Distribuie articolul:

Castel Mimi

Acum vreo doi ani, intr-o sambata, fluxul meu de Facebook a fost inundat cu fotografii de la un eveniment plin de culoare si stralucire de la ceea ce parea un castel frantuzesc. Dar uitandu-ma mai bine, pozele apareau de la prietenii mei basarabeni. Si toate spuneau despre un anumit Castel Mimi, despre care nu auzisem in viata mea. I-am intrebat pe vreo doi si am inteles ca era inaugurarea oficiala a unui palat care tocmai fusese renovat. Dar judecand dupa poze, arata senzational… parca pozele erau de undeva de pe valea Loarei. Am intrebat unde e si am aflat ca pe undeva pe langa Chisinau. Ma intrebam cum de nu auzisem vreodata de o astfel de splendoare. Castel Mimi. Cine o fi Mimi? Vreo dama buna din protipendada basarabeana? O avea istorie sau o fi fost construit acum? Banuiam ca ar avea ceva istorie.

Doi ani mai tarziu. Discut cu Alin de la HMDS si cu Andrei de la Go Adventure Moldova ce sa fac in Basarabia in cele doua zile in care imi propusesem sa fiu acolo cu ocazia Centenarului, iar ei voiau sa ma ajute. „Pai, as vrea sa merg la Castel Mimi” ma trezesc vorbind. Sigur, cand vii din Transnistria, e pe drumul de aeroport. Intr-adevar, am aruncat un ochi pe harta. Castelul Mimi este la vreo 30 km de aeroportul Chisinau, undeva pe soseaua spre Tighina. Ma rog, nu fix pe drumul national, faci la stanga (daca vii de la Chisinau) la un moment dat si ajungi.

Noi am venit insa dinspre Tighina si, cand am ajuns in satul Bulboaca, am luat-o la dreapta. Un sat ca oricare, nimic special, ca multe altele din Basarabia. Dupa vreo doua curbe, pe langa calea ferata Chisinau – Odessa, deodata, pe partea dreapta, apare un zid perfect pe care scrie castel Mimi. Vis-à-vis, o parcare bine pusa la punct. La prima vedere, pare ca un OZN, ceva din alta lume. Si ma va convinge ca asa e.

Aveam un rendez-vous la ora 15:00, trebuia sa ajung si la aeroport, sa zbor seara inapoi la Bucuresti cu ultima cursa a TAROM-ului. Intru la receptie. Vasta, impresionanta, centru de informare, magazin de vin, ar putea fi receptia oricarei megaatractii turistice din Europa. Se vede ca o persoana umblata este aceea care a facut (de fapt, refacut) Castelul Mimi. Aveam sa aflu ca nu era doar atat – a chemat specialisti din toate colturile Europei pentru a construi aici, la cativa kilometri de Nistru, un spatiu cu adevarat european. Dupa cetatea de la Tighina, unde reconstructia se face, hai sa zicem, la nivel de amatori, aici, chiar totul este 100% profesionist. Ne asteapta si ghidul si pornim la drum.

Ajungem in gradina. Inca e zapada, dar cred ca vara, cand totul e verde, este absolut superb. Ar fi fost superb si pe alb, cu zapada, daca nu ar fi fost un nor negru si destul de urat. Si altceva este cand totul straluceste in soare. Dar si asa, gradina cu braduleti aliniati perfect imi aduce aminte de gradinile marilor palate frantuzesti. De aceea mi-a venit in minte Versailles-ul sau Luvrul, sau palatul Trianon. Castelul nu este insa unitar din punct de vedere arhitectural, a fost construit pe etape. Cea mai frumoasa aripa aduce, intr-adevar, cu castelele frantuzesti. O alta parte, mai gri si mai putin ornata, in continuare, a fost adaugata intre razboaie si apoi chiar si in perioada comunista.

Intram in palat. Sincer, ma astept la tot soiul de oglinzi, mobile de lux, aur orbitor, cristal. Ei bine, nu… Castelul Mimi nu este un palat propriu-zis, a fost si este, de fapt, o fabrica de vin. E drept, azi nu se mai produce in palatul istoric, ci intr-o fabrica moderna din spate, iar palatul, incet, incet, devine un centru cultural si culinar. Urmati de motanul Muscat, adevaratul stapan al palatului, intram intr-o sala lunga, unde se afla o masa alba. Cam plicticos, imi zic.

Dar aici, am parte de o noua surpriza. Masa aia anosta, alba, se transforma intr-un soi de cinematograf… un cinematograf unde aflu povestea castelului Mimi.

In ciuda parerii initiale, Mimi nu este o doamna. Mimi este un domn. Este un grec (altii zic albanez) care si-a pus pecetea pe istoria Basarabiei (si nu numai) si care a construit aceasta minune. Eroul principal este Constantin Mimi, nascut la Chisinau in perioada tarista, in 1868. Tatal sau era bogat, avea proprietati intinse (inclusiv vita-de-vie), asa ca fiul sau nu a avut parte de lipsuri. A excelat la invatatura, a terminat facultatea de drept de la Odessa si toata lumea ii prevestea un viitor mare in domeniul legal. Dar lui Constantin Mimi ii placea agricultura, mai precis, viticultura. Asa ca a plecat la Montpellier, in Franta, la Scoala Agricola Superioara, unde a invatat cum sa faca vinul. Din Franta, a adus un soi inovator, Aligote (si in prezent, cultivat in Moldova de peste Prut), dar a venit si cu ultimele cunostinte in ceea ce priveste producerea vinului. Le-a aplicat cu mare succes pe mosia sa de la Bulboaca, iar vinurile vinurile lui Mimi au devenit faimoase la nivel international – au primit o medalie de argint la Torino, iar licorile sale s-au clasat pe primul loc la un concurs cu participanti din tot imperiul tarist.

Venit cu imaginea Frantei in minte, decide sa construiasca un castel dupa modelul chateaux-rilor frantuzesti (facut din beton armat, o premiera pentru Basarabia), care va deveni fabrica sa de vin. Sincer, vazand cladirea, puteam sa jur ca asta este castelul in care a trait. Dar nu era asa. Cea mai impresionanta cladire construita a dedicat-o pasiunii sale – productia de vin. El a avut o vila in satul Bulboaca (si, evident, un mic palat la Chisinau), care in perioada comunista a fost locuita de patru familii. Acum, familia care a reconstruit Castelul Mimi a cumparat jumatate din casa si negociaza cu celelalte doua familii sa o cumpere cu totul, pentru a reintregi domeniul Mimi din Bulboaca.

Constantin Mimi a avut o prezenta importanta si in politica. A fost ultimul guvernator rus al Basarabiei (numit de guvernul provizoriu dupa rasturnarea tarului, dar inainte de lovitura de stat bolsevica) si a fost trimisul Basarabiei sa anunte Rada de la Kiev ca basarabenii nu doresc o alipire la Ucraina, ci sa ramana independenti si, un pic mai tarziu, parte a Romaniei Mari. In Romania Mare, Constantin Mimi a fost director in Banca Nationala a Romaniei.

Constantin Mimi a murit in 1935 si a fost scutit de durerea de a-si vedea averea confiscata. A avut patru copii, dar doar o fata a trait mai mult si a lasat urmasi. Ea a prins insa tragicul moment 1940, cand trupele sovietice au invadat Basarabia, iar toata munca tatalui sau a cazut in mainile bolsevicilor. Probabil, a revenit dupa Eliberarea din 1941 (Castelul a fost insa spital militar) si a trebuit sa fuga definitiv dupa 1944. Urmasii ei si ai lui Constantin Mimi traiesc astazi in SUA si in Romania.

Castelul a ramas si a devenit in perioada sovietica cea mai mare fabrica de imbuteliere a vinurilor din intreaga Uniune Sovietica. Practic, aici era adus vin din toata Moldova Sovietica si imbuteliat. 7 milioane de litri de vin ieseau de pe poarta fabricii. Dar, evident, regimul bolsevic, cu a sa proprietate de stat, nu a fost un fan al monumentelor istorice, asa ca palatul lui Mimi s-a degradat, incet incet. O lovitura a dat-o si Gorbaciov, cu taierea viilor – in consecinta, viile din proximitatea castelului au fost culcate la pamant, in lupta contra alcoolismului dusa de noul secretar general.

Dupa 2010, fabrica de vin este retehnologizata, iar din 2011 incepe reconstructia pentru ca Mimi sa devina un punct de referinta pe harta turistica a Republicii Moldova. Cam asta a fost povestea.

A urmat o tura plin cladire – am descoperit tezaurul de vinuri vechi, am descoperit hrubele pline cu vin in butoi de stejar, am descoperit si marile butoaie in care se invecheste vinul. Si, mai ales, am descoperit un proiect integrat, extrem de ambitios, vizionar, cu o mare atentie la detalii care sa transforme Castelul Mimi nu numai intr-un producator de vinuri de mare calitate, ci si intr-un centru cultural si turistic…

Ghidul mi-a aratat piscina (ma rog, nu era exact sezonul pentru baie), noile bungalow-uri (in Moldova, cele mai faine locuri de cazare sunt in podgorii, iar Castelul Mimi nu se lasa mai prejos) care urmau sa primeasca primii oaspeti in cateva zile. In apropiere, se construia un spa pe baza de vin –vor fi tot soiul de proceduri, masaje si am auzit ca si niste bai de vin in forma de pahare). Am vazut poze de la concerte de muzica clasica in aer liber care au avut loc (si tot vor mai avea loc) in imensa gradina a castelului. Si, in final, am urcat la etaj, la restaurant, pentru a manca (evident, mancarea este de mare lux) si a degusta trei tipuri de vin. Cu ocazia asta, am aflat ca excelentele vinuri Castel Mimi se exporta in proportie de 90% prin SUA, China si, ceva, ceva, prin Romania. Pacat ca nu sunt foarte cunoscute si in Romania, pentru ca sunt intr-adevar excelente – am degustat un alb, un roze si un rosu, un adevarat tricolor al vinului :). Daca ma intrebati care mi-a placut cel mai mult, fara indoiala Rosu de Bulboaca.

Am plecat incantat de la Castelul Mimi. Asa cum Miron Costin spunea ca „nasc si in Moldova oameni”, asa as putea zice si eu: se construiesc si in Moldova complexuri turistice extraordinare… Daca ajungeti prin Moldova, va recomand sa-l introduceti musai in traseu, alaturi de marile staruri – Milestii Mici sau Cricova. Ca si la celelalte crame, trebuie sa faceti rezervare si exista mai multe pachete. Toate detaliile le gasiti aici ––> https://www.castelmimi.md/ro_excursii.html

ATENTIE – Nu va speriati de preturi! Sunt exprimate in lei moldovenesti, nu in lei romanesti. Ca sa vedeti cat inseamna in lei romanesti, impartiti la 4,20!

Dupa mai putin de o jumatate de ora, ajungeam la aeroportul Chisinau. Aici, ma asteptau cei de la TVR Moldova, pentru a-mi lua un scurt interviu (Multumesc, Svetlana pentru contact). Il puteti urmari aici. Totul s-a desfasurat foarte repede, asa ca am putut ajunge repejor si la check in, unde am avut parte de o mica surpriza – avionul fiind overbooked in clasa economy, pentru ca aveam card Gold de la Flying Blue, am fost upgradat la business class. E drept, business class-ul in ATR 42 nu e foarte plin de glam, dar orisicat… e fain sa zbori in fata. Mai ales cand poti sa intri un pic si prin cabina pilotilor. In plus, pe aeroportul din Chisinau, cei care zboara la clasa business au parte de un transport separat, cu un microbuz special. Aeroportul din Chisinau nu are burdufuri ca la Bucuresti, asa ca, pentru toate zborurile, pasagerii sunt transportati cu autobuze (sau microbuze, pentru cei de la business class). As fi fost curios sa vad cum arata business lounge-ul de la aeroportul din Chisinau, dar, din pacate, era inchis, se pare ca pentru amenajari. Banuiesc ca, atunci cand va fi gata, va arata bine.

Cu zborul de 55 de minute spre Otopeni, s-a incheiat prima etapa din proiectul meu „Centenar Romania”, derulat cu ajutorul TAROM. A fost etapa „27 Martie – Chisinau, Unirea Basarabiei”. Dar ma gandesc deja la toamna, cand va urma „o dubla” – 28 Noiembrie – Cernauti, Unirea Bucovinei si 1 Decembrie – Alba Iulia, Unirea Transilvaniei. Locuri in care sper sa ne vedem, pentru ca Cernautiul este un oras absolut superb (sper sa ajung si la Hotin, si in alte locuri din Bucovina de Nord, cu ocazia asta), iar Alba Iulia, din cate am auzit, a fost restaurata impecabil. Cetatea, vreau sa zic.

Inca o data, multumesc pentru sprijin partenerului TAROM, care „m-a zburat” la Chisinau, dar si celor din Basarabia, care mi-au pus la punct un program exceptional – acum, cand scriu acest al saselea episod, nici nu-mi dau seama cum de am putut vedea atatea in doar doua zile – HMDS Moldova, agentia Go Adventure Moldova, care creeaza tot soiul de programe „altfel”, hotelul Aria din Chisinau, dupa cum le multumesc si celor de la Castel Mimi, un proiect pe care mi-as dori sa-l vad si prin Romania!