Distribuie articolul:

Era deja pranz in Manama. Am pus mana pe harta sa imi fac traseul. Urma sa ma plimb prin Manama, sa vad orasul modern, replica data de micuta insula vecinilor Qatar sau Dubai, urmand ca a doua zi sa iau la pas Muharraq, zona veche. De altfel, Bahrain nu este doar o insula, exista o insula – cea mare, dar de jur imprejur sunt cateva ostroave. De altfel, aeroportul se afla pe una dintre aceste insulite, Muharraq ocupa o alta insula, iar Manama, capitala, se afla fix pe insula cea mare, legata de Muharraq prin cateva poduri. Nu o fi Bahrainul la fel de bogat ca Emiratele, dar sta bine la capitolul infrastructura – poduri, sosele. Nu exista metrou (in toata zona Golfului Persic, cred ca doar Dubaiul are), in schimb, are taxiuri relativ ieftine si o retea de autobuze bine pusa la punct. Biletul costa 300 fils (1 dinar = 1000 fils, nu 100, ca in marea majoritate a tarilor din lume), adica 0,68 euro. Daca ai de gand sa iei un autobuz mai mult de doua ori pe zi, poti lua un bilet de o zi la 600 fils.

Am luat-o la pas spre zona supermoderna. Manama nu are niste cladiri exagerat de inalte, asa ca zona supermoderna se vede cam din orice colt al orasului. Am trecut prin fata celor mai falnice ambasade – ale tarilor din Golful Persic, desigur, care s-au intrecut in modele arhitecturale specifice fiecarei tari – de exemplu, Ambasada Omanului arata ca un fort traditional omanez, iar cea qatareza, ca un mic palat de emir. Opresc pe la unul dintre minimarketuri si cumpar un 7-Up Lemon Mint (yeh, combinatia care imi place mult) si dupa ce strabat cateva strazi cu blocuri din acelea cu fatada de sticla opaca, ajung la, probabil, cladirea-simbol a Manamei – Bahrain World Trade Center – este a doua cea mai inalta cladire din Regat (are 50 de etaje si 240 de metri inaltime), dar, de fapt, complexul este format din doua cladiri in forma de vele de dhow (ambarcatiune traditionala pentru Golf, dar si pentru estul Africii, din aceea folosita de Sindbad Marinarul), legate intre ele prin trei poduri unde sunt instalate… trei turbine eoliene! Este unica cladire din lume de o astfel dimensiune in care au fost incorporate niste turbine eoliene care chiar functioneaza (cam 15-20% din curentul electric folosit pentru Bahrain World Trade Center e produs de cele trei turbine din cladire). De altfel, este dat ca exemplu de bloc ecologic si sustenabilitate (desi i-ar fi trebuit mai multe turbine pentru a fi cu totul autosustenabil).

Daca Bahrain WTC este deschis de aproape un deceniu, in proximitate se construieste un alt proiect spectaculos, superfuturistic, un mini-Dubai in aceasta tara mult mai traditionala. Se numeste Bahrain Financial Harbour si se doreste o noua fata a Bahrainului, raspunsul micului regat la imensele cladiri construite de vecini. Cam totul se construieste pe pamant recuperat din apele Golfului (nu, nu are forma vreunui palmier), iar cand am trecut eu, se construia la greu. Cele mai inalte cladiri din regat – Harbour Towers (sunt tot doua, se pare ca regele local are o pasiune pentru a avea doua cladiri similare una langa alta) se afla aici, iar peste apa se dezvolta un alt proiect megalomanic – Bahrain Bay Development, parte a planului Bahrain 2030. Mai e mult pana sa-l termine. Cand am fost pe acolo, era gata un mare bloc „rasucit” ca un burghiu, numit United Tower, unde se afla hotelul Wyndham Grand, dar si spatii de birouri. Trebuia sa fie gata in 2015, dar, cel putin in martie 2017, cand am trecut pe acolo, nu parea prea locuit. Da, parea gata, dar habar n-am daca marele Wyndham era deschis sau nu, asa ca dupa ce am bantuit un pic prin marele santier, am hotarat sa revin in oras. Incet, incet, se apropia seara.

Asa ca am luat-o, lipa, lipa, spre centrul vechi si am mers direct in bazar, in Manama Souq. Aici, m-am simtit cu adevarat ca in Orient – magazinele acelea mici pline la refuz cu marfuri, magazinele cu aur in vitrine care stralucesc ametitor intr-o lumina atent instalata, shaormerii si o moschee siita, de data asta, animate –, toate acele mirosuri, sunete si lumini care ma fac sa simt ca sunt intr-adevar in Orientul Apropiat. Nu, nu mi-am cumparat vreun tricou cu Barcelona (cu Qatar Airways pe piept), nici slapi, nici aur, pur si simplu, m-am simtit bine… si am plecat spre hotel zambind.

A doua zi se anunta… ploaie. Vecinii emiratezi au hotarat sa se joace de-a Allah si, in toata luna martie, incercasera o manipulare climatica (ii zic „clouds seeding”, dar multi erau convinsi ca era mai mult decat sa traga cu rachete de sare in nori astfel incat acestia sa se scuture in Dubai si nu aiurea). Si cam toata luna a fost neasteptat de noroasa si de ploioasa. Asa ca am decis sa o iau dis-de-dimineata. Am luat un taxi, din fata de la hotel pana la piata centrala. De fapt, cautam Pearl Roundabout. L-am intrebat pe soferul de taxi si era sa faca infarct. A baiguit ceva neinteligibil, asa ca nu am insistat. Pearl Roundabout era o piata importanta din Manama unde a fost construit un Monument al Perlei, in memoria scoicilor, dar si a scufundatorilor care au adus prosperitate si viata Bahrainului, timp de secole. Avea o perla perfect rotunda in varful a sase coloane care reprezentau velele dhow-urilor in onoarea celor sase tari membre ale Consiliului de Cooperare din Golf (Oman, Emirate, Arabia Saudita, Qatar, Bahrain si Kuwait). Dar aici au avut loc demonstratiile din 2011 pentru libertate si democratie, iar regele a hotarat nu numai impuscarea si arestarea demonstrantilor, ci si demolarea monumentului, pentru ca nimic sa nu reaminteasca despre Revolutia din Bahrain. Asa ca, tot in 2011, monumentul care reprezenta unitatea Regatului Bahrain si cooperarea cu fratii din Golf a fost demolat. Ca penibilul sa ajunga la noi cote, in cateva zile, moneda de jumatate de dinar pe care era reprezentat Monumentul Perlei a fost retrasa, iar politia a fost obligata sa alerge sa aresteze monedele „ilegale”, care au fost brusc inlocuite de o bancnota, evident, fara perla.

Asa ca atunci cand m-am dus la Central Market, am incercat sa caut urmele lui Pearl Roundabout. Nu mai exista, zona a fost inclusa in celebrul proiect Bahrain 2030. Acum, fostul Pearl Roundabout se numeste Al Farooq Junction, in memoria lui Omar, cel de-al doilea calif al lumii islamice, cuceritorul Egiptului si unul dintre dusmanii lui Ali, fondatorul shiismului. De altfel, inabusirea Revolutiei a purtat in mod ofensator tot numele „Operatiunea Al Farooq”. Englezii ar spune „They added insult to the injury”.

