Bangladesh, țara fără turiști (ep. 1). Bangladesh – where you can hardly see any tourist

Bangladesh

Cei care m-ați urmărit în ultimele zile pe Facebook ați observat probabil că am dat o tură prin Bangladesh, așa cu puțin înainte ca aproape întreaga omenire să se închidă datorită COVID-19, epidemia care a închis miliarde de oameni în casele lor, iar milioane de avioane, trenuri, autobuze, automobile sau cămile au încetat să mai opereze. Evident, planul de a vedea Bangladesh apăruse mai demult – cred că prima oară m-am gândit foarte serios la Bangladesh în 2018, când am fost în Nepal, dar până la urmă am renunțat. Mi-am dat seama că nu o să stau cât vreau nici în Nepal, nici în Bangladesh, în plus, undeva în subconștient mă zgândarea ideea că o cursă a US-Bangla Airlines de la Dhaka se prăbușise lângă Kathmandu datorită unor erori grosiere de pilotaj. Așa că am zis că mai bine rămân doar în Nepal și las Bangladesh-ul pentru altădată.

Început de an 2020, sunt pe undeva prin Ecuador și printre zecile de mesaje de La Mulți Ani (da, am pus telefonul pe mut să nu mă uit la el din 5 în 5 minute) primesc un mesaj de la o prietenă, colegă de-a mea de acum zeci de ani, din perioada mea corporatistă. „Ce faci, Cezarică? Noi nu mai suntem în Istanbul, suntem în Bangladesh!”. What? Știu, primisem de ani buni invitație să-i vizitez la Istanbul, dar, hm, nu a fost să fie. Dar acum, în Bangladesh, e musai să-i vizitez. Și cum, după ce m-am întors, la vreo două luni, m-am văzut și cu prietenii de la Turkish Airlines, a rămas să merg cu Turkish la Dhaka – Turkish Airlines e compania care zboară în cele mai multe țări din lume (dacă va uitați la lista de destinații, zboară și în țări de care n-ai auzit în viața ta) și, ei bine, zboară și la Dhaka, în Bangladesh! Perfect… Aranjat date, vorbit cu prietenă, citit de Bangladesh să îmi fac un program de vizitare și totul a fost pus la punct foarte repede.

Ce știam despre Bangladesh? Sincer, nu foarte multe. Și cred că nici voi. Știam că e țara cu cea mai mare densitate de populație de pe glob, exceptând, evident, microstatele gen Singapore, Monaco sau chiar Malta și Bahrein – Bangladesh are o densitate de 1.169 de oameni / km pătrat. Vorbim de 164 de milioane de suflete care trăiesc pe o suprafață un pic mai mică decât Transilvania + Oltenia! Știam, de asemenea, că 80-90% din suprafața țării este inundabilă și în ultimele decenii au fost câteva inundații apocaliptice. Știam, de asemenea, că era majoritar musulmană și trecuse printr-un atroce război de independență contra Pakistanului. De asemenea, că pe numeroasele sale fluvii încă operează niște vase aduse de englezi la începutul secolului XX numite comic de-a dreptul „The Rocket”. Probabil pe la 1910-1920, când au ajuns pe aici, erau într-adevăr de o viteză uimitoare, acum sunt probabil cele mai vechi vase de călători în operațiune din lume. Știam că există o deltă imensă prin care fluvii precum Gange și Brahmaputra, care se întâlnesc și se combină aici în Bangladesh, se varsă în fluviul Bengal și, de asemenea, văzusem un documentar despre controversatul loc unde sunt demontate vase maritime vechi – în condiții absolut înfiorătoare. Acest loc este lângă principalul port al țării, Chittagong (oraș cu aproape 3 milioane de suflete), aflat departe în estul țării, aproape de granița cu Myanmar, vecinul răsăritean cu care se află la cuțite din cauza sorții minorității Rohingya (musulmani care trăiesc aparent de milenii în zonă)… În fine, cam astea știam, dar nu prea multe.

Am pus mâna cu spor pe Lonely Planet, pe bloguri străine și am căutat o agenție de turism. Toate blogurile spuneau în unanimitate că Bangladesh este o țară sigură, o țară surprinzătoare, poate nu o țară cu niște monumente incredibile, cum sunt India, Myanmar sau Nepal, ca să-i pomenesc doar pe vecini (da, Nepalul e vecinul Bangladesh-ului, sunt despărțite doar de un coridor minuscul de doar 22 de kilometri, pentru că acele 7 state răsăritene ale Indiei să fie conectate terestru cu restul Uniunii Indiene). În schimb, este o țară extrem de autentică, taman pentru că nu are turiști. Se pare că Bangladesh are cel mai mic număr de turiști străini din Asia (exceptând, desigur, Afganistan), iar sloganul uneia din puținele agenții de turism de-acolo este atât de adevărată: „Bangladesh – the country where you can hardly see any tourist – și într-adevăr, am văzut cred că maximum 10 turiști străini în 10 zile, imensa majoritate la clasa I pe The Rocket.

 

Dar să revin la istorie – Bangladesh-ul are extrem de multe trăsături culturale comune cu India învecinată. De altfel, atât în Bangladesh, cât și în India de lângă se vorbește fix aceeași limbă – bengali, doar că unii sunt hinduși, ceilalți musulmani. Istoria spune că locuitorii de pe aici au locuit în state budiste (pe vremea marelui Ashoka). Apoi, au trecut la hinduism, pentru ca, într-un final, să se convertească la islam, mai ales în perioada în care a apărut primul rând de regate musulmane în nordul Indiei. Acestea vor fi spulberate de Marii Moguli pogorâți din Asia Centrală, vorbitori de limba persană, dar musulmani suniți și care au dus arhitectura pe cele mai înalte culmi. Există și în Bangladesh câteva locuri faine care au supraviețuit secolelor și care aduc o frântură din frumusețea celor care au construit Taj Mahal și alte monumente absolut fenomenale. Sub mugali, Bengalul (atât actualul Bangladesh, cât și Bengalul Indian) a atins o prosperitate nemaiîntâlnită – circa 12% din PIB-ul mondial se producea aici… dar, evident, orice vârf este urmat de o scădere… Nawabii din Bengal s-au separat de Imperiul Marilor Moguli, iar în 1757 a fost cucerit de Compania Britanică a Indiilor – spolierea unuia dintre cele mai bogate colțuri ale planetei a început.

Bengalul a devenit apoi parte a Imperiului Britanic – aici nu au fost acele princely states din restul Indiei, unde s-a mai păstrat un pic de autonomie locală. Iar mișcările naționaliste din prima parte a secolului al XX-lea i-a implicat și pe bengalezi. Evident, hindușii de o parte și musulmanii de cealaltă parte, iar în 1947, la independență, Bengalul a avut parte de o atât de dureroasă partiție – dacă în vest, pe granița cu Pakistanul, partiția a fost cam trasă cu pixul, în cazul estului, partiția a fost mai elaborată, luându-se în considerare parcă la fiecare sat dacă era majoritar hindus sau musulman… De aceea și acele granițe atât de contorsionate dintre cele două țări – evident, și aici au existat refugiați și dintr-o parte și din alta, dar din câte știu, numărul de crime nu a fost la fel de mare.

Înțelegerile dintre cele două comunități s-au finalizat până la fondarea a două state pe criterii religioase – Pakistan și India (deși în India a rămas un mare număr de musulmani, de multe ori spunându-se că India este, de fapt, cel mai mare stat musulman din lume după Indonezia – cam 20% din indieni sunt musulmani). Dar partiția nu a fost 100% justă – cel mai probabil ar fi fost cel mai bine pentru toată lumea în cazul în care Kashmirul ar fi fost independent, de asemenea, statele din nord-estul Indiei (așa-numitele „7 surori”) ar fi fost lăsate libere, iar Bangladesh-ul n-ar fi fost obligat să treacă la pachet cu Pakistan.

După 1947, actualul teritoriu al Bangladesh-ului a fost denumit Pakistanul de Est și a făcut parte din Pakistan. Cele două Pakistanuri nu aveau legătură terestră (singura opțiune era cea maritimă, înconjurând India) și, deși Bangladesh-ul aparent reprezenta o mai mare parte din PIB cel puțin în 1947, capitala, întreaga putere politică și bugetul s-au concentrat în Pakistan… Situația s-a deteriorat în următoarele decenii, când bengalezii s-au trezit că erau obligați să învețe urdu, proclamată unica limbă națională a țării, banii se duceau mai ales în investiții în Pakistan, iar trupele „naționale” se comportau ca niște trupe de ocupație – în perioada colonială, bengalezii nu erau considerați apți de luptă și foarte puțini au ajuns în forțele armate, în timp ce musulmanii din Punjab erau favoriții englezilor – evident, după indepedență, a fost greu să găsești ofițeri bengalezi, așa că armata celor două Pakistane era formată în special din cei din vest.

În 1968, 25% din teritoriul Bangladesh-ului a fost acoperit de ape într-o vară mult prea ploioasă. Ajutoare umanitare și sume imense de bani au fost donate de omenirea impresionată de drama bengalezilor. Toate ajutoarele și cam 90% din bani au rămas în Pakistan. Era ultimul strop… Bengalul cerea independența.

Luptele dintre pakistanezi și bengalezi au început în 1971, după declararea independenței, dar bengalezii nu aveau prea multe șanse – puternica armată pakistaneză domina luptele, iar cum ziceam, trupe bengaleze erau puține. Au avut loc mai multe masacre. 10 milioane de bengalezi au fugit în India. India nu a pierdut însă ocazia să dea o lovitură inamicului său și să neutralizeze un posibil front estic în cazul unui război cu Pakistanul. După ce pakistanezii au făcut eroarea să bombardeze niște aeroporturi indiene, forțele indiene s-au alăturat luptătorilor bengali și Pakistanul a căzut în genunchi – la sfârșitul anului, trupele pakistaneze din Est au capitulat, iar Bangladesh-ul a devenit liber – Bangla înseamnă „Bengal”, iar Desh înseamnă „Țară” – Țara Bengalilor. A urmat o perioadă extrem de sângeroasă. Tatăl națiunii, Sheikh Mujib Rahman, liderul luptei de eliberare, a fost asasinat împreună cu întreaga familie (exceptând două fete, care erau întâmplător în Germania). Mujib, Tatăl națiunii, era de stânga – a avut relații excelente cu blocul comunist și părea că va îndrepta Bangladesh-ul spre un regim comunist, dar nu a fost să fie așa – asasinarea sa și lovitura de stat au cârmit Bangladesh-ul spre un regim conservator de dreapta condus de generalul Ziaur Rahman, șeful Armatei. Va avea parte de nu mai puțin de 21 de tentative de lovituri de stat – cea de-a 22-a a fost cu noroc: va fi, la rândul lui, ucis.

Între timp, situația s-a stabilizat, armele au fost ascunse, iar viața politică, considerată a fi una dintre cele mai corupte de pe mapamond, este dominată de lupta dintre partidul fiicei lui Mujib și cel al văduvei lui Ziaur Rahman! În acest moment, fiica lui Mujib este prim-ministru, iar fix pe 17 martie 2020 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea tatălui ei, Tatăl națiune. Întreaga națiune aștepta o sărbătoare istorică (urma să vină până și prim-ministrul indian Modi), dar fix când eram acolo a fost anulată din motiv de coronavirus – oricum, până în ziua sfântă de 17 martie, Bangladesh-ul nu a raportat mai mult de 3 cazuri. M-am întâlnit cu reprezentanți ai Delegației UE la Dhaka, care mi-au spus că sunt mult mai multe cazuri, dar sunt ținute ascunse pentru după 17 martie – asta s-a și întâmplat. Pe 17 martie dimineață, când decolam spre țară, erau doar 3 cazuri, când am aterizat acasă, erau deja 8 cazuri și un mort!

Dar care era planul de vizitare a Bangladesh-ului. După ce am citit cât am putut, am decis să stau primele 3 zile în Dhaka (într-una din zile, pe 9 martie, era sărbătoarea hindusă Holi, a culorilor). Deși numeroși hinduși au fugit din Bangladesh la partiție sau în timpul Războiului de Independență, totuși, estimativ populația țării este formată din 8% hinduși – iar Holi este sărbătorită în Dhaka – evident, nu la același nivel cu India, dar oricât, e o sărbătoare care merită trăită. După Dhaka, urma să iau The Rocket spre sudul țării, să vizitez una din fostele capitale ale Bengalului unde se păstrează câteva moschei istorice, monumente UNESCO, pentru ca timp de 3 zile să mă relaxez în liniștea apelor din deltă – din Sunderbans. Pentru ultima parte a călătoriei, am apelat la o agenție locală, Nijhoom Tours. După ce am studiat cu atenție întreaga ofertă de la diverse agenții, am intrat în contact cu patronul agenției și am stabilit toate coordonatele turului – prima zi era prevăzut chiar și un tur prin Dhaka, perfect pentru a descoperi cele câteva monumente interesante ale orașului și să simt ceva din vibe-ul unuia dintre cele mai aglomerate, dar și poluate orașe din lume… Dar despre Dhaka, în episodul următor…

Imagini Bangladesh

Strazile din Dhaka

Haosul de pe strazile dim Dhaka

Aglomeratie in Dhaka

Ambuteiaj in Dhaka veche

Ferry in Dhaka

Intr-o tara a apelor, peste tot dai de barci

Fort in Dhaka

Micul Taj Mahal din Bangladesh – fortul Lalbagh din Dhaka

Holi in Bangladesh

Holi sarbatoarea hindusa a culorilor este sarbatorita si in Bangladesh

Holi in Dhaka

Cu petrecareti 🙂

Culori de Holi

Culorile vii de holi

Sonargaon

Sundargaon, vechea capitala este plina de casele negustorilor hindusi care au fugit la Partitie. Unele au inceput sa fie refacute

The Rocket

Celebra The Rocket (da, am mers cu ea !)

Moschee Bangladesh

Bagerhat, orasul moscheilor stravechi

Ferry

Cursa de dimineata

Vas de delta

Vasul care mi-a fost casa timp de 3 zile in Sunderban – delta din Bangladesh

Sundarbans

 

Sundarbans Bangladesh

 

Rasarit Sundarbans

Rasarit de soare in Sunderbans

Monitor lizard

Din fauna locului – monitor lizard

Crocodil

Croco

Padure Bangladeh

Luxurianta flora a Bangladesh-ului

Comentarii

  • Danke Chef 🙂

    Horsti Popa 28 martie 2020 2:28 Răspunde

Lasă un răspuns la Horsti Popa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Destinatii