Mic ghid de insule din Grecia – Corfu

Kanoni

Corfu

Trebuie să recunosc că până acum câțiva ani nu călcasem în insulele grecești. Fusesem de câteva ori pe continent (Meteora, Atena, Corint, chiar și prin Salonic trecusem), dar niciodată în insule. Da, toată lumea îmi spunea că insulele sunt cu totul altceva decât Grecia continentală, dar nu a fost să fie. Până într-o zi din 2015, când am plecat în Grecia să văd dacă e foamete prin țară în plin sezon (era vârful crizei economice grecești) și am alergat în viteză prin trei insule. Nu pot să zic că am văzut mare lucru (în afară de faptul că am avut 24 de ore la dispoziție în Santorini), dar din fuga mașinilor și a ferry-urilor mi-am dat seama că insulele sunt cu adevărat altceva. De atunci, am ajuns până acum în cinci insule grecești (Creta, Corfu, Samos, Kos, Rhodos), adică să le și văd în liniște, și cred că nu am ratat Grecia în niciun an. Și cum acum este perioada în care mulți dintre voi își aleg destinația de vară, m-am gândit să scriu despre unele dintre aceste insule. Și mă gândesc să scriu despre Corfu, practic prima insulă grecească în care am stat aproape o săptămână (aș fi stat fix o săptămână, dar am dat o fugă și prin Albania :)).

Corfu este o insulă verde și plină-ochi de tot soiul de obiective turistice care merită vizitate – are o istorie un pic diferită de restul țării – este practic singurul colț din Grecia care nu a fost niciodată ocupat de Imperiul Otoman – după lunga dominație bizantină, insula a fost pasată între diversele stătulețe grecești și sud-italiene, până când a ajuns în mâinile Veneției pe o perioadă neîntreruptă de 400 de ani. A devenit apoi colonie franceză, ulterior britanică, pentru ca, într-un final, în 1864, insula care a găzduit o bună parte din patrioții greci refugiați din zona continentală ocupată de otomani, dar și prima universitate grecească, a fost cedată de imperiul britanic Greciei. Așa că atmosfera e cumva diferită – mă rog, unii localnici spun și în ziua de azi că ei sunt cei mai civilizați dintre greci – un soi de ardeleni ai grecilor. Dar să vă spun ce e de văzut / făcut în Corfu. Și o să încep cu cele dragi mie – monumentele istorice.

 

Locuri istorice

Corfu Town – capitala insulei Corfu este… Corfu. Sau, mai bine zis, Corfu Town. Făcut sandvici între două citadele impresionante (care au apărat în mod eficient insula de atacuri otomane), Corfu vechi are un aer distinct venețian. Vechile biserici în stil italienesc sunt astăzi ortodoxe, dar culorile și arhitectura, și atmosfera sunt pur venețiene. Pur și simplu, plimbă-te pe străzi. În sezonul de vârf, este o adevărată nebunie pe aceste străduțe înguste și cu meandre. Dar în afara orelor de vârf, sigur te poți plimba mai în liniște. Cum ziceam, orașul vechi este flancat de două citadele, merită să te urci pe ambele – într-un oraș unde se găsesc atâtea influențe din toate părțile, vei descoperi chiar și o biserică anglicană construită într-un stil care aduce aminte de… Parthenon J Nu rata Esplanada, nici Muzeul Arheologic.

Achilleion – nu foarte departe de Corfu Town, se află un palat de vară care a fost deținut de doi împărați germanici – împăratul habsburg Franz Joseph și împăratul german Wilhelm II. De fapt, împărăteasa Sisi, nefericita soție a lui Franz Joseph, iubitoare de mitologie greacă, a construit acest palat în memoria legendarului erou aheu Ahile. După moartea lui Sisi, Franz Joseph i-a vândut palatul lui Wilhelm II, un alt iubitor de culturi orientale pline de soare și exotism.

Mănăstirea Paleokastrița – se află pe cealaltă coastă a insulei, poate zona cu cele mai spectaculoase plaje… dar printre corpuri în general goale, poți să o iei la pas să urci pe un deal și să vizitezi, din câte știu, cea mai veche mănăstire ortodoxă de pe insulă, construită pe ruinele unei cetăți pre-medievale. Cum ziceam, panorama mării este superbă.

Cetatea Angelokastro – Corfu fiind un ghimpe venețian în coasta otomanilor, a avut parte de mai multe asedii. Pentru a se apăra, venețienii au construit mai multe citadele inexpugnabile în mai multe colțuri strategice ale insulei, Angelokastro fiind una dintre ele. Construită pe coasta vestică (Corfu Town e pe coasta estică), este o cetate ridicată pe un pinten abrupt de munte, care practic se prăbușește în mare. A rezistat la trei asedii puternice și în interior nu mai găsești mare lucru – dar zidurile puternice și panorama de jur-împrejur te obligă să o vezi.

 

Panorame

Muntele și Mănăstirea Pantokrator – având 906 metri altitudine, muntele Pantokrator este cel mai înalt punct din Corfu. De aici, într-o zi senină, poți descoperi panorama întregii insule, dar să și arunci un ochi spre vecinii albanezi (orașul Sarande se vede cu ochiul liber)… Am citit pe undeva că în zile de o claritate excepțională, dis-de-dimineață când soarele răsare dinspre Est, se poate întrezări inclusiv coasta italiană. Nu știu dacă e adevărat sau nu, dar merită să te urci aici. Prin zonă se află și o mănăstire clasică grecească, și un turn oribil de comunicații, care strică tot peisajul.

Kanoni / Mănăstirea Vlacherna – aeroportul Corfu este cunoscut printre pasionații de aviație ca un aeroport unde este foarte spectaculos să aterizezi. Avioanele plutesc peste marea verde, trec „la mustață” peste mica Mănăstire Vlacherna, aflată pe o mică insulă, și apoi pun roțile pe pista care este construită în interiorul mării. Există niște dealuri apreciate de plane spotters, de unde poți admira aterizările atât de spectaculoase din Corfu.

Tronul Kaiserului – cum ziceam mai sus, împăratul Wilhelm II a deținut palatul Achilleion aici și era îndrăgostit de Corfu. Se spune că îi plăcea să se cocoațe pe un deal de unde poți admira o bună parte din verdele pădurilor de pe Corfu, dar și albastrul mării. E, practic, o stâncă pleșuvă care cu puțină imaginație arată ca un tron imens ce domină o bună parte din centrul insulei.

 

Plaje

În general, coasta estică este domoală, plată, cu plaje întinse și mare calmă (pentru că este înghesuită între Corfu și Grecia peninsulară), iar coasta vestică este dominată de stânci abrupte și plaje mai mici (cu vreo două excepții). Din punct de vedere vizual, plajele de pe coasta vestică sunt mult mai spectaculoase, în timp ce acelea de pe coasta estică sunt mai populare, cu standardul umbrele – șezlonguri. Principalele stațiuni turistice ale insulei se află pe coasta estică, înspre capătul nordic.

 

Plaja Paleokastrița – este destul de mică și îngustă, dar culoarea apei aici este pur și simplu incredibilă. Chiar dacă nu stai prea mult din cauza aglomerației, este musai să mergi. Musai !

Canal d’Amour – din nou, o plajă extrem de spectaculoasă, cu formațiuni stâncoase săpate de milenii de apa mării care pătrunde printre stânci, iar culoarea apei este pur și simplu fenomenală. Din nou, nu te pregăti să găsești o plajă pe care să stai și să te relaxezi, pentru că este relativ îngustă și incredibil de populară, dar merită să o vizitezi. Legenda spune că orice cuplu care înoată împreună în apele verzi ale apei se va căsători în curând, așa că înoată pe riscul tău 😉

Plaja Mirtiotissa – la picioarele unei stânci destul de abrupte, mică și relativ izolată. Este principala plajă de nudiști din Corfu, așa că dacă ești fan „jos textila” pune-o pe lista de locuri de mers.

Plaja Issos / Korission – aflată la extremitatea sudică a insulei, este, indiscutabil, cea mai frumoasă plajă din Corfu. Se ajunge relativ greu și ai un pic senzația de capătul pământului – dealurile dispar, casele dispar, la un moment dat dispare și drumul, dar la capăt, găsești o plajă cu nisip de aur și extrem de amplă. Este plaja preferată de wind surferi și kite-surferi (aparent, aici bate un vânt perfect pentru aceștia), există și zona nudiste, dar și multă plajă virgină și pustie. Doar pentru ține !

Sunset Beach – Peroulades. Gândiți-vă la o stâncă înaltă de zeci de metri, care parcă se prăbușește în mare Da, într-adevăr, plaja este foarte îngustă și unii s-ar putea simți incomodați să zacă la plajă sub o stancă așa de înaltă, dar este cea mai spectaculoasă din Corfu. Chiar dacă nu stați prea mult, e obligatoriu să treceți pe acolo.

Ag. Georgios și Arillas – astea sunt locurile cele mai faine de zăcut la plajă. Se află pe coasta vestică a insulei și sunt niște plaje ample, cu nisip fin și golfuri vaste. Ceea ce m-a fermecat este culoarea apei, cu soarele acela strălucind în apa verde… de neuitat.

 

Cum să mergi în Corfu

Paralela 45 are curse charter directe spre Corfu din București. Zborurile charter se desfășoară în perioada 10 iunie – 16 septembrie 2020.

Zborurile au loc în fiecare miercuri, cu un orar de zbor foarte bun:

București – Corfu 11:15 – 12:45

Corfu – București 9:00 – 10:30

Zborurile sunt operate de compania greacă Aegean Airlines, companie votată câțiva ani la rând drept cea mai bună companie regională din Europa.

 

Ofertele încep de la 345 euro / persoană (avion, taxe aeroportuare, transfer și hotel de 2 stele (mai precis, Corifo Village). Puteți descoperi toate ofertele aici ——> Sejur Corfu

Imagini Corfu

Panorama Corfu Town

Corfu Town – orasul flancat de doua fortarete (eu pozez de pe cea de-al doua)

Corfu Town

Oras italian ? Sa zicem ca da, dar e in Grecia 🙂

Achileion

Palatul Achilleion

Interior Achileion

Si interior

Manastirea Paleokastrita

Manastirea Paleokastrita

Angelokastro

Citadela Angelokastro

Panorama Angelokastro

Si panorama de la cetate – da, se vede Paleokastrita

Pantokrator Corfu

Muntele Pantokrator, cel mai inalt loc din Corfu

Manastirea Pantokrator

Intrarea in manastire

Sarande Albania

Sa aruncam un ochi si prin vecini, la albanezii din Sarande

Kanoni

Kanoni

Plaja Palokastrita

Una din plajele din Paleokastrita

Tronul Kaiserului

Tronul Kaiserului… un loc imperial 😉

Paleokastrita

Paleokastrita vazuta dintr-un sat de pe deal

Canal DAmour

Canal d’Amour

Mirtiotissa plaja nud Corfu

Plaja de nudisti din Corfu – Mirtiotissa

Capatul sudic Corfu

In sudul insulei unde se termina soseaua

Kite surfing Corfu

Dar apar kite-surferii

Peroulades Corfu

Spectaculoasa plaja Peroulades

Agios Georgios

Vasta plaja Agios Georgios

Agios Georgios

Unde apa practic straluceste

Apa verde

 

Corfu

Acea apa de Corfu …

Tripsta-logo
Categorii:
Grecia · Paralela 45

Comentarii

  • Salut,

    La capitolul plaje ai omis doua dintre cele mai spectaculoase: Kassiopi și Porto Timoni( aici trebuie să mergi pe jos cam 40 de minute ).

    De asemenea, mica stațiune Kassiopi cu portul ei venețian merită vizitată.

    Bogdan 12 februarie 2020 9:03 Răspunde
    • Multumesc de mentionare. Nu, n-am ajuns la Kassiopi din pacate, dar multumesc de comentariu. Cand voi mai ajunge in Corfu, pun pe lista (adevarul e ca fusese, dar nu am mai ajuns :))

      Imperator 12 februarie 2020 9:32 Răspunde

Lasă un răspuns la Bogdan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii