Georgia, atat de aproape (ep. 1). O introducere la o tara prea putin cunoscuta

Georgia

Georgia

Daca este sa te uiti pe harta, vei vedea ca Georgia este aproape vecina noastra. Este de cealalta parte a Marii Negre. Ca si noi, georgienii spun ca vecinul cel mai bun pe care il au este Marea Neagra. Si, sincer, avem atatea lucruri in comun! Si noi, si ei suntem ortodocsi. Si ei, si noi am avut de luptat sa supravietuim intre trei mari imperii hraparete – doua le avem in comun – Imperiul Otoman si Rusia. Al treilea – in cazul nostru a fost Imperiul Habsburgic, in cazul lor, Persia. Si Georgia, ca si Romania de azi, a fost campul de bataie al marilor puteri. Dar de-a lungul secolelor, nu am avut cine stie ce legaturi… nici noi, nici ei nu am fost cine stie ce mari navigatori. Dar am evoluat in paralel. Noi, la vest de Marea Neagra, ei, la est de Marea Neagra. Noi am reusit sa ne construim un stat serios dupa 1859. Ei, de abia dupa 1991. Ei sunt mai saraci. Dar au mai multa ambitie. Si au avut parte (probabil, inca au) de o clasa politica care a schimbat radical tara in ultimii 15 ani. Spectaculos.

Am fost de doua ori in Georgia, in 2010 si in 2015. In 2010, de abia trecusera doi ani de la razboiul ruso-georgian, granita nordica cu hraparetul urs (sau rus) era inchisa, tara se zbatea intr-o criza economica, dar semnele revigorarii „prin ei insisi” se vedeau. In 2015, am gasit o alta Georgie. Cinci ani transformasera Tbilisi, cel putin, intr-o metropola moderna, frumos rearanjata, una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei. Asa ca mi-am dorit sa vin si a treia oara, de data asta, iarna. Si cum, la inceput de februarie, a fost lansata prima cursa charter din istorie intre Bucuresti si Tbilisi, cum era sa lipsesc de la asemenea eveniment? Sper sa fiu, de asemenea, si pe la alte „premiere”, cum ar fi cursele Bucuresti – Teheran sau, de ce nu, Bucuresti – Baku. Cum spuneam, la inceput de februarie, impreuna cu alti bloggeri si ziaristi, am plecat dincolo de Marea Neagra, in Georgia, la invitatia Georgian National Tourism Administration, organismul georgian care se ocupa de dezvoltarea si de promovarea turismului, si a Level Tour, agentia romaneasca implicata, care a investit in acest prim charter spre Georgia. De asemenea, este o veste buna ca pe cursele retur avionul nu a zburat gol, ci a transportat zeci de oameni de afaceri georgieni, persoane de decizie din agentiile de turism georgiene si influenceri georgieni, care au venit sa vada Romania si, prin intermediul lor, sa vina mai multi turisti georgieni si in Romania. Ca idee despre interesul celor doua guverne in promovarea turismului, presa romaneasca a fost primita de guvernul georgian, in timp ce, in Romania, Level Tour s-a sprijinit doar pe sectorul privat (hotelieri, agentii romanesti etc.), pentru ca guvernul tocmai se schimbase si, evident, ministrul turismului nu a avut niciun chef sa aduca turisti straini in Romania. In general, turistii straini nu lasa spagi la PSD, deci nu sunt interesanti.

Nu o sa intru in istoria multimilenara a Georgiei. Vreau doar sa subliniez ca au o limba ciudata si un alfabet propriu. Alaturi de basca, este limba pre-indo-europeana vorbita in arealul european. Nu seamana cu nimic. Asta ii ajuta pe georgienii care pleaca in strainatate – cand vorbesc intre ei, nu-i intelege nimeni. In schimb, le e destul de greu sa invete alte limbi. Dar chiar si asa, vei gasi, mai ales in capitala, destui georgieni care sa vorbeasca engleza. In plus, cam peste tot in tara, vei gasi numeroase indicatoare bilingve (in engleza si in georgiana). Iar daca vorbesti un pic de rusa, te vei descurca de minune. Generatiile noi vorbesc mult mai multa engleza decat rusa, dar multi georgieni continua sa fie fluenti in rusa.

Daca ajungi in Georgia, e imposibil sa nu fii izbit de cat de important este vinul in tara asta. Georgia se lauda ca este singura tara din lume care a produs vin (daca, pana recent, cele mai vechi urme arheologice care relevau productia de vin se gaseau tocmai in Iran – tara in care vinul este oficial excomunicat –, in 2017, pe undeva pe langa Tbilisi, s-a gasit un vas in care s-au descoperit compusi de vin rezidual cu o vechime de nu mai putin de 8000 de ani. De ani buni, Georgia sustinea ca pe teritoriul ei s-a „inventat” vinul, dar acum, au si dovada! Georgia este tara de bastina a acestei licori iubite de miliarde de oameni.

Dar vinul e mai mult decat o bautura in Georgia. Este o religie. 525 din cele 2000 de soiuri existente in lume provin din Georgia. Iar Georgia produce aproape in exclusivitate numai vinuri din soiuri locale – Saperavi, Tsinandali, Pirosmani. Marea majoritate sunt seci, adica cum ar trebui sa fie un vin. In Georgia, un vin nu se bea asa, oricum, ci numai dupa un toast… Adica, sa inchini in cinstea a ceva si a cuiva. Dar a toasta in Georgia nu inseamna sa se ridice cineva si sa zica „Noroc” sau „Sa traiasca nasul mare!”. Nu, nu oricine poate toasta – exista si institutia aproape sacrosancta de „toast master” („tamada”, in georgiana) – de obicei cel mai in etate de la masa sau, uneori, cel care are mestesugul vorbelor trebuie sa introduca un anumit subiect – este o poezie in proza, o reflectie filozofica, o destainuire a tainelor vietii care apoi se dezvolta intr-un motiv al toastului – care poate fi pentru cei prezenti, pentru cei care se iubesc, pentru Georgia, pentru dragoste sau frumusete. In cazul meselor intre georgieni, de multe ori, toastul poate fi dezvoltat si de meseni, dar in cazul nostru – un ghid georgian (care cred ca era un tamada adevarat) si zece romani, doar am admirat arta toastului. Am inceput sa cred ca toastul georgian e o forma de literatura, ca ghidul nostru stie texte pe de rost, dar am descoperit ca nu e adevarat – sunt toasturi create ad-hoc… evident, experienta a mii de toasturi ajuta 😊.

O sa revin la povestea vinului georgian cand voi scrie despre Kakheti, provincia estica a Georgiei unde se produce mai bine de jumatate din productia tarii, o adevarata „tara a vinului” pe care am vizitat-o in ultimele zile de Georgia.

Dar sa revin la Georgia. Cum ziceam, nu o sa sar prea mult in istoria multimilenara a acestei tari, dar vreau sa revin la istoria sa relativ recenta. Ca orice tara ex-sovietica, perioada lui Gorbaciov a coincis cu redesteptarea nationala. Sentimentele nationale, patriotice ale unui popor extrem de mandru cum este cel georgian, au explodat in momentul in care capacul aproape etans de peste obroc a fost un pic ridicat. La Tbilisi au avut loc primele mari manifestatii pro-independenta de pe teritoriul URSS, aici au cazut si primii morti. Intr-un final, prabusirea URSS a fost sarbatorita de georgieni, care l-au votat pe Zviad Gamsakhurdia, fiul unuia dintre cei mai mari scriitori georgieni ai secolului XX, el insusi cercetator, scriitor, dar si un opozant de prim ordin al regimului sovietic (a publicat reviste antisovietice si a fost condamnat in anii ’70). Odata cu perestroika, a devenit in mod natural un lider national adulat de toti georgienii. Va cadea insa in patima obiceiurilor dictatoriale, va fi antrenat intr-un razboi civil in care fiecare se batea cu fiecare si va fi inlaturat de la putere. Va fugi in Cecenia, apoi va reveni in Georgia, unde se va sinucide. Sau „a fost sinucis”. Dar nu se stie. In haosul creat, cu tara prabusindu-se, cu republici autonome aparand din 100 in 100 de kilometri, a fost adus Shevarnadze. Acesta va conduce o Georgie, e drept, mai stabila, dar care va atinge cote nemaintalnite de coruptie si decadere economica. Shevarnadze va fi inlaturat de la putere de Revolutia Trandafirilor, iar fraiele tarii au fost preluate de catre Mihail Sakashvilli, care, intre 2004 si 2013, a schimbat fundamental tara – a eradicat coruptia marunta (nu a reusit sa o termine pe cea din varf, probabil un duo Sakashvilli – Kovesi ar fi fost perfect), a profesionalizat birocratia, a renovat orasele vechi, a transformat Georgia intr-o destinatie turistica de prim ordin si a orientat Georgia spre Europa. Dar si el a fost tentat de o putere aproape dictatoriala, asa ca a fost invins in alegeri si a trebuit sa fuga din tara. Dar a lasat in urma o tara care are un traseu, o directie, o tara care poate fi mandra de cum s-a transformat in ultimii 15 ani.

Una dintre marile probleme ale tarii este insa cea a nationalitatii. Georgia are aceleasi probleme interetnice ca si alte state ex-sovietice, probleme create de diabolicii Stalin si Lenin in anii ’20 – ’30. Dificultati cu regiuni cu populatii diverse, care au fost anexate mai mult sau mai putin natural unor republici unionale. Noi stim cazul Transnistriei rusofone, care a fost alipita Moldovei pentru a o tine in sah. Sau poate v-a trecut pe la ureche cazul regiunii Nagorno-Karabakh, care, desi era in proportie de 95% armeana si adiacenta Armeniei, a fost data Azerbaijanului. Sau Samarkandul tajik, orasul „inteligentsiei tajice”, care a fost dat Uzbekistanului, desi se afla la cativa kilometri de granita. Iar Tajikistanul format in anii ’20 nu avea niciun oras pe teritoriul sau, numai sate sarace si uitate de lume … orasele tajice au devenit parte a Uzbekistanului. La fel era cazul si cu Georgia – in haosul creat dupa caderea URSS, au aparut trei republici rebele – Adjaria, Abkhazia si Osetia de Sud. Adjaria a fost reintegrata Georgiei, celelalte doua, nu. Dar sa va spun povestea lor, pe scurt.

 

Adjaria este regiunea de langa Marea Neagra in jurul marelui port Batumi. Adjarii sunt unul dintre acele „popoare” create de sovietici pentru a divide si a cuceri. In timpul ocupatiei otomane, o parte dintre georgieni a trecut la islam, pentru a avea anumite privilegii economice si sociale. Erau, practic, georgieni musulmani. Poporul adjar a aparut brusc in 1926, inventat de sovietici. O parte dintre acestia a dorit sa-si faca o republica (era la mare moda la finalul anilor ’80) si chiar si-au facut-o. In anii ’90, Adjaria a devenit o republica autonoma, dar de facto independenta, condusa de Aslan Abashidze (provenea dintr-o familie de printi georgieni de religie musulmana), care a transformat regiunea intr-una dintre cele mai bogate din Georgia (Abashidze a reusit totusi sa o fereasca de razboiul civil care a macinat Georgia in anii ’90), dar si cea mai corupta (in conditiile in care Georgia anilor ’90 era una dintre cele mai corupte tari din lume). In perioada in care Shevarnadze a fost presedintele Georgiei (1992 – 2003), Abashidze a condus Adjaria ca pe propria proprietate, dar nu au existat conflicte armate. Dupa Revolutia Trandafirilor, imediat dupa ce Shakasvilli a preluat puterea, prin contaminare, au existat demonstratii de masa si in Batumi impotriva lui Abashidze, iar armata georgiana a intervenit. Abashidze a fost recuperat de patronii sai rusi si dus la Moscova, unde traieste intr-un exil aurit. Adjaria a redevenit parte din Georgia.

 

Abkhazia se afla tot de-a lungul Marii Negre, dar la nord, pe granita cu Rusia. Originea abkhazilor este neclara, la fel ca in cazul multor popoare din melanjul de nationalitati din Caucaz. Daca credeti ca in Balcani sunt prea multe etnii, ei bine, multiplicati cifra balcanica cu 10 si descoperiti numarul de nationalitati si limbi din Caucaz. Abkhazii vorbesc o limba nord-caucaziana, dar nu se stie exact de unde vin. Multi dintre ei au fost musulmani, in momentul in care au aparut rusii in Caucaz, si, precum, cerchezii, au fost alungati in Imperiul Otoman. Se pare ca sunt mai multi abkhazi in Turcia si in Siria, decat in Abkhazia. In perioada sovietica, abkhazii reprezentasera o nationalitate neglijabila. In 1989, ei reprezentau doar 25% din populatia republicii, iar georgienii, aproape jumatate. Dar rusii aveau nevoie de o republica rebela, care sa tina in sah Georgia. Si au creat-o. Georgienii au fost epurati etnic, iar acum, oficial, se spune ca abkhazii reprezinta majoritatea populatiei (50,8%) … gurile rele spun insa ca nu abkhazii sunt majoritari in Abkhazia (oricum, erau foarte putini), ci … armenii care nu au fost alungati si care reprezentau cea de-a doua mare comunitate din zona, dupa georgieni, in 1989.

 

Osetia de Sud este cea de-a treia republica creata de sovietici. Osetinii sunt un popor ortodox de limba iraniana, provenind aparent din scitii care au dominat tot nordul Marii Negre in vremea geto-dacilor (daca va aduceti aminte, prima mentionare a getilor provine de la Herodot, care povestea cum sahul Persiei se dusese sa-i subjuge pe sciti, trecand si peste teritoriul getilor). Osetinii, urmasii scitilor, nu au locuit insa niciodata pana prin secolul al XVIII-lea la sud de Caucaz, ci numai la nord – unde exista si o Republica Osetia de Nord, parte componenta a Federatiei Ruse. Dar multi au emigrat la sud de Caucaz in cautare de munca si hrana si au ajuns sa locuiasca pe pamanturile nobililor si regilor georgieni din Regatul Kartli, unul dintre statele georgiene din secolele XVI – XVIII. Erau muncitori oaspeti. In perioada Revolutiei Bolsevice, in mod natural, georgienii au luptat contra comunistilor (mai ales patura nobiliara), in timp de osetinii, in mare parte, tarani saraci, patura saraca a regiunii, au devenit „rosii”. Dupa ocuparea Georgiei de catre sovietici, drept multumire, bolsevicii le-au facut cadou o republica autonoma in cadrul Georgiei, numita „Osetia de Sud”, pe teritoriul vechiului regat georgian Kartli. Dupa caderea URSS, au fost lupte violente intre georgieni si osetini (sprijiniti de rusi), iar osetinii au invins.

In 2008, incurajat de victoria din Adjaria, Sakasvilli a decis sa rezolve si problema osetina, asa ca a atacat Osetia de Sud. Minitara (are cam 50.000 de locuitori) ar fi sucombat rapid, daca nu ar fi intrat in actiune marele prieten rus care a contraatacat, a ocupat orase georgiene si a respins trupele georgiene. Pana la urma, Putin nu a cucerit Tbilisi, dar l-a umilit. Zeci de mii de georgieni au fost epurati etnic si multi locuiesc acum in sate special construite in apropierea vechilor lor asezari, pe granita cu Osetia de Sud sau Abkhazia. Iar aceste asa-zise republici sunt niste teritorii extrem de sarace, inchise si tinute in viata pe perfuzii. Atat Abkhazia, cat si Osetia de Sud au un PIB pe cap de locuitor de circa 400 – 500 de dolari (adica, similar cu Niger, Mozambic sau Madagascar), pe cand Georgia are un PIB pe cap de locuitor de 4.000 de dolari.

 

 

In fine, sunt multe lucruri de spus si scris. O sa le introduc ici si colo in povestirile cu ce am vazut. Va voi spune cum a fost eradicata peste noapte coruptia politiei sau cat de eficienta este birocratia georgiana (din punctul asta de vedere, Georgia este la ani-lumina de Romania). Dar si despre vin, turism, schi in Caucaz, promovare turistica (Georgia, la o populatie de 3,7 milioane de locuitori, primeste 7,5 milioane de turisti straini pe an, in timp ce Romania, la o populatie de 19,1 milioane de locuitori, primeste 2,5 milioane de turisti straini pe an). Ma rog, Georgia investeste 9 milioane de euro in promovare in strainatate, in timp ce Romania a investit pe undeva la 200.000 – 300.000 de euro. Si multe alte lucruri.

Asa ca, ce pot sa va spun, intr-o sambata-dimineata, aproape 150 de romani faceau check-in-ul la prima cursa din istorie spre Tbilisi. Sa mearga la schi sau sa viziteze tara. La retur, vreo 40 de georgieni faceau check-in-ul sa zboare spre Romania. O proportie corecta pentru cat de important este turismul in cele doua tari. In aeroport, aveam sa aflu ca Romania ramasese fara site de promovare. Urma sa lansam promovarea prin telegraful fara fir 😊. De unde, turisti?

Imagini Georgia

Palat Prezidential Tbilisi Georgia

Palatul prezidential din Tbilisi

Uplistsikhe Georgia

Orasul sapat in stanca de la Uplistsiche, langa Gori

Mtskheta Georgia

Mtskheta, vechea capitala a Georgiei si orasul ei sacru

Ananuri Castle Georgia

Spectaculoasa cetate de la Ananuri pe drumul spre Autostrada Militara

Partie Gudauri

Gudauri, una din statiunile de schi ale Georgiei din Caucaz

Gudauri Georgia

Pe undeva, pe la 3000 metri 🙂

. Vinuri Georgiene

Georgia, tara vinului

Khareba Georgia

… prin tunelurile cramei Khareba

Comentarii

  • vladimir spune:

    Poti spune ca romanii sunt chiar eficienti daca la suma aia aduc atat de multi turisti 🙂 Una peste alta pe mine vinul georgian nu m-a dat pe spate. La 10 15 eur o sticla in magazin nu se compara cu cel romanesc la aceiasi bani. Dar Tbilisi e una din capitalele foarte cool. Are de toate. Si intradevar la nr de turisiti bate orice oras din Romania.

  • paul spune:

    georgia e pe lista scurta si la mine…

  • […] asta spre Georgia, ţară frumoasă din spaţiul ex-sovietic, despre care puteţi citi mai multe pe blogul lui Cezar (aka Imperator), pentru ca noi încă nu am ajuns pe […]

  • Camelia spune:

    Buna, in prezent se intra in Georgia cu CI sau doar cu pasaport?
    Multam

  • Georgescu Viorel spune:

    De la Kutaisi ce variante de transport pt Tiblisi sunt? Stie cineva mai mult? nu am gasit decat un singur tren care face 5 ore ..am sa merg 5 zile la Kutaisi si as vrea sa merg si la Tibilisi dar 250 km in 5 ore…am inreles ca ar fi o varianta dintr-o gara apropiata pe unde trece un expres de la Batumi dar putine informatii..poate stie cineva are a fost de curand cu wizzair la Kutaisi..Multumesc

    • Horia spune:

      Salut!
      Nu e OK sa stai cinci zile in Kutaisi, pentru ca, sincer, nu ai ce face acolo.
      Pentru Kutaisi e sufficient 1/2 zi.
      http://www.railway.ge/?web=1&action=page&p_id=479&lang=eng
      Mersul trenurilor e mai sus.

    • Nicu P. spune:

      eu am fost acum vreun an-jumate cu trenul Tbilisi – Kutaisi (de unde am luat un wizz de Larnaca cu vreo 12euro). Trenul e compartimentat, curat si f. ieftin …vreo 15 lei parca am dat. Au dreptate cei cu vinurile: cele romanesti sunt peste ale lor. In schimb Tbilisi e super de vizitat. La fel si Batumi.

    • Nicu P. spune:

      decat sa stai 5 zile in Kutaisi, mai bine te duci cu Marshrutka la Erevan, …faci vreo 6 ore, cam 12euro si acolo chiar ai ce vedea!

  • Maria spune:

    INteresanta Tara! Interesanta limba! Stiu oamenii de ce o viziteaza in numar asa de mare!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest