Etiopia, ireala (ep. 8). Danakil, cel mai fierbinte loc de pe Planeta … dar si cel mai colorat

Dallol Danakil

Unul dintre motivele pentru care m-am intors in Etiopia a fost sa vad depresiunea Danakil. Data trecuta cand fusesem in Etiopia, chiar nu auzisem de Danakil (da, stiu, mea culpa), asa ca nu inclusesem depresiunea in lista de locuri de vazut, desi trecusem prin Mekele, orasul de unde se porneste spre Danakil. Intre timp insa, am aflat cate ceva despre Danakil. In primul rand, este considerat locul cel mai fierbinte de pe Planeta – mai precis, zona Dallol, unde se afla niste minivulcani care emana gaze, dar si lichid (un soi de gheizere, sa zic asa). Calificarea de cel mai fierbinte loc de pe Planeta nu vine datorita faptului ca aici s-ar fi inregistrat cele mai mari temperaturi, ci datorita faptului ca oamenii de stiinta sustin ca aici s-a inregistrat cea mai mare temperatura medie anuala – deseori, temperatura ajunge la circa 45 de grade Celsius, termometrul nescazand sub 30 de grade.

Dar am mers in Danakil nu pentru recordul de temperatura, nu pentru ca se afla sub nivelul marii (la vreo 100 de metri, nu la fel de mult ca Marea Moarta, de exemplu), nu pentru ca multi sustin faptul ca Danakil este singura zona extraterestra de pe Terra (am citit articole contradictorii, in care unii sustineau ca seamana cu planeta Venus, altii, cu Marte), ci pentru culorile fascinante din Dallol, pentru unul dintre rarii vulcani de pe Terra unde poti vedea un lac de lava (ulterior, aveam sa aflu ca lacul s-a scurs…), pentru a descoperi misterioasa populatie Afar, singurii bastinasi care traiesc in astfel de conditii, dar pur si simplu pentru a simti ca as pasi pe o alta planeta (foarte probabil, nu o sa reusesc chestia asta, cate zile voi mai avea 😊).

In Danakil, se organizeaza excursii cu jeepuri, asa ca am renuntat la clasicul microbuz Toyota, cu care am bantuit prin Etiopia, si am trecut la Land Cruisere. Ce a fost haios era ca la sfarsitul excursiei ne-am gandit de ce nu am ramas cu microbuzul, pentru ca prin Danakil, depresiunea extraterestra, am intalnit unele dintre cele mai bune sosele din Etiopia (construite de chinezi pentru a asigura legatura intre provincia nordica Tigray si portul care deserveste Etiopia, Djibouti) si chiar de prin putinele locuri unde am mers off-road, soselele de sare sau macadam erau net superioare celor din zona tribala. Dar, e drept, urcand in 4×4-uri, am avut senzatia ca suntem exploratori veritabili.

Am plecat, in coloana de masini, vreo 20 de jeepuri, din Mekele. Nu stiu exact ce se intamplase in oras, dar niste cozi lungi de kilometri la benzinarii mi-au adus aminte de „epoca de aur” a lui Ceausescu… se pare ca aparuse o criza neasteptata de benzina. Dar noi eram dotati si, dupa o oprire la un ceai intr-un sat pentru a ne reuni toti, am luat-o la vale spre Danakil. Coboram din podisul etiopian de la 2.000 si ceva de metri (Mekele e la 2.254 m) la sub zero. Drumul, incredibil, panoramele, superbe, muntii aceia plesuvi si inospitalieri vietii gardau depresiunea care se asternea la picioarele noastre… intr-adevar, chiar aveam senzatia ca ajungem pe alta planeta.

Imediat am ajuns in satele afare – dintr-odata, s-a schimbat totul – femeile purtau vesminte islamice (afarii sunt musulmani), dar extrem de colorate. Daca etiopienii din Tigray erau cafenii, chiar spre o piele mediteraneeana, afarii sunt negri tuciurii… si in afara de copii care, ca toti copiii, alearga, se joaca, rad si se harjonesc (si, evident, cer bomboane), adultii nu par deloc primitori, aruncand niste priviri nu tocmai prietenoase – nici poveste sa pozeze cu bunavointa si zambete precum ceilalti etiopieni. Afarii traiesc o viata dura, in conditii dure, e o saracie lucie (da, pot spune asta in conditiile in care Etiopia este totusi una dintre tarile cu cel mai redus nivel al PIB-ului pe cap de locuitor din lume), asa ca viata asta grea ii inraieste. De-a lungul istoriei, ei exploatau sarea din depresiune, o incarcau pe camile si plecau cu ea in podisul etiopian pentru a obtine hrana in schimbul ei. Multi fac asta si in ziua de azi, dar daca acum sute de ani sarea era la fel de scumpa ca aurul, acum nu mai e cazul. Dar si astazi, caravane de camile pleaca saptamanal spre Mekele. Din pacate, nu ne-am intalnit cu vreuna.

Ne-am oprit sa pozam Marele Rift, acel canion care taie Africa (si se continua in Orientul Apropiat cu Marea Moarta), unde peste milioane de ani va taia continentul african in doua bucati… asa cum India sau Madagascarul s-au desprins de Africa cu multi ani in urma. Ne-am pozat, am oprit sa mancam intr-un sat afar si am plecat spre locul unde urma sa dormim in prima noapte din Danakil – la un hotel de milioane de stele, adica sub cerul liber, in satucul Hamadela… practic, undeva pe langa soseaua (perfect asfaltata) care duce spre lacul de sare, niste paturi peste care se trantesc niste saltele, aruncate alandala… aici urma sa dormim noaptea 😊.

Nu am stat prea mult, ca am plecat spre lacul de sare din apropiere. Ca si cel pe care l-am vazut in Bolivia la Salar de Uyuni, este o suprafata alba, alba, stralucitoare in soare (straniu, dar in prima seara am avut parte de nor si chiar au picat cateva picaturi de ploaie in acest desert fierbinte), sub care se afla apa – pojghita de sare de deasupra lacului are insa si cativa metri grosime, asa ca poti sa treci si cu camionul peste ea. E drept, pentru turisti, s-a spart o zona pentru ca oamenii sa se balaceasca intr-un ochi de apa sarata ca Marea Moarta (deci, se poate pluti), de un verde imposibil.

Dupa balaceala si pozele de rigoare, ne-am dus sa incercam sa vedem un apus de soare (n-a fost sa fie, a fost nor) si apoi, inapoi, la baza de innoptare. Ne-am luat paturile, ne-am ascuns cu ele intre masini pentru a ne feri de vantul noptii si, dupa o tura pe la carciuma din sat (musulmani, musulmani, dar gaseai bere la carciuma afara din Hamadela) si ne-am dus la nani… ne culcam cum e normal (odata cu apusul soarelui) si urma sa ne trezim la rasarit.

A doua zi dimineata, dupa un mic dejun „la botul calului”, mai mult sau mai putin treji, am sarit in masini si am plecat din nou in directia lacului de sare. De data asta, l-am vazut stralucitor de alb in lumina soarelui si, la capatul lui, urma trek-ul spre Dallol, spre cel mai fierbinte loc de pe Planeta… mai intai, am urcat un soi de deal de o culoare maronie cu inflexiuni de diverse culori si, dupa ce am ajuns in varful vulcanului (Dallol este, de fapt, un vulcan), am pasit cu adevarat in spatiul extraterestru).

„Albul este sare, galbenul este sulf, rosul este fier, verdele e cupru oxidat, maroniul este cupru” imi spune un ghid. Culorile sunt halucinante. Nu am vazut in viata mea culorile astea, asa de vii. Balti verzi fierb, se simte in aer un miros straniu. Sa fie hidrogen, sa fie sulf, nu stiu. Dar asta nu ne impiedica sa fim cu adevarat entuziasti. Locul arata incredibil… campuri galbene si lacuri verzi dau practic in clocot, culori vii te inconjoara, este o nebunie… Intr-adevar, cei care ziceau ca Dallol este o alta planeta au avut mare dreptate. Nu stiu daca e Venus sau Marte, dar este cu adevarat un loc unic pe Terra si un loc in care eu, un iubitor de culori vii, m-am simtit absolut minunat. Si as fi stat mai mult…

 

A urmat un drum lung spre urmatorul star din Danakil – vulcanul Erta Ale. Dar pana la el, ne-am oprit intr-o cariera de sare (ma rog, minerii erau plecati, dar ghizii ne-au aratat cum se extrage sarea si cum se fasoneaza inainte de a fi urcata pe camile si trimisa la Mekele), ne-am oprit la un rau sa spalam masina (soferul ne-a zis ca sarea afecteaza caroseria), am oprit sa mancam intr-un sat afar, de fapt un orasel, era ceva mai pricopsit, am admirat din nou peisajele semiselenare de pe drum si am valsat pe serpentinele muntilor care strajuiesc Danakil. Apoi, dupa ce am parasit soseaua impecabil construita de chinezi, a urmat nebunia off-road… Nu mi-aduc aminte sa fi mers vreodata (sau, daca s-a intamplat, s-a intamplat demult) pe niste drumuri la care la fiecare pas credeai ca o sa cazi in cap… o nebunie. Si mergeam cu 5 km la ora, dar ne tineam cu toate puterile sa nu ne lovim de tavan sau de usi… de ce nu niveleaza drumul asta? Nu zic sa-l asfalteze. Nu vor afarii… care oricum percep destul de multi bani pentru dreptul de a trece prin regiunea lor.

In fine, la caderea noptii, am ajuns la satul afar de unde se pleaca… undeva in departare si, cu un pic de imaginatie, poti deslusi Erta Ale, vulcanul pentru care am batut atata drum. Din satul de unde lasam masinile si pana la vulcan sunt circa 5–6 km, poate 10. La prima vedere, nu pare mult, iar drumul nu pare prea abrupt, dar si din cauza faptului ca poate venim dupa o zi obositoare, iar unii nu au dormit noaptea precedenta (eu am dormit tun), pentru unii catararea devine obositoare. Din primul moment, am decis sa inchiriez o camila – 700 bir (21 euro) pentru tur-retur. Daca, la urcare, chiar a fost necesara, la coborare am renuntat la camila dupa cativa pasi. Simteai ca la fiecare cinci pasi, cadeai in cap, asa ca am renuntat la camila… Dar la urcare, chiar a fost o idee buna!

Drumul prin intuneric nu este fix cel mai placut cu putinta. Da, toti aveam lanterne, frontale, luna ajuta si ea, dar faptul ca nu iti dadeai seama incotro mergi si cat mai dureaza crea anxietate. Grupuri urcau, grupuri coborau, unii de abia isi trageau sufletul, in fine… am ajuns sus pe munte la 1 noaptea. Eram rupt, literalmente rupt. Varful era invaluit in ceva gaze emanate de Vulcan… Zona de campare (de data asta, direct pe saltele si pe jos, sub cerul liber) era pe prima muchie a vulcanului, dar mai exista una… ceva mai incolo. Trebuia sa cobori pe un soi de scari sapate in stanca moale de ziceai ca e creta. Sincer, mi-au tremurat picioarele. Am renuntat. Mi-am luat salteaua si m-am culcat in norul ala de gaze. Slava Domnului, dupa vreo 5 minute a inceput sa bata vantul din directia care trebuie si norul s-a dus… Macar atat.

Vulcanul Erta Ale este cunoscut ca fiind unul dintre putinii vulcani (si unul dintre cei mai accesibili) in craterul caruia exista un lac de lava (celalalt pe care l-am vazut e Masaya in Nicaragua). Daca bagi un google, o sa vezi niste poze absolut incredibile. Daca aterizezi pe aeroportul din Addis Ababa, vei vedea de asemenea o fotografie care sa te lase cu gura cascata. Din pacate, Erta Ale nu mai e la fel de spectaculos. In 2017, a avut loc o eruptie si o buna parte din lava s-a scurs. Nu zic ca nu se mai vede lava, dar nu la fel de spectaculos ca inainte. Nu mai e vorba de un lac de lava, ci mai degraba de niste puncte de lava.

Cum ziceam, la intoarcere am coborat pe jos. Camila mea era disponibila si, desi mai multi erau obositi sau chiar cineva s-a lovit, baiatul cu camila s-a opus sa ia pe altcineva. Proprietarul camilei a ordonat ca pe camila nu se urca decat cel care a platit, chiar daca respectivul spunea exact – urca-l pe cutare. Cum ziceam, afarii sunt departe de a fi prea binevoitori si iubitori de oaspeti. Nu va asteptati la o interactiune umana care sa va cucereasca, incercati sa-i evitati si bucurati-va de acest peisaj memorabil.

Drumul spre Mekele a fost cam pe acelasi traseu. Am mancat fix in acelasi restaurant, ne-am aruncat intr-un lac pentru cateva minute si am gonit pentru a prinde avionul de seara spre Addis Ababa. L-am prins. Noaptea ne-a prins intr-un hotel cam decrepit. Urma sa luam trenul spre Djibouti si ne-am gandit sa stam pe undeva pe langa gara (ca si in Nairobi, gara si calea ferata construite de chinezi se afla cu mult in afara orasului). Traseul etiopian se termina. 5 dintre noi continuam expeditia spre Djibouti si Somaliland, restul se intorceau acasa.

Etiopia e o tara greu de uitat. Experientele pe care le poti avea aici sunt extrem de variate, peisajul este de basm prin multe locuri, este, probabil, cea mai interesanta tara din Africa. Si care merita sa o vezi, cu varf si indesat. Despre Djibouti si Somaliland, in episoadele urmatoare.

 

Nota

Am fost in Etiopia intr-un tur din ciclul „Haideti cu Imperator in …”. Turul a fost organizat impreuna cu Extreme Travel, agentie specializata in turism de aventura. A doua aventura africana organizata impreuna cu ei va fi cea din Namibia – Botswana – Cascada Victoria, despre care puteti citi aici. In caz ca va doriti sa mergeti pe urmele mele in Etiopia, Extreme Travel mai organizeaza doua ture in 2019. Programul il gasiti aici.

Imagini Danakil

Trupa De Danakil

Un comando pentru Danakil 🙂

Coada Benzina

Coada la benzina ca in vremurile bune ale lui Ceausescu 🙂

Mekele

Mekele, metropola nordului

Spre Danakil

Coboram spre Danakil

Convoi Danakil

Un convoi pentru Danakil 🙂

Sosea Danakil

Uluitor, soselele sunt impecabile – dar e un drum strategic spre portul Djibouti

Femei Afar

Ne intalnim pe drum cu afarii, oamenii care traiesc intr-una dintre cele mai neospitaliere locuri de pe Pamant

Femeie Afar

Moda feminina afara

Muntii Etiopiei

Din nou, la drum

Marele Rift

Africa se va rupe si in Danakil

Hotel Danakil

Comfort ultra-sporit.

Sosea Prin Lacul De Sare

Soseaua prin lacul de sare

Sare

Lacul de sare de la Danakil. Sub cativa metrii de sare, e apa

Sare Danakil

 

Baie La Copca

Cine vrea poate pluti intr-o copca in sare, nu in gheata 🙂

Baie In Lacul De Sare

 

Cina In Danakil

Cina la lumina lanternelor

Hamadela Danakil

A doua zi de dimineata 🙂

Mic Dejun Danakil

Nu puteam pleca fara micul dejun 🙂

Sosea Prin Lacul De Sare Danakil

Soseaua de sare – impecabila

Drumul Spre Vulcan

Sa urcam vulcanul Dallol, deci

Floare De Sare

Flori de sare

Spre Dallol

Pasind pe planeta Marte

Pamantul Fumega

Dallol, un loc cum altul nu e… cel putin pe Pamant

Dallol

 

Apa Verde

 

Dallol Danakil

 

Culori Danakil

 

Fier

 

Cupru Danakil

 

Caravana Jeep

Cu greu ne-am desprins … si am plecat mai departe

Exploatare Sare

Un stop la „cariera” de sare

Cariera Sare Danakil

Cam asa se extrage sarea

Danakil Highway

Si a urmat un drum lung

Sat Afar

Prin sate afare

Spalat Masina

Soferul si-a spalat si masina

Pranz Danakil

Stop pentru pranz

Danakil Road

Si din nou la drum pe impecabila sosea construita de chinezi

Trecem Off Road

Dar la un moment dat, trebuie sa o luam off-road

Desert Safari

Asta a fost zona usoara 🙂

Erta Ale Road

Dar pe aici ne-a balanganit …

Erta Ale Hotel

Aici, pe Erta Ale, n-am mai avut pat… doar saltele

Erta Ale

Lava – ici si colo, niste puncte, nu mai e lacul de lava din poze 🙁

Erta Ale Danakil

 

Vulcan Erta Ale. Danakil

 

Camile Danakil

La vale, am decis sa o iau pe jos

Erta Ale Camile

 

Cu Mitraliera

Desi conflictul cu Eritreea s-a stins, mai sunt in jur baieti cu mitraliere

Plecare Erta Ale

Plecarea spre Mekele

Danakil Offroad

Of, cate zdruncinaturi !

Lac Danakil

Un pic de relax intr-un alt lac sarat

Danakil Mekele

Si apoi in viteza spre Mekele

Ethiopian Airlines Mekele

Sa prindem avionul de Addis Ababa 🙂

Comentarii

  • foarte frumos! vroiam sa intreb cu ce agentie locala ai luat turul, dar apoi am vazut ca ai mers gratis! Oricum, felicitari ptr calatorie

    Victor 23 ianuarie 2019 19:08 Răspunde
  • Pingback: Djibouti – tara-baza militara

  • Salut Cezar! Din câte am văzut, viza etiopiană primită în urma aplicării online este cu o singură intrare. Cum ai procedat când te-ai întors din Somaliland în Etiopia pentru a lua avionul înapoi spre Europa? Tehnic, ar fi vorba de o a doua intrare pe teritoriul etiopian.

    Marius 17 aprilie 2019 20:42 Răspunde
    • Salut. Nu m-am intors in Etiopia. Am plecat direct din Somaliland in Dubai, nu m-am mai intors in Etiopia. Daca ai vrea sa te intorci in Etiopia, ar trebui sa aplici din nou on line pentru viza ca iti vine in 1-2 zile.

      Imperator 17 aprilie 2019 22:16 Răspunde

Lasă un răspuns la Victor Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii