceva – „Cel care a scris aceasta inscriptie este Hasan care traieste ca rob la ghiauri, in cetatea de langa biserica”.

Te poti plimba de-a lungul zidurilor cetatii, pentru panorama… orasul Hunedoara se desfasoara cuminte la picioarele castelului cu turle de biserici. Cum ziceam, au disparut turlele de furnale care se vedeau pana in zare… La picioarele castelului se afla un val de aparare unde inca e mult de lucrat din punct de vedere arheologic. Daca ar fi bani pentru un santier arheologic serios, cine stie ce s-ar descoperi… in schimb, castelul a reusit sa faca rost de circa patru milioane de euro, bani de la Uniunea Europeana pentru restaurare. Acum, exteriorul arata impresionant si foarte bine restaurat, dar cand intri descoperi o situatie care variaza foarte mult… De la zone bine pastrate sau refacute, la camere aproape in ruina. Castelul asa cum arata acum nu a fost construit „dintr-una” – de-a lungul secolelor, diversi proprietari (urmasii lui Voicu si Iancu s-au stins pe la inceputul secolului al XVI-lea) au tot adaugat camere, capele, turnuri… unele, renascentiste, ca asa a fost la moda, altele, gotice, cele mai vechi. Dar si asa, pentru ochiul nespecialistului, castelul nu pare o cacofonie arhitecturala. Dimpotriva, stilurile diferite il fac mai frumos… iar o restaurare ca la carte cu specialisti ii va readuce gloria nobiliara. Am vazut ce s-a putut face la Oradea dintr-o cetate functionala cu efecte militare, d-apai la Hunedoara, unde a fost o resedinta nobiliara si chiar regala (sa spunem adevarul, Matei Corvin nu a prea stat la Hunedoara pentru ca, in perioada lui, castelul a fost un santier – cea mai mare parte din castel provine din perioada lui Matei).

De asemenea, de-abia astept sa vad cum vor fi refacute frescele. Castelul are niste fresce din perioada lui Matei Corvin, iar de data aceasta le-am vazut doar pentru ca mi le-a aratat Cristi… si am vazut prin alte parti cum pot arata niste fresce restaurate.

Aveam de gand ca in ziua respectiva sa trec si pe la Sarmizegetusa. Nu a fost chip, pentru ca magnificul castel nu poate fi vizitat asa, in viteza, mai ales cand ai alaturi oameni care chiar stiu povestile fiecarui cotlon al cladirii. Am stat cateva ore bune in castel. Si au fost niste ore deosebite.

Imagini Castelul Huniazilor – Hunedoara

Am plecat dis-de-dimineata de la poalele Fagarasului

Autostrada Sibiu – Deva e inca circulabila

Welcome to Hunedoara ! Cu Sebi

Si Denisuca

Muzeul Torturii de la Hunedoara

Prin muzeu

Dar mai faina este curtea interioara a castelului

Turnuri din diverse epoci

Panorama Hunedoarei

In fata castelului, zona turistica

Capela palatului. Aici s-au rugat si Huniazii

Concert de epoca la Castelul Huniazilor

Mobilele originale nu mai exista, dar muzeul incearca sa recreeze atmosfera de epoca

Loggie

Cum au disparut furnalele si decrepitele cladiri industriale ? Ma rog, mai sunt cateva, dar nu suparator

Cu Cristian Roman, directorul castelului

Marea Sala a Cavalerilor

O idee interesanta – fotografii artistice cu castelul pe ziduri. Aceasta este o zona care musai trebuie restaurata

Documentul prin care Sigismund de Luxemburg doneaza domeniul Hunedoara lui Voicu, Iancu si fratii lui Voicu

La revedere, castel frumos !