Conace de lângă București – Conacul Manasia, la ieșirea din Urziceni.

Domeniul Manasia

De mic copil, aveam pasiunea conacelor și a castelelor. Motivul? Simplu – îmi plăceau la nebunie poveștile care erau pline-ochi cu prințese și regi, cu palate bogate și castele de necucerit. Evident,  erau și cai zburători, Feți-Frumoși, dar întotdeauna îmi plăcea să îmi imaginez cum arată aceste palate princiare sau conace boierești. Dar Ceaușescu „arestase” Peleșul pentru Dinastia Sa, așa că am reușit să vizitez poate cel mai frumos palat din România când trecusem de vârsta poveștilor. Dar și așa, a fost o încântare. Și am rămas cu pasiunea pentru castele, palate și conace… Și cum am călătorit în toată lumea, am avut ocazia să văd multe și chiar și să dorm în câteva.

România nu duce nici ea lipsă de conace, castele și palate. Marea majoritate a lor a fost distrusă de comuniști în perioada dinainte de 1989 – la început, pentru că voiau să distrugă orice avea de-a face cu trecutul glorios al României, ulterior din nepăsare și lipsă de interes, lucruri care au perpetuat și după 1989. România are sute, poate mii de conace răspândite prin toată țara – unele, în situații jalnice, adevărate ruine, dar altele, Slavă Domnului, în general, datorită unor inițiative private care merită subliniate, au fost salvate și readuse la frumusețea de odinioară. Unul dintre acestea, poate mai puțin cunoscut, este Manasia, la ieșirea din Urziceni pe șoseaua spre Brăila. Și povestea Domeniului Manasia este cu adevărat ieșită din comun și legată de niște personaje celebre nu numai din istoria noastră, ci și din istoria vecinilor noștri – Serbia și Bulgaria.

Inițial deținut de Cantacuzini, Domeniul Manasia este cumpărat de Alexandru Ipsilanti (domnitor fanariot, a domnit atât în Țara Românească, de două ori, cât și în Moldova, o dată, până în 1797. Acesta a fost ucis după ce a fost torturat la Constantinopole când avea 81 de ani). Nu am găsit nimic ce s-a întâmplat între perioada Ipsilanti și cumpărarea domeniului de către sârbul Efrem Obrenovic, în 1839. Numele Obrenovic vă spune ceva? Păi poate să vă spună – este una dintre cele două dinastii care au condus Serbia de la eliberarea de sub otomani până la preluarea puterii de Tito. Efrem Obrenovic a fost fratele primului prinț al Serbiei independente.  Dar clanul Obrenovic nu se mulțumea cu proprietăți din Serbia – au cumpărat proprietăți și în Țara Românească, și în Viena ca să aibă în caz de zile negre. Iar aceste zile negre au venit la câțiva ani după ce Efrem s-a mutat la Manasia, dinastia Obrenovic fiind înlăturată de Karadzordzevic.

Efrem a venit însă la Manasia să și construiască – biserica din sat este ctitoria lui și tot el a început să ridice conacul. În plus, s-a împământenit – fiul său, Milos Obrenovic, s-a însurat cu Maria Catargiu, fiica unui mare proprietar de pământ moldovean și unul din liderii mișcării care s-a opus unirii Moldovei cu Țara Românească. Maria Catargiu avea să-i dăruiască un fiu, pe Milan Obrenovic (care urma să devină primul rege al Serbiei după ce ramura paralelă a familiei Obrenovic a dispărut), dar cei doi au divorțat. Maria Obrenovic avea să devină faimoasă prin faptul că a devenit amanta domnitorului român Alexandru Ioan Cuza, cu care a și avut doi copii (amândoi, adoptați de soția lui Cuza, Doamna Elena). Povestea Mariei e un roman – noră de voievod sârb, mamă de rege sârb, amantă de domnitor român…

Deci, Manasia a trecut de sub perioada grecească (Ipsilanti era grec) la sârbi (Obrenovic), ce mai lipsea? Ei bine, ușor de ghicit – un bulgar ! Fostul politician bulgar Ion (Ivan) Hagianoff a cumpărat Manasia de la urmașii lui Obrenovic în 1879, punând bazele celei mai strălucite perioade din istoria Domeniului Manasia. Bulgarul avea nevastă franțuzoaică, iar copilul, Nicolae, a fost indiscutabil român J. Ion Hagianoff va construi în Manasia casa parohială, școala, primăria, căminul cultural, hanul, fabrica de cărămizi, monumentul eroilor și, mai ales, actualul conac – ridicat la începutul secolului XX într-un stil cu elemente Art Nouveau – foarte la modă în perioada respectivă.

Fiul său, Nicolae, va fi un important antreprenor în domeniul cărămizilor (cărămizile de Manasia vor fi unele dintre cele mai cunoscute din România Mare), iar conacul va fi naționalizat odată cu năvala comuniștilor din Rusia. Nicolae Hagianoff a avut noroc că a scăpat de lagăr – a renunțat de bunăvoie la conac, iar comuniștii au ascultat de părerea oamenilor din sat, care l-au descris în unanimitate ca un om bun, așa că a scăpat de calvarul Gulagului comunist, dar a murit în anonimat (autoimpus de frică) probabil în București, unde a fost ani la rând șofer de taxi. Cineva din sat l-a căutat, a dat de el, dar el s-a ferit și nu a recunoscut că ar fi urmașul Hagianoffilor care au creat practic Manasia.

În perioada cea mai neagră a istoriei României, conacul Manasia-Hagianoff a fost sediu de IAS sau grădiniță până în 2006, când a fost cumpărat de o iubitoare de artă – Ariadna Lowendal Dănilă (nepoata unui celebru pictor de origine danezo-rusă, refugiat în România după revoluția bolșevică), căsătorită cu un renumit arhitect și restaurator – Dorin Dănilă. Clădirea a fost restaurată spre gloria de odinioară, tot șantierul fiind încheiat prin 2013 sau 2014.

 

Am fost într-o tură de aproape o zi până la Manasia. Nu am mai fost demult pe șoseaua spre Moldova, mă așteptam la un dezastru, dar am ajuns la Urziceni în mai puțin de o oră (e drept, plecând de la Bucur-Obor) și după ce am străbătut Urziceniul, am ajuns imediat la Manasia, este practic primul sat. Am văzut în viteza mașinii biserica și primăria ctitorite de Hagianoffi și, în fine, am ajuns în fața intrării în castel, unde ne-a întâmpinat un domn îmbrăcat într-un costum de epocă – încă de la poartă, practic pășești într-o altă lume. Deși era ianuarie, am prins o vreme minunată, iar verdele pajiștii practic mă făcea să mă gândesc la primăvară.

Primul cuvânt care mi-a trecut prin minte a fost ELEGANȚĂ. Nu este un domeniu imens, nu este un conac impresionant de mare, este un loc unde eleganța este la ea acasă. Un loc unde arta și istoria se îmbină armonios (mă rog, se vede că proprietarii sunt din „familii artistice”). În plus, nu este un spațiu formal. Este elegant, pare o călătorie prin istorie, printr-o epocă de aur a conacelor și a castelelor, dar nu este un spațiu pretențios, în care te-ai simți prost dacă nu ai smokingul de Premiile Oscar la tine. Este prietenos.

Poarta de intrare este relativ mică și, după un lift nou, dar cu un aer un pic retro, am intrat în principala sală de primiri. Spre deosebire de alte spații asemănătoare, Conacul Manasia nu are locuri de cazare. Conacul este folosit doar pentru evenimente – de la cele ale companiilor de tot felul (prezentări, lansări etc.) la cele private (nunți, botezuri, cumetrii). Lipsa cazării este probabil singura problemă, dar am înțeles de la gazde că se va rezolva – actualmente se poate sta la câțiva kilometri într-un hotel din Urziceni, dar se vor construi pe o latură a parcului niște locuri de cazare.

Am vizitat apoi și conacul – o cramă cu vinuri alese (inclusiv de colecție, licitate de proprietarii conacului), cu butoaie și cu o sală dedicată personajelor istorice care au avut de-a face cu Manasia (de la Ipsilanti la Hagianoff, neuitându-l, evident, pe Alexandru Ioan Cuza), la parter, o sală amplă, luminoasă, distinsă pentru masă (aici am fost servit și cu un prânz) – evident, și mâncărurile care pot fi comandate în avans au un aer nobiliar.

La etaj sunt săli de conferință, o bibliotecă și, preferata mea, o sală orientală cu shisha (care nu cred că poate fi folosită), perne pufoase și rahat turcesc tare, tare bun :). Sus mai există o mansardă, care poate fi folosită, de asemenea, ca sală de conferință… Iar peste tot, cum am spus, același aer istoric nobiliar. Și că vorbim de istorie, în sala de la intrare au rămas vopsite pe pereți și niște sloganuri proletcultiste, mâzgălite cu fonturi teribil de sovietizate pe stâlpii de susținere – „Trăiască Partidul Muncitoresc Român!”, iar în spate, „Trăiască în veci prietenia româno-sovieto” – „pictorul” nu și-a calculat prea bine mărimea literelor și nu a mai intrat „sovietică”. Amintirea unei perioade negre din istoria României, de altfel, cea mai neagră.

Dacă te plimbi prin conac, o să observi o serie întreagă de obiecte de artă – de la statui la picturi. Cele mai multe sunt achiziționate de la galerii sau licitații de artă din străinătate de proprietari și aduse aici, la Manasia, pentru a întări cumva ideea de spațiu de artă, de spațiu de frumos.

Evident, am luat-o la pas prin grădină. Aici se află în mod normal un automobil de epocă, similar celui care fusese deținut de Hagianoff, un automobil american marca Nash. Dacă automobilul original nu mai există (proprietarii au cumpărat unul de același model), în schimb, au rămas cărțile mașinii – cred că e o încântare să fie citite de pasionații de automobile. Dar, din păcate, automobilul nu era în curte, iarna este pus la păstrare pentru a fi protejat de zăpadă (da, iarna asta a fost teribil de caldă, dar nu poți risca, pentru că, vorba unui clasic în viață, „iarna nu-i ca vara”), în schimb, am găsit un soi de caleașcă închisă, ca un soi de vagon, dar care nu era tras de vreo locomotivă cu aburi, ci de cai. Din păcate, era și încuiată, nu am putut arunca un ochi înăuntru, așa că m-am distrat urmărind simpaticele rațe care se plimbau prin curte și se îmbăiau într-un mic iaz. Cred că aici vara, la picnic, este un mic paradis.

Era cald, era soare, era verde… dacă ar fi fost și ceva mai cald, m-aș fi trântit pe undeva pe acolo, nu neapărat să ațipesc, dar să mă bucur de liniște. Chiar și pentru cei hiperactivi pică bine o pajiște verde, liniștită, cu rațe, lângă un conac boieresc…

 

Dacă aveți de gând să organizați ceva fie pentru firma pentru care lucrați sau vă gândiți la un loc cu adevărat special pentru un eveniment important din viața voastră într-un loc de care să vă aduceți aminte cu plăcere, vă recomand să luați în considerare și Domeniul Manasia. Pentru că merită și este unul dintre puținele locuri de la sud de Carpați care au fost reînviate într-un mod cu adevărat elegant.

Pentru mai multe informații, aruncați un ochi aici, pe site-ul Domeniului Manasia

Imagini Domeniul Manasia

Manasia

Bine ati venit la Manasia !

Domnul de la intrare

Intampinati de un domn in costum de epoca

Domeniul Manasia

Intrare principala

Pisica Manasia

Al doilea bunvenit – din partea pisicii conacului

Hol intrare

La intrarea in conac – o cafea, o apa, un ceai, o atentie 🙂

Camera de masa

Camera de masa

Hol Manasia

Sus la etaj – parfumul de epoca este maximizat de tablouri si mobila de epoca

Camera turceasca

Favorita mea – camera turceasca

Biblioteca

Biblioteca

Carti frantuzesti

Carti vechi

Crama Manasia

Jos, in crama, faci cunostiinta cu toate personalitatile care si-au lasat amprenta la Manasia

Ipsilanti si Obrenovic

Primii 2 – domnitorul Alexandru Ipsilanti si Efrem Obrenovic din dinastia regala sarbeasca

Crama Domeniul Manasia

O crama bine aprovizionata 🙂

Vinuri de colectie

Dar exista si vinuri de colectie

Butoaie

Aici se invecheste vinul 🙂

Cartea masinii Nash

Masina era la adapost, am vazut doar cartea ei 🙂

Cutiuta muzicala

Si poti asculta muzica de epoca 🙂

Parc Manasia

Aceasta este de fapt intrarea principala

Pajiste Domeniul Manasia

Si parcul din spate – un loc perfect pentru picnic sau evenimente in aer liber

Caruta vagon

O caruta ca un vagon. Din pacate, inchisa

Rate

Si simpaticele rate de Manasia

Casute pentru pasari

In asteptarea locatarilor care vin primavara 🙂

P

Urme ale unei perioade negre

Domeniul Manasia iarna

La revedere, Manasia

 

 

Categorii:
Romania

Comentarii

  • Apreciez uimita si mmultumita aceasta initiativa de a prezenta si invita pentru a cunoaste istoria prin personalitati si proprietati muzeale.Sunt valori absolut necesare de a fi cunoscute.inca din paginile manualelor de istorie scolara.

    prof. Radu Gabriela Lidia, din Cluj 21 februarie 2020 21:02 Răspunde
  • Ei da!
    Astăzi, 02 august a.c. am ajuns la conacul Manasia!
    Ne-a întâmpinat un domn care, invariabil spunea: 60 este vizitarea!!!
    Mai erau 2 familii care, ca și noi, discret ne-am retras!
    Asta o fi Manasia?!!

    Ilie T. 3 august 2020 0:47 Răspunde

Lasă un răspuns la prof. Radu Gabriela Lidia, din Cluj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii