V-am povestit un pic despre licieni in primul episod si despre urmele unei civilizatii cu adevarat infloritoare in primul episod. Centrul economic si politic al Liciei s-a aflat undeva mai la vest de Antalya City, dincolo de Kemer, undeva intre Antalya si Oludeniz, acolo unde s-au aflat principalele orase liciene. Vazusem deja Olympos si Arykanda, urma sa vad inca doua, cu adevarat speciale – Myra si, mai ales, orasul scufundat de la Kekova.

Myra – desi este un orasel destul de mic, aici se afla doua principale obiective istorice care atrag pe buna dreptate numerosi turisti. Unul dintre ele este orasul antic Myra, aflat undeva la nord de orasul modern, unul dintre cele mai mari orase ale Federatiei (sau Ligii) Liciene. Poti intui de departe unde se afla orasul – o fortareata domina de pe un deal vechiul oras, probabil ca acolo a fost Agora antica, transformata in fortareata fie in perioada bizantina, fie de cruciati. Din orasul propriu-zis, nu a mai ramas mare lucru, posibil, ruinele sunt ingropate sub orasul nou sau sub serele care asalteaza toata regiunea, ajungand inclusiv in buza sitului arheologic. Sunt doua obiective majore cu adevarat spectaculoase – mai intai, mormintele sapate in stanca, adunate laolalta, aratand de departe ca un fagure – traditia orientala a mormintelor sapate in stanca (exemple fastuoase pot fi vazute la Petra sau Persepolis, dar nu numai) a fost urmata si de licieni, numeroase morminte putand fi vazute cam peste tot prin regiune. Dar acestea din Myra sunt speciale pentru ca sunt adunate unele langa altele, iar fiecare „beneficiar” a incercat sa le aranjeze cat mai frumos si intrarea sa fie cat mai faina. Si a reusit. Mai exista morminte disparate si pe langa cele din „fagure”, dar sunt razlete si solitare… unul dintre ele este fix deasupra teatrului – nu pentru ca proprietarul a fost un pasionat de teatru si a dorit sa urmareasca piesele si in viata de apoi, ci pentru ca teatrul a fost construit dupa morminte, in perioada in care au venit la moda sarcofagele.

Teatrul este imens, are o capacitate de mii de persoane, este o reflectare a faptului ca Myra a fost un oras extrem de important si de mare, in antichitate. Astazi, este frumos restaurat si, desi nu este functional, cum este cel de la Aspendos, este cu adevarat impresionant. E adevarat, nu trebuie sa-l vizitezi imediat dupa ce vezi Efes-ul, acela este cu adevarst gigantic, dar daca ii lasi un pic timp, te va impresiona fara indoiala.

Myra a continuat sa supravietuiasca ca un oras important chiar si dupa crestinarea regiunii. Ca dovada, dupa abolirea Ligii Liciene si reinstaurarea dominatiei romane, Myra a devenit capitala regiunii si, mai apoi, sediul episcopal. Se pare ca primul episcop al Myrei a fost Sf. Nicolae (da, cel cu cadourile de Mos Nicolae), care s-a nascut la Patara, nu foarte departe de Myra, si care a ajuns episcop al Myrei prin secolul al IV-lea. Bun amic cu imparatul Constantin cel Mare, a reusit sa obtina niste scutiri de taxe pentru orasul sau, dar a si distrus una dintre cele mai frumoase capodopere arhitecturale ale Asiei Mici – templul lui Artemis, zeita protectoare a Myrei.

Biserica „Sf. Nicolae” se pare ca a fost construita prin secolul al IX-lea, cea precedenta, in care se pastrau moastele mosului, fiind distrusa in timpul raziilor arabe asupra coastei, si a rezistat secolelor. In timpul razboaielor care au dus la ocuparea Antalyei de turcii selciugizi (primul val de turci care s-au asezat pe teritoriul actualei Turcii), moastele Sf. Nicolae au fost furate de niste negustori italieni (sarcofagul spart poate fi vazut inca in Myra, sau Demre, cum i se spune acum pe turceste) in 1087 (in timpul invaziei selciugize) si duse la Bari, in sudul Italiei, unde ar fi si in ziua de azi in istorica Biserica „San Nicola” din medina orasului.

Biserica a fost partial restaurata de tarii rusi – candva in secolul al XIX-lea, dar nu este complet reconstruita si chiar ma bucur ca nu a fost reconstruita complet. Ai intr-adevar sentimentul ca intri intr-o biserica antica si nu una nou-nouta. Pe pereti, se disting inca superbele picturi murale tipice bisericilor ortodoxe, pictate de bizantini acum mai bine de 1000 de ani, si, evident, poti sa vezi si sarcofagul celui care bucura copiii la fiecare inceput de decembrie. Biserica se afla acum in mijlocul orasului modern Demre, iar piata centrala chiar poarta numele sfantului J.

Kekova – e una dintre perlele Coastei de Turcoaz, un loc absolut superb. E drept, a trebuit sa conduc relativ mult din Kiris, era la peste 120 km de hotelul meu, a meritat cu varf si indesat. Probabil ca as fi ajuns mai repede, dar nu m-am putut abtine sa nu ma opresc din cand in cand pe drum. Dupa ce traversam o serie de munti, drumul se onduleaza de-a lungul unor golfuri absolut superbe, adapostind plaje pustii de-a lungul Coastei de Turcoaz pana cand am ajuns intr-un final in satul Ucagiz, de unde pornesc minicroazierele din zona.

Kekova este, de fapt, o insula, Pe ea, a existat unul dintre importantele orase liciene, dar a fost distrus de un puternic cutremur – in urma acestuia, o parte din oras a ajuns sub apele verzi ale Marii Mediterane si este un sit unic. De altfel, una dintre cele mai populare excursii de-a lungul coastei este sa pleci de pe o ambarcatiune numita Gulet (de unde si numele de Gulet Tours) de 5 – 7 zile, timp in care explorezi frumusetile incredibile ale coastei de la Kas (sau chiar si Oludeniz) pana la Kemer. Dupa nimicitorul cutremur, orasul de pe insula a fost reconstruit, dar abandonat din cauza raziilor arabilor din timpul primului mileniu.

Am ajuns in Ucagiz si am reusit sa parchez undeva pe o straduta laterala. Cand mi-am ridicat ochii, fix deasupra masinii era un mormant lician, incastrat in stanca… nu e singurul, sunt cu sutele sau cu miile in toata zona. Pe malul apei, cateva restaurante inundate de flori, dar nu aici voiam sa ne oprim. Voiam sa inchiriem o barca sa mergem la Kekova si prin zona – totul aici e perfect organizat – preturile sunt unice si imediat poti sa-ti iei o barca de la un chiosc instalat in mica piateta a satului. Din pacate, nu am avut timp de o excursie prea lunga – asa ca am optat pentru excursia de o ora si jumatate, dar un pic prelungita – de doua ore. Pretul pentru o ora si jumatate era fix la 250 de lire turcesti (33 de euro), pentru doua ore am stabilit la 300 de lire (40 de euro)… initial imi era frica ca de persoana, dar, de fapt, era pentru tot vasul… si desi eram doar doi si credeam ca vom primi o salupa mica, am ramas uimit sa vad ca inchiriasem un cogeamite vasul – cred ca puteau incapea linistit 10 – 15 oameni pe el… si am plecat la drum.

Excursia a cuprins iesirea in larg din Ucagiz si imediat am dat de urmele orasului scufundat – un sarcofag solitar iesit din ape, urme de ziduri pe micile stanci din zona si, intr-un final, urmele de pe langa insula Kekova (actualmente, nelocuita)… pe insula, se pot vedea urmele orasului bizantin – biserici, magazine, agora, vile romane, bai, iar portul este la vreo doi metri sub apa incredibil de clara… de altfel, tot acest oras scufundat (ma rog, partial scufundat) poate fi admirat de la suprafata fara nicio problema.

Dar o alta perla a zonei este micul sat Karakoy – aici nu poti ajunge decat pe jos sau pe apa, nu exista sosele pentru masini, este un sat construit in stil clasic anatolian cu casute din lemn (este interzis sa ridici ceva modern), catarandu-se pe o stanca de pe malul apei, incoronat in varf cu ruinele unei mandre citadele cruciate numite Simena (inauntru se afla, zice-se, si cel mai mic teatru din lume). Din pacate, nu am avut timp sa oprim la Karakoy, desi grozav mi-ar fi placut (dar nu-i nimic, l-am pus acolo, pe lista). Da, din pacate, am avut timp limitat, dar imi doresc sa revin aici, la Ucagiz sau Karakoy, si sa dorm cel putin o noapte – satucele astea arata minunat, citadela e de explorat si, mai ales, orasul scufundat se vede cel mai bine de pe un caiac – posibil mai ales ca, datorita insulei, apa marii este calma ca un lac.

Dupa ce am trecut pe la orasul scufundat si m-am uitat cu mare pofta spre Karakoy, ioi, ioi, ce l-as mai fi explorat, am pus ancora intr-un mic golf al Kekovei, unde apa verde, verde, verde indeamna la inot… dar cum niciunul dintre noi nu stie sa inoate, dupa putin timp am plecat mai departe, spre asa-numitul Golf Acvariu – un golfulet facut sandvici intre doua insule si cu o apa clara, clara, clara… In mod cert, Kekova este un loc in care trebuie sa revin si sa si dorm in zona – probabil, in Karakoy.

Am condus inapoi spre Kiris avand inca in minte acea apa de turcoaz, insule de smarald si casute dintr-o alta vreme… unul dintre acele colturi de Antalya care nu pot decat sa te vrajeasca… si sa ma faca sa imi doresc sa revin…

Imagini Myra si Kekova

Soselele din Antalya

Marea are o culoare de vis

Anticul oras Myra 🙂

Mormintele … ca niste fagure de miere

Teatrul din Myra

Licienii pareau foarte mirati 🙂

Hello, Myra !

Biserica lui Mos Nicolae

Aceste fresce au supravietuit mai bine de un mileniu

Celebrele mozaicuri bizantine

Hello !

Golful Kekova

Trei optiuni la alegere. Pretul e pe barca si e la rata 1 euro = 7,5 lire turcesti

Ma asteptam la o salupa si m-am trezit cu ditamai barca

Comandanta adjuncta

Si am plecat din Ucagiz

Incet, incet, ne departam in larg

Peste tot, morminte antice – fie sarcofage, fie incastrate in stanca

Cea mai buna metoda sa vezi orasul scufundat

Satul Karakoy si-a pastrat aerul traditional

Ne apropiem de Kekova

Cum ziceam, o parte din oras se afla sub apele extrem de clare ale marii

Aici au fost baile

Ce a mai ramas din biserica. Inca se mai vede o cruce pe fosta intrare

Vechiul port al Kekovei este sub apa

Golful de imbaiere are si el urme ale trecutului

Asta este ceea ce numesc „bataia pestelui”

Doamne, ce culoare, Doamne, ce apa clara

Acvariu

Karakoy de departe si cetatea sa cruciata

Tanti care face paine

Pregatit pentru pranz

Cum ziceam … pana si unde am parcat masina era un mormant lician