Apoi am gasit principalul terminal de autobuze din Manama si am sarit in primul autobuz spre Muharraq. Pana in 1932, Muharraq a fost capitala Bahrainului (dupa 1932, emirul a hotarat sa se mute in insula cea mare, in satucul Manama) si a ramas zona unde mai exista arhitectura traditionala. In zilele noastre, este cert zona mai saraca decat Manama, dar si autentica. Pe langa cladirile noi, dar nu mai inalte de unu-doua etaje, acele cladiri albe, patratoase, inestetice si cu corpuri mici ale lumii arabe, se gasesc si sofisticatele cladiri de patrimoniu – vechile palate, vile si citadele ale Bahrainului de odinioara. Acestea au fost refacute si transformate in mici muzee. Din pacate, am ajuns la vremea siestei, cand marea majoritate erau inchise, am putut intra in vreo doua „heritage houses”, dar m-am bucurat sa ma plimb pe acele alei, pline de meandre, ascunzandu-se dupa cladiri care iti apar pe neasteptate in fata. Am admirat superbele arabescuri din jurul ferestrelor, minaretele care apar surprinzator dupa cate un colt sau portile atat de ornate in lumea araba. As mai fi stat sa intru si in cladirile istorice din Muharraq, dar voiam musai sa vad Bahrain National Museum. Am vizitat doar vechea resedinta a seicului Isa, un complex de secol XIX cu curti interioare si pereti sculptati, incoronati cu celebrele badjiruri – acele turnuri care erau capabile sa captureze cea mai palida adiere de vant si sa o transforme intr-un soi de aer conditionat avant-la-lettre. De secole, doar bogatii isi permiteau sa aiba camere racite in etuva din Golf, iar traditia ramane pana in ziua de azi – orice magazin, mall, hotel sau taxi incearca sa te criogeneze cat mai tare – este un simbol de bogatie, de fala si de respect pentru oaspeti. Brrrrr. Oameni buni, suntem in secolul al XXI-lea, racirea unei incaperi nu mai este rezervata seicilor, colonialistilor britanici si negustorilor de perle!

Asa ca am trecut din nou bratul care desparte Manama de Muharraq si m-am indreptat spre Muzeu. Am remarcat un hotel Novotel nou-nout pe malul insulei Muharraq, cu o arhitectura tipica de Golf, superornata si simpatica. Cred ca intre un hotel bloc de sticla si unul cu arhitectura traditionala, as alege intotdeauna unul cu arhitectura traditionala. Chiar daca ar avea mai putine stele sau mai palide.

Muzeul National al Bahrainului s-a ambitionat sa stranga aici cam ce s-a gasit mai de pret pe micul teritoriu al insulei. E un muzeu interesant ca o carte de istorie, din care poti afla foarte multe lucruri. Nu e stilul experiential al muzeelor poloneze, e mult mai didactic, dar e bine facut. Exista doua idei-cheie care se regasesc cam peste tot – faptul ca Bahrain a fost la o rascruce de drumuri comerciale, ceea ce i-a adus un caracter multicultural si, sustin cei de acolo, tolerant. Pe de alta parte, Bahrain s-a dezvoltat pe „filiera britanica” – faptul ca englezii au venit aici in Golful Persic si au transformat Bahrainul in protectorat i-a ajutat pe insulari sa se conecteze cu lumea, sa se globalizeze si sa avanseze din punct de vedere tehnologic.

Cum ziceam, Bahrainul este primul stat din Golf unde englezii au gasit petrol, asa ca insula a fost decenii la rand liderul zonei – cea mai bogata si avansata regiune. E foarte interesant sa vezi cum s-au rasturnat clasamentele in mai putin de o suta de ani. In perioada protectoratului britanic (intreaga coasta a fost protectorat, din Kuwait pana in Oman), Bahrainul si Sharjahul erau starurile regiunii, pe cand Dubai si Abu Dhabi erau niste targuri prafuite, iar de Doha nu auzise mai nimeni.

Muzeul trece in revista civilizatiile dinainte de era noastra, in urma carora au ramas niste tumuli care mai pot fi vazuti peste tot pe insula, despre faptul ca este pomenit in documente babiloniene, persane si ale Egiptului Antic drept o insula verde, paradiziaca de-a dreptul, bogata datorita comertului. Daca, intr-adevar, Bahrainul avea mai multa apa decat azi, era un punct excelent de oprire pe marile drumuri comerciale ale vremii – din Mesopotamia pe Golful Persic in jos spre India si Ceylon sau din Peninsula Arabica de la Mecca si Medina spre Persia. Pare Bahrainul cam la o parte, dar pozitia sa este chiar strategica, pe vechi drumuri comerciale. Astazi, poate mai putin (Irakul e o ruina, nu mai e o mare putere comerciala, iar relatiile dintre Arabia Saudita si Iran sunt tensionate), dar comertul si afacerile au intrat in ADN-ul Bahrainului, asa ca insula face bani chiar si daca nu mai trec prin ea mii de vase comerciale…

Evident, descopar o colectie de carti vechi, de corane, frumos caligrafiate si exista chiar si niste reconstituiri ale principalelor indeletniciri de altadata ale insularilor. Evident, pescuitul de perle e la un loc de frunte (la un moment dat, aproape jumatate din barbatii insulei erau implicati in aceasta activitate extrem de periculoasa). Uneori, 2.500 de vase plecau pentru trei-patru luni in larg, sa pescuiasca perle. Multi plecau pentru cateva luni in larg si puteau sa nu se mai intoarca. Distractiv era ca pe vas exista si un cantaret al carui rol era vazut extrem de important. Cantaretul primea la sfarsitul sezonului la fel de multi bani ca scufundatorii care faceau treaba cea mai grea.

Cand am iesit din muzeu, aparusera nori negri si, in fine, prognoza meteo se implinea. A inceput o ploaie, asa ca m-am refugiat in primul restaurant intalnit in cale (o shaormerie), de unde am asistat la spectacolul unei ploi violente. Neobisnuita cu astfel de manifestari, toata lumea se refugia. Femeile in sandale mai chic se descaltau si plecau mai departe in picioarele goale, pentru a-si feri incaltarile de intemperii. Mi-aduc aminte ca am vazut scene similare in Ho Chi Minh, cu corporatistele de acolo. Imbracate business la taior elegant si desculte, cand incepea ploaia… uneori, sandalele sunt bunuri de pret.

Ca in orice oras fara canalizare (nici Dubaiul nu are, d-apai Manama), peste tot au aparut balti prin care aproape ca trebuia sa vaslesti, dar asta conta mai putin. Pe drumul spre hotel, am descoperit un cartier brusc insufletit. Era joi seara, iar strazile erau ticsite de masini cu numere de KSA (Kingdom of Saudi Arabia). Venise weekendul si toti sauditii venisera sa petreaca in Manama. Hotelurile inalte si fara numar aveau nu numai restaurante, ci si night club-uri, dar distractia nu incepuse inca. In cartier, masina dupa masina ocupau parcarile pana atunci pustii. M-am retras devreme in camera, a doua zi dimineata, trebuia sa fiu primul la micul dejun, fix cand se deschidea la 6 dimineata.

Evident, am fost prompt, asa sunt de felul meu. La 6 dimineata, in receptie pe o canapea aproape zaceau vreo zece fete vizibil epuizate – toate culorile, toate formele. Nu era greau sa le ghicesti nationalitatea – tipe suple cafenii, cel mai probabil etiopience, tipe mai durdulii brunete si cu ten inchis (probabil, India – Pakistan), cu ten deschis (Iran sau Liban) si, in fine, blonde cu ochi albastri – fiicele Mamei Rusia. Lucrasera in tura de noapte si asteptau si clientii de dimineata, cu toate ca pareau rupte. Dupa ce am revenit de la micul dejun, mai ramasesera doar etiopiencele si indiencele. Si sauditii prefera tenul alb.

Am plecat la prima ora spre aeroport. Manama inca nu se trezise din party. Muharraq, mai traditional, era mai activ, acolo lumea se culca devreme si se scoala devreme, in ritmul ancestral. La aeroport, totul a mers lin – check in, security, imbarcare. Aeroportul nu este foarte mare, nicio culme a modernismului, dar e ok. M-am gandit ca a existat o perioada cand compania nationala Gulf Air era singura companie aeriana de pe coasta si deservea si Dubai, si Abu Dhabi, si Oman, si Qatar… Dar, incet, incet, celelalte emirate s-au desprins, creandu-si propria companie aeriana (prima a fost cu Dubaiul, cu Emirates, pentru ca viziunea de dezvoltare a emirului avea nevoie de o mare companie aeriana, iar Gulf Air nu ar fi facut fata), iar Gulf Air a ramas mic, mic… cat Bahrainul de mic J.

Zborul spre Sharjah a fost din nou plin de turbulente. Emiratezii se jucau din nou cu clima, iar turbulentele au fost la ordinea zilei in martie si chiar si in aprilie. Dar cand am ajuns la Sharjah, era soare si Tudor ma astepta la aeroport. Urmau doua zile faine in care m-am vazut cu multi prieteni. Si cu dorinta ca, atunci cand o sa revin in Dubai, sa dau o fuga si in Kuwait. Sa am o imagine cat de cat completa despre coasta sudica a Golfului Persic…