Distribuie articolul:

Sincer, ma bucur cand vad diverse proiecte care incearca sa aduca la lumina multe colturi mai putin cunoscute ale acestei tari. De cand am acest blog, m-am bucurat sa fiu invitat si apoi sa impartasesc cu voi asemenea destinatii si locuri din tara – din Mehedinti, pana la malul marii, din Maramures, de prin satele sasesti din Haferland, trecand prin unele dintre cele mai frumoase orase ale Romaniei – Oradea si Sibiu. Si, in mod sigur, au fost mai multe proiecte de promovare a unor colturi din Romania la care nu am participat, dar pot sa spun ca le-am urmarit cu bucurie pe Facebook sau pe bloguri.

Ei bine, acum cateva zile s-a dat startul la un nou proiect complex care, de data asta, nu se va mai concentra pe un oras sau pe o zona, ci pe multe colturi din Romania. Se numeste #CronicariDigitali (un nume frumos, chiar foarte frumos) si este pus la cale de Institutul National al Patrimoniului, de care, sincer, nu auzisem pana acum (este o institutie publica aflata in subordinea Ministerului Culturii care se ocupa de protejarea si punerea in valoare a patrimoniului Romaniei), cu sprijinul agentiei de comunicare Zaga Brand, pe care o felicit pentru implicare.

Ideea e simpla – o imensa parte a populatiei active si tinere a Romaniei „este calare” pe social media – Facebook, Instagram, bloguri, asa ca acest mediu este cel mai propice pentru a promova o destinatie, un palat, un hotel, un oras, un serviciu. Iar Patrimoniul Romanesc trebuie sa fie cunoscut si promovat si catre generatiile tinere si, evident, mai active. Exista un intreg calendar de evenimente si vizite la monumente de patrimoniu din toata tara, nu numai din Bucuresti, dar prima miscare a avut loc tot in capitala noastra – 120 de instagrameri si bloggeri au fost invitati la un scurt tur prin Bucurestiul de altadata, Bucurestiul de patrimoniu.

Am primit si eu invitatie de rigoare la o adresa destul de aproape de Piata Unirii – Calea Serban Voda 33, numita si „Casa de targovet”. Chiar am fost intrigat, ani in sir am lucrat in apropiere, mai precis, pe Principatele Unite colt cu 11 Iunie, si de sute de ori am trecut din si spre birou pe Serban Voda, dar n-auzisem vreodata de „Casa de targovet”. Si, intr-adevar, intre un bloc si un santier, am descoperit o mica perla de patrimoniu, una dintre cele mai vechi case din Bucuresti, construita de un targovet, candva, pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, inceput de veac XIX, in plina perioada fanariota. Si am fost surprins sa descopar o casa in stilul balcanic, pe care il cunosc mai degraba din Bulgaria, Bosnia sau Albania, decat din Romania… dar ea se afla pe fostul Drum al Beilicului, care facea legatura dintre Bucuresti si Giurgiul otoman, strada pe care treceau beii otomani veniti cu porunci de la sultani, domnitorii nou-numiti de Sublima Poarta si numerosi negustori. O casa care a scapat cu noroc de multe, mult prea multe sistematizari si modernizari (si-a pierdut porticul candva prin 1880, cand calea Serban Voda a fost largita), de nationalizari si modernizari. Astazi, este unul dintre sediile Institutului National al Patrimoniului, care intentioneaza sa o foloseasca pentru diverse manifestari culturale. M-am bucurat de terasele ample, de albul imaculat al cladirii, de pivnita care, probabil, a adapostit tone si tone de vin, de-a lungul timpului, si de atmosfera Bucurestiului de altadata.

Am luat-o apoi la pas pe Principatele Unite, pe stradute neafectate de heirupul betonist generator de cutiute de chibrituri locuite ale perioadei 1970 – 1980, de case cu balcoane de lemn, pe langa copiii mirati de gasca de oameni cu aparate foto si telefoane cu camera foto, am urcat pe niste scari nestiute pe langa un graffiti cu… Margareta Paslaru si ochii ei de copil, prin cartierul de sub dealul Mitropoliei (pe vremea cand a fost construit, era o mahala la margine de Bucuresti… acum e o oaza istorica in plin centrul Capitalei). De fapt, cred ca dealul Mitropoliei l-a aparat de sistematizari. Am admirat apoi cladirile neo-romanesti, vile maiestuoase in stilul care ar trebui sa caracterizeze tot orasul de pe dealul Mitropoliei, si apoi am ajuns pe strazile deja foarte bine cunoscute din animatul Centru Vechi – strada Franceza, Biserica Stavropoleos… apropo, cand ajungeti pe acolo, prin centru, nu alergati disperati spre primul bar sau restaurant, mai respirati un pic, mai aruncati un ochi si veti descoperi aceasta bijuterie numita Stavropoleos (construita la inceputul perioadei fanariote) sau Biserica Sf. Dumitru (de unde a inceput marele incendiu din 1847, care, practic, a distrus cea mai mare parte a Bucurestiului. Daca v-ati gandit vreodata de ce Bucurestiul nu are prea multe cladiri dinainte de secolul al XIX-lea, motivul nu este ca orasul era format din colibe, ci pentru ca a ars in 1847.

Dar punctul culminant al turei a fost vizitarea cladirii CEC de pe calea Victoriei. Este, indiscutabil, una dintre cladirile fundamentale ale Bucurestiului, dar care, din pacate, nu poate fi vizitata. Eu mi-o aduceam aminte de cand eram mic si mergeam cu mama pe acolo sa depuna bani la cecuri cu castiguri in autoturisme Dacia 1300 (nu a castigat niciodata 😊) si era o cladire fascinanta pentru mine, obisnuit cu un oras din blocuri gri, lipsit de vegetatie si care arata ca dupa bombardament. CEC-ul era o minune venita din trecut, dintr-o vreme cand se construiau cladiri frumoase si cand arta era importanta.

Asa ca am pasit cu ceva emotie in cladirea CEC-ului dupa, probabil, trei decenii… nici nu mai stiu cand am fost ultima data. Poate nu chiar de 30 de ani, probabil pe la sfarsitul anilor ’90. Acum, aici, este sediul central al CEC, unde lucreaza managementul bancii si nu se mai lucreaza cu publicul. Acum cativa ani, am vorbit cu niste oameni de la CEC Bank care mi-au spus ca, la un moment dat, s-a pus problema ca CEC Bank sa se mute in alta parte, iar cladirea istorica sa fie transformata fie intr-un muzeu, fie intr-un spatiu cultural, ma rog, in ceva vizitabil 😊. Sper ca se va intampla asta, pentru ca, in mod cert, atata timp cat aici se afla sediul unei banci, nu poti sa ai vizitatori care sa se plimbe de colo-colo.

Daca pe vremuri am intrat doar in sala imensa de la parter, unde se aflau ghiseele pentru lucru cu publicul (am inteles ca au fost construite intr-un fel special, pentru a pastra confidentialitatea discutiei cu functionarul bancar), de data asta, am putut urca si la etaj, unde am vazut sala de consiliu, o sala tipica pentru orice palat din Europa, unde au loc sedintele si in ziua de azi. Sala este strajuita de portretele celor patru suverani fondatori ai Romaniei – Regele Carol si Regina Elisabeta, fauritorii Romaniei Mici independente, si Regele Ferdinand si Regina Maria, fauritorii Romaniei Mari. De altfel, Regele Carol este cel care a pus piatra de temelie la construirea edificiului. Portretele suveranilor romani au fost prezente aici pana in 1948, cand au fost distruse (ce or fi pus in loc comunistii? Portretele cu Stalin si Ana Pauker?), dar dupa Revolutie, portretele au fost refacute pe baza unor fotografii de epoca.

Am admirat in liniste cupolele si unghiurile rotunjite ale cladirii, statuile si scarile de marmura, stucaturile si arta clasica expusa… e unul dintre monumentele fundamentale ale Bucurestiului si este pacat ca nu este deschis publicului.

Ulterior, trupa de instagrameri a plecat la Casa Monteoru pentru o mica petrecere. Din pacate, nu am putut sa mai merg, dar am plecat incantat ca am putut intra in Palatul CEC. Si bucuros ca exista un nou proiect de punere in valoare a patrimoniului romanesc.

Multumesc celor de Zaga Brand si pentru fotografii – desi am venit cu aparatul de fotografiat, am uitat SD-ul in laptop (tocmai descarcasem niste poze), iar cu telefonul mobil nu prea se fac poze cine stie ce… Si va invit sa urmariti in continuare hashtag-ul #cronicaridigitali.