Una dintre cele mai interesante regiuni ale Etiopiei se afla in coltul de sud-vest al tarii, spre granita cu Kenya si Sudanul de Sud. Aici se afla cele mai traditionaliste triburi ale Etiopiei – mursi, dashnech, hamer, arbore, ari, konso sau dorze. Desi nu traiesc pe o zona imensa, fiecare trib are niste traditii unice. Unii continua sa traiasca in colibe de vreascuri si aproape complet goi, altii si-au construit case sofisticate, sa se „civilizeze” (intre ghilimele, desigur), dar continua sa aiba niste particularitati si, desi nu mai umbla dezbracati, tin cu dintii de anumite traditii. E o regiune fascinanta, o regiune unde simti ca de acolo se trage omenirea si ca mare lucru nu s-a schimbat de la inceputuri (desi tehnologia intra, a naibii, si pe aici – am o poza geniala cu o fatuca din tribul hamer care isi tine un telefon Nokia sub san in timp ce mesteca un bat de curatat dintii), intr-un peisaj de inceput de lume.
Trebuia sa plecam dimineata din Addis Ababa, dar nu prea s-a putut. Cu o zi inainte, cuiva din grup i se smulsese telefonul din mana in timp ce statea la semafor. Au luat-o la fuga dupa el cativa din grup, dar hotul a fost prins nu de romani, ci de localnici, de etiopieni revoltati ca i s-a furat ceva unui ferengi. Sunt convins ca asa ceva nu s-ar fi intamplat in Nairobi, unde kenyenii nici n-ar fi intervenit sau, mai degraba, l-ar fi ajutat pe hot sa fuga. In Addis Ababa, etiopienii l-au imobilizat si l-au dat pe hot pe mana politiei. Dar aici a aparut problema. Daca telefonul a fost recuperat de la hot, a fost „arestat” de politie, care avea nevoie de el drept… proba in tribunal! Dupa mai multe negocieri, cel pagubit si-a lasat pasaportul drept garantie, iar a doua zi dimineata (ziua cand urma sa mergem la Dorze), a trebuit sa trecem din nou pe la politie, sa il inlocuim cu cartea de identitate romaneasca, plus actele ghidului nostru etiopian. La terminarea turului, romanul a mai ramas o zi in Addis Ababa, unde a asistat la procesul hotului, care a fost condamnat prompt la inchisoare, iar toate actele i-au fost returnate pagubasului.
Dar asa, in loc sa parasim Addis Ababa la prima ora, am iesit din ea undeva pe la 10 dimineata. Ma rog, 4 dimineata, dupa ora etiopiana J. Cum ziceam, traficul in Addis este intens, mai ales la ore de varf, asa ca ne-a trebuit mai bine de o ora pana la iesirea din oras. Si apoi ne-am pus pe drum. De la Addis pana in satul Dorze sunt 430 km, dar iti trebuie cam o zi. Soseaua este relativ buna (doar cand ajungi in sud, se indesesc gropile), dar, la un moment dat, sinuoasa, si cand treci prin localitati, nu prea poti sa gonesti. In plus, cand nu te astepti, te trezesti cu capre, magari, cai si cu alte lighioane la drumul national :).
Odata iesit din Addis, am intrat in zona agrara nr. 1 a tarii. Poate, cei mai in varsta isi aduc aminte de foametea din Etiopia, de imaginile acelea socante (care la noi au ajuns doar dupa 1990, deoarece Ceausescu era bun prieten cu Mengistu Haile Mariam, dictatorul comunist care a ucis milioane de etiopieni prin infometare) si de faptul ca Romania era denumita la finalul anilor ’80 „Etiopia Europei”. Problema Etiopiei este suprapopularea. Daca in 1950, pe vremea lui Haile Selassie, toata tara numara vreo 15 milioane suflete, anul acesta, Etiopia are nu mai putin de 108 milioane de suflete! Nici chiar foametea din anii ’80 nu a oprit zelul etiopienilor de a face copii. Nivelul alfabetizarii este redus, cam 40% din locuitori stiu sa scrie si sa citeasca, pentru ca inca de la doi ani, copiii incep sa munceasca in gospodarie. Intr-o tara unde 80% din locuitori traiesc inca din agricultura de subzistenta, daca s-ar declara invatamantul obligatoriu pentru toti pana la varsta de 14 ani, atunci tara s-ar prabusi in haos – jumatate din forta de munca s-ar muta de pe campuri pe bancile scolii. Si, de altfel, nici nu trebuie sa fii prea atent – vezi cum copii de 5 – 6 ani au grija de avutul cel mai de pret al familiei lor – vitele si caprele! Si sunt peste tot.
Cosul de paine al Etiopiei este in regiunea Oromo, la sud de Addis. Am parcurs sute de kilometri de campuri plantate (in special teff, cereala etiopienilor), dar si multe altele, si cand m-am intors cu avionul, am descoperit mii si mii de kilometri patrati cultivati. Foametea din anii ’80 a fost, de fapt, in nord, in zonele Tigray si Amhara, unde existau gherile care luptau impotriva regimului comunist de la Addis Ababa. Pentru a-i potoli si a-i pedepsi pe localnici, comunistii au interzis transportul de mancare spre nord. In nord, sunt cicluri – in unii ani, se face de mancare, in alti ani e o seceta cumplita si nu creste nimic, asa ca nordicii trebuie sa aduca hrana din sudul mai verde. Si asta au decis comunistii – sa blocheze transportul de hrana pentru a-i extermina pe nordicii rebeli. Nu au reusit. In schimb, au murit milioane in nord.
Cum ziceam, drumul spre sud este destul de plictisitor. Campuri, campuri, campuri. La un moment dat, au aparut casele tipice sudului (exista la fel si prin Kenya ori Uganda) – case din chirpici perfect rotunde, cu diverse desene geometrice pe ziduri. Ne-am oprit la un moment dat si aproape ca am dat navala intr-o astfel de casa. Localnicii ne-au primit cu curiozitate (era o zona complet neturistica), ne-am fotografiat, am vazut ce este si, mai ales, ce nu este intr-o astfel de coliba.
Apoi, am ajuns in sud, langa Dorze, dupa lasarea noptii. Comunitatea Dorze locuieste in varful muntilor, langa orasul Arbaminch, cel mai mare oras al sudului, aflat pe langa unul dintre lacurile formate de Marele Rift African, dar nu am ajuns in Arbaminch… am luat-o la dreapta, urcand cateva sute de metri bune in altitudine. Si asta se simte in Africa. Ca si la Addis, daca urci la Entoto, iti trebuie musai puloverul, la fel si la Dorze – daca in Arbaminch poti sa mergi in tricou (sau gol, depinde de tribul din care faci parte), la Dorze e musai sa pui ceva pe tine. Si de aceea Dorze au ajuns faimosi – sunt cunoscuti drept tesatorii Etiopiei, tesaturile lor multicolore fiind faimoase in intreaga tara. Inutil sa spun ca aici oamenii nu merg goi pe strada. Pur si simplu, pentru ca e prea frig.
Am locuit in niste colibe dorze dintr-un minicartier al unei familii. A doua zi dimineata, aveam sa descopar ca satul era format din minicartiere ale clanurilor sau famililor locale… practic, zona era inconjurata de garduri din bambus frumos elaborate, iar in interior erau faimoasele colibe din lemn in forma de stup de albine – foarte, foarte inalte. Interesant este ca aceste colibe sunt mancate de termite, iar in timpul vietii unui om, coliba lui devine din ce in ce mai scunda, pana cand trebuie sa-si construiasca alta!
Seara, cand am ajuns, am fost intampinati cum trebuie – cu mancare cat pentru tot satul si apoi cu o petrecere in care toti membrii familiei au cantat si dansat – femeile cantau, barbatii dansau, iar cei mai tineri si mai agili sareau peste foc. Plus un fel de palinca locala facuta din tot soiul de ingrediente (dorze sunt sofisticati, au cel putin zece ingrediente, nu ca la noi, prune si gata), asa ca seara s-a incheiat apoteotic si extrem de vesel. Ne-am culcat in niste colibe traditionale construite pentru turisti.
A doua zi dimineata, in timp ce restul se trezeau din mahmureala, eu am iesit din cartier sa iau satul la umblat. Satul era arhiplin cu oameni imbracati in alb, in haine tipice mai degraba pentru nordul Etiopiei… iata ca influentele culturale nu vin doar de la americani sau japonezi, ci si de la Amhara, din nordul Etiopiei! E drept, dorze au trecut la ortodoxie acum cateva generatii, asa ca biserica este importanta in viata lor… practic, toti oamenii aceia imbracati in alb (iar femeile, cu valuri albe) care mergeau in sus si in jos, aparent fara rost, veneau, de fapt, de la biserica. M-am prins cand, in capatul ulitei noastre, am vazut oameni care se opreau, se uitau spre ulita noastra si isi faceau cruce. Intr-adevar, desi nu se vedea din strada, in capatul ei se afla o impozanta biserica etiopiana. Din aceea tipica, vopsita in culorile steagului rosu-galben-verde si rotunda (datorita influentei religiei ebraice, care a fost religia etiopienilor inainte de crestinare).
Structura lor familiala este tipic africana – femeile sunt responsabile de casa, de mancare, de cresterea copiilor, de a aduce lemne de foc (si in Dorze, cum spuneam, e frig), in timp ce barbatii sunt responsabili cu construirea acestor colibe inalte (e drept, o fac o data in viata) si sa plimbe turmele de vite pe coclauri. In mod particular, in cazul Dorze, desi femeile sunt cele care tes celebrele lor haine (lungi ca niste togi), nici barbatii nu se dau la o parte.
Inainte de a pleca, am intrat intr-o casa traditionala a familiei care ne-a gazduit. Ca in multe alte locuri, oamenii traiesc impreuna cu animalele. Exista o zona centrala, in jurul unui foc (nu exista horn, fumul iese pe unde apuca prin acoperisul vegetal, deci de multe ori in interior e un fum de sa-l tai cu cutitul), iar in lateral, sunt alte doua-trei camere, unde locuiesc… caprele si vacile… „Vitele sunt caloriferul nostru” imi spune un dorze cu o coafura foarte jamaicana… „Ele traiesc alaturi de noi si ne incalzesc, noaptea, cand e frig”. In consecinta, un ied sare jucaus pe langa foc sub privirile caprei-mama, care sta in camera mica, iar din camera mea mai apare curioasa cate o vaca. Muge si se intoarce la suratele ei :).
Dupa ce ne-am strans lucrurile si am mancat micul dejun (nimic spectaculos, cam peste tot, micul dejun a fost format din omleta si gem. In mod surprinzator, desi am vazut milioane de oi, vaci si capre, nu am gasit lapte, iaurt sau branza decat in supermarketurile scumpe din Addis Ababa), am coborat de pe muntele Dorze spre lacul Chamo, unde, timp de o ora si ceva, ne-am plimbat cu o barcuta pe lac in cautare de crocodili si hipopotami. I-am descoperit, la un moment dat, dar nu ne-am apropiat prea mult – hipopotamii sunt foarte artagosi si teritoriali, si, desi sunt vegetarieni, sunt animalele responsabile cu cele mai multe victime umane din Africa! Ataca pentru ca se simt calcati pe coada si reactioneaza. Dar nu te mananca… te lasa vulturilor si hienelor :).
Am continuat drumul in inima zonei tribale, spre oraselul Turmi, la vreo 300 km de Arbaminch. Dupa Arbaminch, am ajuns cu adevarat in sud – soselele s-au deteriorat si, pana la intoarcerea in Arbaminch, cateva zile mai tarziu, am avut parte de numeroase drumuri de macadam, dar si de unele sosele impecabile absolut neobisnuite… pur si simplu, apareau asa in mijlocul pustietatii si se terminau tot in mijlocul pustietatii…
Cand am ajuns seara, obositi, in Turmi la Kizo Lodge, ne-au asteptat niste surprize-surprize. Nu mai aveau locuri – pana la urma, ne-am organizat, unii, in doua camere, iar restul, in vreo doua corturi care se gaseau in fundul curtii… Noapte buna, sub clar de luna 🙂 !
Nota
Am fost in Etiopia intr-un tur din ciclul „Haideti cu Imperator in …”. Turul a fost organizat impreuna cu Extreme Travel, agentie specializata in turism de aventura. A doua aventura africana organizata impreuna cu ei va fi cea din Namibia – Botswana – Cascada Victoria, despre care puteti citi aici. In caz ca va doriti sa mergeti pe urmele mele in Etiopia, Extreme Travel mai organizeaza doua ture in 2019. Programul il gasiti aici.
Imagini Addis Ababa – Dorze – Chamo – Turmi
Am plecat dimineata din Addis Ababa
Si pe aici sunt reclame sexy 🙂
Bogatia asta de fructe nu am prea regasit-o in afara capitalei
Incep atelajele hipo
Dupa cateva ore de mers, au inceput sa apara casele traditionale din sud – rotunde si pictate cu tot soiul de motive geometrice
Frumosi sunt copiii Etiopiei
Cu familia (si sunt sigur ca si vecinii) celor peste care am navalit in casa 🙂
Lung e drumul de Arbaminch …
Un moment straniu la o benzinarie. Apare un tuk tuk cu niste fan pe acoperis. Se dau jos doamnele din imagine
iar una devine caratoarea oficiala a fanului si o iau la picior spre casa lor
Moda etiopiana 🙂
Sat Dorze cu colibe traditionale… In asa ceva ne-am petrecut noaptea
Iaca, aici
Organizare ca la carte 🙂
Iar seara, petrecere
Cu dansuri, cu sarit peste foc
Cam asa arata cartierul in care am stat – curtile sunt delimitate de ziduri impletite din bambus
Dimineata e animatie in Dorze
Cam asa arata in curtea vecinilor 🙂
Biserica din satul Dorze
Cam asa arata o casa Dorze in interior… cestile acelea sunt necesare pentru sacrosancta ceremonie a cafelei
Prin casa avem de toate, inclusiv iezi 🙂
Vaca-calorifer 🙂
Pe lacul Chamo – pelicani
Crocodili
si suparaciosii hipopotami
In sud, marea problema e apa … toata lumea cara apa in spate, pe magari sau pe motorete
Panorama lacului Chamo
Se vede ca ne apropiem de campiile Kenyei. Apar acacia
In drum, dam peste un targ
Aici, este laundromatul satului
Iar daca n-ai magar, apa se cara in spate
Acel apus de soare african…
Unde motoreta e mijloc de transport in comun…
Etiopia este o tara majoritar ortodoxa (55% din populatie), asa ca berea este ieftina si peste tot. Sa va prezint Sfanta Treime etiopiana – St. George, Walia si Habesha
Kizo lodge
Si camera in care am dormit… totul e colorat in Africa 🙂