Bulgaria dincolo de Tărnovo (partea 1). Dryanovo și Gabrovo

Dryanovo

Trebuie să recunosc că am fost în Bulgaria de multe ori, dar nu în foarte multe locuri. În Sofia am fost probabil de 10-15 ori, de fiecare dată în interes de serviciu, dar evident, pe lângă job, am și vizitat orașul. Nu mai fusesem din 2005. Am mers doar la Nisipurile de Aur și Balcic, de vreo două ori la Veliko Tărnovo și cam atât. Da, o plimbare prin Ruse, un stop acum mai bine de 20 ani în Plovdiv și cam atât. Așa că atunci când am primit acum vreo două luni o invitație de la primăria Gabrovo să vizitez regiunea, am zis: de ce nu… Sigur sunt locuri faine și pe acolo. Și, într-adevăr, am descoperit locuri tare faine, unele surprinzătoare, evident, mâncare bună… și să pot să vă spun că sunt lucruri de văzut și dincolo de Veliko Tărnovo.

Veliko Tărnovo este indiscutabil o localitate care a devenit destul de cunoscută și vizitată de mulți români. E la 180 km de București (adică fix ca și Brașovul), iar atunci când trecătorile Carpaților sunt luate cu asalt de zeci de mii de mașini și faci și 6 ore până la Brașov, drumul spre Veliko este în general liber (granița se trece relativ repede, exceptând lunile de vară, când zeci de mii de mașini iau drumul Greciei și ale litoralului bulgăresc). Așa că m-am gândit să vă zic că merită să nu vă opriți doar la Veliko Tărnovo, ci să mergeți mai departe… Nu foarte departe, primul oraș în care am ajuns, Dryanovo, e la 25 km sud… Șoseaua e bună, nu poți face prea mult.

Fix asta am făcut și noi. Un microbuz ne-a luat din Piața Victoriei și am plecat spre Bulgaria. Am ieșit din București neașteptat de repede, drumul spre Giurgiu e bun, mai puțin ultimii kilometri spre punctul de frontieră (așa, ca să ne întâmpinăm „bine” oaspeții), formalitățile (plătit pod, scanat carte de identitate) au trecut repede și ne-am înscris pe șoseaua clasică spre Veliko Tărnovo. Ne-am oprit câteva minute la tunelurile care subtraversează orașul vechi, pentru câteva fotografii, și, aproape imediat, am ajuns în Dryanovo. Dryanovo este un oraș liniștit. Ca multe alte orășele bulgare, a început să înflorească după eliberarea de sub turci în urma Războiului româno-ruso-turc din 1877/1878 și în Bulgaria este cunoscut ca fiind orașul centenarilor – motivul invocat ar fi aerul foarte bun (sper să mai fi prins și eu câteva minute de viață în urma orelor petrecute în Dryanovo).

Nu am stat prea mult (doar ne-am lăsat bagajele la hotelul VSK Kentavar, un hotel proaspăt renovat în 2016 și care chiar este tare fain. Liniștit, la doi pași de centru (da, am mers pe jos) și de vechiul pod al orașului și foarte elegant. Chiar fain.

Principalul obiectiv din zonă este indiscutabil mănăstirea Dryanovo. E o mănăstire cu o istorie veche (fondată în vremea Imperiului bulgaro-român de la Veliko Tărnovo), dar care a fost distrusă de cel puțin două ori în perioada ocupației otomane. De numele ei este legat unul dintre revoluționarii bulgari care, sub conducerea lui Vasil Levski, au încercat să elibereze Bulgaria în 1876. Revolta din 1876 a precipitat războiul cu Rusia de un an mai târziu, care a dus până la urmă la eliberarea Bulgariei. Dar Bacho Kiro (care a luptat aici, la Dryanovo), Hristo Botev sau Vasil Levski nu au ajuns să vadă independența cu ochii lor, fiind capturați și executați de otomani în 1876… Ceea ce e fain nu e numai mănăstirea propriu-zisă (construită în stil tradițional balcanic – așa-numitul stil al „Renașterii bulgare”), ci și munții din jur. De fapt, fix în spatele mănăstirii, mi-a atras atenția un perete de stâncă aproape vertical. „Acolo, sus, mergem”, ne spune doamna ghid din partea primăriei Dryanovo. Hmm… nu e sus? Nu, nu e. Și avea dreptate.

Am luat-o prin pădure, prin zona asta cu aer super-curat. Mai trece și un rău cu o ditamai cascadă, dar cum vara asta a fost o secetă pronunțată, nu numai la noi, ci și la bulgari, debitul apei era anemic (gazda ne-a arătat niște poze pe telefon – WOW). Dar wow a fost și panorama de pe deal… niște stânci pleșuve, abrupte, taman bune pentru cățărare sau parapantă, cu mănăstirea la picioarele noastre și cu un aer bun de inspirat… unul dintre acele momente pe care vrei să le îngheți un pic… Sus, pe munte, mai există și o bancă a dragostei, unde localnicii vin să-și împărtășească iubirea, și cum ziceam… o pădurice drăguță.

Înapoi, în oraș, am descoperit un tip extrem de interesant – Kolyu Ficheto. Născut în 1800 la Dryanovo, a fost unul dintre personajele emblematice ale „Renașterii bulgare”. Omul a fost sculptor, arhitect (a construit poduri, primăria de la Veliko Tărnovo, biserica din Dryanovo), a vorbit patru limbi străine (inclusiv românește!), dar era… ANALFABET. Nu știa să scrie și să citească. A fost ucenic la meșterii din Tryavna, Korce (astăzi în Albania) și Bratsigovo şi a lăsat în urmă adevărate capodopere arhitecturale. El făcea schițe, construia un model din lemn al clădirii și lăsa unui discipol sarcina să o construiască. Statuia lui se află într-una dintre piețele centrale ale orașului, lângă o clădire clasică ridicată complet din lemn (se spune că fără cuie. Acum are niște cuie, probabil nu au știut cum să restaureze clădirea fără folosirea cuielor). Și, evident, nu am putut rata vechiul pod de peste Yantra, răul care străbate regiunea, se face precum un covrig la Veliko Tărnovo și apoi se duce direct spre Dunăre.

Al doilea oraș vizitat a fost Gabrovo, practic centrul regiunii și cel mai mare din zonă. Gabrovenii au fost de secole niște indivizi incredibil de întreprinzători. De altfel, știți că și în Centrul Vechi al Bucureștilor există o stradă numită Gabroveni – aici trăgeau negustorii veniți de la sud de Dunăre, din Gabrovo, pentru a-și vinde marfa. Dar locuitorii din Gabrovo nu au fost doar negustori buni, ci și artizani renumiți. De fapt, ei își vindeau marfa și am descoperit talentul lor într-un muzeu cum cred că nu există în România (înțeleg că e unic și în Bulgaria) – Muzeul Interactiv al Industriei.

Cum cred că am mai scris și în alte articole, muzeul modern este un unul interactiv. Vremea muzeelor în care te duci să vezi niște planșe și poze a cam apus. Este vremea muzeelor multimedia, în care să poți să interacționezi și să înveți făcând. Mi-au plăcut la nebunie muzeele istorice din Polonia, unde practic pășești în 1939, 1945, 1980 sau anii prezentați într-o încăpere multisenzorială cu atenție la detalii nespectaculoase, dar care întregesc atmosfera. La fel e și micul muzeu din Gabrovo – am descoperit cât de întreprinzător și muncitor e acest oraș.

Am fost întâmpinați de o doamnă ghid pe ecrane TV, care ne-a spus povestea orașului; muzeul are trei etaje: primul este dedicat perioadei pionieratului, a industriilor private și a efervescenței economice de până la al Doilea Război Mondial. La următorul etaj, descoperim combinatele economice mamut din Gabrovo din perioada comunistă, iar ultimul etaj este dedicat dezvoltării industriei de după căderea comunismului.

Începutul este surprinzător. Știam Gabrovo drept oraș al umorului, nu și al manufacturii și industriei, dar povestea spusă în muzeu m-a făcut să-mi dau seama cât de întreprinzător era orașul… Pe fundalul tradiției de secole a meșteșugarilor, în secolul al XIX-lea, Gabrovo a devenit cel mai industrializat oraș al Bulgariei, un adevărat Manchester bulgar. Avântul economic și forfota industrială au urmat și după eliberarea de sub turci, dar și după Primul Război Mondial. În 1947, funcționau nu mai puțin de 225 de fabrici private în oraș, care au fost naționalizate de comuniști.

Este evident că aceste 225 de fabrici nu erau din sectoare diferite, ci într-o competiție mai mult sau mai puțin acerbă. Comuniștii au oprit competiția, au distrus industria tradițională și au construit mamuți industriali. Într-o piață controlată, închisă, era greu să nu aibă succes – desfacerea era asigurată pe piețele din Estul Europei (una dintre mândriile industriei socialiste a fost un camionaș de jucărie care putea suporta o masă de până la 70 kg!). Nevoile de personal erau atât de mari, încât Gabrovo a fost obligat să importe forță de muncă din afară încă din anii ’70-’80. Așa că în fabricile socialiste din Gabrovo au lucrat angolezi, vietnamezi și cubanezi încă din „epoca Todor Jivkov”! Noi abia acum ne punem problema importului.

Căderea comunismului și deschiderea piețelor au dus inevitabil la declinul și prăbușirea giganților industriali socialiști din Gabrovo – unul după altul s-au închis, câteva fabrici au fost privatizate, dar micșorate, însă spiritul antreprenorial al gabrovenilor a supraviețuit încercării de castrare a inițiativei din perioada comunistă, așa că acum există numeroase făbricuțe în Gabrovo care produc o gamă largă de produse – de la țevi la detergent și pastă de dinți, de la ciocolată la produse textile. Și pentru că vorbeam despre interactivitate, Gabrovo a avut și are o industrie militară. Așa că am detonat o bombă în muzeu. Sau am asistat la un film 3D despre frumusețile regiunii… Un muzeu mic, îl vezi în 30-45 de minute, poate o oră, şi care merită descoperit.

Auzisem de Gabrovo încă de când eram mic. Mi-au plăcut întotdeauna glumele și bancurile, așa că eram un cititor constant al fostei reviste Urzica (ulterior și al Academiei Cațavencu, în zilele noastre urmărind cu drag Times New Roman sau KMKZ). Și mi-aduc aminte de niște articole citite în Urzica despre Gabrovo, orașul umorului. Și așa mi-a rămas în minte. Iar Gabrovo continuă să fie orașul umorului, cu un imens Muzeu al Umorului și Satirei și cu festivaluri de gen.

Ideea umorului în Gabrovo este un soi de autopersiflare. Fiind de secole unul dintre orașele pline de succes, vecinii i-au acuzat pe locuitori de zgârcenie. Mă rog, un soi de scoțieni ai Balcanilor. Așa că au apărut glumele cu gabrovenii care taie cozile pisicilor pentru ca acestea să iasă mai repede iarna, astfel economisind căldură. Cu gabrovenii care au ferestre între camere pentru a pune un singur felinar care să lumineze ambele camere. Și cu gabrovenii care au sărbători și dansează când satul de lângă sărbătorește ceva, așa că nu mai dau bani pe muzicanți… Toate aceste poante și multe altele sunt înfățișate în Muzeul Umorului și Satirei. Și acest muzeu este modern – are o zonă pentru copii, unde aceștia sunt învățați despre spirit civic (proiectul actual este să ceară primarului să construiască toalete publice într-un oraș care cică nu ar avea așa ceva) și evident ecologie… În plus, Gabrovo organizează festivaluri și expoziții de caricatură – multe le poți vedea pe un etaj. Era și o expoziție în pregătire pentru a arăta și celebrul OZN comunist de la Buzludzha (nu era încă gata) și am auzit că la o ediție a festivalul umorului ar fi fost câștigător și autorul ideii de a vopsi statuile soldaților ruși din Sofia în supereroi americani – Superman, Ronald McDonald, Captain America și alții. Omul, acuzat de profanare și de alte infracțiuni, a apărut la premiere parțial mascat și a plecat repede 😊.

Am părăsit orașul descoperind în viteză imensa primărie din centru și câteva clădiri faine, dar nu pot să zic că l-am luat la pas. Am mai văzut o casă boierească în stilul „Renașterii bulgare”, rămasă undeva stingheră printre blocuri, și ne-am plimbat pe o mică stradă comercială pietonală. Pentru că următoarea oprire a fost într-un loc chiar superb – Muzeul etnografic Etar.

Personal, îmi plac muzeele satului – evident, am fost de nenumărate ori la cel din București, am fost și la Astra, în Sibiu, dar și în Barcelona sau Oslo. Așa că atunci când am văzut Etar pe listă chiar m-am bucurat. Și am avut și de ce. Muzeul Etar a fost probabil unul dintre punctele forte ale Bulgariei centrale. Nu este foarte mare, dar nici înghesuit. Are și un restaurant cu preparate tradiționale bulgărești, dar și tot soiul de mori cu vâltori… iar zgomotul apei este unul teribil de liniștitor. Însă partea cea mai faină a fost zona meșteșugarilor.

Cum am scris și mai sus, dar și în articolul despre Astra (dă click pe linkul de mai sus), cele mai interesante muzee sunt așa-numitele „muzee vii”, în care se întâmplă ceva, în care exponatele nu sunt statice, ci sunt folosite, experimentate, eventual și multimedia. Astfel de muzee vii ale satului sunt cele în care casele sunt locuite și descoperi activități vechi prin intermediul oamenilor (sau al hologramelor, dar nu cred că s-ar potrivi). Ei bine, aici, la Etar, există o stradă a artizanilor cu case în stilul „Renașterii bulgare”, unde chiar îi găsești pe artizani – potcovari, olari, argintari, cojocari și mai ales producători de dulciuri). Unii își vând produsele, alții nu (cine mai are nevoie de potcoave azi, dar tălăngile de vaci sunt prezentate drept suveniruri. Strada este animată cu meșteri ca din altă epocă. Și este cu adevărat un muzeu viu. Există de asemenea și o zonă pentru copii, unde li se prezintă meserii din secolele scurse, și cine știe… poate din acești vizitatori vor apărea cei care vor păstra flacăra unor meșteșuguri istorice într-un secol al standardizării și producției de masă.

Am mai oprit la o mănăstire de maici (Sokol), pentru ca într-un final să ajung la Tryavna, mică bijuterie a arhitecturii „Renașterii bulgare” din centrul țării… dar despre Tryavna, o surpriză extraordinară, în episodul următor…

Imagini Dryanovo si Gabrovo

Veliko Tarnovo

Oprire pe drum – la Veliko Tarnovo 🙂

Hotel KSV Kentavar

Am ajuns si la hotel din Dryanovo

Pe munte

O plimbare faina pe dealuri

Dryanovo

Ommmm 🙂

Panorama Dryanovo

Si panorama respectiva

Manastirea Dryanovo

Manastirea Dryanovo de la picioarele dealului

Pisica bulgareasca

Bulgaria, tara pisicilor 🙂

Dryanovo Monastery

Evident, am vizitat si manastirea

Mancare bulgareasca

Ceva tocanita bulgareasca 🙂

Casa fara cuie

Casa din lemn, construita fara cuie

Kolyu Ficheto

Genialul Ficheto, arhitectul analfabet, dar care a construit zeci de cladiri monumentale

Turn Dryanovo

Prin centrul Bulgariei, nu e oras fara un turn cu ceas – acesta e cel din Dryanovo

Flori Bulgaria

Niste flori foarte faine de care nu am mai vazut

Pod Dryanovo

Podul din Dryanovo

Strada mare Gabrovo

Strada pietonala din Gabrovo

Ghid virtual

Si ghida virtuala care m-a intovarasit prin Muzeul Industriei din Gabrovo

Gara Gabrovo

Gabrovo a fost legat din 1912 de reteaua nationala feroviara

Muzeul industriei Gabrovo

Prin muzeu

Dinamita

Pe care am incercat sa-l arunc in aer 🙂

Formula

Daca nu am reusit sa distrug muzeul, baremi sa ciocnesc niste bolizi de Formula 1 🙂

Casa Renastere bulgara

O casa in stilul renasterii bulgare pastrata in centrul orasului

Virtual trip

Si aici ai parte de experiente high tech

Don Quijote

Statuile lui Don Quijote si Sancho Panza langa Muzeul Umorului

Muzeul Umorului si Satirei

Gabrovenii sunt cunoscuti pentru umor. Asa ca au un Muzeu Imens al Satirei si Umorului

Ceasca de cafea Gabrovo

Locuitorii din Gabrovo sunt cunoscuti in Bulgaria ca fiind zgarciti – aici se gasesc jumatate de cana de cafea pentru a face economie de cafea si apa 🙂

Glume Gabrovo

de pamant

Pisica din Gabrovo

sau de caldura 🙂

Automobil Gabrovo

Chiar si de benzina 🙂

Pisica Gabrovo

Simbolul orasului Gabrovo – pisica cu coada taiata

Zona copii

Zona pentru copii

Social Media

Exista de asemenea si o masiva colectie de caricaturi

Donald Trump Bulgaria

 

Muzeul Etar

Muzeul etnografic Etar

Mamaliga Bulgaria

Mamaliga bulgareasca ca la Etar

Valtoare

Valtoare

Sanie romaneasca

O sanie cu staif importata din Romania

Etar

Prin muzeu – cladiri faine si un curs de apa linistitor

Strada mestesugarilor

Strada mestesugarilor

Blanar

Blanar

Dulciuri bulgaresti

Dulciuri traditionale

Dulciuri Bulgaria

 

Alama

Ibrice

Potcoave

Potcoave

Mester olar

Mestera olarita

Casa cu moara de apa

Peste tot, mori de apa 🙂

Categorii:
Bulgaria

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii