Călătoriți acum! Alegeți-vă destinațiile care încă nu sunt megapopulare, dar care pot deveni

. Cambogia rurala

De câțiva ani încoace, a apărut un nou concept în lumea turismului mondial – supraturismul. Pur și simplu, anumite destinații care dintr-un motiv sau altul au devenit faimoase sunt asaltate de mult prea mulți turiști. Orașe precum Barcelona sau Veneția au început să lupte împotriva creșterii numărului alarmant al turiștilor, iar în Praga în lunile de vară poți experimenta lungi ambuteiaje de pietoni pe străzile care leagă cele mai importante obiective de oraș, cum ar fi Piața Primăriei Vechi, Podul Carol și Hrad-ul, palatul-cetate al orașului. Da, ambuteiaje de pietoni, pur și simplu înoți într-un fluviu de oameni, iar pe podul Carol practic trebuie să arunci câțiva turiști în apa Vltavei pentru a-ți face loc (glumesc, desigur).

Unele destinații au început să limiteze numărul vizitatorilor. Autoritățile peruviene, după ce au limitat numărul celor care fac trekking pe Inca Trail sau pe al celor care urcă pe Huayna Picchu, au introdus restricții draconice și în vizitarea vechii citadele a incasilor – acum nu mai ai dreptul decât să stai 3 ore în oraș, nu poți să-l vizitezi decât într-o turmă, cu un ghid acreditat, și numărul turiștilor este strict reglementat. Filipinele au închis Boracay-ul o perioadă (obligând toți hotelierii și alți operatori să-și închidă afacerile), Thailanda a închis celebra plajă din Phi Phi, iar Indonezia se gândește să introducă niște taxe exorbitante (gen 1.000 de dolari) pentru a-i vedea pe dragonii din Komodo – și asta, în condițiile în care numărul turiștilor din Komodo este departe de a fi excesiv.

De unde a apărut acest supraturism? În primul rând, să ne uităm la cifre. În anii ’50 ai secolului trecut, la nivel mondial au fost înregistrați 25 de milioane de turiști (un număr enorm pentru perioadă). Anul trecut, au fost 1,2 miliarde ! E drept, și numărul locuitorilor planetei a crescut în ultimii 70 de ani, dar simultan au crescut veniturile cam peste tot (doar în China, din 1989, au fost scoși din foame, adică de sub nivelul de subzistență, nu mai puțin de 700 de milioane de oameni. Da, 700 de milioane și, din aceștia, cel puțin 300 de milioane au acum venituri cât să poată să-și permită o vacanță – poate nu neapărat în Europa sau Australia, dar în țara lor sau în Hong Kong, da). Dacă este să mă uit la ultimii 30 de ani, nu pot sesiza niște pași uriași în multe domenii – nu am revenit pe lună, iar avioanele și mașinile nu se mișcă mai repede, dimpotrivă. În 1990, încă opera supersonicul Concorde, acum nu mai există niciun avion supersonic de pasageri în funcțiune. Da, următoarea megarevoluție va fi cu mașinile autonome, dar mai avem de așteptat. În schimb, în ultimii 30 de ani am asistat la o revoluție a comunicațiilor și informațiilor (datorită internetului) și la o democratizare a transporturilor odată cu apariția companiilor aeriene low-cost, care, încet, încet, sunt copiate și de companii de autobuze (gen Flixbus) ori chiar și de companii feroviare. Sloganul lui Air Asia este valabil la nivel mondial – Now, everyone can fly. Da, acum costă penibil de puțin un bilet de avion care să te ducă dintr-un colț de Europa într-altul, chiar și zborurile transcontinentale sunt infinit mai ieftine decât au fost mai demult.

 

Am fost unul dintre cei care au avut norocul (deh, așa am fost născut) de a începe să călătorească acum 30 de ani. Va imaginați o Praga cu câțiva turiști ? Da, așa era Praga în 1995, când am ajuns acolo prima oară în august 1995. Te puteai plimba liniștit pe podul Carol unde dacă erau câțiva oameni – și asta, ziua în amiaza mare, în cea mai aglomerată lună a anului posibil!

Am ajuns la Machu Picchu în 2001. Atunci, de la Lima la Cuzco nu erau decât 3 zboruri pe zi. Da, 3. Astăzi, m-am uitat zilele trecute și în sezonul de vârf sunt 60 de zboruri pe zi. Plus, zboruri directe din alte destinații (cum ar fi Bolivia sau Ecuador). În 2001, dacă voiai să mergi pe Inca Trail, te duceai seara la o agenție de turism și a doua zi erai pe trail. Astăzi dacă vrei asta, trebuie să-ți rezervi ziua exactă cu cel puțin o jumătate de an înainte. Mi-aduc aminte, am fost în Machu Picchu 2 zile consecutiv – am luat unul dintre cele două trenuri zilnice care lega Cuzco de Aguas Calientes (orașul de sub Machu Picchu) – acum parcă sunt 6 sau 8, mi-am aruncat bagajele într-un hostel găsit la întâmplare și am fugit spre citadela incașă. Atunci, ca și acum, după ora 12 încep să plece turiștii pentru a coborî să ia prânzul și apoi să se îmbarce în tren spre Cuzco. În 2001, după ora 14:00, cred că mai erau 10 turiști mari și lați în tot situl! Am avut Machu Picchu doar pentru mine – nu existau garduri și cabluri, bântuiam peste tot. A fost o seară minunată, a fost pur și simplu mirific, una dintre acele zile pe care nu le voi uita niciodată. Și nici măcar paznicii nu m-au dat afară la ora 17:00, când se închide situl. Am plecat eu de bunăvoie când apunea soarele (atunci, chiar te dădeau afară, că doar cei cazați în extrem de scumpul hotel adiacent aveau dreptul să se plimbe noaptea sub clar de lună). Când am fost a doua oară, în 2016, după-amiaza erau câteva sute de turiști (oricum, mult mai bine decât miile de la începutul zilei).

În decembrie 2002, am fost la Angkor Wat în Cambogia. Țara ieșea încet-încet din conul de umbră care intrase după sângeroasa domnie a khmerilor roșii și după anii de ocupație vietnameză (care a salvat populația de la anihilarea sa aproape completă). Mi-aduc aminte că m-am dus la răsăritul soarelui la principalul templu. Eram cred că 15 inși pe pajiștea aceea amplă din fața templului. Era întuneric-beznă. Negru… Și, la un moment dat, a început să se profileze pe cerul care își pierduse un pic din negrul absolut turlele în formă de ananas fantastic ale Angkor Wat-ului. Încet, încet, silueta incredibilului templu a început să se releve, iar într-un final a răsărit soarele. Era o liniște mormântală. Se auzeau doar păsările. Era o experiență aproape divină. Un moment de fericire pură. De atunci am revenit de încă două ori la Angkor Wat. Am citit că acum sunt mii de oameni la răsărit, nu 15 inși veniți cu câteva tuk-tukuri. Am decis să nu mă mai duc pentru răsărit. Am dorit ca în inimă și în amintirea mea să rămână acel răsărit magic din decembrie 2002 (da, am fost în plin sezon de vârf, la câteva zile de Crăciun). Atunci am fost cu mai mulți oameni și unii s-au mai dus. Mi-au confirmat că atmosfera era de stadion de fotbal, cu mii de oameni chinuindu-se să se fotografieze în cele mai ciudate și instagramabile poziții.

Și exemplele ar continua – am vizitat Sri Lanka în 2009, la câteva luni după terminarea războiului civil. Plaja de la Hikkaduwa era pustie. Acum cred că e mai înghesuială decât în autobuzele din Colombo. Sau, mă rog, pe undeva pe aproape. Dar nu întotdeauna, supraaglomerarea destinațiilor s-a întâmplat – în 2012 am alergat disperat spre Myanmar – cu un an înainte, Hillary Clinton, pe atunci secretar de stat al lui Obama.

 

Ce vreau să zic cu acest articol? Simplu. Te gândești să cucerești lumea? Dorești să vezi locuri mai aproape și mai de departe. Gândește-te să-ți faci priorități din locuri care, este foarte posibil peste câțiva ani (sau un deceniu), să nu mai fie la fel. Să fie pline cu turiști? Să nu mai aibă din inocența aceea a începuturilor.

Drumuri bune să aveți!😊

 

Etichete:
Categorii:
Diverse

Comentarii

  • Pai da-ne tata si cateva sugestii, nu ne lasa asa.

    Eu pot spune Uzbekistan. Desi tot mi s-a parut aglomerat in 2018, dar nu la fel ca Angkor.

    Tiberiu 8 ianuarie 2020 15:02 Răspunde
  • Aș zice și Insulele Feroe. Peste câțiva ani vor deveni foarte populare.

    Gabriel 9 ianuarie 2020 1:10 Răspunde
  • Egipt! Egipt! ahh am spus Egipt? Tocmai am fost in Cairo dar imi imaginez ca si in sud sau Alexandria sutuatia e asemanatoare… eram de multe ori singurul turist care hoinarea singur pe strazi, care folosea metroul, care se misca autonom si la 1:00 am. Mie mi s-a parut un loc sigur, haotic cu siguranta dar sigur. Preturile sunt foarte mici daca nu alegi luxul hotelurilor de 5 stele. Daca vreti ceva aproape de Romania si care sa se potriveasca descrierii lui Cezar vizitati Egiptul si luati in considerare Cairo pt un City Break!

    Andrei 9 ianuarie 2020 8:19 Răspunde
    • Egiptul zici tu ca nu e aglomerat? Eu am fost in Octombrie 2010, cu cateva luni inainte de conflictele din 2011 Primavara Araba. Am facut un circuit de 2 saptamani si era plin plin plin. Inghesuiala la temple, inghesuiala la snorkel, inghesuiala in Cairo.
      Poate a mai scazut traficul atunci, dar acum cred ca si-au revenit. Nu vad Egiptul ca o tara neaglomerata, dar poate ma insel.

      Tiberiu 9 ianuarie 2020 12:10 Răspunde
      • Cairo, acum in 2020 este aglomerat dar cu localnici, la atractii turistice nu am stat la coada mai mult de 5 minute si asta pentru ca sunt controalele de securitate… am asteptat 20 de minute la coada la o shawarmerie locala. Turistii stau in hoteluri cu doua randuri de controale de securitate la intrare si ies de acolo doar cu ghizii. Cati crezi ca isi permit asta? Sa fi fost 5000 maxim 10000 de turisti in toata zona orasului… nici nu îi simti, la un oras cu potentialul Cairoului in perioada sarbatorilor de iarna ar trebui sa fie cel putin 100.000

        Andrei 10 ianuarie 2020 8:12 Răspunde

Lasă un răspuns la Andrei Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii