Sa facem o recapitulare – rutele interne operate de Blue Air

Palatul Vulturul Negru Oradea

In ultima perioada, a fost o intreaga forfota in piata, de data asta cu anulari de zboruri – unele au fost publice si dezbatute, altele, mai putin publice, cert este ca aeroporturile romanesti vor fi mai putin aglomerate, iar rutele, mult mai putine decat in perioada de vara. Sa speram ca odata cu publicarea orarelor de vara, multe dintre rutele la care s-a renuntat vor reaparea sau, cine stie, eu sper si in rute si destinatii noi. Asa ca mi-am propus sa trec in revista rutele care vor opera prin Romania in aceasta iarna. Si voi incepe cu contabilizarea rutelor interne operate de Blue Air.

In primul rand, as vrea sa subliniez din nou ca Blue Air este compania aeriana care a revolutionat zborurile interne. Timp de circa 20 de ani, Tarom a avut, practic, monopol pe zboruri interne, practicand preturi, evident, de monopol. Aparitia spectaculoasa a Blue Air pe ruta Bucuresti – Iasi a dus la prabusirea preturilor, iar astazi, daca prinzi vreo promotie, poti zbura din Bucuresti pana in capitala Moldovei la un pret mai mic decat daca mergi cu trenul. Si cu avionul faci mai putin de o ora, iar cu trenul faci cat o da Domnul. Alte companii aeriene low-cost au urmat exemplul Blue Air imediat, dar iata ca au inceput sa se retraga – Wizz Air a renuntat la ruta Bucuresti – Cluj-Napoca, lasand doar Blue Air sa se bata cu compania de stat, iar Ryanair nu stiu cat timp va mai zbura la Timisoara, dupa ce si-a redus zdravan operatiunile in Romania, preferand sa zboare mai mult in Bulgaria.

Dar sa trec in revista rutele:

 

Bucuresti – Iasi. Cum ziceam, a fost primul zbor intern al Blue Air si „a rupt”. Traficul pe ruta a explodat, preturile au scazut dramatic si, deodata, capitala Moldovei s-a apropiat mult mai mult de capitala Romaniei. Nu am mai fost in Iasi de ani buni, dar am auzit ca s-a investit si acolo destul de serios in refacerea turistica a orasului – am vazut zeci si zeci de poze cu adevarat spectaculoase cu Palatul Culturii, in plus, tot prin oras, poti descoperi niste biserici (cum ar fi Biserica „Trei Ierarhi”), adevarate comori de arta medievala, vechiul Palat Roznoveanu, care a jucat si rol de resedinta regala in perioada Primului Razboi Mondial, dar si o cladire futurista construita dupa Revolutie – Episcopia Catolica a Iasilor. Daca ajungeti mai ales in perioada estivala, nu trebuie ratata Gradina Botanica, prima din Romania, dar si parcul Copou – care aminteste de mari clasici ai literaturii romane.

 

La Iasi, exista destul de multe zboruri. Practic, Blue Air opereaza in fiecare de zi de 2 ori pe zi, doar sambata fiind doar un zbor pe zi.

Preturile incep de la 106 lei (22 euro) si includ si bagajul de cala si un snack pe zbor.

 

Bucuresti – Bacau. Este ultima ruta interna inaugurata de Blue Air, chiar anul acesta, la sfarsit de aprilie. Am fost de mai multe ori prin Bacau, nu mi-aduc aminte sa ma fi dat pe spate (exceptand fetele), dar de la Bacau, ajungi imediat la Piatra Neamt, iar judetul Neamt are niste locuri absolut geniale de vizitat – de la Cetatea Neamtului refacuta si redeschisa ca muzeu, casa lui Ion Creanga de la Humulesti, cheile Bicazului, rezervatia de zimbri (si animalele respective sunt cu adevarat impresionante) si multe, multe altele. E drept, si in Piatra Neamt se afla unul dintre cele mai fascinante muzee de istorie ale Romaniei – Muzeul Cucuteni – aici, poti descoperi ce civilizatie sofisticata a existat pe meleagurile acestea acum circa 7000 de ani. Sincer, nu stiam prea multe despre civilizatia Cucuteni si am ramas cu gura cascata – toti zicem ca grecii au fost prima civilizatie „civilizata” in Europa, dar Cucutenii sunt inca si mai vechi si la fel de sofisticati din punct de vedere material – din pacate, nu si spiritual. Am fost de doua ori prin Neamt in ultimii ani, va invit sa cititi aici mai multe lucruri.

 

In sezonul de vara, Blue Air are 3 zboruri pe saptamana (miercurea, vinerea si duminica)

In sezonul de iarna, Blue Air are 4 zboruri pe saptamana (lunea, miercurea, vinerea si duminica)

Preturile incep de la 106 lei (22 euro) si includ si bagajul de cala si un snack pe zbor.

 

Bucuresti – Cluj-Napoca. Cred ca orice bucurestean a auzit cat de tare este Clujul si ce multe lucruri s-au facut acolo. Pare sa fie orasul-minune al Romaniei. E drept, nu am mai fost de vreun deceniu prin capitala Ardealului, de abia astept reintalnirea, la iarna, sa vad ce e nou prin Cluj.

Ce mi-aduc aminte este ca exista un centru vechi, destul de limitat, dar dragut, niste bulevarde cu cladiri vechi si, mai ales, o impresionanta Gradina Botanica care chiar mi-a placut foarte mult. Cred ca e musai de urcat pe Cetatuie, pentru o privire de ansamblu asupra orasului (prima oara cand am fost in Cluj, prin anii ’90, chiar am stat sus la un hotel de pe Cetatuie), iar interiorul Operei este cu adevarat un festin (si afara, cladirea e draguta, generatii intregi de clujeni asteptand ca leii de pe opera sa raga). Trebuie sa precizez insa ca la doar 35 km de Cluj se afla Turda, unde se afla deja faimoasa salina, una dintre putinele investitii spectaculoase din turismul romanesc.

La Cluj-Napoca, exista de asemenea numeroase optiuni

In sezonul de vara, se zboara de 3 ori pe zi (lunea), de 2 ori pe zi (marti – vineri) si 1 data pe zi (sambata si duminica)

In sezonul de iarna, se zboara de 2 ori pe zi (luni – joi), de 3 ori pe zi (vineri) si 1 data pe zi (sambata si duminica)

Preturile incep de la 106 lei (22 euro) si includ si bagajul de cala si un snack pe zbor.

 

Bucuresti – Oradea. Stiti cantecul acela, „Vreau o tara ca afara”? Dupa ce am fost in Oradea, m-am intors cu un alt refren in minte „Vreau o tara ca-n Oradea”. Cum am zis, nu am fost la Cluj-Napoca de vreun deceniu, e drept, a trebuit sa ma gandesc mult la Sibiu, dar cred ca Oradea este mult peste. Este, in mod indiscutabil, un oras in care s-a investit cu cap, in urma unei strategii, au fost adoptate solutii urbanistice similare tarilor din Vest, iar mirobolantul centru al Oradei a fost in cea mai buna parte refacut.

Mi-aduc aminte de cand am citit intr-o revista ca Oradea devenise membra a retelei oraselor Art Nouveau din Europa si am zis ca asta e prea mult… Cum sa se compare Oradea cu Barcelona, Viena sau Riga? Fusesem prin Timisoara si Arad, si acolo erau cateva cladiri Art Nouveau, ici si colo, la Oradea sa fi fost la fel. Era o prostie! Dar cand am ajuns in Oradea, am ramas cu gura cascata – Oradea nu are cladiri Art Nouveau, Oradea este Art Nouveau! Stiu, recent a ars unul dintre monumentele reprezentative ale orasului – Episcopatul Greco-Catolic. Sunt insa convins ca la nivelul de organizare si de mobilizare al Primariei, in curand, cladirea va fi reconstruita si va straluci. Poti citi mai multe povesti si informatii despre Oradea aici.

La Oradea se poate ajunge cu Blue Air dupa urmatorul program

In sezonul de vara – lunea si miercurea de 2 ori pe zi, vinerea si duminica – 1 data pe zi

In sezonul de iarna – lunea de 2 ori pe zi (exceptand perioada 17 decembrie 2018 – 3 februarie 2019) si 1 data pe zi (miercurea, joia, duminica)

Preturile incep de la 106 lei (22 euro) si includ si bagajul de cala si un snack pe zbor.

 

De curand, s-au redeschis dupa ani si ani de reconstructie si aeroporturile din Baia Mare si Tg. Mures. Sa speram oare ca Blue va zbura acolo din primavara?

Palatul Culturii Iasi

Impresionantul Palat al Culturii din Iasi

Mitropolia Iasi

Iasiul are numeroase biserici istorice

Statuia Stefan Cel Mare Bacau

Statuia lui Stefan cel Mare din Bacau

Muzeul Cucuteni

Muzeul Cucuteni – am descoperit o straveche civilizatie incredibil de sofisticata

Piata Unirii Cluj

Statuia lui Matei Corvin din centrul Clujului

Casa Matei Corvin Cluj

Si casa in care s-a nascut regele maghiar de origine romana

Panorama Oradea

Centrul Oradei (poza a fost facuta la aterizare dintr-un avion Blue Air)

Palatul Vulturul Negru Oradea

Una din bijuteriile Art Nouveau ale orasului – Palatul Vulturul Negru

blueair-logo
Categorii:
BlueAir · Romania · Tips & Tricks

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest