Mustang, regatul tibetan pierdut prin Himalaya (ep. 4). Lo Manthang, capitala interzisă

Chorten in Mustang

Statele himalayene au avut de-a lungul secolelor o politică strictă de a-și închide granițele în fața oricărui străin. Fie că era vorba de Tibet, Mustang, Nepal, Sikkim sau Bhutan, toate acestea interziceau intrarea oricărui străin (mai ales alb) pe teritoriul național. Motivul – dorința de a-și păstra neatinse obiceiurile și tradițiile. Pozitiv? Da, și le păstrau, toate erau în anii 40-50 adevărate oaze de budism și feudalism. Negativ? Rămânerea în urmă din punct de vedere tehnologic, încremenirea în a se lupta călare și a ataca cu arcul cu săgeți, în a-și cultiva pământul cu ajutorul plugului tras de bivoli sau de a merge doar pe jos sau, în cel mai bun caz, călare. Tibetul și Sikkim au căzut sub ocupație străină (și au fost închise o perioadă). Nepalul s-a deschis în anii 50, după ce dinastia de regi Shah a preluat din nou puterea din mâinile dinastiei de prim-miniștri Rana. Mustang s-a deschis în 1992, dar a rămas izolat din punct de vedere de infrastructură. Bhutan s-a deschis în 2001, dar continuă să restricționeze numărul străinilor care pot să viziteze țara, cerând foarte mulți bani pentru o vizită.

Mustangul nu a avut atracția Tibetului. Era indiscutabil mai mic și aproape necunoscut. Tibetul era gigantic, iar Lhasa era obsesia multor aventurieri. Palatul Potala al lui Dalai Lama avea 13 etaje (și 117 metri înălțime). A fost terminat în 1694. De-abia 200 de ani mai târziu, europenii și americanii au început să construiască clădiri mai înalte. Lhasa era magică și ermetic închisă. La fel și Mustangul, dar Lo Manthang, capitala, era mult mai mică, nu avea clădiri la fel de monumentale, iar titlul de rege (sau Raja cum îi ziceau nepalezii) nu era la fel de misterios ca Dalai Lama – regele-sacerdot cu statut de semi-zeu, reîncarnat din generație în generație.

Kingdom of Lo a fost fondat de un lider tibetan în 1380. De atunci, Kingdom of Lo a fost condus de 25 de regi din generație în generație. De ce Mustang este în Nepal? Pentru că și-a păstrat independența față de Tibet. În 1795, s-a declarat vasal nou-înființatului Regat al Nepalului. Este neclar cum s-a ajuns în această situație – unele surse susțin că datorită faptului că a ținut partea Tibetului în războaiele tibetano-nepaleze (dar nu există nici o sursă care să confirme o ocupație nepaleză a Mustangului), iar sursele locale susțin că Regatul Lo (sau Mustang) era îndatorat unui alt regat himalayan învecinat care a fost inclus în teritoriul Nepalului și datoriile au fost transferate în favoarea noului rege din Kathmandu. Astfel, regele Mustangului a rămas vasal regelui Nepalului până în 2008, odată cu abolirea monarhiei nepaleze. Asta i-a salvat de ocupația chineză și au rămas liberi și păstrându-și tradițiile nealterate în cadrul granițelor nepaleze.

Lo Manthang este undeva pe o vale înconjurată de dealuri și munți. Se află ca și Lhasa la o altitudine de circa 4.000 de metri. De jur-împrejur, se văd stâncile perforate – aici au trăit locuitorii zonei până când regele Amepa a fondat Regatul Lo (sau Mustang) în 1380. Neobișnuit cu trăitul în stânci, mai întâi și-a construit o citadelă pe un deal de lângă oraș (oricum, orașul este înconjurat de numeroase ruine de cetăți și cetățui) și apoi s-a pus să construiască orașul. Mai întâi a construit palatul regal, apoi, evident, o mănăstire și apoi zidurile care i-au adus porecla și numele de „Orașul cu ziduri”. Locuitorii stâncilor au fost atrași de confortul și siguranța noii așezări și și-au abandonat stâncile, stabilindu-se în oraș. Orașul întărit a rezistat până în anii 60 ai secolului XX, când clădiri au început să fie construite în afara zidului de apărare, iar astăzi zidul nu poate fi văzut decât parțial, pentru că a fost „înghițit” de noile dezvoltări ale orașului. Este o zonă indiscutabil mai modernă, așa că dacă vrei să guști din aerul medieval al vechiului Lo Manthang… trebuie doar să intri pe una dintre cele trei porți de intrare ale vechiului oraș.

M-am trezit dis-de-dimineață. Era 6 când o vacă a început să mugească la fiecare 10 secunde ca un ceas japonez. Era soare și frumos și cum tibetanii se trezesc odată cu soarele și se duc la culcare la apus, erau în vervă. Deși întâlnirea era stabilită la 8 pentru micul dejun, am simțit oportunitatea să mă plimb pe străduțele orașului în plină vervă. Și am avut ce vedea – practic, toată comunitatea era în mișcare –, magazinele se deschideau, femeile ieșeau să spele vasele în minirâul care înconjura zidul (de aici, era „trasă” și apa folosită curent de toată lumea), vacile și caii luau cu asalt străzile orașului în căutare de mâncare. Am ajuns pe marginea orașului, am trecut prin fața a două mănăstiri care erau închise (dintr-una se auzeau cântări budiste), am driblat cu grație turma de capre care ieșea de la Palatul Regal și apoi m-am îndreptat spre hotel pentru micul dejun… unde am găsit o bună parte din restul lumii profund înghețată. Hotelul e nou-nouț, dar ceva nu e bine cu ferestrele prin care intră vântul și frigul într-o veselie. La mine, la Hotel Tashi Delek, fusese rezonabil de cald și seara prinsesem și apă caldă datorată instalației solare. Vecina din camera alăturată se speriase însă de urmele unor șoareci de la etaj pe care a crezut că le-a auzit. Sincer, am fost sceptic – singura pisică pe care am văzut-o în Mustangul de Sus era fix la hotelul meu J.

 

Programul zilei a fost să mergem mai departe spre granița cu Tibet (nu, nu am ajuns acolo) pentru a descoperi tradiția localnicilor de a trăi în stânci. Stâncile din Mustang nu sunt așa de dure. Cred că sunt calcaroase, așa că localnicii și-au săpat locuințe în stâncă prin tot Mustangul (se pare că au fost descoperite circa 10.000 de locuințe pe tot teritoriul regatului). Dar de prin secolul al XVII-lea, cam toți s-au mutat în sate „ca lumea”, construite pe văi sau dealuri, abandonând aceste structuri. Unele au fost transformate în locuri de meditație (unele, puține, încă folosite cu acest scop), iar altele au fost integrate în mănăstiri. Oprirea o facem în sătucul Chossar, unde se află unele dintre cele mai spectaculoase locuințe în stânci. Am urcat la unele dintre acestea – au fost deschise ca obiective turistice, construindu-se și o scară de acces. În interior, descoperi că există numeroase camere legate între ele, iar locuințele erau cu adevărat sofisticate – există bucătărie, camere de locuit, depozite… și peste tot, o imagine absolut superbă. Am coborât ca să urc la mănăstirea din vecinătate – Lo Niphu. O clădire atașată practic unei stânci, iar interiorul este parțial săpat, parțial construit… unul din acele locuri în care te poți minuna de ingeniozitatea umană.

Ne-am întors în oraș. Și, evident, țup înapoi în orașul vechi. De data asta am avut noroc. Am intrat în vorbă cu un domn care pictează tangkha (tradiționalele picturi religioase tibetane), vorbește excelent engleză (mai rar prin partea locului) și și-a deschis și el un home stay numit Lowa Home Stay, pe care a construit un soi de cub mai înalt denumit „The tower” – își închide magazinul și ne duce la el la hotel ca să ne cățărăm. Absolut fără nici o intenție – nu ne-a vândut nimic, nu ne-a obligat să intrăm în magazinul lui de tangkha, la sfârșit ne-a spus că dacă avem chef, să trecem pe la el, că oricum pictează. Un om bun.

Din păcate, Palatul Regal care a dăinuit timp de secole este închis. A fost puternic afectat de cutremurul din 2015 și închis. Și, într-adevăr, se văd crăpături peste tot. Se spune că s-a început refacerea, dar, sincer, nu am văzut nici o mișcare. Dar nici una. Sper ca totuși, la un moment dat, mustanghezii să se mobilizeze și să-și refacă Palatul Regal. Aflu că regele s-a mutat în afara Orașului Întărit și și-a deschis ca tot omul o pensiune – ca și localnicii, are niște camere pentru el și familie și restul pentru oaspeți. Este evident cel mai luxos home stay din Lo Manthang. Am trecut pe lângă el cu mașina, dar părea pustiu, nu sunt sigur că era deschis.

Am intrat și la biroul de informații turistice ca să aflu dacă se pot vizita cele trei mănăstiri din Orașul cu Ziduri și dacă da, la ce oră. Doamna gusta cu poftă ceva și habar n-avea la ce oră se deschid singurele obiective turistice din Lo Manthang. Noroc că ghizii noștri, dar și pictorul de tangkha ne-au spus că la ora 14 și se pot vizita două ore. La ora 14 eram cuminte în fața primei mănăstiri, aparent cea mai veche, construită chiar de părintele fondator, regele Amepal. Acum are o curte masivă (cred că e cea mai mare piață din oraș, de fapt) și de jur-împrejur este un cămin nou-nouț, construit pentru călugări. Pe care i-am prins la masă în clădirea mănăstirii. Întreb dacă vor cânta. Mi se spune că da, dar să termine de mâncat, cam în 15 minute. Și cam în 15 minute au început… am intrat desculț în vârful degetelor și ne-am așezat pe niște divane tradiționale, urmărind cântările și incantațiile – voci profunde, răscolitoare, dar și tot soiul de tobe, trâmbițe și talgere. Adevărul e că aș fi stat mult și bine, dar trebuia să le vedem și pe celelalte două mănăstiri care se închideau – într-una se afla un Budha extrem de mare, alta era mai aerisită, mai luminoasă și cu niște desene rupestre foarte bine conservate.

Seara am decis să descoperim un loc mai macabru. Știți cum sunt îngropați tradițional tibetanii? Prin așa-numitul „sky burial”. Ca și zoroastrienii din vechea Persie, trupurile morților erau lăsate în niște locuri atent alese până erau devorate de vulturi până goleau tot leșul de carne. Este o tradiție ciudată și care pentru mulți pare morbidă, dar ca orice tradiție are o logică. În Tibet, lemnul este foarte rar – la 4.000 de metri de abia cresc niște arbuști sau copaci piperniciți, așa că doar regii și marii lama aveau dreptul la o incinerare în toată regula. Apoi, pământul este fie extrem de tare, fie extrem de nisipos – fie era îngrozitor de greu să sapi o groapă, fie cadavrele puteau reapare la prima ploaie serioasă… așa a apărut sky burial-ul.

Se mai practică azi? În Tibetul ocupat, nu, sau poate doar foarte sporadic. Atât pentru că au cam dispărut vulturii, cât și pentru că chinezii au interzis obiceiul. În Mustang, da. I-am întrebat pe localnici și mi-au spus că în Lo Manthang, dar și în restul Mustangului, absolut peste tot. Întreb dacă pot să mă ducă într-un loc unde are loc obiceiul – da, sunt două – în anotimpul ploios (adică vara), pe lângă râul de la picioarele orașului, pe vale, în anotimpul secetos (adică toamna–primăvara), sus pe un deal de lângă oraș. Aleg să mergem pe deal.

În ciuda faptului că mă așteptam la ceva mai mult, e pur și simplu un deal fără nimic special. După ce un locuitor din Lo Manthang moare, el este adus de niște călugări sus pe deal – i se face un soi de slujbă și apoi începe să fie tăiat în bucăți de către un hai să-i zicem tăietor profesionist… să ușureze munca vulturilor. După ce omul este dezmembrat, rudele se îndepărtează un pic și lasă vulturii să-și facă treaba. Spre deosebire de vechime, când cadavrul era lăsat până când vulturii îl mâncau cu totul, acum, în secolul vitezei, procesul a fost pus pe fast forward. Așteaptă până ce vulturii se declară mulțumiți și după doar câteva ore restul cadavrului este ars. Într-adevăr, ici și colo am văzut niște urme de foc, care se pare că erau de la sky burial-uri recente. De altfel, locul în care a fost dezintegrat aproape fiecare corp în parte este marcat cu niște pietre… vorba aceea, câte bordeie, atâtea obiceie.

 

A doua zi dimineață, destul de devreme, am plecat spre sud, am început să coborâm. Atinsesem climaxul, atinsesem orașul interzis al Mustangului, capitala Lo Manthang. Drumul fusese greu, dar sublim. După o zi de nor, vremea fusese superbă – un soare incredibil, o lumină ca la 4.000 de metri. Drumul a fost același, dar inutil să spun că ne-am oprit peste tot din nou și din nou… nu știu, frumusețea locurilor te bagă în transă și e musai să te oprești ici și colo. În plus, am descoperit și unul dintre cele mai sacre locuri din Mustang – Muktinath, loc sacru și de pelerinaj atât pentru hinduși, cât și pentru budiști. Dar despre Muktinath, în episodul următor…

Am fost în Nepal și în Mustang într-un tur din seria „Haideți cu Imperator în …”. Ca și celelalte tururi din Nepal, a fost gândit și făcut în colaborare cu amicii Dragoș de la Explore Travel și Raj de la Good Kharma Trekking, una dintre cele mai bune agenții din Nepal .

Următoarele ture planificate în seria „Haideți cu Imperator în…” sunt în Sudan (ianuarie) și Brazilia (martie), în care vă invit să mergem împreună.

 

Imagini Lo Manthang

Magazin Lo Manthang

Shopping shop 🙂

Spalat vase

Raul care inconjoara orasul – de aici provine apa de baut, aici se spala rufele si vasele 🙂

Cladire

Bulevardul principal din orasul nou

Cai tibetani

Acei cai stoici ai tibetanilor

Fereastra tibetana

Una din frumoasele ferestre in stil tibetan

Steaguri de rugaciune

O mare de culori – steagurile de rugaciune

Mama si copil

Zambind cu copilul in spate

Stylist Mustang

Stylist de Lo Manthang in aer liber

Panorama din Lo Manthang

Panorama din marginea orasului

Cetate tibetana

De jur imprejur, ruinele citadelelor care aparau Lo Manthang… pe drumul spre Tibet am vazut cateva zeci

Citadela Mustang

Pline de atmosfera

Centru Lo Manthang

Una de portile de intrare din Orasul cu Ziduri

Intrare in orasul vechi

Vechiul Lo Manthang

Walled city Lo Manthang

Si in Evul Mediu, castelele regale erau pline cu cai, vaci, gaini

Palatul Regal Mustang

In fata palatului regal din Lo Manthang se usuca graul la soare 🙂

Porter Mustang

O ocupatie traditionala la tibetani – caratul

Lowa Homestay Lo Manthang

Multumim proprietarului !

Munti de matase

Am urcat sa descoperim panorama orasului – muntii de pe fundal zici ca sunt de matase

View Lo Manthang

Hello, Lo Manthang

Cladiri Lo Manthang

Bulevardele aglomerate ale capitalei Lo Manthang 🙂

Tashi Delek Hotel Lo Manthang

La mine, la Tashi Delek 🙂

Lo Manthang

Lo Manthang

Lo Manthang Mustang

Cladirile rosii sunt manastiri

Manastire Lo Manthang

 

Calaret tibetan

Vechi vs. nou pe drumurile din Mustang

Zid de rugaciune

Zid de rugaciune langa Lo Manthang

Ruine cetati

Drumul spre granita cu Tibetul este plin de ruine de cetati

Mustang

 

Cetate Lo Manthang

 

Pesteri in stanca

Un adevarat cartier in stanca

Chorten in Mustang

In general, in astfel de chortene este pastrata cenusa unui lama de rang superior. Nu bag mana in foc daca si in asta, dar e posibil sa fie si in aceste chortene

Porter woman

Porterii din Mustang nu sunt numai barbati

Chorten

 

Sija Jhong Cave

Cel mai spectaculos ansamblu rezidential din Chossar 🙂

Sija Jhong

Intrand pe usa

Sija Jhong Mustang

 

Chossar

Dar panorama este wow

Chossar Mustang

Spre manastirea sapata in stanca

Manastire Chossar

 

Lo Niphu Gumba

Partial construita, partial sapata … ca in Etiopia

Lo Niphu Gumba Mustang

Asa arata interiorul 🙂

Zid cetate

 

Harta Lo Manthang

Am gasit si o harta turistica 🙂

Zeul cutremurelor

Zeul protector in caz de cutremur. Nu au mai fost bani de o tanghka, asa ca si o copie xerox functioneaza 🙂

Roata de rugaciune

Roti de rugaciune

Femei in Lo Manthang

Au iesit doamnele la o sueta

Chiyode Monastery Lo Manthang

Caminul manastirii

Jhampa Lo Manthang

Intrarea intr-o alta manastire

Palat Regal Kingdom of Lo

 

Palat tibetan

Vedere de sus al Lo Manthang

Thipchen Monastery

 

Sky burial Tibet

Locatia de iarna de sky burial – nimic deosebit

Sky burial Mustang

Urmele unei incinerari recente

Atelier Thangka Lo Manthang

Atelier de tanghka

Thangka

Pictura traditionala tibetana

Hotel Tashi Delek Lo Manthang Mustang

Gata de plecare – aici a fost hotelul meu – Tashi Delek

Poarta Lo Manthang

Poarta de bun venit, poarta de la revedere

Cal tibetan

Acei cai mici si puternici ai tibetanilor

Lo Manthang

Ultima privire spre Lo Manthang 🙂

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii