La Multi Ani, 2019… si lista de locuri in care as dori sa ajung vreodata !

Travel

De cativa ani incoace, a aparut moda cu „bucket list”-uri si cu „rezoluții” de Anul Nou. Lumea isi anunta obiectivele – de viata, de relatii, de cumparaturi, dar si de, destul de multe, calatorii. Si pentru ca blogul acesta este de calatorii, m-am gandit sa imi public si eu bucket list-ul. Indiscutabil, lista aceasta nu va fi indeplinita anul acesta. Este un bucket list pe termen mediu-lung. Nu stiu daca voi ajunge peste tot in viata aceasta. Poate cea viitoare. Dar, in mod cert, sunt locuri in care imi doresc sa merg si sper sa ajung. In 2019, in 2020 sau altcandva.

De asemenea, am spus-o de multe ori. Mie imi place sa revin in locuri in care am fost. Nu tin neaparat sa merg musai intr-o tara noua, intr-o regiune noua, intr-un oras nou. Imi place sa revin. Sunt locuri in care chiar daca m-as intoarce de zeci de ori, m-as simti excelent – fie ca e vorba de Bangkok, Bali, Nepal, Istanbul, Iran, Barcelona sau Macchu Picchu. Sigur, sunt locuri in care n-am mai fost de peste 20 de ani, cum ar fi Marseille, St. Moritz, Luxemburg, Innsbruck sau valea Loarei unde as dori sa revin. Dar m-am gandit ca in articolul de astazi sa trec acele locuri unde nu am calcat vreodata si as dori sa ajung candva. Si hai sa le punem in ordine frumos, pe continente

 

Europa

Islanda – am fost in Islanda… pff, tocmai cu prima destinatie imi calc regula decisa mai sus. Dar am fost in Islanda iarna, vreau sa ma duc in Islanda vara, cand este cu totul si cu totul altceva. Parca ar fi o alta tara.

Groenlanda – unii zic ca e parte din Europa, altii, nu, nu conteaza. Dar cand oi ajunge intr-o vara prin Islanda, musai sa sar parleazul si in Groenlanda.

Svaneti, Georgia – aceasta este o regiune din Georgia, o regiune din Caucaz, extrem de pitoreasca, cu o istorie destul de incruntata si eroica, in urma careia au ramas celebrele case-citadela cu turnuri de aparare.

Crimeea, Ucraina (de jure) / Rusia (de facto) – da, vreau sa ma duc in Crimeea, dar nu in conditiile actuale. Era sa ajung cand am lucrat in Ucraina, dar am pierdut ocazia… Si de obicei, cand ai ocazii, nu ar trebui sa le pierzi.

Mont St. Michel, Franta – stiti catedrala aceea la picioarele careia se afla un sat, care devine insula cand e fluxul puternic. E undeva prin Bretagne, in nord-vestul Frantei. Yap, e unul din locurile pe care chiar vreau sa le vad.

Scotia – da, n-am fost niciodata. Stiu ca e scump, stiu ca vremea e supercapricioasa, dar odata si odata e musai sa ajung si pe acolo.

Cetatea Alba – una dintre cele 4 cetati istorice de pe Nistru ale Moldovei si din cate stiu si cea mai mare. Le-am vazut pe celelalte 3 – Hotin, Soroca (din pacate, doar pe dinafara), Tighina, dar nu am fost niciodata la Cetatea Alba.

Svestari, Bulgaria – aici se afla, zic unii istorici, mormantul regelui trac Dromichete. Ca or fi tracii stramosii nostri sau nu, conteaza mai putin, inteleg ca este unul dintre cele mai spectaculoase morminte antice ale Europei.

Plitvice, Croatia – parcul national aflat nu foarte departe de Zagreb, se pare ca e unul dintre cele mai frumoase din Europa.

Rhodos, Grecia – am auzit numai de lauda despre aceasta insula greceasca, in plus datorita istoriei sale, chiar imi doresc sa ajung acolo.

Vf. Moldoveanu, Romania – pentru ca este cel mai inalt varf din Romania si nu am ajuns niciodata acolo. Doar pe Negoiu.

 

Asia

Autostrada Karakorum (Pakistan / China) – fabulosul drum de legatura intre Pakistan si China, trecand peste o ramura a Himalayei

Autostrada Pamir (Tadjikistan) – la fel, una dintre soselele fabuloase ale lumii, strecurandu-se printre varfuri de 5.000 de metri

Afghanistan – pe langa importanta din istoria ultimului secol, inteleg ca dispune de unele dintre cele mai frumoase cadre naturale de pe planeta.

Mashad, Iran – orasul sfant al Iranului, locul unde se afla giganticul mausoleu al celui de-al cincilea imam shiit.

Zona de est a Turciei – cu urmele stralucitoarelor civilizatii care s-au succedat pe aici – de la babilonieni la armeni si kurzi.

Mada’In Saleh, Arabia Saudita – statul nabatean care a dat omenirii acea bijuterie care este Petra in Iordania a mai construit un oras similar, aflat relativ aproape de Petra, dar care granitele moderne trasate de europeni au aruncat-o in Arabia Saudita. Este o Petra nevizitata.

Mecca, Arabia Saudita – probabil, nu voi ajunge niciodata.

Sanaa si Socotra, Yemen – daca ma intrebati ce destinatie este pe locul 1 in bucket list, aceasta este insula Socotra, aflata in largul coastelor Yemenului si Somaliei. Este o insula cu o flora care nu o gasesti nicaieri in alta parte a planetei. Sanaa, daca nu a fost distrusa complet de medievalul regat al Arabiei Saudite, ar trebui sa aiba in continuare cele mai vechi blocuri din lume. Trebuie insa sa astept sfarsitul agresiunii saudite (in caz ca acestia nu vor distruge totul)

Mustang, Nepal – ultimul regat tibetan, un tinut in care se ajunge foarte greu si a ramas incremenit in traditia tibetana.

 

Africa

Namibia – din cate stiu, este una dintre cele mai frumoase tari ale Africii. Dune, triburi, parcuri nationale splendide, desert si multe, multe altele.

Victoria Falls, Zambia / Zimbabwe – imi plac la nebunie cascadele si din cele 3 megacascade ale lumii, nu am vazut decat una – Niagara.

Piramidele din Sudan – mult mai putin cunoscute decat cele din Egipt – au fost construite de, din nou, mult mai putin cunoscutii faraoni nubieni, sunt mult mai bine pastrate si cu aproape zero turisti prin preajma

Templul de la Abu Simbel, Egipt. Cand am ajuns prin zona in 2000, era practic imposibil de vizitat. Drumul rutier fusese inchis din motive de siguranta, iar cu avionul, costa enorm (sau cel mult asa percepeam atunci) si nu aveai decat o ora la dispozitie.

Cape Town, Africa de Sud – cei care l-au vazut mi-au spus ca e unul dintre cele mai frumoase orase din lume.

Camerun – o alta tara aproape necunoscuta, dar unde poti descoperi parcuri nationale, lacuri vulcanice, jungla, gorile, pigmei, regate bastinase, cascade.

 

America de Sud

Cascada Iguazu, Brazilia / Argentina – cum ziceam, iubesc cascadele si nu am ajuns inca sa vad una dintre cele mai spectaculoase cascade din lume

Insulele Galapagos, Ecuador – pentru broaste testoase si nu numai.

Amazon (oriunde) – nu am ajuns, din pacate, in cea mai mare jungla a planetei. Din pacate, cea braziliana este pe cale sa fie complet distrusa de noul presedinte al Braziliei (un soi de Trump al Americii de Sud), vor ramane doar Peru, Ecuador si Bolivia.

Venezuela – este una dintre cele mai spectaculoase tari ale Americii Latine – munti (cea mai lunga telecabina din lume e in Venezuela), jungle, cea mai inalta cascada din lume (Angel Falls), o natura extrem de spectaculoasa. Din pacate, tara se dezintegreaza economic si … acum nu e momentul.

 

America de Nord si Centrala

Las Vegas, SUA – capitala mondiala a kitsch-ului si luminilor. Pentru ca si kitsch-ul e spectaculos

Nordul Canadei – zonele acelea superbe unde inca mai exista igluuri cu eschimosi

Orasele argintului de la sud de Mexico City – orase coloniale, fix ca in filmele cu Zorro 😊.

Southfork, Texas, SUA – pentru ca familia Ewing mi-a fascinat copilaria

 

Oceania

Noua Zeelanda – unii spun ca e cea mai frumoasa tara din lume din punct de vedere natural, iar peisajele din Lord of the Rings sunt nimic pe langa ce poti vedea acolo.

Vanuatu – unii din putinii vulcani care au lac de lava in crater.

Insula Pastelui, Chile. Pentru ca … moai.

Papua Noua Guinee – pentru peisajele incredibile si triburile de canibali (ma rog, dieta s-a schimbat aparent in ultimele decenii, au trecut pe hamburger. Sau poate menburgeri).

Nauru – pentru ca este un exemplu despre cum se va autodistruge omenirea. De la distrugerea habitatului pentru fosfat pana la faptul ca 95% din populatia tarii este obeza, pentru ca mananca fast food.

 

Care din voi a fost intr-una din destinatiile de mai sus? Puteti sa scrieti cateva impresii?

Si, de asemenea, ce aveti voi pe bucket list?

. Namibia

Namibia si dunele sale

Victoria Falls

Cascada Victoria la granita dintre Zambia si Zimbabwe

Mustang

Mustang, ultimul regat tibetan (se afla in Nepal)

Galapagos

Unul din rezidentii din Galapagos

Cape Town

Cape Town – posibil cel mai frumos oras din Africa

Groenlanda

Groenlanda

Iguazu

Cascada Iguazu

Plitvice

Mai aproape – Parcul National Plitvice din Croatia

Rhodos

Cetatea Lindos de pe insula Rhodos

Taxco

Taxco – unul din orasele argintului din Mexic

. Abu Simbel

Maretul templu de la Abu Simbel

Categorii:
Diverse

Comentarii

  • La Multi Ani! Un 2019 cat mai fructuos in calatorii!
    Cape Town este unul din cele mai frumoase orase din lume. Pentru mine este langa Sydney si Rio de Janeiro.
    Noua Zeelanda in opinia mea trebuie facuta in doua reprize, una dedicata insulei nordice si una dedicata celei sudice.
    In arhipelagul Vanuatu as explora mai degraba insula Espiritu Santo, este una din putinele zone melaneziene unde timpul nu a tinut pasul cu vremurile moderne si unde o buna parte din localnici nici nu isi doresc aceasta aliniere. Acestea spuse lasand la o parte existenta unora din cele mai frumoase plaje din Pacificul de Sud, Champagne Beach si Lonnoc Beach!
    In loc de Nauru (nu am fost acolo) as indrazni sa iti recomand Insulele Cook … SUPERBE!

    EugenM 1 ianuarie 2019 6:05 Răspunde
    • Mamă, Eugenm, esti documentat. Poti sa lasi imi dai un contact? Am niste intrebari.
      Mersi

      Razvan 3 ianuarie 2019 11:50 Răspunde
  • Frumoasă listă! Câteva locuri le-am vizitat în ultimii ani, altele ar trebui revăzute iar unele sunt pe lista de vise pentru o viașă viitoare 😂. Ce am pe lista de viitor apropiat ? Polonia, Georgia Iran și Iordania!

    Sufletdeturist 1 ianuarie 2019 11:35 Răspunde
  • Cand vrei sa mergi in Socotra, o poti face si acum dar fara Sana’a, te insotesc cu placere. Insula este fabuloasa…monentan sunt zboruri dor din Cairo via Mukaĺa…

    Tony 1 ianuarie 2019 11:52 Răspunde
    • Serios ? Cum ? Cu ce companie aeriana ? Da-mi te rog mai multe detalii daca ai.

      Imperator 1 ianuarie 2019 14:02 Răspunde
      • avand in vedere ca, oficial, insula este inchisa pentru turisit, cred ca e destul de riscant sa te aventurezi acum spre aceasta destinatie.

        terkap 3 ianuarie 2019 10:15 Răspunde
  • Dacă tot ajungi la Mont Saint Michel, îți recomand sa dai o fuga și pana la Pont du Raz

    Mihai 1 ianuarie 2019 11:59 Răspunde
  • O sa detaliez un pic despre cateva:
    1 – Daca ajungi la Mont St. Michel, iti recomand sa continui drumul (cu masina), urmand soseaua de-a lungul coastei dinspre Mont St. Michel –> St. Malo (sa poposesti macar o noapte in acest fost sat de pirati) -> Dinard -> Fort La Latte -> Cap Frehel -> St. Brieuc -> Plougrescant -> Perros Guirec -> Tregastel. Si, functie de timpul disponibil, poti face un popas in minunatul orasel Perros Guirec, cu portul lui indiguit, care la reflux ramane ca o insula de apa inconjurata de uscat, plina de veliere; tot in zona, „celebra” poteca „Sentier de douaniers” de-a lungul Coastei de Granit Roz; in zona Ploumanac’h, o mica croaziera la insulitele „Sept Iles”, croaziera care iti permite si admirarea Coastei de Granit Roz dinspre mare; baza de submarine de la Saint-Nazaire, unde se putea vizita si un submarin; gradina botanica a Bretaniei (Parc Botanique de Haute Bretagne), in apropierea drumului dintre Rennes si Mont St. Michel sau celebrul site neolitic de la Carnac cu cele 10.000 de pietre aliniate vertical, numite menhire! Bretania, cea mai putin franceza parte a Frantei, e „bestiala” si putin batuta de turisti!
    2 – Varful Moldoveanu e cel mai accesibil dpdv al efortului fizic dinspre sud, pe la stana din Valea Rea (stana lui Burnei), unde poti ajunge cu masina. Dar asta nu inseamna ca e totusi usor de urcat…
    3 – la „spectaculozitate” pot fi diverse aprecieri ale cascadelor din lume, dar la „maretie”, Iguazu este, cu siguranta, pe primul loc. Iti trebuie minim 2 zile (dupa mine, 3, ca mai ai ce face si altele in zona cascadei), o zi pe partea braziliana si alta pe cea argentiniana. Iti trebuie, teoretic, si vaccinul de febra galbena. Merita si zborul cu elicopterul pe deasupra cascadei.
    4 – Amazonia braziliana este de mult in planuri pentru a fi exterminata, nu doar de noul presedinte, caci sunt in planuri zeci de hidrocentrale, sa nu mai vorbim de restul tipurilor de exploatare… Asa ca eu iti recomand Amazonul de sus, partea peruana, mai exact in amonte de Iquitos (cel mai mare oras din lume in care nu se poate ajunge decat pe calea apei sau aerului) si de locul in care Amazonul incepe sa se numeasca „Amazon”, intre Rio Ucayali si Rio Maranon, in cea mai mare „Reserva Nacional” din Peru (peste 2 milioane de hectare!) – Pacaya Samiria (unde nu poti intra decat cu permis special, platit), la vreo 4.000 de km de varsarea Amazonului in Atlantic. Atentie la anofelii purtatori de P. Falciparum, cea mai naspa forma de malarie – trebuie DEET din belsug. Iar o preparare fizica si psihica inainte este indicata (Amazonia mai este numita si „Iadul Verde”).
    5 – Rapa Nui (Insula Pastelui) ofera mult mai mult decat doar MOAI-i. Iti recomand sa stai cel putin o saptamana. Si ca veni vorba de Oceania, vad ca nu ai pus pe lista si Polinezia Franceza… Eu ti-o recomand, dar nu neaparat acele 3-4 insule cele mai turistizate (desi notiunea de „turistizat” este cu cateva ordine de marime mai mica in P.F. decat in alte zone din lume). Si poti sa legi Insula Pastelui cu Tahiti…super-traseu!
    Calatorii minunate, Cezar!

    Paul DROSU 1 ianuarie 2019 14:59 Răspunde
  • Eu am fost si recomand „Plitvička jezera”; peisajul este senzational, unic. Iti recomand daca ai timp sa mergi cu masina, dar ia in calcul ca in sezon sunt ambuteiaje- am stat blocat in trafic aprox 1,5 ore

    Vali 1 ianuarie 2019 15:13 Răspunde
  • La multi ani!
    Tocmai am vizitat acum 2 zile Iguazu Falls, pe ambele parti: braziliana si argentiniana. E un Must. Zona e de o frumusete naturala iesita din comun.

    Partea braziliana e mai micuta, mai comprimata si surprinzator mai bine ingrijita.
    Partea argentiniana e mai intinsa, se poate vizita in acelasi pret pe 2 nivele si ofera un punct final de vizita – de poveste.

    Visez sa vizitez cat de curand: Noua Zeelanda, Peru, Venezuela, Seychelles.

    Succes in activitate!

    Adelina 1 ianuarie 2019 15:33 Răspunde
  • Am fost în Scoția şi la Mont Saint Michel. Scoția mi-a plăcut mult şi vremea ține de noroc! Am fost în iulie şi nu a plouat de loc o săptămână;majoritatea zilelor însorite dar răcoroase. Sunt sigură că ar fi pe gustul tău. Mont St.Michel m-a dezamăgit crunt! Înnecat de turişti,de zgomot şi miros de mâncare.

    Liliana Rădulescu 1 ianuarie 2019 16:21 Răspunde
  • Din lista de mai sus am vizitat doar cateva locuri, printre care Noua Zeelanda – pe care o recomand 100%, este o tara splendida, dar aloca mai mult decat o fac agentiile. Eu am stat o luna (ma rog vreo 5 zile si in SGP), am umblat si prin insula de nord si prin cea de sud. Fiordlandul te va fermeca si ti se va intipari in suflet pentru totdeauna. Mergi deopotriva la Milford Sound dar si la Doubtful Sound, mult nu fac turul pe acesta din urma. Pe mine m-a vrajit chiar mai mult decat celebrul Milford. Plus ca pentru a ajunge acolo, treci tot sxplendidul lac Manapouri, treci peste Wilmot Pass, cu privelisti unice. Compania care organizeaza in special aceste tururi este Real Journeys, care sunt de nota 10. Pentru a calatori intern ieftin intre localitati, folosete intercity bus, sunt extrem de ieftine, daca urmaresti biletele pe pagina lor din timp (cu vreo 3-4 luni inainte – gasesti bilet si cu 1 NZD!!)Din Auckland sunt mai multe day-trips cu vaporasul spre insulele alaturate – mergi in Tetiaroa – numita si Insula pasarilor! Stiu ca te pasioneaza „triburile”, du-te la mai mutle showuri traditionale maori, in special in zona Rotorua (Tamaki, Mitai maori village), mergi la Paihia din AKL (of course cu Intercity) si viziteaza casa in care s-a semnat Tratatul de infiintare a NZ. Tot acolo urmareste un show traditional Maori. In Akl nu rata War Museum (m-a uitat Dumnezeu vreo 5 ore acolo, daca nu inchideau uitam sa mai ies) – si acolo se prezinta un spectacol traditional, plus ca sunt colturi de biblioteca unde te asezi si poti rasfoi carti di domeniu, pe care nu le vei gasi nicaieri in alta parte. In Wellington nu uita sa vizitezi Te Papa Museum – rivalizeaza intr-un fel cu War Museum. In Christchurch mergi la spectacolul traditional de la Ko Tane (repet, am mers la toate spectacolele care erau available cand ma aflam acolo, fiecare se preazinta altfel, intrucat sunt alte triburi.

    Rose Marie 1 ianuarie 2019 17:42 Răspunde
  • Sa trec la urmaotarea destinatie mentionata in bucket list: Insula Pastelui sau Rapa Nui. Calatorind in Chile, fireste nu puteam rata insula moailor.In general agentille ofera vreo 2 zile pline pe insula, eu cred insa ca merita cu prisosinta mai mult. Am stat 6 zile acolo, pe langa tururile traditionale la vestitele ahu, la site-ul Orongo (povestea despre manutara, omul -pasere), pe langa vulcanii , cariere de piatra, vestita plaja Anakena (cea care avea regim tabu, era rezervata strict pentru marele rege Hotu Matu’a si neamul sau, intrusii plebei fiind aspru pedepsiti (deci, un fel de plaja regala, i-as spune), vizitezi pestera Ana kai Tangata (denumire cu dublu inteles: pestera in care oamneii manca sau… se mancau – canibalismul din alte vremuri practicat la scara larga prin toate insulele din Marile Sudului este un fapt cunoscut). Nu rata in nici un caz Muzeul Etnografic Martin Gusinde – Gusinde a fost un neamt care si-a dedicat viata studierii populatiei rapa nui, a cules un impresionant material etnografic, legende si a lasat in urma scrieri extrem de documentate (poate cele mai documentate) despre triburile care au vietuit pe insula si societatea acestora. O plimbare prin gradina botanica a insulei este un prilej de recreere si de a afla amanunte interesante. O plimbare de-a lungul falezei inspre stanga din hanga Roa te poarta la port si la alcatuiri interesante de stanci bazaltice, de care se spar vijelioasele ape ale oceanului. De asemenea nu rata un spectacol traditionbal – eu am fost la Kari Kari – sunt super!

    Rose Marie 1 ianuarie 2019 17:55 Răspunde
  • Si cum mai vad mentionata o zona pe care doresti sa o vizitezi si in care am fost in anul acesta – Svaneti in Georgia, hai sa adaug si despre aceasta destinatie cateva vorbe. In primul rand eu nu am facut Georgia prin Agentie, ci m-am folosit de serviciile unui excelent ghid – Koba Maisuradze – il gasesti n lista mea de amici si il poti contacta oricand, omul e originar din zona. Deci vei ajunge in Svaneti via Kutaisi, dar pe drum musai sa te opresti la palatul Dadiani din Zugdidi – un excelent muzeu. Peisajele spre Svaneti sunt uluitoare, serpuitoare, adesea drumurile nu sunt genul de sosea nemteasca, dar drumul spre Mestia – capitala regiunii Svaneti incanta privirile. Mestia e un mic orasel cu casele imprastiate pe dealuri. Aici ai un foarte bun muzeu etnografic, care nu trebui ratat, intrucat prezinta o bogatie de artefacte si documente care te introduc in istoria si cultura zonei. Un alt muzeu/casa memoriala pe care l-am vizitat si este interesant , e cel al lui Mikhail Khegiani, un rneumit alpinist local cunoscut drept cel mai rapid catarator. Casa amenajata in stil tipic svanetian, prezinta si o interesanta colectie de fotografii precum si un filmulet despre viata acestui alpinist super-rapid. Si-a gasit sfarsitul undeva prin muntii Dolomiti. Casa este administrata de catre urmasii lui Khegiani, un nene facand o ampla prezentare (in georgiana – dar daca ai ghidul cu tine iti va traduce tot). Muzeul, ca orice casa traditionala din regiunea Svaneti, este prevazuta cu acel turn specific, poti urca in el. Din mestia poti face o drumetie prin padure panal la ghetarul Chaladi, de-a lungul raului omonim.Drumul trece aporape de frontiera si poti vedea, la trecerea podului pe partea opusa postul de graniceri. De asemenea un alt munte foarte cautat este Ushba (cu vreo 4700m), varfurile sale specatuloase ofera o priveliste unica in Mestia si imprejuruimi (in special daca mergi in satul Maseri).Din Mestia vei porni fireste spre inima Svanetiei, in Ushguli, pe drumuri de munte, prea putin sau deloc asfaltate in mare lor majoritate, dar vei fi rasplatit cu peisaje de exceptie. Casele din Ushguli sunt prevazute toate cu turnurile specifice (sa nu uitam ca astfel de turnuri exita si in regiunea Racha , dar si in Tusheti, arhitectura lotrr variind insa). In Ushguli ai ocazia pe vreme frumoasa sa vezi maiestuosul munte Shkhara, cu al sau ghetar – de aici izvoraste cel mai mare rau al Svanetiei, Enguri. De asemenea in Ushguli viziteaza manastirea lamaria (vei afla o interesnata povestire istorica despre un „boier” local, despre spiritul de libertate al svanilor, despre o ucidere si despre vendete si despre cum satenii au reusit sa evite o astfel de vendeta). Si in Ushguli exista un mic muzeu etnografic, care merita vizitat (nu permite foto in interior – m-am rugat mult de o tanti si un nene de acolo sa ma lase dar nu au vrut nici in ruptul capului). Fireste poti explora multe sate invecinate, pitite prin munti, unele mai greu accesibile, dar pline de o indelungata traditie, de istorisiri locale. Din mestia poti lua telecabina spre Hatsvali (e o cunoscuta statiune de ski, dar ofera si privelisti superbe din varful muntelui, in varf exista si o cafenea ). Fireste daca vremea va fi buna, altfel cabina nu urca. Desi am vrut neaparat sa urc,am avut ghinion cu vremea rea in ziua respectiva. Prin Svaneti in iulie poate ploua des si foarte puternic, be prepared. Recomand sa stai vreo 6-7 zile pentru calatoria in Svaneti, pentru a te putea opri la diverse puncte de atractie si a savura pe indelete frumusetea locurilor. Ah, si era sa uit, nu rata o seara traditionala la localul Laila din Mestia, un program de muzica si dansuri caucaziene plus meniu de exceptie. Restaurantul e chiar in centru, te duci dimineata si rezervi masa pt,. seara respectiva.

    Rose Marie 1 ianuarie 2019 18:25 Răspunde
  • Buna lista. Incepe cu Cape Town, chiar este unul dintre cele mai fascinante locuri din lume. Dupa care trebuie sa vezi Noua Zeelanda si Iguazu/Argentina.

    Razvan 1 ianuarie 2019 21:25 Răspunde
  • Tashirojima, Japonia, insula pisicilor

    Ami 3 ianuarie 2019 1:16 Răspunde
  • Scotia nu e asa scumpa cum crezi.Pentru a calatori ieftin cu autobuzul in Scotia iti iei un abonament pe zile.Edinburgh e de vazut cu strada minunata catre castel,Strada e plina de artisti si e o incantare.Glasgow e plin de muzee gratuite de vizitat.Merita sa te duci.La Scone vei vedea un palat frumos.Drumul de la Glasgow la Inverness cu bus e o incantare iarasi.Drumul catre Skye iarasi merita.Sunt si cateva castele frumoase.

    GABRIEL 5 ianuarie 2019 18:03 Răspunde

Lasă un răspuns la Vali Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii