România e frumoasă… Prin Țara Hațegului

Cheile Banitei Tara Hategului

În vara aceasta, am călătorit mai mult prin România. În niciun caz nu îmi pare rău, dimpotrivă. Și deși am călătorit destul de mult și prin România (la prima vedere, pe blog am o groază de articole despre destinații externe mai mult sau mai puțin neobișnuite), făcând o mică statistică, am descoperit că am fost în 35 din cele 40 de județe ale României – cele lipsă la apel sunt Botoșani, Vaslui, Teleorman, Satu Mare și Sălaj. În multe locuri am fost de mai multe ori, dar, indiscutabil, mai sunt atât de multe locuri din România pe care nu le-am văzut… Dar, pas cu pas, nu? Ce pot să spun este că acum câteva weekenduri am fost invitat de Costin, amicul meu de la Scorilo Travel, într-una dintre turele lui. Cum am mai scris și în alte articole, Scorilo este specializat pe tururi prin România (sau prin zona adiacentă, dar cu relevanță pentru istoria noastră – cum ar fi Basarabia, Balcic sau Veliko Târnovo, aștept cu nerăbdare tururi și prin Bucovina de Nord ori prin Maramureșul de dincolo de Tisa), tururi care îmbină de foarte multe ori vizitele culturale la muzee sau situri istorice cu un pic de mișcare pe dealuri și munți. Și fix un astfel de tur a fost în iulie – destinația principală a fost festivalul Dac Fest, care a avut loc undeva lângă Orăștie, dar promit că despre Dac Fest voi scrie într-un alt articol. E un festival „altfel” și care chiar mi-a plăcut. M-am așteptat să fie multă dacopatie, dar am fost surprins plăcut că faptele istorice au fost reflectate cât se poate de neutru. Dar să revin la Țara Hațegului.

Nu eram prima oară în Țara Hațegului. În facultate, am fost cu cortul la Cinciș (doi băieți și două fete într-un cort de două persoane :)), iar pe la Castelul Huniazilor am fost de trei ori. Trecusem de câteva ori prin Deva, dar o văzusem din viteza mașinii (acum, nici măcar prin Deva nu aș putea trece, că autostrada e gata) și cam atât. Nu ajunsesem prin alte locuri din Hațeg, așa că am acceptat cu bucurie invitația lui Costin. Urma să descopăr locuri noi pentru mine, prin țara noastră, și nici nu trebuia să mă chinui să conduc :).

Așa că vineri de dimineață, la prima oră, am ajuns la punctul obișnuit de întâlnire, din fața Palatului Parlamentului, și am pornit-o la drum spre Țara Hațegului. Drumul, cel obișnuit, aglomerat – dacă spre Pitești avem autostradă, spre Rm. Vâlcea a urmat un trafic clar mai mare, dar nu atât de urât cât mă așteptam. Am trecut de Rm. Vâlcea, iar apoi drumul spre Tg. Jiu a fost chiar gol. Am făcut o mică oprire în satul olarilor de la Horezu și, în fine, o oprire mai lungă la Tg. Jiu, oraș în care nu am mai fost de 30 de ani! Am revăzut Masa Tăcerii și Poarta Sărutului, ambele aflate în parcul central al orașului, lângă Jiu. Din păcate, nu și Coloana Infinitului, care e la peste 1 km de ansamblul brâncușian, pentru că mai aveam drum de străbătut. Am luat-o pe Valea Jiului, am trecut și prin Petroșani în viteză și, în fine, am ajuns la primul obiectiv de vizitare – Peștera Bolii.

Sincer, nu auzisem în viața mea de Peștera Bolii. Când am văzut programul, am început să mă întreb de ce numele asta straniu – or fi fost niște ciumați prin zonă ? Ei bine, nu, explicația este mult mai pașnică – regiunea a fost deținută la un moment dat de un voievod local numit Bolia (unii cronicari susțin că ar fi fost strămoșii celebrei familii de matematicieni Bolyai… cei care au dat numele universității clujene)… și de aici a apărut toponimul Peștera Bolii. Peștera este rodul străpungerii efectuate de un pârâu numit Jupâneasa, care a săpat cu răbdare în calcar timp de milioane de ani. Intrarea este, de altfel, monumentală. De la biroul de unde se cumpără biletele, am coborât o scară de piatră până la monumentala intrare.  Arată bine, dar nimic nu îmi dădea de bănuit frumusețea din interior. De ce este așa frumoasă? Pentru că este superb amenajată. Da, totul vine din amenajare – poduri luminate, lumini puse discret în valoare interiorul, pârâul care susură. Cred că sunteți mult mai familiarizați cu salina de la Turda (poate că mulți ați și vizitat-o), ei bine, amenajările din Peștera Bolii mi-au adus aminte de culorile și luminile de la Turda. Indiscutabil, salina este mult mai mare, dar și Peștera Bolii alternează lumini cu culori, ziduri cu poduri măiestre. Astăzi, peștera se află în grija unui grup de entuziaști de la Asociația Petro-Aqua. Chiar și istoria este bogată – au fost găsite urme ale triburilor din paleolitic, dar se știe că aici își găseau adăpost negustorii din perioada romană. În perioada recentă, pe aici au trecut trupele germane care au trecut la contraatac în 1916 împotriva trupelor române. Acestea trecuseră Carpații și ocupaseră depresiunea Petroșani, însuși viitorul mareșal Rommel luând parte atunci, că tânăr locotenent, la marșul și la luptele din zona peșterii. Pe pereții peșterii apar și emblema familiei nobiliare Cândea (ulterior, după maghiarizare, Kendeffy) și o poveste stranie a unei jupânese dace care se închină atât la Zamolxis, cât și la Fecioara Maria. Mă rog, probabil o fi trăit vreo 300 de ani pentru această chemare a ei.

Că vorbim despre daci, undeva în apropiere, în vârful unei stânci falnice și, practic, de necucerit, se află ruinele unei cetăți dacice – cetatea Bănița. Deși se află pe lista patrimoniului mondial UNESCO, din păcate nu s-a aflat niciodată pe lista de investiții a politicienilor din județul Hunedoara, așa că este extrem de greu de accesat – prin urmare, este, probabil, printre cel mai puțin vizitate situri UNESCO din lume. În schimb, la picioarele dealului, pot fi ușor de vizitat Cheile Băniței, unde același râu al Jupânesei a tăiat nu numai o peșteră, ci și niște chei extrem de spectaculoase. Nu poți să o vizitezi decât dacă te descalți, pentru că e musai să o iei prin râu. Vă pot recomanda să vă luați niște șlapi, sandale de apă sau altceva pentru a vă proteja tălpile – pietrele te pot tăia, în plus pot să apară și niște cioburi… Dar parcursul (nu mai lung de 200 – 300 de metri) este absolut superb. Uitați-vă la poze și veți descoperi cum zidul muntelui ajunge ca un soi de tavan deasupra pârâului. A fost o încântare să merg prin apă fresh de munte pe sub acest tavan… o amintire de neuitat.

Ceva mai la nord, ne-am oprit într-un alt loc de care nu am auzit vreodată – cetatea Mălăiești – o mică cetate construită de o familie de cnezi români din Hațeg – cnezii Sărăcin. În 1989, după secole de distrugere, cetatea Mălăiești nu era mai mult de un simplu morman de pietre. Dar în ultimii ani, cu bani de la Uniunea Europeană, micuța cetate a fost complet reconstruită și arată foarte bine. Nu, nu este mare, nu este semeață, dar este cochetă și redă atmosfera medievală. Din păcate, nu prea e vizitată, deși totul – atât cetatea, cât și accesul sunt impecabile, „ca afară”. Acum, pe ziduri, erau expuse niște opere de artă (nu am înțeles exact ce, dar asta contează mai puțin) și, iată, am mai descoperit un loc foarte puțin cunoscut, dar care arată excelent.

Înainte de a ajunge la Deva, ultimul popas a fost la biserica din Strei. Ca și în cazul Peșterii Bolii, este puțin cunoscută și puțin vizitată. Nu se află prea departe de biserica Densuș, mult mai cunoscută, dar istoria și arhitectura sunt similare. Este o Densuș necunoscută – a fost construită folosind pietrele unei așezări romane (la baza zidului, se află câteva inscripții romane!), de la o vila rustică – sat fondat de coloniști romani, iar biserica, probabil, a fost construită pe fundamentul unui templu de zeitate romană. În interior, fresce multiseculare – unele mai bine păstrate, altele, mai spălăcite, dar, toate, extrem de valoroase… ochii sfinților sunt scoși – a fost unul dintre obiceiurile otomanilor, care, atunci când cucereau câte o biserică ortodoxă scoteau ochii sfinților de pe pereții bisericilor – cel mai probabil, și sfinții din Strei au avut parte de același tratament, cu ocazia vreunei năvăliri otomane (frecvente prin secolele XV – XVI), deși legenda locală vorbește despre ceva vrăjitoare care știau că puterea sfinților stă în ochii lor sfredelitori… așa că i-au scos. Personal, înclin să cred că turcii sunt totuși de vină.

Astăzi, nu mai au loc slujbe în vechea biserică din Strei (Slavă Domnului, că prezența umană deteriorează, în general, monumentele), ci într-o biserică ridicată de Garda de Fier în anii ’30. Ca să o vizitezi, trebuie totuși să-l suni pe preot, fiindcă părintele este cel care are cheia. Deși pare zdravănă, cred că și biserica din Strei ar avea nevoie de o intervenție. De o intervenție profesionistă.

Și cam așa s-a terminat prima zi. O zi aglomerată, dar plină-ochi de locuri frumoase și obiective surprinzătoare puțin cunoscute. La Peștera Bolii, mai erau câțiva turiști, prin Cheile Băniței nu a călcat decât grupul celor de la Scorilo (când am plecat, a mai apărut un cuplu, iar în parcare era un camper… cehesc), iar la Strei, am chemat-o pe doamna preoteasă de acasă. La Mălăiești, de asemenea, eram singurii vizitatori… Țara Hațegului are atâtea frumuseți… și este păcat că este așa de puțin cunoscută… Dacă nu știți ce să faceți într-un weekend, duceți-vă! N-o să vă pară rău.

 

Așa, ca epilog, am vizitat un pic și Deva (aici am și fost cazați, de altfel). Seara, am mâncat în destul de mica zonă rămasă din perioada habsburgică (Consiliul Județean are parte de un palat excepțional, duceți-vă ziua sau noaptea să-l admirați din Piața Regele Mihai I), iar în ultima zi, am vizitat principalele obiective turistice din oraș – Cetatea Devei și Muzeul Civilizației Dacice și Romane. Cetatea Devei este un obiectiv istoric spectaculos – priveliștea este superbă, dar interiorul este parțial refăcut – se pare că inima cetății nu a putut fi refăcută din cauza UDMR – în interior există un mormânt al unui episcop maghiar pe care comunitatea maghiară nu a vrut să-l miște de acolo pentru nimic în lume. Așa că zidurile cetății au fost frumos refăcute, în timp ce curtea interioară unde, probabil, pe vremuri intrau călăreții în zale, este un maidan plin cu scaieți, iarbă și avertizări că ar putea fi și vipere (de altfel, dealul Cetății este faimos pentru vipere… sau să fie vreo legendă urbană?). La câteva zile după ce am plecat din Deva, am citit că autoritățile locale au obținut noi bani europeni pentru reconstruirea cetății… sper ca de data asta, UDMR-ul să accepte restaurarea unui sit istoric care are totuși o semnificație importantă pentru istoria Ungariei – cetatea a fost construită de regele Bela IV, a cărui armată a fost pulverizată de tătari în 1241, și, după retragerea acestora, a hotărât construirea de fortărețe inexpugnabile care să apere Regatul distrus (aparent, jumătate din populația urbană, majoritar maghiară și germană, a Transilvaniei a fost măcelărită, iar invazia tătarilor a pus punct perioadei de expansiune fără limite a Regatului Ungar – pot spune că invazia lor a făcut posibilă crearea statelor românești).

Muzeul din Deva al Civilizației Dacice și Romane este, de asemenea, o surpriză – este neașteptat de bogat și are câteva exponate care sunt, indiscutabil, de patrimoniu național. Principalul exponat este de dată recentă – faimoasa matriță descoperită întâmplător la Sarmizegetusa dacă, în urmă unei furtuni care a dărâmat un copac secular, o matriță cu imagini de animale fantastice, puțin cunoscute în panoplia dacică – cum ar fi grifonii. O matriță fie importată din Grecia sau din  Orient, fie făcută de vreun meșter local care a călătorit departe – o dovadă că micul regat dacic avea parte de o viață economică totuși semnificativă. De asemenea, aici poți descoperi  câțiva dintre celebrii kosoni de aur pe care statul român îi tot vânează… mulți, descoperiți de traficanți de comori arheologice. De asemenea, o întreagă secțiune este dedicată strălucitelor urme ale Daciei Romane – obiecte pe care le-am văzut cam prin tot Imperiul, din Siria și Iordania până în Spania – morminte somptuoase, vase, statui, obiecte de cult. Pentru copii, există și numeroase animale împăiate (inclusiv primul zimbru importat în România din Polonia în anii ’50 – ’60), dar și oasele unui dinozaur pitic descoperit doar prin zona Hațegului.

 

Și nu e totul ce poate fi vizitat prin Hațeg – nici eu nu am ajuns să văd. Sunt cele două Sarmizegetuse, rotunda de la Geoagiu, aparent prima biserică de pe teritoriul României încă în picioare, rezervația de zimbri, biserica de la Densuș, Mănăstirea Prislop, Parcul dendrologic de la Orăștie (aici, am fost!) și multe alte locuri. Hațegul are nevoie nu de un weekend, ci de ceva mai mult, și veți veni încântați.

 

Și cum ziceam și la început, dacă sunteți interesați de circuite foarte faine în România prin locuri mai puțin cunoscute și, deci, surprinzătoare, aruncați o privire pe excursiile propuse de Costin și de colegii săi de la agenția Scorilo… Le găsiți aici —–> Circuite prin România.

E disponibil unul chiar weekendul viitor, fix prin Hațeg. Citiți amănuntele aici —> Circuit Hațeg.

Imagini Țara Hațegului

Horezu

Opriri pe drum – in orasul olarilor, Horezu

Poarta Sarutului

Poarta Sarutului al lui Brancusi

Masa Tacerii

Masa tacerii… nu e chiar liniste in jur

Intrare Pestera Bolii

Si in fine, in zona de vizitare – impresionanta intrare in Pestera Bolii

Pestera Bolii

Excelent luminata

Pod Pestera Bolii

 

Interior Pestera Bolii

 

Pestera Bolii Hateg

 

Turisti cehi

Cheile Banitei – eram doar noi si niste cehi mai retro

Cheile Banitei

De aici incep Cheile Banitei

Prin apa

Pe jos, prin apa 🙂

Cheile Banitei Hateg

 

Cheile Banitei HD

Wow !

Chei

 

Cheile Banitei Tara Hategului

Superb !

Costin Corboianu

Impreuna cu Costin Corboianu de la Scorilo Travel

Chei

 

Floare

Florile Hategului

Cetatea Malaiesti

Impecabila cetate Malaiesti

In cetate

Si interiorul arata fain

Picturi

Sunt expuse si niste picturi… nu ma intrebati ce simbolizeaza

Cetatea Malaiesti Hateg

 

Strei

Biserica din Strei, probabil vechi templu a vreunei zeitati romane

Placa romana

A fost construita si din placi romane …

Fresce

Picturile acestea au peste 600 de ani

Fresce Strei

 

Sfinti cu ochii scosi

Sfinti cu ochii scosi

Interior biserica Strei

Interiorul bisericii

Consiliul Judetean Hunedoara

Impresionanta cladire a Consiliului Judetean Hunedoara din Deva

Statuie Decebal

Statuia lui Decebal din centrul orasului (mai exista inca una si inca una al lui Traian)

Telecabina Deva

Funicularul care urca la cetate

Statui gimnaste

Pe o latura a parcarii, statuile celor mai mari gimnaste ale Romaniei… Deva a insemnat ceva pentru gimnastica mondiala

Deva

Deva vazuta de sus, de la cetate

Panorama cetate Deva

Soseaua spre Timisoara

intrare cetate

La intrare in cetate

Interior cetate Deva

Inima cetatii – un maidan

Francisc David

Si aparent, acesta este vinovatul 🙂

Vipere Deva

Viperele din Deva pot vorbi 4 limbi 🙂

Deva

 

Cetate Deva

 

Deva

 

Muzeu Deva

Muzeul Civilizatiei Dace si Romane din Deva – un muzeu chiar bine pus la punct

. Zimbru

Primul zimbru adus din Polonia a devenit un exponat… Impaiat, desigur

. Capra neagra

Nu e singurul personaj impaiat 🙂

Muzeu Deva

Marea Unire este reflectata si in colectiile muzeului din Deva

Matrita dacica

Celebra matrita (poza e facuta unui poster, era interzis sa o fotografiezi)

Statui romane

Curtea muzeului plin de antichitati romane

Mormant roman

O familie romana din Dacia… cam asa ne aratau stramosii 🙂

Categorii:
Romania

Comentarii

Lasă un răspuns la Imperator Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii