Ca de obicei, la finalul unei călătorii mai lungi care se concretizează și printr-un serial publicat aici, pe blog, doresc să fac un rezumat a ceea ce am văzut, dar și să ofer mai multe informații care, sper eu, că sunt folositoare. Cum am zis, a fost o aventură pe care cu greu o voi uita (dacă o voi uita vreodată), una dintre acele călătorii care îți rămân în minte și în suflet. Deci, hai să trec la amănunte.

De ce să mergi în Mustang. Ce vei descoperi acolo

Mustang este parte a spațiului cultural Tibetan – cu tradițiile sale, cu religia sa, cu zeitățile sale. Capriciile istoriei au făcut ca acest colț de Tibet să ajungă în granițele Nepalului – Tibetul nu a fost un stat care să controleze toate ținuturile locuite de tibetani, așa că, pe la 1380 (contemporan cu Mircea cel Bătrân, așadar), un șef tribal local a fondat Regatul Lo, devenit Mustang. Întâmplător, la finele secolului al XVIII-lea, Regatul Lo ajunge vasal regelui de la Kathmandu, așa că a devenit, de jure, parte a Nepalului. Când chinezii au atacat și au ocupat Tibetul, Mustang era, oficial, parte a Nepalului, iar chinezii nu s-au atins de el (pare surprinzător, dar și chinezii aveau principiile lor), așa că un crâmpei din Tibet a supraviețuit liber în Nepal (nu este singurul, pentru că mai există și regatul independent Bhutan, există și zone precum Ladakh și Sikkim, în India, sau Baltistan, în Pakistan), conservând tradițiile și obiceiurile tibetane.

Mustang a fost definit de mulți drept un Tibet autentic, un Tibet nepervertit, un Tibet rămas neschimbat în timp, și înclin să cred că au dreptate. Tibetul ocupat de chinezi este transformat încet-încet într-un Disneyland comercial – marile palate și mănăstiri sunt perfect reconstruite, orașele arată impecabil, dar cel puțin în marile orașe cultura tibetană este conservată doar pentru yenul sau dolarul turiștilor. Da, Tibetul autentic supraviețuiește în sate, dar asaltul militar, cultural și comercial chinez se simte la tot pasul. Și se conservă un soi de Tibet pentru că este foarte interesant din punct de vedere comercial și turistic. Altfel, l-ar fi ras demult de pe fața pământului. Mustang, în schimb, nu este la fel de spectaculos, mănăstirile și palatele nu sunt impecabile și nici impresionante, satele nu sunt bine întreținute, drumurile de acces lipsesc cu desărvârșire (mă rog, există „șosele”, dar fără niciun pic de asfalt sau macadam, pe care nu pot avea acces decât automobilele 4×4), în schimb este acel ținut descris de Heinrich Harrer în „Șapte ani în Tibet”. E drept, autoritățile statale și administrația de tip tibetan nu mai există în Mustang, dar restul e fix ca în carte.

De ce să te duci în Mustang? Pentru că peisajele sunt absolut superbe. Practic, începi să urci de la circa 800 de metri, din Pokhara (unde este o zonă semitropicală) și ajungi la 4000 de metri (unde este acel deșert spectaculos de altitudine), trecând printr-o suită de zone cu floră diversă, dar și multiple formațiuni geologice. Odată ajuns la altitudine, culorile sunt excepționale, cerul este de un albastru aspru (mai ales când mergi în sezonul secetos), iar sinteza dintre natură și micile sate cocoțate pe dealuri sau ascunzându-se pe văi pare perfectă. Stâncile, ca niște colți de jivină, munții de mătase, apele cenușii și învolburate îți rămân indiscutabil pe retină. Nu te aștepta la o frumusețe exotică, exuberantă. Este un peisaj dur, dar spectaculos. Trebuie să te aștepți să urci „etaje”… Pe Himalaya ascensiunea se face în trepte, până se ajunge la Platoul Tibetan, la 4000 de metri, fiecare treaptă fiind diferită de restul.

Cum ajungi în Mustang

Mustang (sau Regatul Lo) se află undeva în nordul Nepalului, în Munții Himalaya, pe granița cu Tibetul. Accesul în Nepal se face, în general, cu avionul, aterizând pe unicul aeroport internațional al țării – Kathmandu. Din 2021 (deși, și acolo, termenele pentru construcții sunt la fel de elastice ca și la noi), va exista un aeroport internațional și la Pokhara, care este al doilea oraș al țării și punctul de plecare spre Mustang.

Din Kathmandu spre Pokhara poți să zbori cu avionul (zborul este de circa 30 de minute, dar întârzierile depășind două ore sunt obișnuite) sau să mergi cu mașina ori autocarul (în mod normal, faci cam 5 – 6 ore).

Din Pokhara, poți să ajungi la Jomsom cu avionul (zborul este de 15 minute, dar zborurile sunt anulate frecvent din motive meteo) sau cu autobuzul (este o călătorie plină de adrenalină cu autobuzul clătinându-se în toate părțile (autobuzul pleacă la 7 dimineața și face 8 – 9 ore, dacă nu se strică).

Din Jomsom mai departe, spre satele din Upper Mustang și Lo Manthang, există doar 4×4, interesează-te la teahouse-ul în care stai.

Din nou, ideal este să mergi cu transport privat (fie parte a unui grup ori cu mașina proprie). Nu te hazarda să conduci decât dacă ești un un expert dovedit al condusului off road cu medalii internaționale la activ. În schimb, șoferii nepalezi sunt printre cei mai buni din lume și știu ce au de făcut. Chiar dacă ai cele mai noi și cele mai bune mașini din lume, există o probabilitate mare ca acestea să se strice pe drumurile din Mustang, așa că, dacă te aventurezi pe cont propriu, trebuie să fii un mecanic desăvârșit și să ai toate sculele imaginabile și inimaginabile. În caz că nu le ai, sigur va apărea vreo mașină a unui localnic care să le aibă, iar șoferii nepalezi știu să repare orice mașină. Vei vedea mulți localnici pe motorete, mai ales turiști veniți din Kathmandu sau India.

Trekking sau cu mașina

Dacă faci o căutare pe google despre Mustang, în primele rezultate care îți vor umple ecranul se vor regăsi automobilele Ford și caii. Dacă adaugi și cuvântul Nepal, vei descoperi bloguri și oferte de trekking. Pokhara, locul de pornire spre Mustang, este capitala nepaleză a turismului de aventură, de unde pleacă zeci și sute de trasee de trekking, pe la poalele munților încărcați de zăpadă. Cred că majoritatea turiștilor din Mustang vin pentru drumeții.

Sunt convins că, printr-un astfel de peisaj de vis, trekkingul te marchează pe viață, dar ia în considerare mai mulți factori: în general, se pleacă de la Jomsom, aflat la 2700 de metri și se urcă până la Lo Manthang, aflat la 3840 de metri altitudine, dar pe drum sunt porțiuni care depășesc 4000 metri. Drumul durează câteva zile bune, deci trebuie să ai timp berechet la dispoziție. O bună parte din trekking se desfășoară pe drumurile care sunt folosite și de mașini. Traficul nu este dens, abia dacă trece câte o mașină la 10 – 15 – 30 minute, dar când trece te va înveli într-o pătură de praf gros. Sincer, îmi părea rău de oamenii pe lângă care treceam și pe care aproape că îi îngropam în praf. O parte din drum poate fi evitată pe poteci de munte, dar doar o parte. Dacă te aștepți să inhalezi aerul curat și tare al munților, ei bine, plămânii tăi se vor „bucura” de cantități enorme de praf.

O idee bună este să te duci cu mașina până la Lo Manthang și să te întorci pe jos până în Jomsom sau Kagbeni.

Acces în Mustang

În anii ʼ50 – ʼ60, gherilele tibetane atacau trupele chineze de dincolo de granița cu sprijin taiwanez și american. După ce Nixon a dat mâna cu Mao, gherilele călăreților khampa nu au mai fost finanțate, așa că lupta de rezistență a încetat treptat. În această perioadă, Mustangul a fost închis turiștilor străini. În 1992, a fost deschis, în mod oficial, turiștilor străini, dar se plătește o taxă de acces care nu este mică, ea costând 500 de dolari. Punctul din care ai nevoie de această autorizație este satul Kagbeni (în Lower Mustang, în localități ca Marpha, Kagbeni, Jomsom, Muktinath nu ai nevoie de autorizație).

De asemenea, este o idee foarte bună să mergi în cadru organizat, printr-o agenție de turism. Aceștia îți pot oferi și porter pentru bagaj, dar mai ales vor ști drumurile, vor ști ce să-ți arate și este o măsură de siguranță elementară. Este imposibil să nu-mi amintesc de povestea tragică a Adinei Popescu care a plecat fără ghid pe un traseu considerat de mulți ca fiind ușor și banal. Nu se pleacă singur pe munte. Chiar și acolo unde există șosele. Asta nu îți garantează că ești safe 100% (în Himalaya, au existat avalanșe care au ucis zeci de trekkeri în zona Annapurna, acum câțiva ani), dar te poate salva.

Du-te în sezonul secetos.

În Nepal, anotimpurile sunt cam așa: vara este cald (inclusiv în Lo Manthang), dar plouă, și plouă zdravăn, musonul biciuind Tibetul cu cantități enorme de ploaie. Sincer, nici nu reușesc să-mi închipui cum arată drumurile acestea din praf în timpul ploilor violente – probabil ca un râu de mâl. Râurile care coboară din munte se umflă spectaculos. Dacă vă uitați în poze, o să vedeți râuri cu albii enorme, dar cu debite insignifiante. Eu am fost în octombrie, în sezonul secetos, dar în sezonul ploios, apele se umflă enorm. Iarna e frig, e tare frig. Am fost în decembrie în Kathmandu, și noaptea erau zero grade. Nu vreau să-mi imaginez cum e în Lo Manthang. Preferabil este să mergi în Mustang primăvara și toamna. Toamna, atmosfera poate fi mai clară pentru că a fost „spălată” de ploile musonice în timpul verii.

Unde se doarme

În fiecare sat, cât de mic, dai de cel puțin un teahouse. Am văzut pe o hartă că, în Lo Manthang, ar fi 14. Aceste teahouse-uri sunt, de fapt, case tradiționale tibetane, unele de dimensiuni impresionante (pe vremuri, familiile de tibetani erau numeroase, cu mulți copii, iar poliandria era populară) în care locuiește o familie și sunt amenajate câteva camere și pentru turiști. În general, sunt curate, pot fi chiar foarte drăguțe uneori, cu tot confortul, dar așteaptă-te să fie frig. Nu sunt încălzite noaptea (poate doar iarna). Apa caldă este o loterie și, dacă există, ai cele mai mari șanse să prinzi ceva la sfârșitul după-amiezii, când sistemele de încălzire pe bază de energie solară mai au ceva apă. Dacă a fost nor în timpul zilei, nu va fi apă caldă. Unele teahouse-uri au băi proprii, altele au băi comune. Familia care deține proprietatea locuiește în aceeași clădire, deci poți să observi și cum își duce traiul o familie tibetană, iar fetița familiei poate să fie cea care îți aduce dimineața ceaiul, deși nu are mai mult de 5 anișori.

Deși nu sunt mai mult de 4.000 de turiști străini pe an (sunt însă mulți nepalezi), infrastructura de cazare mi s-a părut disproporționat de mare. Dacă vrei locuri mai bune, vorbește cu agenția de turism să îți rezerve camerele bune (în aceeași clădire, poți avea parte și de camere cu baie, și de camere fără baie), iar dacă ești acolo fără rezervare, încearcă să ajungi repede, înaintea altor turiști. Dacă ești friguros, caută camere care sunt mai bine izolate sau cele care au fereastra spre vest (sunt încălzite după-amiază de soare).

Ce se mănâncă

Am plecat convins că voi avea parte de o dietă unică de noodles, dhal bat și momo. Am avut șocul să descopăr meniuri variate, chiar și de 8 – 10 pagini, și niciodată nu mi s-a spus că lipsește ceva din listă. În teahouse-urile din Mustang există tot soiul de mâncăruri exotice – italiene, mexicane, burgeri; practic, poți să stai săptămâni întregi în Mustang și să mănânci doar preparate cu care ești obișnuit acasă.

Cu ce te îmbraci

Nu e nicio problemă culturală să umbli în pantaloni sau fustă scurtă. Există o singură problemă: e frig. Ia-ți haine în straturi – în timpul zilei, când e soare, poți să mergi liniștit și în tricou, dar în momentul în care soarele se ascunde prin spatele vreunui nor rătăcit prin zonă sau mai ales după apus, temperatura scade brusc. Așa că, repede-repede, ia-ți polarul și geaca pe tine :).

Nu e o idee rea să-ți iei un sac de dormit (se poate închiria, cu 1 dolar pe zi, din Pokhara, nu trebuie să-l aduci tocmai din România), iar în camere vei găsi numeroase pături groase.

Fotografii

La prima vedere, localnicilor nu le place să fie fotografiați. Își pun mâna la față când scoți imediat camera. E adevărat că, de multe ori, e intimidant. Dacă însă interacționezi cu ei înainte, îi saluți (un „Tashi delek” întotdeauna atrage zâmbete), îi ajuți cu ceva sau chiar le propui să vă pozați împreună, imediat o vor face. Dacă ai timp să stai măcar o jumătate de zi într-un sat și lumea să te cunoască, nu vor mai avea rețineri să îi pozezi.

În situația în care aveți și alte întrebări, vă răspund cu mare plăcere.

Imagini Mustang

Zid de rugaciune

Urmele unui trecut zbuciumat… de-a lungul drumului dintre Lo Manthang si granita tibetana sunt ruinele a zeci de cetati

Acele peisaje din Mustang …

O manastire in Lo Manthang – aici locuiesc calugarii

Un chorten in pustiu

Steaguri de rugaciune

Transportul in comun intre Pokhara si Jomsom este o aventura

Se trece si prin albiile unor rauri

Masinile grupului nostru

Prin praful Himalayei

Trekkeri care in cateva secunde vor fi invaluiti in praf

Uneori asa se ridica praful 🙂

De aici, incepe zona „cu permis”

Am dormit in camerele acestea construite pe acoperisul lui Royal Mustang Ghami

Asa arata camera

Golden Gate Hotel in Lo Makthang. Arata bine, dar era teribil de frig in camere 🙂

O sala de mese tipica

Eu am stat langa, la hotel Tashi Delek

Cam asa arata camera. Nu cine stie ce lux, dar cel putin era bine izolata si era caldut

Hotel in Chuksing

Si camera. Din pacate a fost spre est 🙂

Mica noastra ospatarita

Tomato cream soup

Contributia adusa de Nepal bucatariei mondiale – dal bhat

Pizza de Mustang 🙂

Zambiti, va rog ! Multumesc !