Catedrala Lucca

Trebuie să spun că nu am prea fost prin Toscana. Răscolindu-mi amintirile, pot spune doar că am fost în Florența (de câteva ori), Pisa (de două ori) și Siena (o dată și pe o ploaie câinoasă). Da, știu, Toscana este o zonă absolut superbă, dar n-a fost să fie să ajung ca să am mai mult timp să o vizitez mai în profunzime. Dar cine știe, poate cândva… că și acum când am fost în Pisa, tot din scurt am fost… Probabil mi-ar trebui o săptămână (cu tot cu weekenduri), o mașină și, de ce nu, vara :).

Dar și așa, cu ocazia weekendului la Pisa, am ajuns și în orășelul Lucca. Auzisem destul de multe de Lucca, dar, sincer, ce știam era doar că e un oraș vechi, înconjurat de unele dintre cele mai bine păstrate ziduri de cetate ale Italiei. Nu știu de ce, îmi imaginam cele ale Avilei, dar cred că zidurile de apărare seamănă mai degrabă cu cele din Alba Iulia… Sunt practice, un parc imens pe care localnici și turiști deopotrivă se plimbă și se bucură de soare și, da, am avut o zi minunată în Lucca, cu soare și cald (vreo 15 grade, aș zice), o vreme perfectă pentru decembrie…

Lucca este unul din acele orașe-stat ale Italiei, unul din acele zeci sau sute de state minuscule care au împânzit peninsula până la marea unificare din 1860 (e drept, ca și în cazul Germaniei, Napoleon a restructurat și statele italiene, reducându-le numărul de la câteva zeci la o duzină de state).

Lucca nu a fost la fel de aventuros ca vecina Pisa. Pisa a fost una din cele 4 republici marinare (Veneția, Genova, Pisa și Amalfi) care s-au bătut pentru lucrativele rute comerciale spre Est, iar bătăliile au fost, de obicei, extrem de sângeroase și distrugătoare… Dar, pe de altă parte, a existat o competiție și a frumosului – fiecare oraș și-a dorit să își construiască monumente cât mai spectaculoase pentru a-și bate rivalii… E drept, zona beneficia de tradiția marilor edificii și de pasiunea pentru arhitectură a Imperiului Roman.

Lucca este un oraș provenind însă din perioada preromană. A fost fondat de etrușci (deși sunt semne arheologice chiar de dinainte de aceștia) sub numele de Luk (însemna „mlașțină” în etruscă). Ulterior, Lucca a fost ocupat de romani. De altfel, semnul orașului roman este foarte evident în Lucca, una din piețe – Piazza dell’ Anfiteatro – are forma unui amfiteatru roman. Aici, în perioada romană, se afla obligatoriu amfiteatrul din orice oraș cât de cât al imperiului. Lucca a devenit oraș liber în 1.160 și, deși a fost întotdeauna un oraș mic, aflat în apropiere de state mari și destul de agresive, a rezistat mai bine de 700 de ani. Pe steagul orașului-stat Lucca a fost scris cuvântul „Libertas” până la Revoluția Franceză.

Orașul a fost ocupat de Napoleon și dat surorii sale, Elisa, reobținându-și independența. După căderea lui Napoleon, fiica regelui Spaniei, Maria Luisa de Bourbon, a devenit ducesa de Lucca – ea este responsabilă pentru refacerea arhitecturală a orașului, în cinstea ei fiind ridicată o statuie într-una din piețele orașului. A urmat la conducere fiul acesteia, Carol de Bourbon, care în 1847 a cedat Lucca Toscanei (cu capitala la Firenze), în schimbul unei compensații financiare. Carol a mai domnit încă 2 ani în Parma ca duce de Parma până în 1849, când a abdicat. Dar Lucca își pierdea independența, devenind parte a Ducatului de Toscana pentru 13 ani, când, alături de numeroase alte ducate, regate și principate, avea să se dizolve în nou formatul Regat al Italiei, cu capitala la Florența (până în 1870, când trupele italiene au ocupat Roma și l-au alungat pe Papă în Vatican). Lucca va avea norocul să nu fie afectat de cel de-al Doilea Război Mondial, așa că astăzi turiștii se pot bucura de clădirile originale.

Orașul vechi este neașteptat de mare – mă așteptam să fie relativ mic, dar zidurile impunătoare înconjoară un oraș destul de mare, dovada faptului că Lucca a fost un oraș prosper în ultimul mileniu (a avut o puternică industrie bancară în ultima jumătate de mileniu, printre altele). Și datorită păcii și a banilor, Lucca nu seamănă cu Florența și cu Bologna – și-a demolat turnurile care dominau orașul și a construit rezidențe somptuoase, adevărate palate… plus, evident, foarte multe biserici.

După o plimbare obligatorie pe zidurile cetății (cred că vara sau, mă rog, când dă căldura, este un loc perfect de stat la soare, citit o carte, stat la o vorbă),  după ce am parcurs o parte din zid, am coborât în oraș – de abia așteptam să văd cum se prezintă orașul vechi – și nu m-a dezamăgit nici un pic, dimpotrivă, m-a încântat. Ce e fain la Lucca este că nu e un oraș turistic exclusiv, nu este un Disneyland, așa cum te simți în Veneția sau în Florența. Pe străzile arhipline erau foarte mulți localnici (da, italienii sunt foarte plimbăreți, dar îți dai seama care sunt turiști și localnici după câte poze fac, câți intră în obiective turistice și așa mai departe).

Prima oprire mai lungă a fost la Biserica San Michele in Foro, aflată într-una din piețele orașului. De jur-împrejur, bănci, magazine și reclame la mult așteptatul festival de muzică de vară, care pare să fie un pic cam retro – principalele staruri sunt Paul McCartney și Celine Dion… Dar ținând cont că arhitectura din Lucca este în mare parte medievală, cred că se potrivesc :). Oamenii cântă frumos, totul este să-i țină și vocea. Evident că am intrat în Biserica San Michele – are niște statui foarte interesante ale unor animale, de asemenea, datând de sute de ani, iar deasupra tuturor parcă plutește statuia un pic cam horror a lui Sf. Mihai varianta anul 1300 🙂

Poate cea mai plăcută parte din excursie a fost să ne învârtim pe ulițele înguste, înconjurate de ziduri aproape medievale… e drept, sunt și câteva străzi comerciale pe care literalmente te calci în picioare, dar dacă faci câțiva pași la dreapta sau la stânga, rămâi aproape lipsit de orice companie. Plimbându-mă pe strada mare (mă rog, înotând în mulțime), ridicând un pic ochii spre cer, am văzut un mare turn cu ceas – wow, aș dori să se poată urca să admir panorama orașului de sus. Mă îndrept spre poartă, ghinion – e închis iarna, doar vara poate fi luat la cățărat. Dar, Slavă Domnului, nu este singurul turn. În Italia medievală, fiecare familie cât de cât își construia un turn la rezidență ca un simbol al statutului social – Florența și Bologna, în mod special, aveau parte de o pădure de turnuri. Majoritatea lor au intrat în colaps sau au fost demolate, că reprezentau un mare pericol într-o zonă totuși lovită de cutremure. Dar în Lucca există un turn în care te poți urca și merită – este un turn, de asemenea, neobișnuit – are niște copaci fix în vârf, iar de departe pare încoronat cu vegetație, aduce cu un film SF sau similar – se numește Turnul Guinigi (Guinigi este o familie care a dominat politica în orașul-stat Lucca timp de secole)… Dar cum ziceam, punctul forțe al acestui turn construit hăt acum vreo 700 de ani sunt acești stejari care cresc în vârf. Înțeleg că bucătăria palatului-turn se află fix sub acoperiș, așa că bucătarii, oameni eficienți, au pus de o grădină de zarzavaturi în vârful turnului ca să nu mai urce și să coboare atâtea etaje. Acum nu găsești dovlecei și ceapă în vârful turnului, ci copaci, iar atmosfera de miniparc la înălțime dominând orașul îți dă un sentiment excelent.

Locul ideal de a lua masa (mă rog, nu și cel mai ieftin) este mai sus-pomenita Piață a Amfiteatrului. În soare, se află terase extrem de plăcute, unde pică excelent niște paste cu Chianti de rigoare. Da, știu, Toscana este o zonă faimoasă pentru vinurile ei, sunt sigur că sunt multe branduri celebre, dar pentru mine, un puțin cunoscător într-ale vinului, Chianti este singurul cunoscut. Ce ți-e cu marketingul ăsta :).

Am ajuns în fața catedralei spre sfârșitul zilei (în decembrie, soarele apune pe la 16:30 în Italia, iar de pe la 15:30, aproape se ascunde în spatele dealurilor toscane), o adevărată capodoperă. O piață amplă, înconjurată de clădiri de tip palat, iar în mijlocul pieței, un vânzător ambulant de vederi și albume – tot chioșcul lui se află în jurul unei biciclete… so retrooooo. Dar dacă ridici ochii de la bicicleta-chioșc de suveniruri, rămâi mut și în extaz câteva clipe. Fațada Catedralei San Martino are probabil una dintre cele mai opulente fațade de biserici din toată Italia. Și vorbesc de Italia, o țară unde aproape fiecare localitate este o operă de artă, iar religia a fost întotdeauna importantă J. Ce mi se pare haios este imensa clopotniță adiacentă (nu, nu e înclinată precum cea de la Pisa) – pare pe jumătate terminată (probabil și asta este)  – cele două etaje de sus sunt vopsite în alb și par finalizate, în timp ce etajele inferioare sunt cu cărămidă „la vedere” – oricum, e o potrivire interesantă… chiar e un turn fain.

Probabil de-ar fi fost vară, mi-ar fi plăcut să merg și la Grădina Botanică, dar asta e … Noaptea a venit repede și vă pot spune că orășelul ăsta are farmecul lui deosebit și noaptea… când clădirile sunt minunat luminate (mult mai bine decât Piazza dei Miracoli din Pisa, unde iluminația nocturnă cam lasă de dorit și nu știu de ce).

Am plecat încântat din Lucca. Da, mă așteptam la un oraș drăguț, dar nu mă așteptam să-mi intre așa sub piele. E drept, era și soare și vremea aceea dulce de 15 grade cu soare, dar și orașul acesta are o atmosferă a lui, o atmosferă care te seduce… și pe care nu trebuie să o ratați în caz că ajungeți prin zonă. Merită!

Cum ajungi la Lucca

Există trenuri din jumătate în jumătate de oră (mai puține în weekenduri) între Pisa și Lucca, iar trenul face cam jumătate de oră. Biletul one-way costă 3,60 euro. Nu există trenuri directe spre aeroportul Pisa, e musai să schimbi în gara Pisa Centrale. Lucca se află pe magistrala feroviară Pisa – Florența, așa că ai trenuri frecvente (cam la fiecare oră) și spre Florența. Trenul face o oră și 20 de minute (unele trenuri care opresc în mai multe stații fac o oră și 40 de minute) și biletul costă 7,90 euro.

Există un autobuz care merge direct de la aeroportul Pisa până în Piazzale Verdi în Lucca. Costă 4 euro (mai puțin decât cu trenul, care te-ar costa 5 euro de la aeroport la Pisa Centrale și 3,90 euro din Pisa Centrale la Lucca).

Din păcate, nu vă pot da sfaturi unde să dormiți în Lucca, am fost într-o excursie de o zi din Pisa, dar sunt convins că poți găși numeroase hoteluri, apartamente și pensiuni în Lucca.

Am ajuns la Pisa și apoi la Lucca cu sprijinul Ryanair. Ryanair zboară de două ori pe săptămână spre Pisa din Bucureşti, începând cu sfârșitul lui octombrie 2019 (în sezonul de iarnă – lunea și vinerea, în sezonul de vară – marțea și vinerea). Tarifele diferă, dar sunt, evident, tarife Ryanair. 😊

Imagini Lucca

Pe zidurile orasului

Turla Catedralei apare tantosa de dupa blocuri

In iunie e festival la Lucca !

Biserica San Michele

Fatada e spectaculoasa

O imagine din interior

Aleile tacute care dau spre turnul Guinigi

iata-l … incoronat cu arbori in varf !

Arata impozant

Sus, pe acoperis, deasupra Luccai

Panorama orasului Lucca

Intrarea in Piata Amfiteatrului – pe aici or fi intrat acum vreo doua milenii gladiatorii ?

Aceste terase care se rasfata in soare

inca o biserica, inca un turn

Catedrala

Turnul neterminat

Vel0-magazinul de suveniruri

Bun, bun 🙂

Tururi de o zi prin Toscana

Alt tip de atractie din Lucca 🙂

Dupa lasarea noptii in Lucca

Piata Amfiteatrului noaptea

Orasul luminat de Sarbatori

Foarte faina luminatia la Catedrala 🙂