Piata aviatiei in Romania in 2017: Wizz – lider, Blue – cea mai mare companie romaneasca, Tarom cade pe locul 4

Aviatie

S-a terminat anul 2017, am trecut in 2018, asa ca pentru toata lumea este o perioada de statistici, de cifre, de planuri pentru noul an. Evident, a trebuit sa treaca niste zile pana sa fie definitivate cifrele si sa fie date publicitatii, dar, iata, pot sa estimez cifrele pentru 2017 in ceea ce priveste numarul de pasageri transportati de principalele companii aeriene care opereaza in Romania. Principala noutate este faptul ca Tarom a fost depasit si de Ryanair, cazand, cel mai probabil, pe un oribil loc 4, continuand declinul si lipsa de viziune manifestate de operatorul de stat. Ma rog, mai degraba cuvintele care ar caracteriza Taromul de azi sunt haos si prabusire, dar nu ma voi mai referi la Tarom in mod special.

Liderul pietei de aviatie din Romania continua sa fie Wizz Air. Acesta a preluat locul 1 inca din 2011, din cate imi aduc aminte, si a continuat sa creasca constant si hotarat in fiecare an. Conform unei conferinte de presa tinuta de CEO-ul Wizz Air, Jozsef Varadi, la Bucuresti, Wizz a transportat 6,8 milioane de pasageri in 2017 din si spre Romania, avand un grad de incarcare de 89%. Numarul de pasageri reprezinta o crestere cu 28% fata de 2016. Wizz Air are 6 baze in Romania (Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara, Craiova si Sibiu), dar mai opereaza pe alte 4 aeroporturi (Suceava, Satu Mare, Constanta si Tg. Mures cand s-o deschide). In 2018, va mai aduce 3 avioane si va oferi in vanzare 8,8 milioane de locuri. Daca va pastra acelasi grad de incarcare, va transporta, cel mai probabil, 8 milioane de pasageri.

 

Blue Air isi intareste locul 2 si este de departe cea mai mare companie aeriana romaneasca (locul acesta fiind obtinut inca de anul trecut). Conform unui comunicat de presa, Blue Air a transportat, in 2017, un numar de 5.016.790 de pasageri, dar, atentie, este vorba de tot traficul Blue Air! Blue Air, pe langa bazele romanesti de la Bucuresti, Iasi, Bacau, Cluj-Napoca si baza sezoniera Constanta (deschisa in premiera in 2017), mai are 4 baze in strainatate – Larnaca, Torino, Liverpool si nou -deschisa baza de la Alghero, Sardinia. Traficul a crescut cu 70% fata de 2016. Presupunand ca circa 75% din traficul Blue Air se desfasoara din si spre Romania, ar rezulta un numar de 3,8 milioane de pasageri. Cifra a fost confirmata de PR managerul Blue Air, care mi-a spus ca au ajuns la aproape 4 milioane de pasageri pe relatia Romania. Deci, as zice 3,8 – 3,9 milioane de pasageri pentru Blue.

 

Ryanair trece in viteza pe locul 3 in Romania. Are doar doua baze – in Bucuresti si in Timisoara, dar, spre deosebire de Blue si de Wizz, numeroase zboruri sunt operate de baze din afara Romaniei. In afara celor doua baze, Ryanair mai zboara la Craiova si la Oradea. Le-am trimis un e-mail intreband cati pasageri au inregistrat in 2017, iar raspunsul a venit intr-o jumatate de ora. Ryanair nu raporteaza numarul de pasageri pe ani calendaristici, ci pe ani fiscali (anul fiscal al Ryanair este 1 aprilie – 31 martie), iar pe anul fiscal care se termina la 31 martie 2018, Ryanair estimeaza un numar de 2,9 milioane de pasageri. Tinand cont ca Ryanair a mai deschis cateva rute (nu multe) si a taiat pe timpul iernii mai multe zboruri, inclusiv o ruta intreaga, Bucuresti – Palermo, as zice ca, cel mai probabil, in anul calendaristic Ryanair a transportat 2,7 – 2,8 milioane de pasageri. Si a detronat Taromul.

 

Tarom nu a anuntat nimic, iar serviciul lor de presa (in caz ca mai exista) nu a oferit niciun raspuns. Sincer, nici nu ma asteptam, tinand cont de haosul organizational. Dar e simplu de estimat. Anul trecut, a avut 2,4 milioane de pasageri, o crestere de 1% (pe cand ceilalti aveau cresteri de doua cifre). Tinand cont ca Taromul a taiat la greu, a inlocuit cele doua Airbusuri 310 retrase in toamna lui 2016 de abia cam spre mijlocul anului cu doua Boeing 737-NG (care sunt si mai mici) si pe care le-a mai si tinut pe bara vreo luna pana sa le puna la produs, ma astept ca Tarom sa termine anul 2017 nu cu cresteri de numar de pasageri, ci cu scaderi. Asta coroborat cu declaratiile oficialilor Tarom si a Ministerului Transporturilor cand l-au dat jos pe Davidoiu, ma face sa cred ca o scadere de 10% este probabila, asa ca Taromul termina glorios anul pe un loc in afara podiumului fruntas si cu, probabil, circa 2,2 milioane de pasageri. La un moment dat, va aparea si cifra oficiala, dar presupun ca mai avem de asteptat pana cand cineva ii va numara pe toti. Tarom are o singura baza operationala, la Bucuresti, si una nesigura la Iasi. Nu are niciun hub, cum au companiile aeriene „clasice”, si mai opera un zbor pe la Suceava, la care, aparent, se va renunta.

 

Ce va urma in 2018? Ma astept la o stabilizare a pietei si la mai putine rute nou-lansate, nu vom avea exuberanta din anii trecuti, cand toate companiile (mai putin, Tarom) lansau duzini de rute pe an. Presimt cuvintele de ordine: intarirea pozitiilor, stabilizare si intarirea fundamentelor.

Singura companie care si-a anuntat planurile clar este Wizz Air – 3 avioane noi si 8 milioane de pasageri, nu foarte multe rute noi (din Bucuresti vor fi doar 3 – Atena, Nice si Goteborg). Blue Air, probabil, va creste in continuare, dar nu la fel de exploziv – anul trecut pe vremea asta, se stiau cam toate rutele noi, acum nu e anuntata niciuna si doar dl Racaru a pomenit in ceva interviuri despre un Bucuresti – Cairo. Ryanair continua sa fie o necunoscuta. Romania este prioritatea a 77-a, nu vad ca se va schimba cumva, probabil ca va continua sa creasca, dar catinel, catinel. Vara nu va aduce rute noi, iar pentru toamna urmatoare de abia s-a anuntat un Bucuresti – Marseille, ca noutate. Iar in cazul Tarom, intrebarea-cheie este daca va supravietui Centenarului Unirii… In ciuda faptului ca unul dintre cele mai noi si mai mari avioane din flota se numeste Marea Unire.

Categorii:
Tips & Tricks

Comentarii

Lasă un răspuns la Imperator Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii